ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 567/2025

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, la data de 25 octombrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 euro (sau echivalentul în RON - curs B.N.R. la data rămânerii definitive a hotărârii).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 15, art. 1353 și art. 1357 alin. (1) C. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 219 din data de 26 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Caraș-Severin a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 238 din data de 3 octombrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 219 din data de 26 martie 2024, pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție

Împotriva deciziei civile nr. 238 din data de 3 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 decembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 2.

II.2. Cererea de recurs

Invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală.

Astfel, recurentul-reclamant a criticat cele reținute de către instanța de apel, în analiza primului motiv de apel, în sensul că, atâta vreme cât hotărârea judecătorească este supusă doar căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, în mod evident criticile sale vizând pretinse aspecte de nelegalitate desfășurate într-un dosar nu pot fi invocate pe calea apelului într-un alt dosar.

În acest sens, a arătat că nu este vorba despre niciun fel de aspect de nelegalitate și netemeinicie vizând vreo hotărâre judecătorească, în contextul în care afirmațiile jignitoare ale părții adverse la adresa sa au fost făcute la termenul de judecată din data de 11 octombrie 2023, în cauza nr. 3445/208/2022, în sala de judecată a judecătoriei Caransebeș, în încheierea de ședință de la acea dată fiind consemnată această împrejurare.

A subliniat recurentul-reclamant că împrejurarea că a fost insultat de către intimatul-pârât nu a făcut obiectul deliberării și nu a pusă la îndoială printr-o hotărâre judecătorească ce ar putea fi supusă căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, a menționat că, având în vedere dispozițiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Caransebeș, ar fi fost inadmisibilă o cerere prin care să învestească instanța cu o solicitare de acordare de daune morale, îndreptată împotriva intimatului-pârât pentru insultele pe care i le-a adresat la termenul din data de 11 octombrie 2023.

Ca atare, a pretins că dreptul său de a formula o acțiune distinctă împotriva intimatului-pârât se fundamentează pe dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (3) și (4) C. proc. civ., art. 30 alin. (1) C. proc. civ., art. 33 C. proc. civ., art. 72 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1357 alin. (1) C. civ., art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 30 alin. (6) din Constituție.

Recurentul-reclamant a susținut că intimatul-pârât B. nu este reprezentant al soției sale (C.) în cauza nr. 3445/208/2022 și nu are calitate procesuală, astfel că, pe cale de consecință, este inadmisibil ca acesta să ia cuvântul și să formuleze cereri jignitoare la adresa sa, în timpul desfășurării ședinței de judecată.

A menționat că, la termenul următor celui din data de 11 octombrie 2023, respectiv prin încheierea de ședință din data de 20 martie 2024, Judecătoria Caransebeș a reținut că partea adversă nu a respectat dispozițiile instanței și nu a depus o împuternicire într-o formă care să respecte prevederile legii civile, și anume o traducere legalizată sau o procură specială.

Prin urmare, recurentul-reclamant a afirmat că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 9 alin. (3) C. civ., în opinia sa, fiind străină de obiectul cauzei motivarea instanței de apel în sensul că "pretinsele aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale hotărârilor judecătorești pot fi valorificate doar într-un context legal", întrucât nu a invocat aspecte de netemeinicie și nelegalitate ale unei hotărâri pronunțate de Judecătoria Caransebeș, ci a cerut, în cauza nr. 1978/115/2023, tragerea la răspundere civilă a intimatului-pârât B. pentru faptul că l-a insultat în cadrul ședinței publice de judecată din data de 11 octombrie 2023, în sala de judecată a Judecătoriei Caransebeș, în timpul dezbaterilor din dosarul nr. x/2022, în condițiile în care intimatul-pârât nu are calitate procesuală în respectiva cauză.

De asemenea, a apreciat că este netemeinică și nelegală motivarea instanței de apel prin care aceasta a apreciat că intimatul-pârât nu a depășit limitele libertății de exprimare, iar afirmațiile acestuia nu au fost făcute cu rea-credință, atunci când, într-un alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Caransebeș, acesta a solicitat instanței să-i pună în vedere să prezinte acte din care să rezulte că nu este bolnav psihic, dat fiind numărul semnificativ al proceselor judiciare pe care le-ar fi inițiat.

Sub acest aspect, a precizat că există un singur proces civil, ce face obiectul dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei Caransebeș, în care se judecă în contradictoriu cu soția intimatului-pârât B., aceasta fiind introdusă forțat în cauză de către instanța de judecată în temeiul art. 78 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a subliniat că, în nicio împrejurare și sub niciun motiv, într-un stat de drept nu este admisibil ca, în timpul dezbaterilor dintr-un proces, o persoană fără nicio calitate procesuală să se ridice în picioare în sala de judecată și să facă afirmații "ironice" la adresa părții care are calitate în speța aflată pe rolul instanței.

