ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2524/2024

Obiectul cauzei

Sentința pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 2349 din 18 noiembrie 2022, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare. A respins acțiunea formulată de către reclamanții A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator B. și B. în contradictoriu cu pârâta C., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, daune morale, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare. A respins cererea de intervenție principală, formulată de către intervenientul principal D. în contradictoriu cu pârâta C., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală, daune morale, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. S.R.L., B. și intervenientul D..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia civilă nr. 331 din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanții A. S.R.L., B. și de intervenientul D. împotriva sentinței civile nr. 2349/18.11.2022, pronunțate de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.. A anulat sentința civilă apelată și rejudecând: A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. și C. - Filiala Piatra Olt. A respins cererile deduse judecății ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 331 din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții A. S.R.L., B. și intervenientul D.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 8 februarie 2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr.

Prin rezoluția din 15 februarie 2024 s-a dispus comunicarea recursului, cu mențiunea că intimata are obligația de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile de la comunicare și, de asemenea, s-a pus în vedere reclamanților să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON. Recurenții au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru . 5. Motivele de recurs În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții A. S.R.L., B. și intervenientul D. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Au susținut că, prin decizia menționată, curtea de apel a admis apelul, a anulat sentința apelată și rejudecând, a admis excepția capacității de folosință a pârâtei C.. De asemenea, au arătat că, deși instanța de apel a apreciat că apelul pe care l-au formulat este fondat în raport cu motivul de ordine publică invocat din oficiu de instanță, în condițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ., în apel, în urma verificărilor și relațiilor solicitate cu privire la situația juridică a intimatei-pârâte, a considerat că aceasta nu are capacitate procesuală de folosință pentru a sta în judecată și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Totodată, au subliniat faptul că rațiunea instanței pentru care a pronunțat această soluție este faptul că pârâta C. nu este înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 200 alin. (2) și art. 205 C. civ., drept urmare, pentru a dobândi personalitate juridică, adică pentru a avea capacitate civilă, trebuie să se înscrie în acest registru. Recurenții- reclamanți A. S.R.L., B. și recurentul- intervenient D. apreciază că instanța de apel a reținut în mod greșit că pârâta nu este o asociație fără scop lucrativ legal constituită, indicând în mod greșit că în speță nu sunt incidente dispozițiile de excepție prevăzute de art. 56 alin. (2) C. proc. civ. Concluzionând, recurenții precizează că, raportat la dispozițiile precitate, hotărârea pronunțată de către instanța de apel a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, deoarece în mod greșit se reține că pârâta nu poate fi chemată în judecată în calitate de pârâtă, deși aceasta are organ propriu de conducere și deține o anumită autonomie decizională și voință proprie. Or, chiar și entitățile fără personalitate juridică pot sta în judecată dacă sunt autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea de organizare. În drept, recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică. 6. Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nemotivat și nefondat. În susținerea întâmpinării a arătat că simpla declarare a recursului, arătarea denumirii părților și unde se află sediul sau domiciliul acestora nu echivalează cu motivarea acestuia. De asemenea, a precizat că recurenții au obligația de a motiva în concret motivele de nelegalitate și dezvoltarea acestora, arătând motivele de drept care au fost încălcate în raport cu speța dedusă judecății, față de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. A mai arătat că dispozițiile art. 205 din C. proc. civ. nu pot constitui motiv de recurs, dat fiind că acest articol reglementează instituția întâmpinării. Or, recurenții au inversat părțile și implicit cererile care le sunt permise a fi exercitate. În ceea ce privește fondul cauzei, în opinia intimatei, curtea de apel a interpretat în mod legal dispozițiile referitoare la lipsa capacității civile, inclusiv de folosință, a organizației, în raport cu dispozițiile imperative ale art. 200 alin. (2) C. civ. A precizat că împrejurarea că entitatea utilizează datele de identificare ale C. și C. nu determină în mod automat dobândirea capacității de folosință în absența unei hotărâri judecătorești în acest sens. În drept, recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 205-208 din C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că atât excepția nulității recursului, cât și recursul promovat sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă C. și Corupției din România (LDICAR) - Filiala Piatra-Olt, prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a invocat excepția nulității recursului, arătând că acesta este nemotivat, recurenții neindicând în concret motivele de nelegalitate și dezvoltarea acestora. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Simpla încadrare în drept de către parte a unuia sau mai multor motive de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia, chiar dacă numai în ceea ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ. Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplelor sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul de casare pe care se întemeiază, dintre cele strict reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței de fond, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate. Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile totuși, de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului. Însă invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege va atrage sancțiunea nulității căii de atac în condițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți au invocat motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., criticile formulate prin cererea de recurs vizând aplicarea în mod greșit de către instanța de apel a regulilor de procedură privind lipsa capacității procesuale de folosință reglementate de art. 56 alin. (2) C. proc. civ., putând așadar, fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin urmare, se respinge excepția nulității recursului, ea fiind nefondată. Pe fondul recursului, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți A. S.R.L., B. și intervenientul D. au solicitat casarea deciziei civile nr. 331 din 10.10.2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, invocând motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv aplicarea în mod greșit de către instanța de apel a normelor de drept procedural referitoare la excepția lipsei capacității procesuale de folosință. În motivare, au arătat că în mod greșit instanța de apel a considerat că intimata-pârâtă nu are capacitate procesuală de folosință și a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată din oficiu, respingând cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Totodată, a reținut în mod greșit că pârâta nu este o asociație fără scop lucrativ legal constituită, apreciind astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile de excepție prevăzute la art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. Recurenții-reclamanți și intervenientul D. au mai arătat că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea regulilor de procedură civilă, reținându-se în mod greșit că pârâta-intimată nu poate fi chemată în judecată, deși aceasta ar avea organe proprii de conducere și ar deține o anumită autonomie decizională și voință proprie. Astfel, apreciază recurenții-reclamanți că și intimata-pârâtă, în calitate de entitate fără personalitate juridică, poate sta în judecată dacă este autorizată de legile și statutele care reglementează capacitatea și organizarea sa. Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Acest motiv de casare este, după caz, de ordine publică sau de ordine privată, după cum se invocă încălcarea unor norme procedurale de ordine publică sau privată. În speță, recurenții-reclamanți invocă încălcarea normelor de drept procedural privind soluționarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. și Corupției din România (LDICAR) - Filiala Piatra-Olt, invocând interpretarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 56 alin. (2) C. proc. civ. Analizând criticile formulate, Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 32 alin. (1) C. proc. civ., condițiile de exercitare a acțiunii civile sunt: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, formularea unei pretenții și justificarea unui interes. Art. 34 C. civ. definește capacitatea civilă de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații civile, capacitatea procesuală de folosință constând în aptitudinea unei persoane de a sta în judecată, adică de a avea drepturi și obligații pe plan procesual. În acest sens, art. 56 C. proc. civ. prevede: "(1) Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. (3) Lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută". Capacitatea procesuală reprezintă așadar, reflectarea în plan procesual a capacității civile din dreptul substanțial, divizându-se în capacitate procesuală de folosință și capacitatea procesuală de exercițiu. Astfel cum în mod corect a arătat și instanța de apel, în ipoteza persoanelor juridice, în măsura în care acestea sunt supuse înregistrării, capacitatea procesuală de folosință se dobândește de la data înregistrării, similar capacității civile de folosință, sens în care art. 205 alin. (1) C. civ. arată că persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării. De asemenea, art. 200 alin. (2) din același cod arată că prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalității juridice sau al luării în evidență a persoanelor juridice legal înființate, după caz. Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 dispune că asociația este subiectul de drept privat constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înțelegeri, pun în comun și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activități în interes general, al unor colectivități sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial. Potrivit art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, "Asociația dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul". Conform art. 13 alin. (1) din același act normativ, "Asociația își poate constitui filiale, ca structuri teritoriale, cu un număr minim de 2 membri, organe de conducere proprii și un patrimoniu distinct de cel al asociației. (2) Filialele sunt entități cu personalitate juridică, putând încheia, în nume propriu, acte juridice în condițiile stabilite de asociație prin statutul filialei. Ele pot încheia acte juridice de dispoziție, în numele și pe seama asociației, numai pe baza hotărârii prealabile a consiliului director al asociației. (3) Filiala se constituie prin hotărârea adunării generale a asociației. Personalitatea juridică se dobândește de la data înscrierii filialei în Registrul asociațiilor și fundațiilor. (4) În vederea înscrierii filialei, reprezentantul asociației depune la judecătoria în a cărei circumscripție urmează să își aibă sediul filiala cererea de înscriere, împreună cu hotărârea de constituire a filialei, statutul, actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial ale acesteia, precum și copii certificate pentru conformitate cu originalul ale actelor doveditoare ale identității membrilor filialei". În speță, acțiunea introductivă și cererea de intervenție principală au fost formulate împotriva pârâtei C., cu sediul în localitatea Piatra-Olt. Or, Înalta Curte constată, în mod similar instanței de apel, că prin adresa nr. x/31.05.2023, Ministerul Justiției a comunicat că intimata-pârâtă nu figurează în Registrul național al persoanelor juridice fără scop lucrativ, înființat la nivelul Ministerului Justiției și că Registrul național se constituie exclusiv prin replicarea în sistem computerizat a înregistrărilor din registrele speciale ținute de instanțele de judecată, conform dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații și ale Regulamentului aprobat prin Ordinul MJ nr. 954/2000. Din relațiile comunicate de către AJFP Timiș - Serviciul Fiscal Municipal Lugoj, rezultă că intimata-pârâtă utilizează ca date de identificare fiscală CIF-ul, emis unei alte persoane juridice decât pârâta, respectiv C. și C., cu sediul în municipiul Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, cam. 37, județul Timiș. Se observă așadar, că deși este o persoană juridică supusă înregistrării în sensul dispozițiilor art. 200 alin. (2) și art. 205 C. civ., dar și al art. 13 din O.G. nr. 26/2000, pentru a dobândi personalitate juridică, cu toate acestea pârâta nu are personalitate juridică, întrucât nu este înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor, aceasta folosindu-se de datele de identificare ale unei terțe persoane ce nu este parte în litigiul de față. Înalta Curte constată că potrivnic criticilor recurenților din motivul de recurs, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., intimata-pârâtă nefiind o asociație constituită potrivit legii, respectiv potrivit O.G. nr. 26/2000, constatarea instanței de apel în această direcție fiind de asemenea, corectă. Astfel, din perspectiva art. 56 alin. (2) C. proc. civ. și văzând actele depuse în dosar sub acest aspect, se observă că într-adevăr, nu rezultă întrunirea nici unuia dintre elementele prevăzute de art. 13 din O.G. nr. 26/2000 citat care configurează modul legal de constituire a unei filiale. Astfel, nu rezultă modul de înființare a pârâtei filiale, nu rezultă prin ce hotărâre a adunării generale a asociației s-ar fi înființat aceasta, la ce dată, nu rezultă statutul său, actele doveditoare ale sediului său sau ale patrimoniului inițial ale acesteia, nu rezultă de asemenea, nici structura sa și nici eventualele sale organe de conducere. Din această perspectivă, rezultă că nu se poate susține așadar, în mod fondat, faptul că intimata-pârâtă ar putea fi parte în proces pentru că ar avea organe proprii de conducere și ar deține o autonomie decizională și voință proprie, astfel cum în mod incorect invocă recurenții, întrucât în cauză, nu doar că nu s-a realizat dovada legalei sale constituiri, dar nu s-a realizat nici măcar dovada constituirii sale. Așadar, se observă că în cauză, intimata-pârâtă nu are capacitate procesuală de folosință, câtă vreme nici nu figurează înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ceea ce înseamnă că nu a dobândit personalitate juridică și nici nu este legal constituită conform art. 56 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a expus în paragrafele anterioare, neputând drept urmare, sta în judecată în nume propriu, neavând capacitatea de a avea drepturi și obligații procesuale. Așadar, în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum incorect invocă recurenții în cererea de recurs. Față de considerentele mai sus expuse, reținând că niciuna dintre criticile aduse de recurenții-reclamanți și recurentul-intervenient principal circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondată, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.