ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2033/2024

Ședința publică din data de 01 octombrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 24.02.2023, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând obligarea acestora la restituirea sumei de 44.644 euro, precum și a dobânzii legale începând cu data remiterii sumelor împrumutaților pârâți, stabilirea unui termen de restituire și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate pentru soluționarea cauzei.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2164 și art. 2162 alin. (3) C. civ.

La data de 29.03.2022, pârâții B., C. și D. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Totodată, pârâții C. și D. au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 464/05.07.2023, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, respingând, în prealabil, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. și D..

Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 444 din data de 06 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinței menționate, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.500 RON în favoarea intimatei-pârâte B..

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs recurentul-reclamant A., criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, greșita aplicare a dispozițiilor art. 1011 C. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut, prin considerentele hotărârii recurate, faptul că din suma de 63.000 de euro transferată intimatei-pârâte B., suma de 44.000 euro a fost dată cu titlu de împrumut, fiind restituită de intimată la data de 20.08.2020. Pentru diferența de 19.100 euro, ca și pentru celelalte sume, în acord cu prima instanță, instanța de apel a apreciat că nu s-a dovedit de către apelantul-reclamant încheierea unui contract de împrumut, acestea fiind remise cu intenția de a o gratifica pe intimata-pârâtă, ca urmare a sentimentelor de afecțiune pe care le avea.

Recurentul-reclamant a criticat aceste considerente arătând că instanța de apel a încălcat alin. (4) al art. 1011 C. civ., ce prevede că bunurile imobile corporale cu o valoare de până la 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual.

Instanța de apel, în mod nelegal, a apreciat că transferul sumei de 63.000 euro cuprinde două raporturi juridice, unul de împrumut și unul de dar manual, deoarece suma a fost transferată printr-o singură tranzacție bancară, cu scopul arătat în transferul bancar și anume împrumut pentru cumpărarea apartamentului, fapt recunoscut de către pârâți prin întâmpinare, care au arătat că suma de 63.000 euro a fost utilizată pentru cumpărarea casei din comuna Podari, aspect ce se coroborează cu mențiunea din actul de transfer bancar.

Pe de altă parte, pragul valoric de 25.000 RON a fost prevăzut de către legiuitor ca o măsură de protecție față de eventualele încercări de fraudare a intereselor sau drepturilor unor subiecte de drept și, fiind încălcat acest prag, suma de 19.100 euro nu mai putea fi apreciată de instanță drept un dar manual, respectiv o gratificație.

În acest context, instanța de apel ar fi trebuit să considere că și această sumă a fost dată, alături de cea 44.000 euro, tot cu titlu de împrumut, ambele sume fiind transferate printr-o singură operațiune bancară, ce conținea mențiunea pentru cumpărare apartament (împrumut).

Recurentul-reclamant a mai susținut și faptul că nu a existat intenția sa de a gratifica, iar intimații-pârâți au recunoscut, chiar și parțial, pentru suma de 44.000 euro, faptul că a existat o convenție de împrumut între părți.

Instanța de apel nu a indicat nicio probă care să demonstreze intenția recurentului-reclamant de a o gratifica pe intimata-pârâtă și pe părinții săi cu suma de 63.000 euro și cu celelalte sume ce formează obiectul acțiunii, recurentul-reclamant invocând cu privire la acest aspect și încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., atât timp cât nu sunt menționate probele care dovedesc intenția reclamantului de a-i gratifica pe pârâți nici pentru suma de 19.100 euro și nici pentru celelalte sume: 10.000 euro (pentru executare lucrări), 6.000 de euro (transferată la 25.11.2021) și 3.544 euro (transferată la 13.05.2021).

În același timp, testamentul, ce a fost revocat, nu dovedește intenția de a-i gratifica pe pârâți cu respectivele sume, neexistând vreun motiv legal de a scinda operațiunea de transferare a sumei de 63.000 euro în două acte juridice: un împrumut pentru suma de 44.000 euro, respectiv donație pentru suma de 19.100 euro.

Recurentul-reclamant a solicitat, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare către aceeași instanță, în vederea administrării probei testimoniale solicitate.

În susținerea acestui motiv de recurs, s-a arătat că, în contextul în care instanța a reținut că nu s-a dovedit existența unor împrumuturi, în considerarea caracterului devolutiv al apelului, al insuficientului probatoriu testimonial, ar fi trebuit să încuviințeze proba cu martorul solicitat în cererea de apel.

