ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 140/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 iunie 2020, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând obligarea pârâtei, în principal, la restituirea bunurilor proprietatea reclamantei, individualizate în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2, iar în subsidiar, la plata sumei de 415.346,17 RON reprezentând contravaloarea acestor bunuri, cu dobânda legală până la plata efectivă. Cererea a fost întemeiată, potrivit lămuririlor solicitate de instanță și date de reclamantă la termenul de judecată din 15 mai 2020, pe dispozițiile art. 792, art. art. 851, art. 853, art. 1381 și art. 1386 C. civ., fiind calificată drept o acțiune personală patrimonială. Prin note de ședință depuse la termenul din 24 iulie 2020, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, argumentând că nu avea calitatea de administrator al patrimoniului, față de prevederile art. 28 din Statut.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj Prin sentința civilă nr. 479 din 18 septembrie 2020, Tribunalul Dolj a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins pe cale de consecință acțiunea formulată de reclamanta A..

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 143 din 03 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A., împotriva sentinței civile nr. 479 din 18 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B., și a anulat sentința atacată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Recursul declarat în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința respingerii apelului reclamantei. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6, teza motivării contradictorii, recurenta a expus mai întâi o serie de considerații de ordin teoretic, arătând că judecătorii sunt datori să precizeze în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, altminteri neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. În speță, a susținut recurenta, instanța de apel a apreciat inconsecvent că are calitate de administrator fie președintele asociației, fie Consiliul de conducere, fie recurenta, fără însă a arăta în mod clar și convingător dacă în calitate de președinte sau de membru al Consiliului de conducere. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, încadrat în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 pct. 8, recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reținându-se eronat argumentul că, deși alături de recurentă au făcut parte din Consiliul de conducere și alți membrii, totuși atrage obligația reclamantei de a solicita introducerea în cauză a tuturor acestor persoane. Or, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000, în exercitarea competenței sale, consiliul director încheie acte juridice în numele și pe seama asociației. În situația încheierii unor acte juridice care afectează asociația, acte care pot fi anulate, aceasta are la îndemână tragerea la răspundere a consiliului director, caz în care nu ar putea fi aplicată răspunderea solidară, întrucât este posibil ca o parte din membri să voteze împotrivă, caz în care nu mai poate funcționa răspunderea solidară, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 828 alin. (1) teza finală C. civ. Ca atare, participarea în același litigiu, ca pârâți, a membrilor consiliului director este obligatorie, dacă obiectul pricinii este un drept sau o obligație comună ori dacă drepturile și obligațiile lor au aceeași cauză. În continuare, recurenta arătat că, de regulă, coparticiparea procesuală are caracter facultativ, fiind lăsată la libera alegere a părților. Prin excepție, există cazuri când coparticiparea procesuală este obligatorie, întrucât persoanele se găsesc într-un raport juridic unic și indivizibil. În speță, în opinia recurentei, membrii Consiliului Director se găsesc într-un raport juridic unic și indivizibil și în considerarea atribuțiilor prevăzute în art. 27 din Statut, completate cu cele din art. 16, cu modificările aduse prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare A. din data de 20.02.2016. Sub un alt aspect criticat, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 2023 din C. civ. care prevăd substituirea făcută în calitate de mandatar în cazul în care s-ar considera că aceasta, în calitate de președinte, ar avea calitate procesuală pasivă în cauză. În continuarea memoriului de recurs, a fost expusă pe larg situația de fapt cu privire la bunurile solicitate prin cererea de chemare în judecată și cu privire la activitatea recurentei în cadrul asociației.