ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2451/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria Arad la data de 19 noiembrie 2020, reclamanta A. Gianina, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. S.R.L. și G. S.R.L., a solicitat instanței ca în urma probatoriului administrat să dispună: - obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 162.000 euro (echivalentul pretinsului salariu menționat în articolul din data de 28.03.2020 pe o perioadă de un an) cu titlu de reparație pentru atingerile aduse onoarei, reputației și demnității prin articolele publicate pe site-urile ziardearad.ro și stiridebistrita.ro din datele de 28.03.2020, 30.03.2020, 06.05.2020, 07.05.2020; - obligarea pârâților la publicarea în mediul online, pe toate paginile publicațiilor din rețeaua H. și a paginilor de I. ale rețelei, inclusiv pe J. și K., a unui text de recunoaștere a caracterului neadevărat și nereal al afirmațiilor denigratoare publicate la adresa reclamantei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; - obligarea pârâților să înlăture de pe paginile ziardearad.ro, stiridebistrita.ro a articolelor publicate în data de 28.03.2020, 30.03.2020, 06.05.2020, 07.05.2020; obligarea pârâților să înlăture de pe paginile de I. J. și K. articolele publicate în data de 28.03.2020, 30.03.2020, 06.05.2020, 07.05.2020; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Sentința pronunțată de Judecătoria Arad Prin sentința civilă nr. 831 din 16 februarie 2021, Judecătoria Arad a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Sentința pronunțată de Tribunalul Arad Prin sentința civilă nr. 40 din 02 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților L. și M., împrocesuați în calitate de moștenitori ai pârâtului C. (decedat), D. și F. S.R.L.. A respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. Gianina în contradictoriu cu pârâții L., M., în calitate de moștenitori ai pârâtului C. (decedat), D. și F., ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta A. Gianina în contradictoriu cu pârâta S.C. G. S.R.L., prin administrator judiciar N., având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. Gianina în contradictoriu cu pârâții O. și P., având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală. A fost obligată pârâta P. să înlăture de pe paginile de internet ziardearad.ro și stiridebistrita.ro, precum și de pe paginile de I. asociate, următoarele articole publicate: · "Unul dintre directorii Q. are un BMW ultimul răcnet și le refuză angajaților mici facilități care le-ar ușura munca", publicat în 28.03.2020 · "Dezvăluiri incredibile despre "caracatița" Q.! Șantajul și amenințările folosite de A. în interiorul companiei ar putea duce la mii de concedieri", publicat în data de 30.03.2020 · "Provizioane de milioane de euro înregistrate injust și fraudulos în registrele contabile ale Q.. Seria dezvăluirilor legate de managementul multinaționalei continuă", publicat în data de 07.05.2020. A obligat pârâții O. și P. la publicarea pe paginile de internet ziardearad.ro și stiridebistrita.ro, precum și pe paginile de I. asociate, a unui text de recunoaștere a caracterului nereal al afirmațiilor cu caracter denigrator publicate la adresa reclamantei prin cele trei articole menționate în dispozitiv, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. A obligat pârâții O. și P., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 2.500 euro cu titlu de daune morale. A obligat pârâta P. la plata către reclamantă a sumei de 2.500 euro cu titlu de daune morale. A respins în rest cererea. A obligat reclamanta la plata către pârâta L. a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A luat act că reclamanta și ceilalți pârâți își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 245 din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins excepția nulității cererii de apel formulate de apelanta pârâtă P., invocată de intimata reclamantă A. Gianina. A respins apelurile formulate de apelantul pârât O. și de apelanta pârâtă P. împotriva sentinței civile nr. 40 din 02.03.2023 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 245 din 12 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, a declarat recurs pârâta P.. Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Criticile de nelegalitate a deciziei recurate, formulate prin cererea de recurs, vizează, în esență, calitatea acesteia de persoană răspunzătoare în raport cu fapta ilicită invocată de reclamanta A. Gianina. Cu privire la calitatea acesteia, arată că nu este jurnalist și nu este autor al articolelor publicate și, în consecință, nu există fapte ilicite care să îi poată fi imputate. Arată că aceasta deține domeniul de internet pe care au fost publicate articolele de presă, având un drept de proprietate asupra sa, însă că nu administrează site-ul web și că nu deține nicio putere de control asupra conținutului publicat pe acesta. Susține că administrarea domeniului de internet aparține terțelor persoane care utilizează site-ul în vederea publicării materialelor de presă, context în care nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 1349 C. civ. în ceea ce o privește, cum, de altfel, nici măsura obligării la ștergerea articolelor nu poate fi pusă în executare de către aceasta, fiind imposibil de realizat în condițiile în care nu are control asupra ceea ce se publică/elimină de pe site. În fine, mai arată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, că instanțele fondului au reținut greșit că faptele prezentate în articolele ce face obiectul pricinii nu au o bază factuală, fiind încălcate obligațiile unui jurnalist. Tribunalul Arad nu a identificat expres temeiul în baza căruia s-ar putea atrage răspunderea sa, aceasta neavând calitate de jurnalist și nepublicând articolele aduse în atenția instanței, normele de conduită aplicabile acestora din urmă nefiindu-i opozabile. Cât privește condiția prejudiciului, acesta nu a fost demonstrat de către reclamantă, din actele dosarului nereieșind că ar fi fost revocată din funcție din cauza celor publicate, ori că nu ar fi fost angajată de alte societăți. Conchizând, solicită a se avea în vedere că, cel puțin cu privire la aceasta, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, motiv pentru care solicită schimbarea în parte a deciziei atacate.

Apărările formulate în cauză În data de 25.04.2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată părților din dosar, care nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 18 noiembrie 2020, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 16 octombrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, și a rămas în pronunțare pe fondul recursului, amânând pronunțarea succesiv pentru data de 30 octombrie 2024 și 06 noiembrie 2024, când a pronunțat prezenta decizie. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă P. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Cauza dedusă judecății presupune soluționarea unui conflict între două drepturi fundamentale ale omului - dreptul reclamantei la viață privată în componenta referitoare la onoare, demnitate și reputație (art. 72 alin. (1) și 73 alin. (1) din C. civ., și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului) și, respectiv, dreptul pârâților la liberă exprimare (recunoscut și garantat de art. 70 alin. (1) din C. civ. și de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului), fiecare dintre aceste drepturi putând fi supus unei restrângeri sau ingerințe din partea statului, în condițiile art. 75 din C. civ. raportat la art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (2) din Convenția europeană a drepturilor omului. Considerând că pârâtele și-au exercitat dreptul cu rea-credință, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins, în temeiul art. 10 alin. (2) din Convenție, dispunerea unei măsuri (ingerințe din partea statului) în dreptul pârâților la libertatea de exprimare, anume prin admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Reținând că este învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru asigurarea respectării dreptului la viață privată al cărui titular este reclamanta, opus libertății de exprimare de care se prevalează pârâții, instanța de apel a procedat la analizarea justului echilibru între cele două drepturi aflate în dispută, prin raportare la situația de fapt concretă din speța dedusă judecății, la probele administrate dar și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a concluziona dacă, în cauză, este incident art. 75 alin. (2) din C. civ. Cu privire la fapta ilicită imputată pârâților, constând în publicarea mai multor articole de presă apărute pe site-urile ziardearad.ro și știribistrița.ro, precum și pe paginile de I. asociate, prin afirmarea de aspecte nereale cu privire la atitudinea și comportamentul reclamantei în raport cu angajații ori cu privire la exercitarea de activități frauduloase în cadrul companiei pe care o conduce, instanța de apel a confirmat raționamentul tribunalului, care a reținut că prin publicarea a trei dintre aceste articole, pârâții, deși au tratat un subiect de interes general, neurmărind cu necesitate calomnierea reclamantei, totuși nu au verificat veridicitatea faptelor prezentate. Au mai reținut instanțele fondului că inexistența unei baze factuale suficiente a celor susținute în cadrul articolelor incriminate a impus și consecința reținerii atitudinii subiective cu care au acționat pârâții, aceea a relei-credințe, aceștia publicând materialele de presă cu nerespectarea obligației minime de diligență de a se informa anterior publicării unei știri. Așadar, reținându-se inexistența unei baze factuale rezonabile pe care s-a