ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 287/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, la data de 20 iunie 2019, sub numărul x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C., D., E. și F., solicitând instanței de judecată să constate că pârâții răspund pentru evicțiunea lucrului cumpărat de reclamanți de la aceștia și să-i oblige la restituirea prețului plătit, de 2.080.000 RON, potrivit contractelor de vânzare cumpărare nr. x/2006 și actelor adiționale acestora, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de rata inflației. Pârâții C., D. și E. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii. Prin sentința civilă nr. 104 din 9 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, în circumscripția căruia se află domiciliul pârâților. La solicitarea instanței, prin cererea formulată la data de 11 noiembrie 2020, reclamanții au precizat că suma pe care o solicită este de 2.080.000 RON, fără reactualizare cu indicele inflației și dobânda legală și că data efectivă când a avut loc evicțiunea este data de 22 iunie 2016, când a fost pronunțată decizia civilă nr. 112 din 22 iunie 2016 de către Tribunalul Gorj

Hotărârea Tribunalului Dolj Prin sentința civilă nr. 276 din data de 13 mai 2021, Tribunalul Dolj a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții C., D. și E. și a respins acțiunea dedusă judecății ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.

Hotărârea Curții de Apel Craiova Prin decizia civilă nr. 201 din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a admis apelul, s-a anulat sentința și s-a reținut cauza pentru rejudecare, constatându-se că, în mod greșit, Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune. După rejudecare, prin decizia civilă nr. 254 din data de 7 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova – secția I Civilă a respins, ca nefondată, acțiunea precizată, formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții E., D., C. și F., reținută, spre rejudecare, în urma anulării sentinței civile nr. 276 din 13 mai 2021, prin decizia nr. 201 din 30 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova. A obligat reclamanții la plata, în solidar, către pârâți a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 201 din data de 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I Civilă, pârâții E., D. și C. au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. Prin cererea de recurs, pârâții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 276 din data de 13 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Recurenții - pârâți apreciază că hotărârea instanței de apel este contradictorie întrucât se îndepărtează de noțiunea și esența evicțiunii, reducând-o doar la cea de drept. În opinia lor, evicțiunea constă fie în pierderea proprietății lucrului, fie în tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar. În speță, intimaților - reclamanți li s-a suspendat folosința, prin adresa din 13 mai 2013, intervenind, astfel, o tulburare a prerogativelor dreptului lor de proprietate. În aceste condiții, nu prezintă relevanță, ca dată de începere a termenului de prescripție, data de 22 iunie 2016, când s-a stabilit de către Tribunalul Gorj, cu caracter definitiv, că moștenitorii lui G. sunt îndreptățiți la reconstituirea unei suprafețe mai mici de teren. De asemenea, arată că hotărârea instanței de apel este contradictorie și cu privire la calitatea de destinatari a intimaților, în ceea ce privește adresa nr. x din data de 13 mai 2013. Aceștia i-au cunoscut conținutul, dovadă fiind demersul judiciar ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2013 și sentința nr. 5213 din data de 14 august 2013 a Tribunalului Vâlcea. Mai mult, intimații au cunoscut situația și prin prisma calității lor, B. fiind șeful ocolului silvic iar A. asociat și administrator al societății H. S.A. În memoriul de recurs, recurenții - pârâți susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care privesc regimul terenurilor cu vegetație forestieră și se depărtează de conținutul adresei nr. x din 13 mai 2013 întrucât, în speță, era vorba de exploatarea unor astfel de terenuri iar nu de paza lor. Aceștia arată că instanța de apel a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 374/2006, care prevăd expres în ce condiții se suspendă serviciul public, respectiv când s-a invocat nulitatea absolută a titlurilor de proprietate. Or, după încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, intimații - reclamanți s-au comportat ca proprietari, exploatând terenurile. Tulburarea, în speță, este nu doar una de fapt ci și una de drept, întrucât instituțiile statului au dispus sistarea serviciului public, ca urmare a invocării nulității titlurilor de proprietate. Însă, faptul că, în mod definitiv, s-a stabilit că în anul 2016 nu erau îndreptățiți la reconstituirea suprafeței de 720 ha este irelevant, din moment ce folosința era tulburată deja. Pentru aceste motive, recurenții – pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea sentinței civile nr. 276 din data de 13 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Procedura derulată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 septembrie 2022, fiind repartizat aleatoriu Completului nr.

La data de 13 februarie 2023, recurenții – pârâți au transmis instanței de recurs, prin email și oficiul poștal, o cerere de renunțare la judecarea recursului, autentificată sub nr. x din data de 13 februarie 2023 la Biroul Individual Notarial I.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casației și Justiție. Asupra cererii de renunțare la judecata recursului, formulată de recurenții – pârâți E., D. și C., Înalta Curte reține următoarele: Manifestarea de voință a recurenților - pârâți, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o achiesare la hotărârea instanței de apel, un act de dispoziție al acestora, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității, prevăzut de dispozițiile art. 9 din C. proc. civ., ce guvernează procesul civil. Potrivit dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ. "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre." Astfel, achiesarea la hotărâre poate avea loc și ulterior exercitării căii de atac, chiar și după trimiterea dosarului la instanța superioară, titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecății căii de atac (ordinară sau extraordinară), caz în care instanța învestită cu soluționarea ei va face aplicarea dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ. Înalta Curte reține că sunt îndeplinite cerințele achiesării, în sensul că există o manifestare de voință neechivocă, neviciată, expresă, ce rezultă dintr-un act notarial, respectiv declarația autentificată sub nr. x din data de 13 februarie 2023 la Biroul Individual Notarial I., recurenții – pârâți au capacitatea de a efectua acte de dispoziție iar legea nu interzice, în mod expres, posibilitatea achiesării în astfel de raporturi juridice, cum e cel dedus judecății. În urma verificării îndeplinirii condițiilor și exigențelor legale, Înalta Curte urmează ca, în aplicarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, să ia act de renunțarea recurenților - pârâți la judecata recursului.