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că sunt nefondate criticile care vizează pretinsa motivare contradictorie în ceea ce privește persoanele responsabile de gestionarea patrimoniului asociației, întrucât președintele Consiliului de conducere al A. este și președintele asociației potrivit art. 28 din Statut, urmând ca referirile la una dintre funcții să fie aplicabile și celeilalte. În opinia intimatei, instanța de apel a realizat o analiză pertinentă și întemeiată a normelor de drept aplicabile în prezenta cauză, pe de o parte cele privitoare la administrarea bunurilor altuia, iar pe de altă parte cele privitoare la contractul de mandat, întrucât raporturile dintre persoana juridică și organele sale de conducere sunt reglementate de dispozițiile aplicabile mandatului, conform art. 209 alin. (3) C. civ. Statutul de persoană juridică de utilitate publică nu are vreo relevanță în ceea ce privește normele aplicabile raporturilor juridice dintre persoana juridică și organele de conducere, urmând ca dispozițiile O.G. nr. 26/2000 să se completeze cu dispozițiile dreptului comun reprezentat de C. civ. Cu referire pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, intimata arată că argumentația instanței de apel este exhaustivă și clară, iar simpla nemulțumire a recurentei nu reprezintă temei pentru invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Astfel, s-a realizat o analiză a răspunderii membrilor organului de conducere, reținându-se că membrii Consiliului de conducere sunt administratori în sensul art. 792 alin. (1) C. civ. și că poartă o răspundere solidară în ceea ce privește realizarea atribuțiilor. Totodată, instanța de apel a tratat toate problemele și a avut în vedere toate apărările invocate, recurenta neinvocând, de altfel, lipsa motivării prin raportare la apărările formulate, ci faptul ca instanța de apel nu "arata în mod clar și convingător" dacă recurenta poartă răspunderea pentru patrimoniu în calitate de președinte al Consiliului de conducere sau în calitate de membru. Or, acest răspuns reiese în mod facil din motivarea deciziei, iar simplul dezacord al recurentei nu poate conduce la concluzia ca hotărârea este nemotivată. Cu referire la criticile prin care se susține aplicarea greșită a normelor de drept material care ar impune coparticiparea procesuală pasivă obligatorie în astfel de cauze, intimata se apără arătând omisiunea indicării unor astfel de norme, care în realitate nu există. A accepta soluția propusă de recurentă ar echivala, în opinia intimatei, cu recunoașterea faptului că litigiul pendinte ar atrage coparticiparea procesuală obligatorie a tuturor membrilor Consiliului de conducere, ceea ce este lipsit de suport faptic și juridic, neexistând o normă legală sau statutară care să impună această regulă în cazul administrării bunurilor asociației. Totodată, arată că instanța de apel a precizat motivele pentru care răspunderea membrilor organului de conducere este solidară, intimata având posibilitatea formulării pretențiilor în contradictoriu cu oricare dintre aceștia. Evident, în cazul admiterii acțiunii, membrul chemat în judecată va avea la dispoziție calea unei acțiuni în regres împotriva celorlalți membri, însă această împrejurare nu este relevantă în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Recursul pârâtei B. este încadrabil în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.. Prin criticile concrete de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat, în esență, pe de o parte, motivarea contradictorie a deciziei recurate, în sensul argumentării inconsecvente și confuze a calități sale de administrator și al neclarificării aspectului dacă aceasta decurge din calitatea de președinte al asociației, ori din cea de membru al Consiliului de conducere. Pe de altă parte, recurenta a susținut că reținerea calității procesuale pasive s-a realizat cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 și ale art. 828 alin. (1) teza finală și art. 2023 din C. civ., cu referire la prevederile art. 27 și art. 16 din Statutul asociației, întrucât era obligatorie în cauză coparticiparea procesuală pasivă a membrilor Consiliului de conducere care se află într-un raport juridic unic și indivizibil. Criticile recurentei sunt nefondate. Înalta Curte reține că reformarea de către instanța de apel a soluției date de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente este rezultatul interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente, decizia curții de apel (prin care s-a argumentat legitimarea procesuală pasivă) respectând și exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la necontradictorialitatea motivării, ceea ce a permis instanței de recurs să realizeze controlul de legalitate cu care a fost învestită. Astfel, este cunoscut că, în cadrul condițiilor generale de exercitare a acțiunii civile, calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, fiind