ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 948 pct. 2, art. 948 pct. 4 și art. 966-969 din vechiul C. civ., articolele de lege invocate în cuprinsul acțiunii, art. 237 (1) C. civ.

Împotriva încheierii din 9 decembrie 2020 și a sentinței nr. 299/2020 din 16 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat apel reclamanții.

Deși recursul vizează doar decizia nr. 594/2021, în dezvoltarea criticilor formulate, recurenții invocă și nelegalitatea încheierii din 9 decembrie 2020 a Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, fiind menționată din eroare data de 17 decembrie 2020.

Sub acest aspect, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inopozabilității atribuției de administrator a numitului D., încălcând astfel regulile de procedură prin pronunțarea încheierii din 9 decembrie 2020. S-a învederat că prin această încheiere s-a respins cererea lor prin care au invocat excepția lipsei calității de reprezentanți ai avocaților care au fost angajați de către persoana juridică societatea C. S.R.L. și nu de către administratorul sau reprezentantul acesteia, precum și atunci când a respins excepția inopozabilității atribuției de administrator a numitului D., neexistând în acest sens înregistrată o AGA prin care să se dovedească faptul că administratorii legali, F. și G., administratori din afara societății comerciale, au renunțat la atribuțiile avute și în locul acestora a fost numit D..

Criticile formulate de recurenții-reclamanți cu privire la lipsa calității de reprezentat a celor doi avocați - H. și I. - au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, recurenții au învederat că, în cauză, contractele de asistență juridică au fost încheiate direct cu societatea, iar nu prin reprezentantul acestuia. S-a învederat că aceste contracte de asistență juridică au fost semnate de D., fără a se preciza în ce calitate, rezultând că aceasta a fost dată direct în numele persoanei juridice.

Recurenții au subliniat că D. nu deține calitatea de administrator al societății C. S.R.L., cu toate că a semnat contractele de asistență juridică, atribuția nefiind obținută legal și nefiind înregistrată ca mențiune în Registrul Comerțului, ci doar în registrul computerizat, în care înregistrările sunt contrare actelor aflate în arhivă.

În acest context, s-a arătat că terților le este inopozabilă încetarea funcției sau numirea în funcție a unui administrator dacă aceste aspecte nu au fost înregistrate, sens în care societatea nu poate invoca valabilitatea unui mandat de administrator cât timp nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementând o inopozabilitate absolută.

Prin urmare, recurenții-reclamanți au concluzionat că numitul D. nu poate să exercite semnătură sociala în numele societății C. S.R.L. și nu poate invoca opozabilitatea atribuției de administrator din moment ce aceasta nu a fost acceptată în mod expres, nu a fost obținută în mod legal, administratorii legali nu au renunțat la această atribuție și nici nu a fost publicată renunțarea și numirea administratorului.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că instanța de apel, analizând excepția lipsei de interes, în mod greșit s-a pronunțat asupra cererii de chemare în judecată, fără a fi învestită în acest sens, dar și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurenților, nu poate fi primita susținerea prin care se arata că ei nu ar putea obține niciun folos practic în situația în care ar fi dispusă constatarea nulității statutului, a contractului societății C. S.R.L., precum și dizolvarea acesteia, deoarece, efectele nulității societății vor fi numai pentru viitor și în ipoteza în care societatea ar intra în lichidare, urmată de radiere, patrimoniul societății va fi împărțit între asociați, conform art. 260 alin. (11) din Legea nr. 31/1990, fiecăruia proporțional cu cota sa de participare la capitalul social al persoanei juridice radiate.

Recurenții au arătat că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la art. 33 C. proc. civ. pentru a se putea analiza cererea lor și a se dispune asupra acesteia, respectiv interesul este determinat, legitim, personal, născut și actual.

Astfel, în condițiile în care legea nu face referire la interesul urmărit în viitor, recurenții consideră că instanța nu poate să adauge la lege.

