ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2162/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Academia Română și Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru", solicitând: anularea Deciziei Consiliului Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" al Academiei Române, din data de 20.10.2020, înregistrată în 23.10.2020, de înlocuire a acestuia din funcția de redactor-șef al B. și C.; anularea Deciziei Prezidiului Academiei Române, luate în ședința din data de 18.11.2020, prin care a fost aprobată o nouă componență a colectivelor de redacție de la Revista de filosofie și C.; anularea actelor subsecvente emise în baza deciziilor, inclusiv a adresei cu nr. 4150 din 25.11.2021, prin care Academia Română a transmis secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie componența colectivelor de redacție de la Revista de filosofie și C.; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 25.05.2021, pârâta Academia Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A invocat excepția lipsei competenței materiale a instanței, excepția lipsei calității procesuale pasive a Academiei Române față de capătul 1 din cererea de chemare în judecată, excepția tardivității acțiunii.

La data de 02.06.2021, pârâtul Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în privința Deciziei Prezidiului Academiei Române din data de 18.11.2020, împreună cu actele subsecvente emise în baza acesteia și a adresei nr. x din 25.11.2021 a Prezidiului Academiei Române, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1417 din data de 17 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată.

A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Academia Română și Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu Motru", ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul să plătească pârâtului Institutul de Filozofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" suma de 3500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 1484 A din data de 14 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, apelul formulat de apelantul reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1417/17.10.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata pârâtă Academia Română și intimatul pârât Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu Motru", ca nefondat.

A obligat apelantul să achite intimatului suma de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1484 A din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 09 februarie 2024, sub nr. x/2021**.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, în principal casarea în tot a deciziei recurate, reținerea cauzei și rejudecarea apelului de către instanța de recurs, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocând: depășirea atribuțiilor judecătorești (pct. 4); lipsa sau contradicția motivării hotărârii (pct. 6); încălcarea normelor de drept material (pct. 8).

Recurentul a învederat că a îndeplinit funcția de redactor-șef al B. și C. în perioada februarie 2014 - 20 octombrie 2020, fiind numit în această poziție prin decizia Prezidiului Academiei Române. În această perioadă, revistele au înregistrat cele mai bune performanțe din întreaga lor istorie.

A precizat că mandatul redactorului-șef este de patru ani, conform Regulamentelor revistelor și că în 2020, termenul fusese deja depășit. În acest context, recurentul a propus analizarea activității redacției și reînnoirea comitetului editorial, a comitetului consultativ internațional și a colectivului de redacție. Aceste aspecte au fost discutate în cadrul Consiliului Științific al Institutului, în februarie 2020, precum și în ședințele organizate de Directorul Institutului cu colectivele din cadrul acestuia, în conformitate cu prevederile Regulamentelor.

A mai arătat că la data de 30.12.2020, a primit un e-mail, de la D., secretar științific al Institutului, adresa din 28.12.2020, ca răspuns la cererea sa nr. 159 din 16.12.2020. Documentul transmis includea un extras din Procesul-verbal al Consiliului Științific al Institutului din 20.10.2020, prin care s-a decis înlocuirea sa din funcția de redactor-șef al celor două reviste. Decizia prevedea că funcția va fi ocupată de E., membru al colectivului redacțional al revistei.

A menționat că, întrucât nu cunoștea deciziile de înlăturare a sa din funcția de redactor-șef, în data de 04.01.2021, a adresat oficial pârâtului adresa prin care își exprima nemulțumirea față de înlăturarea sa din calitatea de redactor-șef al celor două reviste.

Ulterior, în 09.02.2021, prin e-mail și scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a cerut Institutului și Academiei Române să-i comunice toate documentele și motivele care au stat la baza înlăturării sale din funcție, precum și faptul că nu este de acord cu decizia de îndepărtare a sa din calitatea de redactor-șef al B. și C..

Subliniază că nu i s-a oferit nicio justificare clară și că nu i-au fost comunicate actele administrative relevante.

Totodată, recurentul aduce critici privind caracterul abuziv al deciziei, arătând că această măsură este nelegală, abuzivă și lipsită de temei, fiind în totală contradicție cu valorile promovate de Academia Română și cu munca desfășurată de întreaga echipă editorială.

Consideră că această hotărâre este nedreaptă, nu doar față de persoana sa, ci și față de activitatea științifică desfășurată în cadrul Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru".

De asemenea, solicită reanalizarea îndepărtării sale din funcția de redactor-șef al B. - C. și anularea deciziilor (Decizia fără număr din data de 20.10.2020, confirmată de procesul-verbal al ședinței Consiliului Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru") și repunerea sa în funcția de redactor-șef, în situația anterioară datei de 23.10.2020.

Mai critică recurentul și lipsa unui răspuns lămuritor din partea pârâților, precizând că nici Academia Română, nici Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" nu au oferit explicații clare. Atrage atenția că răspunsurile primite nu sunt argumentate în mod legal și nu răspund solicitărilor sale referitoare la: nerespectarea Regulamentelor celor două reviste; lipsa unei justificări legale pentru înlăturarea sa din funcția de redactor-șef; menționarea eronată a unei presupuse demisii, într-un document care nu i-a fost niciodată comunicat oficial.

Recurentul subliniază faptul că nu și-a dat niciodată demisia.