vorba, în mod evident, despre o identitate raportată la afirmarea respectivului raport juridic, iar nu la existența însăși a acestuia. În acest sens sunt dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cu care "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond". Așadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanțial dedus judecății. Înalta Curte are în vedere că, potrivit cadrului procesual configurat prin elementele cererii introductive, precizate ulterior, a fost dedus judecății instanței de fond un raport juridic obligațional pe temeiul răspunderii administratorului patrimoniului altuia față de beneficiar, reglementate de dispozițiile art. 792 și urm. din C. civ., obiectul judecății constituindu-l obligarea pârâtei B., în calitate de fost președinte al reclamantei A. în perioada 2001-30.03.2016, la restituirea bunurilor enumerate în cuprinsul anexelor 1 și 2 la cererea introductivă, parte a patrimoniului asociației, iar în subsidiar, în ipoteza distrugerii sau negăsirii acestor bunuri, la plata contravalorii lor, cu dobânda legală aferentă. Calitatea atribuită pârâtei, de subiect pasiv în raportul obligațional dedus judecății prin cererea patrimonială personală pendinte, este fundamentată pe exercitarea în perioada de referință a atribuțiilor de administrare a patrimoniului asociației reclamante, ceea ce justifică în plan procesual, cu forța evidenței, legitimarea procesuală pasivă. În sensul acestei concluzii, Înalta Curte are în vedere că, în baza unui raționament juridic corect, expus într-o manieră detaliată, logică și convingătoare, instanța de apel a reținut faptul că, pe de o parte, potrivit art. 29 din Statutul asociației, adoptat de Adunarea Generală în data de 20.10.2002, președintele asociației este cel care conduce și administrează asociația, având așadar calitatea de administrator în sensul art. 792 alin. (1) din C. civ., iar, pe de altă parte, pârâta-recurentă a fost, mare parte din perioada în litigiu, membru și președinte al Consiliului de conducere, care avea obligația administrării patrimoniului în conformitate cu art. 27 și 28 din Statut. Se cuvine amintit că, potrivit art. 209 alin. (1) din C. civ. "Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor". Raporturile dintre administrator și persoana juridică au o dublă natură juridică, contractuală și legală, iar răspunderea civilă a administratorului are o natură juridică mixtă, fiind o răspundere contractuală, îndeosebi față de persoana juridică, în ipoteza în care acesta răspunde pentru nerespectarea obligațiilor ce i-au revenit în baza contractului de mandat încredințat, ori pentru nerespectarea dispozițiilor actului constitutiv sau a legii referitoare la mandatul încredințat, și o răspundere delictuală, îndeosebi față de terți, atunci când aceasta rezultă din încălcarea altor dispoziții ale legii. În situația în care organul de conducere al persoanei juridice este un colectiv de membri, răspunderea acestora este solidară, beneficiu acordat direct de lege și reglementat expressis verbis în art. 219 alin. (2) din C. civ. În cauză, corect a observat instanța de apel faptul că reclamanta este o persoană juridică care a fost înființată și își desfășoară activitatea în coformitate cu prevederile Ordonanței guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, iar Consiliul de conducere este unul dintre organele sale de conducere, conform art. 19 din Statut, care stipulează că organele de conducere ale asociației sunt adunarea generală, consiliul de conducere și președintele. Or, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) din C. civ., "Raporturile dintre persoană juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut" și cum Statutul asociației nu cuprinde dispoziții care să reglementeze în alt mod raporturile dintre persoana juridică și organele sale de conducere, precum este și cazul Consiliului de conducere, sunt aplicabile dispozițiile referitoare la mandat, inclusiv cele reglementate de art. 2022 alin. (3) din același cod, potrivit cu care "În lipsă de stipulație contrară, mandatarii răspund solidar față de mandant dacă s-au obligat să lucreze împreună". Așadar, legitimarea procesuală pasivă a pârâtei-recurente este tocmai transpunerea în plan procesual a calității de debitor în raportul juridic obligațional astfel cum a fost afirmat prin cererea introductivă și dedus judecății, pe ipoteza de răspundere civilă a administratorului patrimoniului altuia față de beneficiar, în calitate de organ sau membru al organului colectiv de conducere sau administrare al asociației. Drept urmare, în deplin respect al principiului disponibilității procesului civil, consacrat de art. 9 din C. proc. civ., instanța de