Instanța a motivat nelegal inutilitatea probei cu martori pe existența testamentului și a conținutului acestuia, pierzând din vedere că testamentul fusese revocat, iar conținutul lui nu conducea la inutilitatea probei testimoniale pentru dovedirea convenției de împrumut, ținând seama și de relațiile dintre părți. În acest sens, recurentul-reclamant a invocat și încălcarea dreptului la un proces echitabil de către instanța de apel, prin neadministrarea unor probe suplimentare, fapt ce l-a privat de posibilitatea de a-și dovedi pretențiile în apel.

În final, prin memoriul de recurs s-a susținut încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și a dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu a analizat mesajele trimise de recurentul-reclamant, cu toate că le-a reținut drept probe. Astfel, a fost reținut doar un mesaj al intimatei-pârâtei, trecându-se cu vederea că susținerea din acel mesaj a fost contrazisă de recurent prin alt mesaj arătat în motivele de apel. În mod nelegal instanța de apel a reținut că recurentul-reclamant nu a arătat din ce mesaj rezultă concluzia contrară. În apel sunt arătate mesajele respective, iar motivarea că recurentul-reclamant ar fi trebuit să menționeze care sunt mesajele neanalizate constituie un raționament greșit.

III. Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți B., C. și D. au depus întâmpinare, prin intermediul căreia au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de apel a încălcat prevederile art. 1011 C. civ., intimații-pârâți au arătat că, în mod corect, instanța de apel a apreciat că temeiul juridic al remiterii de către recurent către intimată a sumei de 44.000 Euro îl constituie un contract de împrumut de consumație, potrivit art. 2158 și urm. C. civ., pentru că ambele părți recunosc această convenție și rezultă și din celelalte probe administrate în cauză, iar pentru suma de 19.100 Euro nu există nicio probă care să dovedească faptul că părțile au convenit ca recurentul să o vireze în contul intimatei cu titlu de împrumut.

Această concluzie se desprinde chiar din atitudinea recurentului, care a emis personal ordinul de plată în calitate de împuternicit pe contul intimatei B. pentru a fi virată din contul acesteia în contul său suma de 44.000 Euro și nu 63.000 Euro, deci inclusiv pentru suma de 19.100 Euro.

Mențiunea din documentul bancar că suma de 63.000 Euro este virată din contul recurentului în contul intimatei nu este opozabilă acesteia, pentru că obligația de a achita suma precizată de reclamant are ca izvor nu actul bancar, ci un alt temei juridic, convenit de părți.

În ceea ce privește susținerea depășirii pragului valoric de 25.000 RON prevăzut de art. 1011 alin. (4) C. civ., intimații-pârâți au arătat faptul că acesta nu poate afecta legalitatea hotărârii deoarece apelul nu a fost respins pe considerentul că intimata ar fi fost gratificată de recurent cu sume de bani care ar fi depășit pragul valoric de 25.000 RON, ci pentru că instanța de apel a constatat că recurentul nu a făcut dovada că aceste sume de bani au făcut obiectul unui contract de consumație, așa cum a pretins prin acțiune.

De asemenea, intimații-pârâți au susținut și faptul că în cazul în care instanța de judecată s-ar fi pronunțat asupra temeiniciei și legalității contractului de donație sub forma darului manual fără să fi fost învestit prin cererea de chemare în judecată, ar fi încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin intermediul căruia a reluat susținerile din memoriul de recurs, solicitând respingerea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului.

IV. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Printr-un prim motiv de recurs, reclamantul a reproșat instanței de apel aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1011 alin. (4) C. civ. în ceea ce privește suma de 19.100 euro, reprezentând diferența dintre suma de 63.000 de euro transferată intimatei-pârâte B. și suma de 44.000 euro, restituită de către această intimată.

În raport de argumentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs, se constată caracterul nefondat al criticii formulate.

În conformitate cu art. 1011 alin. (4) C. civ., "Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Darul manual se încheie valabil prin acordul de voințe al părților, însoțit de tradițiunea bunului."

După cum rezultă din considerentele deciziei recurate, susținerile pe acest aspect ale apelantului-reclamant au fost înlăturate cu motivarea că, pe de o parte, sumele de bani transmise prin transfer bancar pot face obiectul unui dar manual, iar, pe de altă parte, eventuala depășire a pragului valoric prevăzut de lege pentru darul manual nu duce la concluzia că bunul ce a format obiectul acestuia a fost dat cu titlu de împrumut.

Prin motivele de recurs, au fost înfățișate trei argumente care susțin, în opinia recurentului-reclamant, nelegalitatea concluziei instanței de apel, în sensul că transferul către intimata-pârâtă a sumei de 63.000 euro ar cuprinde două raporturi juridice, unul de împrumut, pentru suma de 44.000 euro, iar altul, de dar manual, pentru suma de 19.100 euro: conținutul actului bancar arată scopul efectuării transferului; recunoașterea pârâților din întâmpinare; depășirea plafonului valoric prevăzut de lege împiedică o calificare a actului juridic drept dar manual.