În opinia sa, libertatea de exprimare și interpretarea afirmațiilor intimatului-pârât ca fiind "mai cu seamă în sfera ironiei" nu sunt natură a justifica ceea ce a făcut acesta în sala de judecată la termenul din data de 11 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Caransebeș, iar motivarea instanței de apel, favorabilă părții adverse, este în flagrantă contradicție cu principiul legalității și cu ordinea publică.

Totodată, recurentul-reclamant a arătat că afirmația intimatului-pârât, formulată prin întâmpinarea din apel, potrivit căreia acesta ar fi aflat că au existat persoane care i-ar fi dat sume de bani "doar ca să se scape de el", este neconformă cu realitatea și îi încalcă grav demnitatea.

A precizat că, în raport cu această susținere a părții adverse, prin răspunsul la întâmpinare a solicitat lămurirea acestui aspect, însă instanța i-a respins cererea, fiind netemeinic și nelegal refuzul acesteia de a lămuri o chestiune ce derivă din chiar întâmpinarea depusă de intimatul-pârât în apel.

Recurentul-reclamant a afirmat că susținerea instanței de apel în sensul că rolul activ al judecătorului este facultativ în calea de atac nu a fost motivată în drept.

În plus, a subliniat că rolul activ al judecătorului nu este facultativ în calea de atac, iar, față de cele invocate de către partea adversă prin întâmpinare, normele de drept procesual legiferează obligația lămuririi acestei chestiuni, pentru stabilirea deplină a adevărului și justa soluționare a cauzei deduse judecății.

În susținerea celor anterior arătate, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ., art. 14 alin. (3), (4), (5) și (6) C. proc. civ. și art. 394 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat recurentul-reclamant că este străină de obiectul cauzei motivarea instanței de apel potrivit căreia părțile nu pot solicita în calea de atac alte probe dacă acestea nu au fost solicitate în fața primei instanțe, în contextul în care afirmația intimatului-pârât nu a fost formulată în fața primei instanțe, ci prin întâmpinarea depusă în apel.

Față de prevederile art. 5 alin. (3) și (4) C. proc. civ., art. 7 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și art. 478 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că aspectul susținut de către partea adversă în apel, trebuia dezbătut și lămurit în acea fază procesuală.

Subliniind că niciodată nu a cerut unor persoane sume de bani ca să scape de el, recurentul-reclamant a susținut că refuzul netemeinic și injust al instanței de apel de a lămuri această afirmație i-a vătămat demnitatea/onoarea, constituind o gravă și neîndoielnică încălcare de către judecători a prevederilor art. 8 C. proc. civ.

Totodată, a solicitat, în ipoteza în care se va ajunge în ipoteza reglementată de art. 520 C. proc. civ., să fie lămurite două chestiuni de drept: o persoană fără calitate procesuală nu poate să ia cuvântul în timpul desfășurării unei ședințe de judecată într-un proces civil și să formuleze cereri [vor fi avute în vedere art. 23 alin. (1) C. proc. civ. și art. 37 C. proc. civ..]; rolul activ al judecătorului nu este facultativ în calea de atac [vor fi avute în vedere art. 14 alin. (5) C. proc. civ., art. 22 alin. (2) C. proc. civ., art. 471

1

alin. (3) și (4) C. proc. civ. și art. 478 alin. (2) C. proc. civ..].

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât B.

În termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a susținut că recurentul-reclamant a inițiat un număr mare de procese, iar afirmația acestuia în sensul că nu ar avea calitatea de reprezentant al soției sale nu este reală, având în vedere că are împuternicire notarială încheiată în Germania, împuternicire care a fost apreciată a fi valabilă de instanțele din Caraș-Severin și Timiș.

Totodată, a precizat că a formulat cererile cu bună-credință, cu scopul de a se apăra, și nu pentru a păta imaginea recurentului-reclamant și nici pentru a fi ironic.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de partea adversă susținând, în esență, că apărările intimatului-pârât nu au nicio legătură cu cauza, precum și că acesta nu are nici, până în prezent, calitate de reprezentant al soției sale.

II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 ianuarie 2025, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 4 martie 2025, când, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra acestei excepții.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de reclamantul A., în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

În plus, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurentul-reclamant a pretins incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în contextul în care partea nu a adus deciziei atacate critici concrete de nelegalitate.