apel a examinat și reținut calitatea procesuală pasivă a recurentei, limitându-se la a stabili identitatea dintre pârâtă și subiectul pasiv din raportul juridic obligațional astfel cum a fost acesta afirmat de reclamantă și dedus judecății, câtă vreme existența/inexistența pretinsei obligații de reparare a prejudiciului, care intră în conținutul raportului obligațional, constituie o chestiune de fond. În realitate, criticile recurentei, circumscrise reținerii pretins nelegale a calității sale procesuale pasive, sunt axate pe omisiunea instanței de apel de a examina chestiuni de fond care privesc însăși existența/inexistența dreptului supus judecății, însă potrivit art. 36 teza a doua din C. proc. civ., aceste aspecte litigioase excedează limitelor de verificare rezervate excepției procesuale avute în analiză de către instanța de apel, astfel încât criticile subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din același cod sunt vădit nefondate. Mai mult decât atât, teza litisconsorțiului pasiv necesar, în sensul introducerii forțate, din oficiu, în proces a tuturor membrilor Consiliului de conducere, nu a fost dezbătută la judecata în primă instanță, astfel cum rezultă limpede atât din conținutul cererilor și apărărilor formulate, cât și din soluția pronunțată, câtă vreme instanța de fond a respins demersul reclamantei reținând că nu este îndeplinită condiția generală de exercitare a acțiunii civile referitoare la calitatea procesuală a pârâtei chemate în proces, iar nicidecum pentru imposibilitatea de soluționare a cauzei fără participarea celorlalți membri ai organului de conducere colectiv, ipoteză în care textul art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. statuează că instanța "va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond". Așa cum s-a argumentat deja în cele ce preced, excedează limitelor de verificare rezervate legitimării procesuale pasive aspectele litigioase de fond, privitoare la trăsăturile și efectele juridice ale solidarității pasive dintre membrii unui organ colectiv de conducere sau administrare a persoanei juridice, precum este și cazul Consiliului de conducere al asociației reclamante. Sub un alt aspect, se cuvine observat și faptul că normele de drept substanțial pretins nesocotite au fost invocate de către recurentă în mod pur formal, fără o legătură necesară cu raționamentul juridic expus în decizia recurată, fiind vorba despre norme cu caracter general care a reglementează competența generală a consiliului director de a încheia acte juridice în numele și pe seama asociației (art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000), despre prezumția de aprobare a hotărârilor și răspunderea solidară cu ceilalți administratori (art. 828 alin. (1) din C. civ.) ori despre substituirea făcută de mandatar (art. 2021 din C. civ.). În strânsă legătură cu analiza motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate și criticile vizând motivarea contradictorie a hotărârii curții de apel, subsumate tezei de casare prevăzute de art. 488 pct.

Se cuvine a aminti că motivarea hotărârii judecătorești este supusă atât exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, ca atare, trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar. În cauză, ca instanță de prim control judiciar, curtea de apel era ținută a verifica, potrivit art. 479 din C. proc. civ., în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor apelantei și al apărărilor părților, precum și al tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării. Or, așa cum rezultă cu forța evidenței din considerentele expuse în cele ce preced, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei, faptul că decizia curții de apel respectă exigențele referitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la necontradictorialitatea motivării, cuprinzând un răspuns specific și explicit la motivele de apel, astfel că instanța de recurs a putut realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită. Reamintind considerentul de principiu potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătorești nu poate avea semnificația unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părții care sprijină o critică din apel, Înalta Curte are în vedere că, în cauză, curtea de apel a răspuns motivelor de apel, în cuprinsul unor considerente caracterizate prin precizie, consecvență și claritate, atunci când a reținut că legitimarea procesuală pasivă este justificată de atribuțiile de administrare a patrimoniului asociației reclamante izvorâte, pe de o parte, din calitatea de președinte al asociației și, pe de altă parte, din cea de membru și președinte al Consiliului de conducere. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,