ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1975/2024

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 31.03.2022, înregistrată la Tribunalul Suceava, inițial, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor București, au formulat acțiune în răspundere civilă delictuală întemeiată pe neîndeplinirea culpabilă de către ANRP și CNCI a obligatiei legale de a face. Prin sentința civilă nr. 1356/2022, Tribunalul Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale a sale și a dispus declinarea cauzei cu nr. x/2022în favoarea Tribunalului Harghita. Astfel, la 31 octombrie 2022, pe rolul Tribunalului Harghita a fost înregistrat dosarul nr. x/2022.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 54 din 25.01.2023, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., toți prin împuternicit B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Împotriva acestei sentințe civile, au declarat apel reclamanții. Prin decizia civilă nr. 548/A din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a numitului B. și a anulat apelul declarat de apelanții A., F., H., B., G., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 54 din 25.01.2023, pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2022.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 24 noiembrie 2023, au declarat recurs reclamanții, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți susțin, în esență, soluționarea greșită a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant și, pe cale de consecință, anularea apelului sub acest aspect. Arată că, în mod arbitrar, deși a avut posibilitatea de a constata că judecata s-a efectuat de către Tribunalul Suceava și de către Tribunalul Harghita în baza împuternicirilor valabile și valide depuse de către reclamanții comoștenitori, care i-au acordat mandatul lor numitului B. pentru a-i reprezenta în proces, atât în judecata de primă instanță, cât și în căile de atac, neexistând nici o manifestare de voință contrară reprezentării lor în fața instanței de control judiciar, instanța de apel a ignorat cu rea-credință această realitate atestată de împuternicirile date ab initio, aflate la dosar și a omis să judece fondul cauzei atacate cu apel. Instanța de apel a decis să ridice din oficiu excepția privind calitatea de reprezentant legal a numitului B. și să dea aplicare la unicul termen de judecată dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., ignorând împuternicirile a căror validitate nu a fost pusă la îndoială, nefiind oprită pe acest motiv judecata la nici la una dintre instanțele de fond: Tribunalul Suceava și Tribunalul Harghita. Pe de altă parte, instanța de apel a ridicat nefondat excepția fără a avea vreo manifestare de voință contrară reprezentării legale de către B. a comoștenitorilor în proces Așa cum au învederat instanței de apel, comoștenitorii reprezentați în proces locuiesc izolați la țară și au vârste foarte înaintate, suferă de boli grave care nu le mai permit deplasarea normală din cauza paralizării și a disfuncționalităților asociate aparatului locomotor, comorbidități, pierderi tranzitorii de memorie, trei dintre aceștia având vârsta de 90 de ani. Din aceste motive de boală și vârstă înaintată, ei s-au aflat în imposibilitatea fizică de a se deplasa la notar, situație care a cauzat imposibilitatea depunerii unui set nou de împuterniciri autentice pentru Curtea de Apel Târgu Mureș. Instanța, constatând din probele depuse la dosar existența în rândul comoștenitorilor a situațiilor defavorizatoare de boală și de vârstă, avea toate prerogativele legale de a dispune administrarea de dovezi pentru soluționarea judicioasă a excepției ridicate. Prin urmare, prin hotărârea dată instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. De asemenea, în motivarea hotărârii au fost cuprinse preponderent motive străine de obiectul și natura cauzei civile deduse judecății, fiind pronunțată și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Având în vedere că în cuprinsul motivării instanței au fost reținute fragmente din argumentele reclamanților, justificate și întemeiate pe lege și pe probe, dar fără a fi însă judecate efectiv, activitatea de judecată s-a rezumat la o nedezlegare conformă legii de procedură civilă a cauzei și a echivalat cu soluționarea pur formală a procesului exclusiv în baza unor chestiuni procedurale, fără a se intra în fondul acțiunii fiind întrunite condițiile legale de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. În continuare, se redau critici pe fondul cauzei.

Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu au depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5), pct. 6) și pct. 8) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Este nefondată critica prin care se susține că instanța de apel a soluționat greșit excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, cu consecința anulării apelului. Astfel, art. 80 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplinește acte de procedură în numele și pe seama unei părți din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct față de parte. Conform dispozițiilor art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată". Reiese, așadar, din interpretarea literală a textului legal redat că atunci când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată. Prin urmare, excepția lipsei calității de reprezentant, ca excepție de procedură absolută, inițial dilatorie, care poate avea efect dirimant, dar care poate fi acoperită prin depunerea la dosarul cauzei a înscrisului, din care rezultă limitele legale ale reprezentării, vizează puterea de reprezentare a celui care a formulat cererea în numele părții. Conform art. 151 alin. (1) din C. proc. civ., când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată. În cauza de față, instanța de apel a reținut că prin cererea de apel nu s-au indicat persoanele care formulează această cale de atac, ci doar la finalul cererii de apel s-a precizat că în cauză sunt "persoane vătămate și părți civile", titularii dosarelor de retrocedare cu nr. x și nr. y, aflate la ANRP, respectiv A., F., H., B.., G., C., D. și E., toți prin reprezentantul legal B.. Totodată cererea de apel a fost semnată de B.. În acest context, pentru clarificarea situației persoanelor care au declarat calea de atac, după înregistrarea dosarului la instanța de apel, prin rezoluția din 22.05.2023 curtea de apel i-a pus în vedere numitului B. să precizeze dacă a formulat apel în nume propriu, iar dacă apelul este formulat în numele reclamanților să depună la dosar, conform art. 85 și art. 86 din C. proc. civ., procura autentică prin care să facă dovada mandatului acordat de reclamanți în vederea reprezentării acestora în instanță, sub sancțiunea anulării apelului, potrivit art. 482 C. proc. civ., raportat la art. 82 C. proc. civ. La data de 08.06.2023 s-a înregistrat la dosar cererea de apel, cu un conținut identic cu al cererii depuse inițial, cu precizarea că apelul este exercitat în numele reclamanților, în baza mandatului acordat de aceștia. Cererea a fost semnată de B.., în calitate de "reprezentant legal" . Totodată s-au depus împuternicirile acordate persoanei menționate de către A., I., F., H., E., D. și C., toate aceste împuterniciri având un conținut identic . Prin înscrisurile depuse, denumite "împuterniciri" s-a menționat că este împuternicit dl. B. să efectueze actele și formalitățile necesare în litigiul contra Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor în vederea soluționării dosarului aflat pe rolul instanței, reprezentantul având dreptul de a-i reprezenta pe mandanți în fața organelor judiciare competente. Întrucât înscrisurile depuse nu au fost întocmite în formă autentică, pentru termenul din data de 05.10.2023 apelanții au fost citați cu mențiunea să depună la dosarul cauzei împuternicirile acordate, în formă autentică, conform dispozițiilor art. 85 din C. proc. civ., sub sancțiunea anulării cererii. Până la termenul de judecată din 05.10.2023 apelanții nu s-au conformat dispozițiilor instanței și în aceste condiții la termenul de judecată menționat, instanța de apel a invocat din oficiu, în temeiul art. 82 din C. proc. civ., excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a numitului B. în susținerea apelului dedus judecății. Contrar susținerilor din recurs, instanța de apel nu a încălcat regulile de procedură atunci când a invocat, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei". Prin urmare, ca incident procedural, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant avea prioritate în concurs cu actele de cercetare a cauzei în fond, putând fi invocată și, din oficiu, de instanță, în condițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. De asemenea, statuând prin dispozițiile art. 219 alin. (1) din C. proc. civ. că instanța civilă verifică identitatea părților, iar dacă ele sunt reprezentate ori asistate, verifică și împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le asistă, legiuitorul a avut în vedere verificările impuse și permise de normele de procedură civilă, fapt ce i-a dat posibilitatea instanței de apel, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. mai sus redate și de cele ale art. 82 alin. (1) din același cod, să invoce, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant. Sub aceste aspect, recurenții-reclamanți nu demonstrează așadar nicio încălcare a legii de procedură civilă de către instanța de apel. Totodată, în cauză, instanța de apel a citat părțile și a stabilit termen pentru ca apelanții-reclamanți să facă dovada calității numitului B. de reprezentant al apelanților, în sensul art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor". Prin urmare, au fost respectate prevederile sus-menționate, iar reclamanții au avut posibilitatea procedurală să combată respectiva excepție prin susțineri și acte justificative, depunând în acest sens, de