ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1966/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 28.11.2019, reclamantul Institutul de Fizică Atomică a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Măgurele, prin primar, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună obligarea pârâtei Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Măgurele, prin primar, să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în orașul Măgurele, B-dul. x, nr. 407, jud. Ilfov, în suprafață totală de 2.576,18 m.p., din care teren liber în suprafață de 1.847,07 m.p. și teren ocupat cu construcții în suprafață de 729,11 m.p., precum și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 C. civ. Prin sentința civilă nr. 2318/09.09.2020 pronunțată de Judecătoria Cornetu s-a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Ilfov, unde cauza a fost înregistrată la data de 08.10.2020 sub nr. x/2019.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința nr. 3742/14.12.2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Hotărârea pronunțată în apel La data de 15.02.2021, respectiv 04.03.2022 au formulat apeluri împotriva sentinței apelantul - reclamant Institutul de Fizică Atomică și apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cauza fiind înregistrată la data de 23.04.2021, sub nr. același număr, pe rolul Curții de Apel, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din 11.11.2021, Curtea de Apel, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea Curții de Apel București - secție civilă, cauza fiind înregistrată la data de 29.12.2021 pe rolul secției a IV-a civilă, sub nr. x/2021.

Hotărârea pronunțată în recurs Prin decizia nr. 653A/20.04.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-au admis apelurile formulate de reclamant și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței civile atacate, aceasta a fost anulată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Hotărârea pronunțată în apel în rejudecare Prin decizia civilă nr. 1006/07.06.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Măgurele, prin Primar, împotriva deciziei nr. 653A/20.04. 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, aceasta a fost casată decizia și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Hotărârea pronunțată în apel în al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 1596A/27.11.2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă au respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București și de reclamantul Institutul de Fizică Atomică împotriva sentinței civile nr. 3742/14.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția civilă.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii, la 02.02.2024, a formulat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., învederând, în esență, următoarele argumente: Consideră că soluția Curții de Apel a fost pronunțată fără a analiza criticile dezvoltate în cadrul apelului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor. Astfel, instanța de apel, în al doilea ciclu procesual, a reținut faptul că reclamantul, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a invocat prevederile art. 68 din C. proc. civ., care reglementează o formă de intervenție forțată a unei terțe persoane într-un litigiu, respectiv chemarea în judecată a altei persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. De asemenea, instanța a reținut faptul că admisibilitatea acestei cereri de intervenție forțată nu a fost discutată în faza de fond a litigiului, astfel cum prevede art. 65 din C. proc. civ. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut, în mod eronat, în considerentele deciziei recurate, faptul că instanța de recurs, prin decizia de casare ar fi constatat că în cauză nu este incidența instituția chemării în judecată a altei persoane, prin urmare, nu mai este necesară analiza motivelor de apel formulate în cauză. Or, instanța supremă se raportează, în decizia sus-menționată, la noțiunea de intervenient forțat sui generis, folosită de instanța de apel din primul ciclu procesual, noțiune cu privire la care constată că este o "instituție nouă, construită de instanța de apel" ca o calitate dobândită automat de intervenient prin simpla sa indicare în cuprinsul cererii de chemare în judecată, aspect care contravine dispozițiilor procedurale ce reglementează participarea altor persoane la judecată. Or, în mod evident, instanța de recurs nu abordează aspectul expus anterior, în sensul că admisibilitatea cererii de intervenție forțată nu a fost discutată în faza de fond a litigiului, astfel cum prevăd dispozițiile C. proc. civ., chiar dacă în cererea de chemare în judecată a fost indicat în mod expres temeiul de drept procesual al cererii de chemare în judecată a altor persoane. Prin urmare, instanța de apel s-a limitat la a face trimitere la considerentele deciziei de casare, fără a mai analiza motivele propriu-zise ale apelului pârâtului Statul Român. 5. Apărările formulate de către părți Intimatul-reclamant Institutul de Fizică Atomică a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului. Intimata-pârâtă Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Măgurele a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. La termenul de judecată de astăzi, 25.09.2024, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare și a rămas în pronunțare asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Recurentul-pârât Statul Român reproșează instanței de apel neanalizarea apelului său, ca urmare a interpretării greșite a dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs în primul ciclul procesual, criticile formulate putând fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., din perspectiva susținerilor privind nesocotirea dezlegărilor obligatorii din decizia de casare și astfel a prevederilor art. 501 C. proc. civ. Aceste critici sunt nefondate. Conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul." Raportat la acest text de lege, instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze cauza în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care instanța de recurs a rezolvat, în cauză, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu. Regula de drept stabilită de art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., cu privire la obligativitatea problemelor de drept dezlegate, decurge atât din natura controlului judiciar, cât și din principiul ierarhiei intanțelor judecătorești. În măsura în care, la situația de fapt stabilită de instanța de fond, norma legală aplicabilă rămâne aceeași și instanța de casare a dat o anumită interpretare normei de drept respective, care se presupune a fi cea corectă, această interpretare se impune judecătorilor fondului. Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reține că prin decizia de casare s-a reținut, pe de o parte, că reclamantul Institutul de Fizică Atomică, titular al dreptului de administrare asupra terenului proprietatea publică a statului în suprafață totală de 2.576,18 mp, situat în orașul Măgurele, B-dul. x nr. 407, jud. Ilfov, a învestit instanțele cu soluționarea unei acțiuni în revendicare a acestuia de la pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Măgurele, prin primar, despre care a arătat că realizează lucrări de construcție în beneficiul propriu, fără a avea acordul administratorului/proprietarului terenului. S-a reținut că prin aceeași cerere de învestire a instanțelor, reclamantul a arătat și pe titularul dreptului de proprietate asupra terenului, respectiv Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cel de la care deține dreptul de administrare, și a cărui atragere în proces a solicitat-o pe calea unei cereri de intervenție forțată, în temeiul art. 68 din C. proc. civ. Pe de altă parte, prin decizia de casare s-a statuat că, din moment ce, în cauză, cadrul procesual a fost stabilit de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel era chemată ca, în urma analizării raportului juridic dedus judecății, dar și reținerii corecte a lipsei incidenței instituției chemării în judecată a altei persoane, conform art. 68 C. proc. civ., să stabilească dacă Statul Român justifică sau nu legitimare procesuală în cauză în calitate de pârât, singura calitate care îi poate fi atribuită în acord cu dispozițiile procedurale. În raport cu aceste statuări ale instanței de trimitere, curtea de apel a procedat la a analiza apelul formulat de reclamant, reținând că reclamantul Institutul de Fizică Atomică, titularul unui drept de administrare asupra bunului proprietate publică nu poate formula o acțiune în revendicare cu privire la bunul pe care îl administrează, întrucât dreptul pe care el îl exercită nu este unul de proprietate, iar dispozițiile art. 865 alin. (2) și (3) din C. civ., invocate de către apelantul-reclamant în susținerea demersului său procesual, nu pot fi avute în vedere drept temei pentru a justifica în cauză legitimarea sa procesuală activă, având în vedere că acestea sunt aplicabile în ipoteza în care titularul dreptului de administrare ar fi fost chemat în judecată în calitate de pârât într-un litigiu ce privește un bun proprietatea publică a Statului, doar într-o astfel de ipoteză devenind active obligațiile acestuia de a informa pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică și de a îl introduce în proces pe titularul acestui drept, în condițiile prevăzute de C. proc. civ. Contrar susținerilor din recurs, instanța de apel a analizat și criticile din apelul pârâtului Statul Român, ce vizau în esență, modalitatea în care a fost soluționată cererea de introducere a acestuia în cauză. Astfel, a reținut că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a motivat chemarea în judecată în calitate de pârât a Statului Român, invocând dispozițiile art. 68 C. proc. civ., care reglementează o formă de intervenție forțată a unei terțe persoane într-un litigiu, respectiv chemarea în judecată a altei persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul și că nu a fost discutată admisibilitatea în principiu a unei astfel de cereri, de către prima instanță, conform art. 65 din același cod. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut că omisiunea discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție forțată de către prima instanță nu are niciun efect asupra soluției date în fond, nefiind de natură astfel să aducă vreo vătămare procesuală în acest sens apelantului-pârât, întrucât prin decizia de casare s-a stabilit, în mod obligatoriu, conform art. 501 C. proc. civ., faptul că instituția chemării în judecată a altei persoane, formulată în baza art. 68 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză. Această concluzie a instanței de apel este una corectă, în concordanță cu cadrul procesual configurat de reclamant și stabilit, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia de casare, nefiind interpretate eronat dezlegările date de instanța de recurs, din moment ce aceasta din urmă a statuat că nu sunt aplicabile într-o ipoteză ca cea din prezenta cauză prevederile art. 68 alin. (1) C. proc. civ. pentru că drepturile exercitate de către reclamant și cel introdus în cauză sunt diferite, reținându-se că prevederile anterior menționate sunt incidente doar în ipoteza în care titularul dreptului de administrare este acționat în judecată în calitate de pârât într-un litigiu care vizează un bun proprietate publică, ipoteză ce nu se regăsește în cauza de față. Recurentul nu poate pretinde o recalificare a acelorași apărări formulate în sensul analizării acestora sub aspectul incidenței prevederilor art. 68 C. proc. civ. și pretinsei calități de reclamant, avându-se în vedere calificarea și dezlegările date asupra acestora de către instanța supremă, care se impuneau cauzei, în temeiul art. 501 din C. proc. civ., împrejurare față de care se constată că nu este fondat motivul de recurs invocat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.