În speță, instanța de apel a reținut că reclamantul a criticat soluția primei instanțe sub două aspecte: pe de o parte susținând că pârâtul nu avea dreptul să emită "judecăți de valoare", referindu-se la pretinsele injurii adresate în timpul ședinței de judecată din data de 11 octombrie 2023, în cadrul dosarului cu nr. x/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Caransebeș, întrucât nu avea calitate procesuală în respectivul dosar, iar, pe de altă parte, susținând că în mod greșit prima instanță a apreciat că afirmațiile pârâtului au fost făcute cu bună-credință.

Validând soluția și raționamentul primei instanțe, curtea de apel, cu privire la primul motiv de apel, a reținut că recurentul-reclamant a pus în discuție aspecte de ordin procedural desfășurate într-o altă cauză, susținând că prima instanță nu a verificat dacă intimatul-pârât avea dreptul să pună concluzii în numele soției acestuia în cadrul dosarului nr. x/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Caransebeș, aspecte care nu pot fi invocate pe calea apelului într-un alt dosar.

Or, criticând aceste considerente ale instanței de apel, recurentul-reclamant nu a arătat care sunt aspectele de nelegalitate ce rezultă din motivarea instanței, ci a pus în discuție elemente ale situației de fapt, exprimându-și propria opinie cu privire la modalitatea în care trebuiau valorificate criticile sale, dezvoltate sub acest aspect prin cererea de apel, și reluând afirmațiile formulate pe parcursul procesului, prin care a contestat calitatea de reprezentant al soției sale a intimatului-pârât, despre care a pretins că, deși era terț față de litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2022 al Judecătoriei Caransebeș, i-a adus injurii în ședința din data de 11 octombrie 2023.

Prin urmare, cum recurentul-reclamant, deși face trimitere la mai multe dispoziții procesuale și de drept material, nu indică în ce mod acestea au fost nesocotite de către instanța de apel, ci, așa cum s-a arătat, pune în discuție situația de fapt, relevând cele petrecute la ședința de judecată ce a avut loc în data de 11 octombrie 2023, în dosarul nr. x/2022, în fața Judecătoriei Caransebeș, și contestând calitatea de reprezentant în acel dosar a părții adverse, susținerile părții nu sunt apte a fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nici afirmația potrivit căreia nu a susținut nelegalitatea și netemeinicia vreunei hotărâri judecătorești, cum în mod greșit, în opinia sa, a reținut instanța de apel, nu poate fi convertită într-un motiv de casare prevăzut de lege, susținerea recurentului-reclamant reprezentând doar opinia acestuia cu privire la modul în care trebuiau interpretate și analizate susținerile sale, formulate prin cererea de apel, și nu argumente privind nelegalitatea considerentelor instanței de apel care au dus la reținerea caracterului nefondat al căii de atac îndreptate împotriva sentinței tribunalului.

Recurentul-reclamant a criticat și argumentele curții de apel prin care au fost înlăturate susținerile sale referitoare la greșita apreciere de către instanța de fond asupra bunei credințe cu care pârâtul a făcut afirmațiile contestate.

Astfel, analizând dacă în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, printre care și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, instanța de apel, în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia reglementată de art. 8 și de art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a validat aprecierea tribunalului în sensul că intimatul-pârât nu a depășit limitele libertății de exprimare, ceea ce a dus la concluzia neîndeplinirii condițiilor impuse de art. 1357 alin. (1) C. civ.

Or, nu pot face obiectul analizei în faza procesuală a recursului criticile prin care recurentul-reclamant a pretins că motivarea instanței de apel, prin care s-a reținut că afirmațiile intimatului-pârât nu au fost făcute cu rea-credință, încalcă principiul legalității și ordinea publică, având în vedere că acestea, astfel cum au fost formulate de parte, reprezintă critici ce tind a demonstra netemeinicia deciziei recurate și nu nelegalitatea acesteia, punând în discuție aprecierea instanței de apel asupra probelor administrate în cauză, nefiind, astfel, compatibile cu judecata ce se realizează în calea extraordinară de atac a recursului, ce presupune verificarea legalității și nu a temeiniciei judecății finalizate prin decizia recurată.

Totodată, aprecierea unei cereri formulate de parte reprezintă tot un aspect de temeinicie a judecății, astfel că nici critica prin care partea a afirmat nesocotirea rolului activ al judecătorului prin respingerea solicitării sale de lămurire a unui aspect menționat de intimatul-pârât prin întâmpinarea depusă în apel nu poate fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege și, ca atare, nu poate face obiect al analizei în prezentul recurs.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză și stabilirea situației de fapt, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor și nici la stabilirea unei alte situații de fapt față de cea reținută de instanța de apel, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceste limite ale judecății în calea extraordinară de atac rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Astfel, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte, prin cererea de recurs, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 238 din data de 3 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 martie 2025.