ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 235/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 235/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 februarie 2022
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat să se dispună dizolvarea pârâtei Societatea A. S.R.L., arătând că sediul acesteia a expirat, astfel cum rezultă din evidențele registrului comerțului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 112 și următoarele din C. proc. civ., art. 237 din Legea nr. 31/1990, Legea nr. 26/1990 și Legea nr. 105/1992.
Prin sentința nr. 126/2020 din 30 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, reprezentat prin B., director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva pârâtei Societatea A. S.R.L.; s-a dispus dizolvarea pârâtei Societatea A. S.R.L. și comunicarea hotărârii societății, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru înregistrarea mențiunii de dizolvare în registrul comerțului, către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, cât și publicarea ei în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Societatea A. S.R.L. prin administrator C. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul din 12 ianuarie 2021, având în vedere că părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea soluționării apelului, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Prin rezoluția administrativă din 13 iulie 2021 s-a procedat la repunerea pe rol, din oficiu, a dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Craiova, pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin decizia nr. 461/2021 din 7 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a constatat perimat apelul declarat de apelanta-pârâtă Societatea A. S.R.L. prin administrator C. împotriva sentinței nr. 126/2020 din 30 iunie 2020 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj.
Împotriva deciziei nr. 461/2021 din 7 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, recurenta-pârâtă Societatea A. S.R.L. prin administrator C. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 11 octombrie 2021.
Recurenta-pârâtă Societatea A. S.R.L. prin administrator C. a solicitat instanței supreme să nu dea curs hotărârii nr. 461 din 7 septembrie 2021, prin care s-a constatat perimat apelul, fără a indica în drept motivele de casare pe care își întemeiază recursul.
Intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin rezoluția din 3 decembrie 2021 s-a fixat termen la data de 3 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului, dată la care s-a pronunțat prezenta decizie.
Analizând excepția tardivității declarării recursului, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 421 alin. (2), cu referire la art. 181 alin. (1) pct. 2 din același cod, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul are ca obiect decizia nr. 461/2021 din 7 septembrie 2021, prin care Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a constatat perimat apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe.
Conform art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Textul de lege anterior evocat stabilește că durata termenului de recurs este de 5 zile și că momentul de la care începe să curgă coincide cu data pronunțării hotărârii.
Potrivit art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".
Așadar, nerespectarea termenului pentru exercitarea căii de atac atrage decăderea părții din exercițiul acestui drept.
Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată la 7 septembrie 2021.
Cum termenul de recurs de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., curge de la data pronunțării hotărârii, rezultă că acest termen a început să curgă la 7 septembrie 2021.
Fiind un termen stabilit pe zile, devin incidente dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care prevăd că atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.
În condițiile în care termenul de recurs de 5 zile a început să curgă la 7 septembrie 2021, rezultă că acest termen s-a împlinit la 13 septembrie 2021.
Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs la 27 septembrie 2021, astfel cum atestă data înscrisă pe ștampila aplicată pe cererea de recurs .
Având în vedere că recursul a fost declarat cu depășirea termenului imperativ de 5 zile, prevăzut de art. 421 alin. (2) teza I din C. proc. civ., sunt aplicabile dispozițiile art. 185 alin. (1) din același act normativ, care sancționează cu decăderea dreptul procesual neexercitat într-un anumit termen și cu nulitatea actul procedural îndeplinit peste termenul legal.
Ca urmare a declarării recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, Înalta Curte constată că a intervenit decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecința pierderii de către recurenta-pârâtă a dreptului de a-i fi examinată cererea de recurs.
Distinct de cele reținute, este de menționat că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".
Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 185 alin. (1) și art. 421 alin. (2) teza I, raportat la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta-pârâtă Societatea A. S.R.L. prin administrator C. împotriva deciziei nr. 461/2021 din 7 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. prin administrator C. împotriva deciziei nr. 461/2021 din 7 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.