ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2398/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de recuzare formulată de către contestatorul A. în dosarul nr. x/2023.

Împotriva acestei încheieri, la 27 decembrie 2023, a declarat recurs contestatorul, solicitând casarea încheierii și admiterea cererii de recuzare.

Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., învederând următoarele critici de nelegalitate:

Soluția de respingere a cererii de recuzare este nelegală, întrucât instanța învestită cu contestația în anulare a respins cererea de amânare "câtă vreme Înalta Curte nu a dispus suspendarea în prezenta cauză" și a făcut aplicarea art. 222 alin. (2) din C. proc. civ., amânând pronunțarea, deși nu s-a formulat o cerere de amânare pentru lipsă de apărare. În condițiile în care, odată cu depunerea cererii de strămutare, s-a formulat și cerere de suspendare a judecății, în care s-a acordat un termen ulterior față de contestația în anulare, instanța nu a așteptat să se pronunțe Înalta Curte asupra cererii de suspendare a judecății, acesta fiind motivul pentru care s-a formulat cererea de recuzare. De altfel, completul învestit cu contestația în anulare a fost deranjat de faptul că s-a formulat cerere de strămutare, având o atitudine oarecum ostilă. Mai mult, instanța a trecut la dezbaterea contestației în anulare mai înainte de soluționarea cererii de recuzare, invocând dispozițiile art. 49 din C. proc. civ.. Or, după ce dezbaterile asupra contestației în anulare au fost finalizate în fața completului recuzat, soluția de respingere a cererii de recuzare era mai mult decât previzibilă.

Recurentul a invocat și motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că încheierea de respingere a cererii de recuzare este nemotivată, întrucât cuprinde pe larg argumente extrase din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la imparțialitate și doar câteva considerente referitoare la circumstanțele speței, din care rezultă concluzia că cererea de recuzare bazată pe faptul că s-a respins cererea de amânare nu se întemeiază pe împrejurări din care să rezulte că judecătorii ar putea fi imparțiali.

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea ca nefondat.

Intimatele C. și B. au depus concluzii scrise, prin care au invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul civil de față, prin prisma motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Analizând legalitatea încheierii recurate, cu prioritate prin prima criticilor care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare s-a raportat la motivul de incompatibilitate pe care petentul l-a invocat, respectiv cel reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., apreciind că simpla respingere a unei cereri de amânare a judecății nu poate să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor.

Din punct de vedere al testului subiectiv, instanța care a soluționat cererea de recuzare a apreciat că judecătorii recuzați, desemnați aleatoriu să soluționeze contestația în anulare, trebuie considerați imparțiali până la proba contrară, constatând că aceasta nu a fost făcută în cauză, întrucât respingerea unei cereri de amânare nu reprezintă un element care să țină de convingerea personală ori de comportamentul judecătorilor recuzați și nici nu s-a dovedit că aceștia ar fi demonstrat părtinire sau prejudecăți personale. Referitor la testul obiectiv, instanța a reținut că împrejurările relevate nu pun nicio problemă din punctul de vedere al unui observator exterior și neutru, în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor recuzați, apreciind că îndoiala exprimată de contestator nu poate fi considerată justificată în mod obiectiv. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanța învestită cu contestația în anulare i-a adus la cunoștință contestatorului că va amâna pronunțarea la o dată ulterioară termenului stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea cererii de suspendare a judecății și de strămutare, precum și că, în situația admiterii cererii de strămutare, cauza va fi repusă pe rol, în vederea înaintării către instanța desemnată de Înalta Curte.

Contrar susținerilor recurentului, motivul invocat în susținerea cererii de recuzare a fost analizat în mod corect, inclusiv prin raportare la jurisprudența creată de Curtea Europenă a Drepturilor Omului în aplicarea prevederilor art. 6 din Convenție, cu referire la cerința independenței și imparțialității instanței, pe baza noțiunilor autonome de imparțialitate obiectivă și imparțialitate subiectivă.

Rezolvarea anumitor cereri, în conformitate cu exigențele C. proc. civ., nu poate conduce la concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa cauza sau că există alte elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Măsurile procesuale constând în respingerea cererii de amânare, acordarea cuvântului în dezbateri și amânarea pronunțării până la soluționarea cererii de recuzare nu indică, prin ele însele, lipsa de imparțialitate, nefiind de natură să atragă incidența motivului prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Nefondată este și critica potrivit căreia instanța a trecut la dezbaterea contestației în anulare mai înainte de soluționarea cererii de recuzare, din moment ce art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății, urmând a se amâna pronunțarea până la momentul soluționării cererii de recuzare.

În același sens, prin Decizia nr. 14 din 28 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent sa judece recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii și a stabilit că "formularea unei cereri de recuzare, înainte sau după începerea oricăror dezbateri, nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecății, nici dezbaterea în fond a procesului, ci doar pronunțarea hotărârii, până la soluționarea cererii de recuzare.

Prin urmare, se constată că în mod legal s-a dispus amânarea pronunțării de la 12 octombrie 2023 și până la 7 noiembrie 2023, când, dat fiind că cererea de recuzare a fost respinsă prin încheierea din 19 octombrie 2023, a fost pronunțată soluția asupra contestației în anulare.

În altă ordine de idei, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a susținut că motivarea încheierii atacate este formală și superficială, întrucât cuprinde pe larg argumente extrase din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la imparțialitate și doar câteva considerente referitoare la circumstanțele concrete ale cauzei.

Obligația legală privind motivarea hotărârilor judecătorești a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în actul de justiție și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanță. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (cauza Albina c. României).

Contrar susținerilor recurentului, încheierea recurată satisface exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce considerentele sale cuprind, într-o manieră clară și concisă, motivele de fapt și de drept care au condus la respingerea cererii de recuzare. Se constată că încheierea recurată nu cuprinde doar aspecte teoretice preluate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ci și analiza concretă a motivului de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., prin prisma argumentelor invocate de către petent.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ. și că încheierea recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 53 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Constatând îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurent să plătească intimatei C. suma de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la fila x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul A. împotriva încheierii de ședință din 19 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurentul-petent să plătească intimatei C. suma de 1.785 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.