Decizia nr. 238/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei. La data de 29 august 2024, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2022, a fost înregistrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 682 din data de 12 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. În cuprinsul cererii de recurs, petenta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 35 C. proc. civ., apreciind că textul acestuia este ambiguu și neactualizat. În opinia petentei, art. 35 C. proc. civ. reprezintă o barieră în aplicarea art. 139 alin. (2) C. proc. civ. și îngrădește parțial dreptul de acces la justiție reglementat de art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României. A mai arătat și că este vorba despre două legi, una specială și una generală, care se contrazic, în contextul în care art. 35 C. proc. civ. îi îngrădește dreptul de proprietate intelectuală, iar art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 i-l protejează.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2025 în dosarul nr. x/2022, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., formulată de petenta A. în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii pronunțate în ședința publică din 21 ianuarie 2025 în dosarul nr. x/2022 a declarat recurs petenta A.. În cuprinsul motivelor de recurs, petenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate și admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 35 C. proc. civ. A arătat că întregul proces s-a formulat în baza art. 35 C. proc. civ., însă această aplicabilitate a articolului respectiv pentru cauza de față de proprietate intelectuală este ambiguă și intră în conflict, îngrădind accesul la justiție, cu art. 1 și art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ceea ce contravine Constituției potrivit art. 21 alin. (2). Mai susține că, raportat la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 și la dispozițiile art. 35 C. proc. civ., recunoașterea unui drept se face prin constatarea existenței acelui drept. Recurenta a considerat că în cauză sunt întrunite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât obiectul cauzei a fost constatarea existenței dreptului intelectual, excepția fiind ridicată în faza procesuală a recursului. Susține că art. 35 C. proc. civ. nu este actualizat privitor la drepturile intelectuale, încălcându-i astfel dreptul de a apela la justiție prin orice mod, fără a fi îngrădit. Susține că art. 35 C. proc. civ. încalcă art. 21 alin. (2) din Constituție, întrucât se limitează doar la constatarea încălcării drepturilor și repararea prejudiciului, blocându-i accesul la justiție pentru recunoașterea drepturilor sale. În drept, a invocat art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 ianuarie 2025, sub nr. x/2022/a1*. Prin rezoluția din data de 29 ianuarie 2025 a fost fixat termen de judecată la data de 4 februarie 2025, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului.

Apărările formulate în cauză În cauză a depus întâmpinare în termenul legal intimatul Oficiul Român pentru Drepturilor de Autor (ORDA), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin cererea de recurs, recurenta a arătat că acțiunea a fost formulată în baza art. 35 C. proc. civ., însă aplicabilitatea articolului respectiv pentru cauza de față de proprietate intelectuală este ambiguă și intră în conflict, îngrădind accesul la justiție, cu art. 1 și art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, ceea ce contravine Constituției potrivit art. 21 alin. (2), considerând că în cauză sunt întrunite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât obiectul cauzei a fost constatarea existenței dreptului de proprietate intelectuală, excepția fiind invocată în faza procesuală a recursului. Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, așa cum în mod corect a statuat și instanța învestită cu această cerere. Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, astfel cum prevede alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992. Prin aceste dispoziții legale se atribuie instanței în fața căreia a fost invocată o excepție de neconstituționalitate, o competență specială, limitată la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii se sesizare a Curții Constituționale stabilite în alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. Prin urmare, formularea excepției de neconstituționalitate obligă instanța în fața căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege și, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze Curtea Constituțională, printr-o încheiere motivată, cu soluționarea excepției. Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiții nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Analizând condițiile de admisibilitate anterior menționate, instanța învestită cu cererea de sesizarea Curții Constituționale a constatat, în mod corect, că una dintre acestea nu este îndeplinită, respectiv aceea ca textul legal a cărui neconformitate cu legea fundamentală se invocă să aibă legătură cu pricina. În acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu întrunește cumulativ condițiile prevăzute de lege iar soluția de respingere, ca inadmisibilă, a acesteia este una în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Astfel, obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate este dat de recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 682 din data de 12 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Prin decizia recurată s-a statuat că respectivele condiții de admisibilitate sunt îndeplinite numai în parte, în sensul că excepția a fost invocată de una dintre părțile dosarului de recurs, într-un litigiu aflat pe rolul instanței de judecată și vizează o normă de procedură care este în vigoare, ce nu a fost declarată neconstituțională, însă nu se poate reține existența legăturii dispoziției legale pretins a fi neconstituțională cu soluționarea recursului. În ceea ce privește această ultimă condiție, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu poate avea nicio înrâurire asupra soluționării cauzei și nu poate justifica promovarea unei sesizări în vederea declanșării controlului de constituționalitate. În acord cu această motivare, Înalta Curte constată că, în cauză, condiția prevăzută de lege privind legătura textului legal a cărui neconstituționalitate se solicită cu pricina în care este formulată cererea de sesizare, nu este îndeplinită, determinând astfel caracterul inadmisibil al solicitării. Astfel, curtea de apel a constatat că în mod corect prima instanță de fond a reținut incidența art. 35 C. proc. civ., apreciind că acțiunea exercitată de către petentă este inadmisibilă, în condițiile în care dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare [art. 27 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe], iar pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu are atribuții în sensul de a conferi, a certifica sau confirma un drept de autor. Pe cale de consecință, a respins apelul, apreciind că petenta nu are deschisă calea unei acțiuni în constatare a dreptului său de autor, în contradictoriu cu autoritatea publică ce activează în domeniu, putând însă să acționeze prin acțiuni în realizare specifice, în măsura în care o terță persoană îi încalcă dreptul de autor invocat. În cauză, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, petenta a criticat faptul că instanța a dat prioritate unei norme generale (art. 35 C. proc. civ.) în defavoarea unei norme speciale (art. 139 din Legea nr. 8/1996), necriticând modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., a căror neconstituționalitate o pretinde și a susținut că instanța trebuia să aibă în vedere prevederile Legii nr. 8/1996 și nu pe cele ale C. proc. civ. Prin urmare, așa cum în mod corect s-a subliniat prin hotărârea recurată, în soluționarea căii de atac promovate de petentă, instanța de recurs, sub acest aspect, trebuie să verifice dacă, în speță, curtea de apel a nesocotit principiul specialia generalibus derogant, atunci când a constatat că în mod corect tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată, context în care neconstituționalitatea dispozițiilor criticate nu ar putea produce un efect real, concret asupra soluționării recursului. Prin argumentele deduse judecății în prezenta cale de atac recurenta nu combate dezlegările instanței în ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin expunerea unor argumente apte să demonstreze greșita aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, recurenta a susținut îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, arătând că excepția a fost invocată în recurs, la cererea sa, fiind astfel îndeplinită și condiția ca excepția să fie invocată de una din părțile dosarului, și că nu a fost pronunțată anterior o decizie a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea dispoziției legale în discuție, aspecte necontestate în cauză. Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale trebuie însă îndeplinite cumulativ iar în privința condiției ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea litigiului, recurenta a reiterat susținerile formulate în fața instanței a cărei hotărâre este recurată, în sensul că obiectul cererii este constatarea dreptului de proprietate intelectuală, aspect, de asemenea, necontestat, fără însă a combate raționamentul instanței care a arătat că obiectul judecății în recurs, fază procesuală în care a fost invocată excepția, constă în verificarea modului în care instanța de apel a aplicat principiul conform căruia legea specială derogă de la cea generală, și nu în aplicarea normei a cărei neconstituționalitate se invocă. Se observă că recurenta a considerat că i-a fost încălcat dreptul de a apela la justiție prin orice mod, însă chiar prin hotărârea primei instanței s-a arătat că aceasta are dreptul să acționeze prin acțiuni în realizare specifice, în măsura în care o terță persoană îi încalcă dreptul de autor invocat. Față de aceste considerente, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, constând în existența unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea deciziei recurate, situație în care, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 21 ianuarie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2022.