grefat imputarea unor judecăți de valoare, este evidentă concluzia instanțelor de fond în sensul că limitele libertății de exprimare au fost depășite, astfel că se justifică reținerea în sarcina pârâților a săvârșirii unei fapte ilicite care să impună o ingerință în exercitarea dreptului la liberă exprimare. Cât privește criticile din apel ale pârâtei P., reiterate în recurs, prin care se contestă îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii sale delictuale, raportat la posibilitatea acesteia de control asupra postărilor pe site-urile pe care le deține, curtea de apel a constatat că tocmai calitatea sa de proprietar a celor două pagini web atrage în sarcina acesteia obligația utilizării lor astfel încât să nu aducă atingere drepturilor și intereselor legitime ale altei persoane. A reținut instanța de apel că prin permiterea postării articolelor scrise de alte persoane pe site-urile al căror administrator este, reprezintă o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, care a determinat producerea unui prejudiciu de imagine reclamantei. S-a susținut prin motivele de recurs că instanța de apel nu ar fi reținut temeiul în baza căruia putea fi atrasă răspunderea acesteia, precum și fapta ilicită imputată, în contextul în care are doar calitate de deținător al domeniului de internet, iar nu și drept de administrare al acestuia. Or, calitatea de administrator a celor două site-uri a fost reținută de instanțele fondului ca o componentă a dreptului de proprietate, în contextul în care recurenta-pârâtă din prezenta cauză nu a făcut dovada transmiterii acestui atribut către un terț. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că deținătorul unui domeniu web este acea persoană fizică sau juridică care are dreptul de folosință asupra unui domeniu. Acest drept de folosință poate fi utilizat sau cedat, după caz, unei alte persoane. În cauză, recurenta nu a contestat calitatea de deținător al site-urilor prin intermediul cărora au fost publicate articolele incriminatoare, susținând doar, fără a face vreo dovadă în acest sens, că nu avea atribuții de control asupra conținutului articolelor publicate prin intermediul respectivelor pagini de internet. Or, în lipsa administrării unui probatoriu prin intermediul căruia să se fi făcut dovada cedării respectivelor drepturi de control, consecința nu poate fi decât una singură, aceea a răspunderii pentru ceea ce se afișa pe respectivele pagini de internet. Practic, reclamanta, în calitate de deținător al unui site web este considerat ca fiind un furnizor al unor servicii de conținut, având cunoștință și control asupra informațiilor transmise sau stocate. În temeiul obligației sale de a nu vătăma alte persoane, recurenta-reclamantă avea îndatorirea de a împiedica publicarea unui conținut inadecvat/vătămător sau de a-l înlătura, având puterea de a alege între a face sau nu publice respectivele știri. În acest sens s-a statuat și în jurisprudența europeană, în cauza Delfi AS împotriva Estoniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului respingând cererea reclamantei, gestionară a unui portal (internet) de știri, prin care aceasta critica, din perspectiva articolului 10 din Convenție, sancțiunea care îi fusese aplicată potrivit dreptului intern, pentru responsabilitatea care i-a fost stabilită cu privire la mesajele anonime ale cititorilor site-ului pe care îl gestiona. În esență, raționamentul Curții a recunoscut existența unei ingerințe în libertatea de exprimare, pe care însă a considerat-o legală, justificată și proporțională, având în vedere caracterul extrem de insultător al mesajelor analizate, postate pe site-ul de știri gestionat de reclamantă, având în vedere faptul că aceasta nu a împiedicat expunerea lor, ținând seama de profitul înregistrat de reclamantă de pe urma acestor mesaje, ținând seama de garanția anonimatului pe care reclamanta îl permitea autorilor mesajelor și, nu în ultimul rând, luând în considerare caracterul rezonabil al sancțiunii impuse de instanțele interne în sarcina reclamantei. Astfel, în acord cu cele statuate de instanța europeană, Înalta Curte constată că, în calitatea acesteia de profesionist, de proprietar al unui domeniu web, pârâta P. avea obligația de a cunoaște legislația, care îi conferea posibilitatea de a evalua riscurile legate de activitatea pe care o presta, aceasta trebuind să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele lipsei implementării unor unelte de control apte să atenționeze sau să blocheze conținutul ilegal/inadecvat de pe pagina de internet care îi aparținea. Reține, așadar, Înalta Curte, contrar alegațiilor recurentei, că aceasta nu era doar un intermediar tehnic în privința publicațiilor pe propriul site web, ci un furnizor de servicii de conținut, iar în raport cu această calitate avea prerogativa de a modifica sau șterge