În susținerea dreptului său de a rămâne în funcție, recurentul evidențiază mai multe aspecte relevante:

În februarie 2020, Consiliul Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie a stabilit un calendar al ședințelor de redacție, conform unui e-mail transmis în 7 februarie 2020 tuturor redactorilor, cu confirmare de primire de la doctor E.. Ședințele urmau să fie convocate de directorul Institutului, iar unii dintre redactori au fost nominalizați, cu acordul lor prealabil, pentru gestionarea numerelor revistei: F. - numărul 4; dr. G. - numărul 5; dr. E. - numărul 6; numărul 1 al revistei (ianuarie- februarie) îl finalizase personal și îl depusese la revistă; numerele 2 (martie- aprilie) și 3 (mai- iunie) au rămas în întregime în responsabilitatea sa.

În continuare, a arătat că în final, nu a realizat decât primul număr pe 2020, fiind deja îndepărtat din funcție atunci când trebuia finalizat cel de-al doilea. Calendarul ședințelor de redacție nu s-a respectat, ședințele nefiind convocate de către director. Redactorii (cu două excepții) au întrerupt, imediat după ședința în care și-au asumat responsabilitățile amintite, orice comunicare cu el, până în a doua jumătate a lunii august 2020.

A precizat că, în cazul revistei C., nu au fost desemnați responsabili de număr, iar realizarea ambelor ediții din acel an a rămas în sarcina sa. A menționat că a reușit să finalizeze doar primul număr din 2020, fiind deja îndepărtat din funcție în momentul în care trebuia să finalizeze cel de-al doilea.

În plus, majoritatea redactorilor (cu excepția a două persoane) au încetat orice comunicare cu el imediat după ședința în care își asumaseră responsabilități editoriale, menținând această atitudine până în a doua jumătate a lunii august 2020.

Recurentul a precizat că la data de 16.03.2020, Academia Română a informat Institutul de Filozofie și Psihologie că noua componență a Consiliilor editoriale, a Comitetelor consultative și a Colectivelor de redacție ale revistelor fusese aprobată de Prezidiul Academiei Române, iar mandatul său de redactor-șef fusese reînnoit pentru încă patru ani.

Cu toate acestea, condițiile de muncă din Institutul de Filozofie și Psihologie nu i-au permis să își desfășoare activitatea în mod normal la redacție, pe durata stării de urgență și după încetarea acesteia. Astfel, în intervalul februarie - octombrie 2020, a lucrat integral de acasă, respectând toate termenele și finalizând următoarele ediții ale B.: nr. 2 (martie- aprilie) - finalizat și depus la editură pe 7 aprilie 2020; nr. 3 (mai- iunie) - finalizat și depus pe 10 iunie 2020; nr. 4 (iulie- august) - finalizat și depus pe 21 iulie 2020; nr. 5 (septembrie- octombrie) - finalizat și depus pe 16 septembrie 2020.

Pentru revista C., recurentul a finalizat și depus numărul 1 (ianuarie- iunie) pe 20 mai 2020.

În 26 septembrie 2020, în calitatea sa de redactor-șef reconfirmat în funcție pentru un nou mandat, a transmis prin e-mail tuturor membrilor colectivului de redacție o solicitare de întocmire a rapoartelor de activitate pentru anul 2020, în conformitate cu art. 9 din Regulamentele revistelor.

Recurentul a accentuat faptul că niciun redactor nu a răspuns solicitării sale și niciun raport de activitate nu a fost depus. Această lipsă de colaborare l-a determinat să constate existența unei stări de fapt care împiedica funcționarea în continuare a redacției. Ca urmare, a decis suspendarea activității până la clarificarea problemelor legate de funcționarea colectivului.

În acest context, s-a adresat și directorului Institutului de Filozofie și Psihologie, însă nu a primit un răspuns concret la preocupările sale. A mai subliniat că nu exista niciun motiv justificat pentru ca el să fi fost nevoit să renunțe la funcție și că nici în prezent nu consideră că ar fi avut vreun motiv să își înainteze demisia.

Totodată, pe parcursul întregii sale activități (2014-2020), a depus eforturi constante pentru ca apariția la termen a numerelor revistei să nu fie afectată. În ciuda lipsei de cooperare din partea unor colegi, a gestionat activitatea redacțională în mod eficient și a respectat toate termenele de publicare. În momentul înlăturării sale din funcție, nu exista niciun indiciu că procesul de elaborare a revistelor ar fi fost întrerupt sau afectat.

Cu toate acestea, în data de 20 octombrie 2020, în condiții pe care nu le cunoaște, a fost organizat un Consiliu Științific, în cadrul căruia s-a decis înlocuirea sa din funcția de redactor-șef.

Recurentul susține că nu a fost informat cu privire la ordinea de zi a acestui Consiliu, existând chiar suspiciunea că o astfel de ordine de zi nu a existat. A susținut că nu a fost notificat din timp despre data și ora organizării Consiliului Științific, aflând despre acesta prea târziu pentru a putea participa.

În schimb, deși nu era membru al Consiliului Științific, doctor E. a fost prezent, a preluat funcția de redactor-șef în timpul ședinței, a propus o nouă componență a colectivului de redacție și l-a eliminat din echipa editorială și din toate structurile consultative ale revistei. Totodată, acesta a început să poarte corespondența oficială în numele revistei, fără ca el, în calitatea sa de redactor-șef, să fie informat în prealabil.