Intimata-pârâtă societatea C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În preambulul recursului, recurenții au invocat nelegalitatea încheierii din 9 decembrie 2020 a Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu privire la care Înalta Curte constată că exclusă este analizarea acesteia de către instanța de recurs, având în vedere că a fost pronunțată de către tribunal, iar în conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

În privința recursului declarat împotriva deciziei instanței de apel, se reține că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenții formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ., deoarece recursul nu este o cale de atac devolutivă, iar autorul acestuia trebuie să invoce motivele în tiparele prestabilite de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că deși motivele de casare formulate de recurenții-reclamanți sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., acestea nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind cazul unor critici ale neconformității hotărârii recurate, în absența indicării regulilor de drept încălcate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat în ipoteza în care sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Sub acest aspect recurenții au susținut că instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere că, în cauză, contractele de asistență juridică au fost semnate de către D., fără ca aceasta să poate exercita semnătură sociala în numele societății C. S.R.L., neputând fi invocată opozabilitatea atribuției de administrator din moment ce aceasta nu a fost acceptata în mod expres, nu a fost obținută în mod legal, administratorii legali nu au renunțat la această atribuție și nici nu a fost publicată renunțarea și numirea administratorului.

În acest context, s-a arătat că terților le este inopozabilă încetarea funcției sau numirea în funcție dacă nu au fost înregistrate, sens în care societatea nu poate invoca valabilitatea unui mandat al administratorului dacă nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 reglementând o inopozabilitate absolută.

Înalta Curte constată că această critică a recurenților reprezintă o apreciere formulată prin raportare la probatoriul ce a fost administrat în cauză, cu privire la calitatea de reprezentant a lui D., deoarece în dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta nu explică în ce constă greșeala de judecată a instanței de apel și nu indică nicio normă de procedură încălcată de instanța de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reține spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenți cu privire la excepția inopozabilității atribuțiilor de administrator vizează considerentele reținute de către prima instanță, cu privire la care instanța de apel s-a pronunțat, acestea fiind subsumate analizării condițiilor de fapt, astfel încât nu pot face obiectul analizei în recurs.

De asemenea, criticile privind aplicarea greșită a normelor referitoare la autoritatea de lucru judecat, cele vizând respingerea excepției lipsei de interes invocate în cadrul ordonanței președințiale, precum și neanalizarea interesului reclamanților în raport cu dispozițiile art. 33 C. proc. civ., deși nu au fost încadrate în mod expres în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ele se referă la norme de procedură.

Însă, acestea nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează aprecieri ale instanței de apel în cadrul probelor administrate din această perspectivă, iar examinarea acestora în recurs este exclusă în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că o mare parte a criticilor invocate de către recurenți au fost formulate și în apel, fiind reiterate în recurs ad literam, fără dezvoltarea prin cererea de recurs, în mod concret a unor critici de nelegalitate referitoare la modul în care acestea au fost analizate prin decizia recurată.

Astfel, reiterarea în recurs a aspectelor invocate prin acțiune și respectiv, prin apel privind excepția lipsei calității de reprezentant sau neanalizarea interesului reclamanților în funcție de dispozițiile art. 33 C. proc. civ., nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., deoarece nu sunt relevate criticile de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod.

Recurenții-reclamanți au indicat și motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Însă, invocarea motivului de recurs are un caracter formal, în condițiile în care nu au fost prezentate argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori a faptului că decizia recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, în absența dezvoltării criticilor privind modul concret în care instanța de apel a încălcat norme de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că recurenții, în susținerea motivului de casare, nu au indicat nicio normă de drept material încălcată sau aplicată greșit de către instanța de apel, ci s-au limitat la reiterarea susținerilor de la instanțele de fond privind îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 33 C. proc. civ. referitoare la interesul lor în promovarea acțiunii, dispoziția legală menționată nefiind o normă de drept material.

Prin urmare, se constată că recurenții nu au indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor de drept material au fost încălcate de către instanța de apel prin respingerea apelului formulat și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

În lipsa dezvoltării unor argumente corespunzătoare criticilor formulate potrivit motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs nu este posibilă, în condițiile în care în susținerile recurenților-reclamanți nu pot fi identificate elemente relevante, care să permită verificarea legalității deciziei recurate.

Înalta Curte reamintește că, stabilirea situației de fapt și verificarea modului de îndreptare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie și nu în aceea a controlului de nelegalitate prin indicarea normelor de drept material încălcate sau aplicate greșit, potrivit motivelor de casare invocate, cu consecința că în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. examinarea deciziei din perspectiva acestor critici este exclusă în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 594/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatei-pârâte societatea C. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi admisă cererea acesteia, cu consecința obligării recurenților-reclamanți B. și A. la plata sumei de 5.233,24 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de deplasare, către intimata-pârâtă societatea C. S.R.L., conform înscrisurilor aflate la dosar la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 594/2021 din 7 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Obligă recurenții-reclamanți B. și A. să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. suma de 5.233,24 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.