Se observă, așadar, că recurentul se referă doar la unul dintre cele două considerente pentru care instanța de apel a respins susținerile apelantului-reclamant, anume consecințele depășirii pragului valoric de 25.000 RON, stabilit prin art. 1011 alin. (4) C. civ., fără a critica și considerentul vizând transferul bancar al unor sume de bani, ca obiect al darului manual.

În aceste limite ale învestirii instanței de recurs, se impune a se constata că finalitatea susținerii recurentului rezidă, în realitate, în reaprecierea intenției de a gratifica, în condițiile în care instanța de apel nu a apreciat că bunurile a căror valoare depășește suma de 25.000 RON pot face obiectul unui dar manual, ci a reținut doar că un asemenea fapt nu confirmă prin el însuși intenția persoanei care a transferat suma de bani de a o da cu împrumut.

Constatarea finalității reale a alegațiilor recurentului este întărită de celelalte două argumente din cadrul motivului de recurs, partea urmărind reaprecierea de către această instanță de control judiciar a unora dintre probele administrate și stabilirea unei alte situații de fapt în ceea ce privește dovedirea unui împrumut pentru întreaga sumă de 63.000 euro, iar nu numai pentru suma de 44.000 euro, deja restituită reclamantului.

Or, devoluțiunea fondului rămâne prerogativa exclusivă a instanțelor de fond (a primei instanțe și a instanței de apel), fiind incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Controlul judiciar exercitat de către instanța de recurs este limitat la cercetarea nelegalității deciziei recurate, prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar acestea nu includ evaluarea și a temeiniciei deciziei de apel, respectiv a situației de fapt stabilite pe baza probelor administrate.

Aceeași concluzie se impune și în privința motivului de recurs prin care se pretinde nelegalitatea deciziei sub aspectul respingerii cererii reclamantului de suplimentare a probei testimoniale în apel.

Dreptul la apărare al părților, astfel cum este consacrat în mod expres de art. 13 alin. (3) C. proc. civ. și de art. 6 paragraf 2 din CEDO, ca parte a unui proces echitabil, presupune, fără îndoială, dreptul de a propune probe, inclusiv în căile de atac, însă nu este vorba despre un drept absolut, chiar art. 13 alin. (3) din cod prevăzând că este necesară "respectarea condițiilor prevăzute de lege".

După cum rezultă din art. 258 alin. (1) C. proc. civ., încuviințarea probelor este subordonată îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 255 din cod, respectiv admisibilitatea acestora și aptitudinea lor de a duce la soluționarea procesului. Concludența și pertinența probelor propuse depind în principal de obiectul probei propuse, în legătură cu cererile și apărările formulate, ceea ce înseamnă că respectarea condițiilor prevăzute de lege pe acest aspect se apreciază în fiecare situație în parte, iar nu în mod abstract, neexistând vreo obligație în sarcina instanței de a încuviința probele propuse, independent de îndeplinirea cerințelor legale.

Or, din acest punct de vedere, soluția de respingere a unei probe, pentru motivul că aceasta nu este utilă soluționării cauzei, nu poate fi cenzurată în calea de atac a recursului, relevând o chestiune de temeinicie a deciziei de apel, iar nu de legalitate a acesteia, drept pentru care nu pot fi primite susținerile recurentului referitoare la respingerea cererii de suplimentare a probei testimoniale și la motivele adoptării unei asemenea soluții.

Înalta Curte va respinge, totodată, critica recurentului vizând nemotivarea deciziei de apel sub aspectul neindicării probelor care ar demonstra intenția recurentului-reclamant de a o gratifica pe intimata-pârâtă și pe părinții săi cu suma de 63.000 euro și cu celelalte sume ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.

Din cuprinsul deciziei recurate, reiese că instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe de respingere în integralitate a pretențiilor din cererea de chemare în judecată, pornind de la premisa că sarcina probei remiterii/transferului bancar al sumelor de bani (altele decât suma restituită de către intimata-pârâtă), cu titlu de împrumut, revenea reclamantului.

În acest sens, instanța a analizat fiecare probă în parte și a ajuns la concluzia, din coroborarea lor, că nu a fost dovedită încheierea unei convenții de împrumut pentru întreaga sumă de bani pretinsă prin cererea de chemare în judecată, analiză ce indică aprecierea suverană a probelor de către judecător, potrivit convingerii sale, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, astfel cum prevede art. 264 C. proc. civ.

Prin urmare, nu are temei critica recurentului pe acest aspect, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la art. 425 C. proc. civ., referitor la exigențele motivării oricărei hotărâri judecătorești.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 444 din 6 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 octombrie 2024.