Recurentul afirmă că această situație a fost o surpriză totală pentru el, fiind informat abia după câteva zile, verbal, de către dr. H., unul dintre participanții la Consiliu Științific. La cererea sa insistentă, a primit ulterior, prin e-mail, două documente fără explicații suplimentare: notificările nr. 117 și nr. 118 din 23.10.2020.

Recurentul a așteptat emiterea unei decizii oficiale de revocare din partea Prezidiului Academiei Române, considerând că, în lipsa unui astfel de act, hotărârea Consiliului Științific nu putea avea decât un caracter consultativ. Mai mult, acesta a remarcat că în decizia Consiliului Științific era menționată în mod eronat o presupusă intenție a sa de a se retrage din funcție.

Consideră că, având în vedere activitatea sa de șapte ani la conducerea revistei, ar fi trebuit să i se ofere măcar posibilitatea de a prezenta un raport detaliat al activității sale.

A arătat faptul că dorea, de altminteri, foarte mult să întocmească raportul de activitate, deoarece a considerat activitatea de redactor-șef la cele două publicații ca o realizare importantă a carierei sale științifice și publicistice.

După data de 20 octombrie 2020, recurentul susține că a fost supus unor presiuni permanente, de o agresivitate neobișnuită, în vederea confiscării arhivei revistelor, a contactelor cu colaboratorii acestora și a părăsirii locației desemnate pentru desfășurarea activității redacției.

La 4 ianuarie 2021, a solicitat în scris Consiliului Științific explicații cu privire la evenimentele din luna octombrie 2020. A menționat că nu a primit niciun răspuns la solicitarea sa.

Înțelegând că nu va primi o decizie valabilă de revocare urmând această cale, la 5 februarie 2022 s-a adresat direct Prezidiului Academiei Române, forul tutelar al revistelor, solicitând clarificarea situației.

Ca urmare a acestei solicitări, noul director interimar al Institutului de Filosofie și Psihologie, dr. H., a propus Consiliului Științific constituirea unei Comisii disciplinare pentru analizarea conduitei sale și a membrilor redacției în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020.

Recurentul arată că propunerea de constituire a comisiei disciplinare a fost aprobată, iar aceasta a început să funcționeze imediat, desfășurând primele formalități în mai puțin de șase ore de la înființare. Totuși, la insistențele sale, a primit din partea angajatorului rezoluția că nu se justifică cercetarea disciplinară.

Anterior introducerii acțiunii în instanță, recurentul a trimis o solicitare oficială către Academia Română și Institutul de Filosofie și Psihologie, prin care cerea să i se comunice deciziile și documentele care au stat la baza înlăturării sale, întrucât acestea nu i-au fost aduse la cunoștință. Totodată, și-a exprimat clar dezacordul față de decizia de revocare din funcție.

Recurentul afirmă că judecătorul a cercetat greșit și a respins în mod abuziv acțiunea sa, invocând și aplicând greșit îndeplinirea condițiilor încetării mandatului de redactor-șef al B. și C., în intervalul februarie 2014 - 20 octombrie 2020, cu consecința încălcării grave a principiului disponibilității, a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În continuare, a arătat că, înainte de a depune acțiunea introductivă, a trimis către cele două pârâte o adresă prin care le solicita deciziile și documentele ce au stat la baza înlăturării sale, care nu i-au fost comunicate și că nu este de acord cu decizia de îndepărtare a sa din calitatea de redactor-șef al B. și C..

A considerat că măsura adoptată este profund nelegală, abuzivă și injustă, fiind în contradicție cu valorile Academiei Române și cu munca depusă de echipa editorială. De asemenea, consideră că înlăturarea sa nu doar că este imorală, dar reprezintă și o măsură profund nedreaptă față de activitatea științifică desfășurată de-a lungul anilor.

Pe aceste considerente, solicită reanalizarea deciziei prin care s-a luat măsura îndepărtării sale din funcție, anularea actelor administrative (inclusiv decizia fără număr din 20.10.2020, confirmată de Procesul-verbal al Consiliului Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" și de Decizia Prezidiului Academiei Române) și repunerea în funcție, revenind la situația anterioară datei de 23.10.2020.

Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 noul C. proc. civ., arătând că decizia pronunțată a fost dată cu depășirea puterii judecătorești, prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente, precum și a situației de fapt, respectiv a actelor (deciziilor emise de către Institutului de Filozofie și Psihologie al Academiei Române), instanța reținând considerații contradictorii.

Astfel, recurentul a subliniat că judecătorul a cercetat greșit și a respins abuziv acțiunea reclamantului, invocând și aplicând dispozițiile legale incidente pe baza unei interpretări eronate, excluzând complet din analiză punctul său de vedere și acordând deplină susținere poziției Institutului de Filozofie și Psihologie și Academiei Române. Prin deformarea faptelor, instanța a reținut în mod eronat că recurentul ar fi renunțat la mandatul încredințat, deși exact această renunțare fusese contestată și contrazisă prin probe clare, care demonstrau că activitatea recurentului în calitate de redactor-șef continuase inclusiv după data e-mailului invocat, în conformitate cu regulamentele aplicabile.