conținutul inadecvat, după necesitate, jucând, deci, un rol activ de natură să îi asigure control în legătură cu datele aferente articolelor publicate de ceilalți pârâți chemați în judecată. Recurenta, având rol de administrator, de persoană care se interpune între rețeaua socială (platformă de internet, site web, care pune la dispoziția utilizatorilor, gratuit sau nu, spațiu și mijloace tehnice pentru constituirea unui site web sau a unei pagini, care funcționează în cadrul platformei, conform termenilor și condițiilor acesteia) și utilizatorii paginii, avea obligația respectării obligațiilor legilor naționale și internaționale, dar și a termenilor și condițiilor pe care le-a acceptat în momentul dobândirii domeniului. Administrarea unui website se referă la un set de acțiuni preventive si proactive legate de gestionarea și menținerea acestuia pentru a asigura o funcționare eficientă și optimă, având totodată și obligații de diligență, care se manifestă prin adoptarea unui sistem de raportare și eliminare a conținutului inadecvat postat prin intermediul paginii de internet. Astfel, văzând că recurenta-pârâtă nu a întreprins nici un fel de măsuri în vederea prevenirii vătămării reputației altora și nu a asigurat o posibilitate reală ca autorii propriu-ziși ai articolelor să fie cenzurați în postările pe care le fac prin intermediul site-ului, Înalta Curte consideră că, în prezenta cauză, instanțele fondului au constatat în mod corect că și aceasta este răspunzătoare pentru știrile calomnioase postate prin intermediul portalului. Faptul că și autorii reali ai articolelor sunt răspunzători pentru conținutul publicat prin articolele incriminate nu exclude scopul legitim al considerării pârâtei - proprietar al siteului web - ca fiind răspunzătoare pentru orice prejudiciu adus reputației și drepturilor altora. Totodată, faptul că, în prezenta cauză, s-a constatat că publicarea articolelor într-un portal de internet echivalează cu activitatea jurnalistică, conduce la concluzia că și administratorul portalului, în calitate de întreprinzător, poate fi asimilat editorului, astfel că, în aplicarea legislației privind răspunderea civilă delictuală, lipsa calității de jurnalist a recurentei-pârâte nu prezintă relevanță. De altfel, instanțele fondului au făcut referiri la această calitate a autorilor articolelor doar pentru a determina gradul de toleranță mai ridicat în legătură cu libertatea de exprimare recunoscută jurnaliștilor, în comparație cu particularii, nefiind nicidecum exclusă răspunderea acestora din urmă, dimpotrivă libertatea de exprimare în privința particularilor fiind mai strict reglementată. Pentru toate aceste considerente, văzând că fapta ilicită a recurentei-pârâte există, și aceasta constă în permiterea postării articolelor scrise de alte persoane pe site-urile al căror administrator este, fără a exercita o cenzură prin eliminarea conținutului dăunător/necorespunzător, acolo unde este cazul, aceasta se face răspunzătoare pentru prejudiciul produs reclamantei, dat fiind că și-a neglijat complet obligația de a preveni vătămarea reputației terților. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte privind nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva constatării existenței faptei ilicite, condiție obligatorie pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, astfel că acestea vor fi înlăturate ca neîntemeiate. Cât privește critica din recurs prin care se susține lipsa prejudicului cauzat reclamantei, raportat la faptul că aceasta nu ar fi fost revocată din funcție din cauza celor publicate, ori că nu ar mai fi fost angajată de alte societăți, aceasta reprezintă o critică de netemeinicie, prin formularea sa tinzându-se la reinterpretarea probelor din dosar, astfel că se plasează în afara controlului de legalitate permis de art. 488 din C. proc. civ. Sub acest aspect, curtea de apel a reținut, în cuprinsul deciziei atacate, că existența prejudiciului moral se prezumă, odată constatată săvârșirea faptei ilicite, ceea ce se apreciază, pe baza probatoriului administrat, fiind intensitatea și gravitatea leziunii și, coroborat, întinderea reparației. Drept urmare, cum întinderea prejudiciului nu a fost contestată, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, nefiind, de altfel, nici susceptibilă de analiză în calea extraordinară de atac a recursului, criticile recurentei în sensul susținerii că din probatoriul administrat nu se relevă paguba suferită de reclamantă nu poate fi primită. Așadar, câtă vreme, în cauză, s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile delictuale invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că recurenta-pârâtă nu beneficiază de protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și poate fi obligată la despăgubiri. În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă P..