altfel, și înscrisuri sub acest aspect, pe care însă instanța de apel le-a apreciat ca nefăcând dovada calității de reprezentant, întrucât înscrisurile depuse la dosar denumite "împuterniciri" nu au fost încheiate în formă autentică, instanța de apel reținând, în mod legal, că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 85 alin. (1) din C. proc. civ. și, prin urmare, nu fac dovada calității de reprezentant a numitului B.. Condiția procurii speciale necesare reprezentării prin mandatar trimite la forma de înscris autentic, în sensul art. 269 C. proc. civ., prin coroborare cu art. 85 C. proc. civ., ce prevede atare formă a mandatului pentru împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat. Așadar, pentru ca înscrisurile depuse în apel și denumite "împuterniciri" să reprezinte un mandat din partea apelanților-reclamanți, mandat care să poată susține calitatea de reprezentant a lui B. în apel, ar fi trebuit ca acest mandat să îndeplinească condițiile art. 85 alin. (1) și (2) C. proc. civ., adică să fie cuprins într-un înscris autentic sau să fie dat prin declarație verbală în fața instanței de judecată. Așa cum s-a arătat mai sus, recurenților-reclamanți le-a fost acordată posibilitatea de a-și prezenta în mod efectiv apărările referitoare la lipsa dovezii calității de reprezentant, apărări pe care le-au și formulat sub acest aspect, atât în scris, cât și prin depunerea de înscrisuri în cursul judecății apelului, neintervenind astfel vreo încălcare a dreptului la apărare sau a principiilor contradictorialității și oralității, prevăzute de art. 13 - art. 15 C. proc. civ. Faptul că recurenții-reclamanți nu au fost prezenți la termenul de judecată din 5 octombrie 2023 nu putea împiedica instanța de apel de a ridica excepția invocată din oficiu și de a o soluționa la acel termen, din moment ce reclamanții fuseseră încunoștințați anterior termenului de judecată despre lipsa dovezii calității de reprezentant și modalitatea în care aceasta putea fi acoperită, instanța de apel respectând astfel atât prevederile art. 82 alin. (1) din C. proc. civ., cât și pe cele ale art. 14 alin. (5) din C. proc. civ., ce prevăd obligația instanței de a pune în discuția părților, în contradictoriu, toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. De altfel, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia. În consecință, în cauză au fost respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, împrejurare față de care nu este incident motivul de casare invocat. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate. În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident, atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenții susțin că hotărârea atacată conține motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, constituindu-se într-o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și într-o premisă a exercitării corespunzătoare a controlului judiciar. Tocmai de aceea obligativitatea motivării hotărârii judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, în sensul prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice parte în cadrul unei proceduri judiciare având dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă acestuia a le examineze în concret. Prin hotărârea pronunțată în cauza Albina împotriva României, Curtea Europeană a reținut următoarele: "Dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența". Totodată, Curtea Europeană a mai statuat că "obligația pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenție instanțelor de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument" (cauza Jahnke și Lenoble împotriva Franței), precum și că "noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse, nu doar să reia concluziile unei instanțe inferioare" (cauza Helle împotriva Finlandei). Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de apel a respectat aceste exigențe legale și convenționale, asigurând garanțiile necesare dreptului la un proces echitabil, din moment ce, prin considerentele de la paginile 4-7 din decizia recurată, a prezentat, într-o manieră care respectă logica juridică, argumentele de fapt și de drept pentru care a admis excepția lipsei calității de reprezentant și a anulat cererea de apel pentru lipsa dovezii calității de reprezentant legal, raportându-se la textele legale incidente excepției invocate. Prin urmare, hotărârea instanței de apel nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., instanța de apel explicând raționamentul care a fundamentat soluția adoptată. Faptul că recurenții nu împărtășeșc raționamentul logico-juridic, care a fundamentat soluția instanței de apel nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat. În fine, nici motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu poate fi primit, acesta fiind invocat în mod formal, cu referire în special la fondul cauzei deduse judecății, fără a se avea în vedere faptul că ceea ce poate fi dedus judecății prin prezentul recurs poate fi numai modalitatea de soluționare a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, în baza căreia instanța de apel a dispus anularea apelului reclamanților, nefiind analizată cauza pe fond de către instanța de apel. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5), pct. 6) și pct. 8) din C. proc. civ., conform art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.