Recurentul a precizat că analiza efectuată de instanță a condus la încălcarea gravă a principiului disponibilității, a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. În cauză nu a existat nicio solicitare din partea sa pentru a se recunoaște înlăturarea sa din funcția de redactor-șef al celor două reviste.

Recurentul a arătat că motivarea, așa cum a fost reținută de instanța de apel, cât și de instanța de fond, a fost contradictorie.

Astfel, acesta a subliniat că s-a reținut greșit, fără mijloace de probă doveditoare, o stare de fapt defavorabilă lui și neconformă realității. Potrivit acestei stări de fapt eronat reținute, "a purtat o corespondență la data de 28.09.2020, în cuprinsul căreia a notificat, din partea redacției revistei institutului, persoanele abilitate să fie înștiințate despre hotărârea sa de a suspenda activitatea din cadrul redacției B. și a celei în limba franceză, începând cu aceeași dată de 28.09.2020, până la predarea funcției către noul redactor-șef".

De asemenea, recurentul a precizat că nici Tribunalul București, nici Curtea de Apel București nu au luat în considerare integral schimbul de mesaje din care făcea parte e-mailul din 28.09.2020.

Din întreaga corespondență purtată de redactorul-șef, care era mult mai substanțială și mai relevantă decât selecția arbitrară efectuată de instanțe, a fost extras în mod izolat numai acest mesaj. Recurentul a arătat că, exclusiv pe calea deducțiilor, fără a controla contextul în care se înscria, instanța i-a atribuit acestui mesaj rolul de a semnala o intenție nemărturisită, respectiv prezumtiva renunțare la mandatul de redactor-șef:

"Se impune cu putere evidenței a constata că, prin e-mailul transmis la data de 28.09.2020, apelantul reclamant a înțeles să renunțe la funcția de redactor-șef al celor două reviste, urmând să «predea» funcția unui «nou redactor șef», bineînțeles o altă persoană decât apelantul-reclamant. Analizând logico-juridic termenii utilizați de apelantul-reclamant este fără putință de tăgadă că acesta nu a mai dorit să continue în funcția de redactor-șef, urmând să predea funcția unui nou redactor-șef care nu putea fi decât o altă persoană. Apelantul-reclamant nu putea să-și predea sieși funcția de redactor, acesta neputând fi «vechiul» și «noul» redactor-șef al celor două reviste în contextul evidențiat, iar încercările acestuia de a reinterpreta manifestarea sa de voință sfidează realitatea factual-juridică" (Decizia civilă nr. 1484 A/2023 a Curții de Apel București, p. 17 alin. (1), integral).

Față de corespondența integrală, nesupusă unei selecții arbitrare, recurentul a precizat că sensul expresiei "predarea funcției către noul redactor-șef" nu necesita o interpretare suplimentară (analiză logico-juridică), fiind doar acela de reluare (continuare) a activității după suspendare, în vederea susținerii raportului de activitate menționat în ședința Consiliului științific al Institutului de Filozofie și Psihologie.

Recurentul a subliniat că analiza logico-juridică a termenilor, efectuată de către instanța de apel, a condus "fără putință de tăgadă" (ca să reia această formulă de evident impact retoric, dar fără acoperire în fapte) la concluzia că recurentul "nu a mai dorit să continue în funcția de redactor-șef", însă această concluzie putea fi trasă numai cu o condiție esențială, de care nu s-a mai ținut cont: dacă se făcea abstracție de intenția clar exprimată de acesta de a redacta și susține dinaintea Consiliului științific raportul de activitate al redacției.

Astfel, recurentul a arătat că a face abstracție de această intenție, foarte limpede exprimată, a însemnat a nu examina corect situația.

De asemenea, recurentul a precizat că realizase, de-a lungul anilor, peste 50 (cincizeci) de numere de revistă, asigurând frecvența și calitatea aparițiilor, chiar și în perioada stării de urgență și de alertă. Recurentul a arătat că a considerat și consideră în continuare că, dacă superiorii doreau să îl schimbe din funcție, erau liberi să întreprindă acțiunile legale necesare, însă aceștia trebuiau să recunoască și dreptul celui schimbat de a-și prezenta măcar rezultatele muncii depuse, rezultate pe care alte persoane decât recurentul doreau să și le însușească prin îndepărtarea acestuia din funcție.

Mai mult, recurentul a subliniat că intenția prezentării raportului de activitate, spre deosebire de cea presupusă de renunțare la funcție, nu doar că fusese clar formulată, ci fusese însoțită și de procedura ce urma a fi parcursă, fiind transmisă din timp tuturor membrilor redacției (recurentul făcând trimitere la mesajul din 26.09.2020, existent la dosar).

Recurentul a precizat că "noul redactor-șef" nu era, așadar, o altă persoană, ci era vorba chiar despre recurentul însuși, care fusese nou confirmat în funcție de Prezidiul Academiei Române (mai exact, în luna februarie 2020). Acesta a subliniat suplimentar că evenimentele invocate avuseseră loc, în cea mai mare parte, în intervalul în care fusese decretată starea de urgență, urmată apoi de starea de alertă.

Totodată, recurentul a arătat că pârâtele Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română, care nu dispuneau de alte dovezi privind pretinsa abandonare a funcției de către acesta, se foloseau în mod incorect de perceperea deformată a situației de moment, așa cum fusese reținută de către instanța de fond și consolidată apoi, cu ajutorul analizei logico-juridice a termenilor, de către instanța de apel. Recurentul a subliniat că, în realitate, faptele se petrecuseră întocmai cum reieșea din corespondența integrală purtată la acel moment:

"noul redactor-șef" desemna una și aceeași persoană cu "vechiul" redactor-șef.

În final, recurentul a precizat că, în cazul în care nu s-ar fi recurs, din lipsă de alte dovezi, la a vedea două persoane în loc de una singură, raportul de activitate ar fi fost redactat, depus și analizat de Consiliul științific, respectându-se astfel Regulamentele în vigoare.

Recurentul a subliniat că prezentarea raportului de activitate era, de altminteri, în acel context, o necesitate, deoarece membrii redacției (majoritatea fiind și membri ai Consiliului Științific) încetaseră, pe tot parcursul anului 2020, orice colaborare cu recurentul apelant-reclamant. Acest fapt fusese atestat ulterior chiar de Comisia de disciplină pe care Institutul de Filozofie și Psihologie o instituise împotriva acestuia, în scopul intimidării. A precizat că înregistrarea discuției dintre el și membrii Comisiei fusese depusă ca probă chiar de către Institutul de Filozofie și Psihologie, deși aceasta nu dovedea că ar fi renunțat la funcție, ci, dimpotrivă, că fusese îndepărtat din funcție. Astfel, componența colectivului de redacție ar fi trebuit modificată.

Recurentul a arătat că, în mod nelegal și neîntemeiat, instanțele de fond și de apel au intervenit în recalificarea juridică a ceea ce consemnaseră pârâtele prin deciziile atacate, concluzionând că ar fi existat o demisie din partea recurentului. De altfel, existența unei demisii constituise punctul principal al apărărilor (întâmpinărilor) formulate de cele două pârâte, Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română.

Mai mult, recurentul a precizat că determinarea mesajului din 28.09.2020 drept renunțare la mandat nu fusese inițial semnalată nici de Institutul de Filosofie și Psihologie, nici de Academia Română, ci această interpretare survenise abia pe parcursul procesului. Mai exact, recurentul a arătat că această interpretare apărea pentru prima dată în motivarea sentinței civile pronunțate de Tribunalul București, respectiv în cea de-a doua versiune, revizuită, a motivării, reprezentând un ecou neașteptat al declarațiilor reluate, la fiecare dintre termenele procesului, dar nedovedite în final de Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română, privind existența unei demisii. Deși Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română nu au putut să înainteze instanței de fond pretinsul document care ar fi cuprins demisia sa (depunând, în schimb, cu totul alte elemente decât cele promise instanței), instanța i-a admis totuși, în mod tacit, existența demisiei.

Astfel, recurentul a precizat că instanța de apel a afirmat în mod eronat că "apelantul-reclamant urmărește să reconfigureze realitatea factual-juridică stabilită pe baze de probe care au fost valorificate riguros exact din punct de vedere legal, Curtea fiind nevoită a evidenția o dată în plus că apelantul-reclamant nu a fost îndepărtat/schimbat/revocat din funcția de redactor-șef al celor două reviste ca urmare a unei activități defectuoase, evaluate conform regulamentului, ci acesta a renunțat la mandatul de redactor-șef".

În raport cu cele arătate anterior, recurentul a subliniat că, de-a lungul întregului proces, început încă din anul 2021, nu își modificase deloc poziția inițială, avută chiar dinaintea începerii procesului, poziție prin care contestase modalitatea de înlăturare din funcția de redactor-șef al celor două reviste, modalitate pe care a considerat-o în continuare abuzivă și nedreaptă.

În schimb, recurentul a precizat că Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română susținuseră, în anii care trecuseră de la începutul procesului, următoarele afirmații: a) că mandatul încredințat de Prezidiul Academia Română era expirat (aspect față de care recurentul afirmă că a dovedit contrariul, respectiv că fusese reînnoit recent); b) că recurentul ar fi demisionat din funcția de redactor-șef (afirmație care nu ar fi fost dovedită); c) că recurentul și-ar fi îndeplinit defectuos obligațiile ce-i reveneau în calitatea sa de redactor-șef (susținere pe care, în final, arată că chiar instanța a constatat că nu mai era cazul să o susțină); d) că recurentul nu ar fi avut calitatea de a contesta decizia de îndepărtare din funcție (susținere respinsă de instanță); e) că recurentul ar fi depășit termenele stabilite de lege pentru a se adresa instanței (susțineri formulate în numeroase ocazii, toate respinse de instanță).

Recurentul a subliniat că toate aceste afirmații formulate de Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română au fost infirmate, rând pe rând, de fapte, astfel încât poate să emită părerea că, dacă exista cineva care dorea "reconfigurarea realității factual-juridice", de data aceasta nu era vorba despre una și aceeași persoană cu recurentul.

Acesta a precizat că faptele sunt cele care infirmă concluzia că ar fi intenționat să reconfigureze "realitatea factual-juridică stabilită pe baze de probe".

Prin motivele de recurs, recurentul a solicitat ca, în judecarea cazului de față, să fie luate în considerare toate probele administrate, fără ca acestea să fie supuse deformării printr-o interpretare părtinitoare.

În ceea ce privește interpretarea dată materiei renunțării la mandat, recurentul a arătat că instanța de apel a efectuat o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente, fără să țină cont de voința părților, în special de a sa, care convenise asupra continuării activității de conducere a celor două reviste și care nu prezentase nicio renunțare către organul ce-i încredințase mandatul de conducere.

Recurentul a precizat că hotărârea Curții de Apel, prin care fusese menținută sentința Tribunalului București, se sprijinea, sub aspect material, pe un unic element de susținere: mesajul electronic (e-mailul) expediat de către recurent (în calitate de redactor-șef) membrilor colectivului redacțional al revistei, la data de 28.09.2020.

Acesta a subliniat că respectivul mesaj fusese emis de redactorul-șef către membrii colectivului editorial și de redacție în cadrul procesului de evaluare a activității membrilor redacției, proces care fusese declanșat conform Regulamentelor de funcționare ale celor două publicații științifice (art. 9), după recenta reconfirmare în funcție a redactorului-șef de către Prezidiul Academiei Române (februarie 2020).

Recurentul a mai precizat că mandatul său fusese recent reînnoit, ceea ce implica faptul că activitatea desfășurată de acesta fusese evaluată pozitiv, aspect pe care recurentul îl susținuse încă din acțiunea sa inițială. În acest context, formula utilizată în mesajul electronic din data de 28.09.2020, privind instalarea noului redactor-șef, avea sensul foarte clar că recurentul urma să reia activitatea redacției. Recurentul a mai arătat că, de altfel, respectivul mesaj nici nu fusese trimis persoanelor abilitate să fie notificate în eventualitatea unei retrageri din funcție, ci fusese adresat exclusiv membrilor redacției și comitetelor consultative.

Recurentul a subliniat că, deși fusese dispus din oficiu un interogatoriu al său, prezent fiind la ședința de judecată, Curtea de Apel București hotărâse să nu țină cont de răspunsurile sale lămuritoare. Instanța îndepărtase astfel chiar proba administrată direct de completul de judecată și, fără a motiva în fapt și în drept, nu arătase de ce înțelesese să înlăture concluziile acestei probe cu privire la ceea ce a comunicat prin e-mail membrilor colectivului de redacție de care era nemulțumit, pronunțând o hotărâre care nu cuprindea motivele pe care se întemeia această decizie.

Recurentul a precizat că, prin depoziția sa, arătase fără echivoc curții de apel că mesajul electronic din data de 28.09.2020 nu reprezenta un act de demisie și nici o declarație de renunțare la mandat, ci fusese, așa cum adusese, de altminteri, la cunoștința instanței de apel, doar un simplu anunț intern, prin care se înștiințau membrii redacției (nu și autoritatea care ar fi trebuit informată despre renunțare, în cazul în care aceasta chiar ar fi survenit) despre suspendarea activității curente. Suspendarea fusese, de altfel, necesară pe perioada evaluării activității membrilor redacției, deoarece urma să fie redactat un raport de activitate.

Recurentul a arătat că greșita interpretare a stării de fapt și a temeiului de drept date de curtea de apel consta în aceea că, deși instanța reținuse corect că:

"Așadar, chiar dacă nu mai era redactor-șef începând cu data de 28.09.2020, apelantul-reclamant și-a asumat finalizarea și publicarea nr. 5 al B.", a greșit în mod flagrant atunci când a interpretat:

"ceea ce nu înseamnă câtuși de puțin că nu a renunțat la mandatul de redactor-șef".

Mai mult, recurentul a subliniat că în mesajul din data de 28.09.2020 nu se vorbise deloc despre vreo abandonare (demisie, renunțare, expirare ori cum i s-ar spune) de către redactorul-șef a mandatului recent reînnoit. În aceste condiții, pretinsa manifestare de voință sesizată în mod inexplicabil de instanța curții de apel, nu era confirmată de acest mesaj transmis cu numai două zile înaintea pretinsei formulări a intenției de renunțare.

De asemenea, recurentul a precizat că ședința Consiliului Științific din data de 20.10.2020 avusese loc în absența redactorului-șef, fiind anunțată, de către altcineva, renunțarea acestuia la funcție. La ședința respectivă a Consiliului nu se pomenise despre raportul de activitate deja anunțat de către recurent în mesajul din 26.09.2020, raport care urma să fie prezentat Consiliului Științific. Acest fapt fusese cauzat de împrejurarea că recurentul fusese împiedicat să îl prezinte, prin îndepărtarea sa nejustificată de la conducerea B./C..

În final, recurentul a subliniat că mesajul electronic din data de 28.09.2020 fusese depus la dosarul procesului, însă nu a fost luat în considerare de instanța Curții de Apel.

Recurentul a subliniat că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, acesta a arătat că hotărârea cuprindea motive contradictorii, precum și motive străine de natura cauzei, aspecte pe care le-a dezvoltat detaliat în prezenta cerere de recurs.

Prin decizia recurată, instanța de apel nu a stabilit, în limitele judecății, situația reală de fapt și nu a luat deloc în considerare probatoriile încuviințate (inclusiv mărturia făcută de către el în fața celor doi judecători) și au fost înlăturate nemotivat apărările formulate.

Recurentul a precizat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale invocate și că toate acestea constituie considerentele pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În final, recurentul a solicitat, având în vedere culpa procesuală a intimatelor Institutul de Filozofie și Psihologie și Academia Română în declanșarea prezentului litigiu, obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariul avocatului pentru toate fazele procesuale. Partea inferioară a formularului

5.1 Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Academia Română

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Academia Română a solicitat respingerea recursului formulat de A. ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală. De asemenea, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a susținut că recurentul-reclamant nu a prezentat argumente clare și concrete cu privire la nelegalitatea deciziei Prezidiului Academiei Române din data de 18.11.2020, prin care a fost aprobată noua componență a colectivelor de redacție ale B. și C.. Contestarea recurentului vizează exclusiv decizia Consiliului Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" din data de 20.10.2020, care reprezintă un act administrativ emis de o unitate cu personalitate juridică distinctă față de Academia Română.

Intimata a arătat că, potrivit regulamentelor interne, evaluarea activității redactorului-șef și propunerea de înlocuire a acestuia intră în competența Consiliului Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru". Decizia de înlocuire a fost validată de secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie, fiind ulterior aprobată de Prezidiul Academiei Române, în ședința din data de 18.11.2020.

De asemenea, intimata a susținut că e-mailul transmis de recurent în data de 28.09.2020, prin care acesta anunța suspendarea activității și predarea funcției, reprezintă o manifestare unilaterală de voință cu efect juridic. Deciziile ulterioare adoptate de Consiliul Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" și validate de Academia Română au fost justificate și conforme cu această manifestare.

A subliniat faptul că Academia Română și Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" sunt entități distincte, fiecare având personalitate juridică proprie. Academia Română are calitatea de ordonator principal de credite, în timp ce Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" funcționează ca ordonator secundar de credite, având autonomie în gestionarea propriilor activități administrative.

Instanțele anterioare au constatat în mod corect că renunțarea la mandat produce efecte juridice chiar și în lipsa acceptării exprese de către mandant, fiind irelevant faptul că recurentul nu a comunicat această renunțare direct către Prezidiul Academiei Române.

Decizia atacată respectă toate dispozițiile legale și statutare aplicabile, iar recurentul nu a demonstrat existența vreunei încălcări a acestora.

5.2 Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru"

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs, motivat de neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală. Totodată, intimatul a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul a susținut lipsa motivării corespunzătoare a cererii de recurs. În acest sens, a arătat că recurentul indică, în mod formal, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., fără a dezvolta motive concrete care să justifice incidența acestora. Conform prevederilor legale, recurentul avea obligația să identifice și să detalieze în mod specific nelegalitățile hotărârii recurate.

De asemenea, intimatul a subliniat că recurentul formulează critici referitoare la aprecierea probelor de către instanța de apel, fără a demonstra modul în care hotărârea recurentă ar fi nelegală. Instanța de control judiciar nu poate reanaliza probele, ci doar poate verifica incidența motivelor de casare prevăzute de lege.

Intimatul a apreciat că invocarea "de formă" a dispozițiilor legale, fără o dezvoltare adecvată a argumentelor în drept, atrage nulitatea cererii de recurs.

În ceea ce privește respingerea recursului ca nefondat, intimatul a arătat că recurentul, printr-un e-mail din data de 28.09.2020, a informat redacția despre suspendarea activității sale până la predarea funcției de redactor-șef, fapt interpretat ca o renunțare la mandat. Consiliul Științific al Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru"a luat act de această decizie și a propus numirea unui nou redactor-șef, propunere care a fost validată ulterior de Prezidiul Academiei Române.

Intimatul a susținut că deciziile atacate au fost emise în conformitate cu regulamentele interne ale Institutului de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" și Academiei Române. Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru" avea competența de a evalua activitatea reclamantului și de a propune înlocuirea acestuia.

În acest context, e-mailul transmis de recurent a fost considerat o manifestare unilaterală de voință, care a justificat actele administrative ulterioare.

În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 205-208 C. proc. civ., precum și jurisprudența relevantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimatele nu au depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente:

Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1484/2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 14.11.2023, în dosarul nr. x/2021. Recursul a fost formulat în contradictoriu cu intimații-pârâți Academia Română și Institutul de Filosofie și Psihologie "Constantin Rădulescu-Motru".

Se observă încă, că recurentul a invocat formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., fără însă a dezvolta critici concrete de nelegalitate.

Astfel, cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, recurentul a susținut că instanța de apel ar fi interpretat greșit dispozițiile legale, considerând că recurentul ar fi renunțat unilateral la mandat, deși nu a fost adresată nicio declarație expresă de renunțare organului competent.

De asemenea, recurentul a mai precizat că instanța de apel a redefinit situația sa, ignorând faptul că revocarea sa din funcție a fost decisă fără respectarea procedurilor prevăzute de Regulamentele revistelor.

A mai considerat că în mod eronat, instanța de apel a reținut că manifestarea sa de voință constituie un act juridic unilateral, în condițiile în care nu a fost prezentat niciun document oficial care să susțină această concluzie.

Cu prilejul dezbaterilor recursului, recurentul a arătat că acest motiv de recurs ar viza faptul că, fără o apărare formulată în acest sens, judecătorul fondului a interpretat e-mailul respectiv ca fiind o încetare de mandat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin ingerința în competențele altor autorități.

Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant nu a motivat în ce mod, prin decizia recurată, Curtea de Apel București și-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești. Interpretarea e-mailului, probă administrată în proces, reprezintă o chestiune legată de aprecierea probelor și nu o încălcare a atribuțiilor judiciare de către instanța de apel, astfel cum susține recurentul. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune o ingerință în competențele altor autorități sau o încălcare a principiului separației puterilor în stat. În speță, lecturând cererea de recurs, se observă că recurentul nu a invocat prin nici o critică, în ce mod instanța de apel ar fi intervenit în atribuțiile unei alte autorități.

Interpretarea probelor, inclusiv a declarațiilor și documentelor prezentate de părți, intră în competența instanțelor de fond și de apel, iar nu în cea a instanței de recurs. În speță, Curtea de Apel București a analizat probele administrate în dosar, interpretând e-mailul recurentului în contextul ansamblului probator administrat în cauză.

Din această perspectivă, se observă că criticile recurentului în această direcție reprezintă doar o nemulțumire față de modul de apreciere a probelor de către instanțele devolutive, aspect care însă, nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocarea acestui text legal de către recurent fiind așadar, una doar formală, lipsită în mod real de conținut.

Un alt grup de critici adus deciziei atacate de către recurent vizează motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv faptul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau ar conține motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurentul a susținut în această direcție, în esență, că instanța de apel nu a stabilit corect situația de fapt, ignorând probele administrate, inclusiv propria sa mărturisire, deși aceasta fusese administrată direct în fața completului de judecată, apărările sale fiind înlăturate nemotivat.

Totodată, recurentul a subliniat că, potrivnic probelor administrate în cauză, s-a reținut de către instanțe o situație de fapt defavorabilă acestuia și neconformă realității. Instanțele ar fi interpretat în mod izolat e-mailul recurentului din 28.09.2020, fără însă, a analiza întregul context al corespondenței purtate.

Înalta Curte constată că inclusiv criticile subsumate de către recurentul reclamant motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu se circumscriu în realitate acestui motiv de recurs.

Astfel, pe de o parte, se constată că ceea ce reclamă de fapt recurentul, inclusiv din această perspectivă procesuală, este de fapt, tot modalitatea diferită de interpretare a probelor administrate cauzei, inclusiv interogatoriul luat recurentului reclamant, de către instanțele devolutive ale fondului cauzei, spre deosebire de propria sa interpretare. Se observă că recurentul se grefează în cadrul susținerilor sale referitoare la lipsa de motivare a deciziei recurate, tot pe contestarea situației de fapt a cauzei, stabilite de instanța de apel în temeiul probelor administrate, aspect de natură a nu atrage calificarea criticilor în motivul de recurs invocat de parte.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu s-a indicat nici în ce mod concret ar fi contradictorii considerentele deciziei recurate sau ce motive concrete străine de cauză ar conține motivarea deciziei recurate, astfel încât nici din această perspectivă, nu se configurează motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. invocat de partea procesuală, afirmarea generală că raționamentul instanței este "contradictoriu" sau că ar cuprinde motive străine nefiind suficientă pentru a îndeplini exigențele legale.

O hotărâre judecătorească nu poate fi considerată nemotivată sau motivată necorespunzător doar pentru că partea nemulțumită nu este de acord cu raționamentul instanței sau cu situația de fapt stabilită de aceasta sau cu accentul pe care instanțele devolutive, în conturarea situației de fapt, înțeleg să îl așeze pe una sau alta dintre probele administrate cauzei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat că instanțele naționale au obligația de a motiva hotărârile lor, însă această obligație nu presupune un răspuns detaliat la fiecare argument al părților sau analiza fiecărei probe în parte, ci doar expunerea principalelor raționamente juridice care justifică soluția adoptată. De asemenea, a mai statuat că instanțele trebuie să ofere o motivare suficientă pentru ca părțile să poată înțelege raționamentul deciziei, fără a fi necesară o analiză exhaustivă a fiecărui aspect ridicat de către părți, atât timp cât motivele esențiale sunt clar exprimate. O hotărâre este lipsită de motivare atunci când nu conține nicio explicație a soluției adoptate sau nu permite părților să înțeleagă raționamentul instanței.

Înalta Curte constată conclusiv că în cauză, nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este configurat prin criticile concrete formulate de recurentul reclamant.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată în esență, că instanța de apel ar fi dat o interpretare eronată dispozițiilor legale în materia renunțării la mandat, fără să țină cont de voința părților, a sa, voință prin care s-a convenit continuarea activității, recurentul conducând cele două reviste. A mai susținut și că instanța de apel a interpretat greșit situația de fapt și temeiul de drept, dând o interpretare greșită conținutului probelor și e-mailului expediat în data de 28.09.2020. De asemenea, instanța de apel nu ar fi luat în considerare mesajul electronic din 26.09.2020. Recurentul a arătat că instanțele devolutive ale fondului cauzei ar fi deformat faptele și că analiza instanței conduce la încălcarea gravă a principiului disponibilității, a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține din perspectiva acestui motiv de recurs invocat, că recurentul nu a indicat normele specifice de drept material încălcate și nici modul concret în care acestea ar fi fost greșit interpretate și aplicate de instanța de apel.

Or, aplicarea greșită a normelor de drept material presupune interpretarea inco