ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2011/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.08.2019 sub nr. x/2019, reclamantele INSTITUTO NAZIONALE DI FISICA NUCLEARE, LIDER AL ASOCIERII A., B., C., D., E., F. S.R.L. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 1997/14.06.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea prin care a fost declarat apel împotriva acestei sentințe de către reclamante.

Prin încheierea din data de 22.08.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei dintre secțiile civile ale Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantele solicită, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării provizorii a sentinței civile nr. 1997/14.06.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea de apel declarat împotriva acestei sentințe.

Prin cererea soluționată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă prin sentința a cărei suspendare se solicită în cadrul prezentului dosar, reclamantul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților INSTITUTUL NAȚIONAL DE FIZICĂ NUCLEARĂ, LIDER AL ASOCIERII A., B., C.,D., H. în prezent E., F. S.R.L. și G., fără somație si fără trecerea unui termen, la mutarea provizorie a tuturor echipamentelor/componentelor/bunurilor/produselor depozitate de pârâți pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, județul Ilfov, respectiv din spațiile aflate în Clădirea J., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov și care are ca obiect, inter alia și evacuarea bunurilor sus-menționate.

Instanța a constatat că sentința nr. 1997/14.06.2019 nu a fost pronunțată de Tribunalul Ilfov într-o cauză de contencios administrativ și fiscal, ci în materie civilă și comercială, de altfel Tribunalul Ilfov stabilindu-și competența generală, materială și teritorială în soluționarea cererii față de prevederile art. 35 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, art. 998 C. proc. civ. raportat la art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016.

Potrivit art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială " Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta jure imperii)".

De asemenea, instanța a reținut că potrivit art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea 101/2016, raportat la care Tribunalul Ilfov și-a stabilit competența de soluționare a cauzei finalizate prin pronunțarea sentinței nr. 1997/2019 "(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante."

Rezultă din considerentele mai sus expuse că Tribunalul Ilfov, pronunțând sentința nr. 1997/14.06.2019, a considerat că soluționează cauza în calitate de "instanța civilă de drept comun", în materie civilă (mai precis comercială), iar nu ca o instanță specializată în contencios administrativ și fiscal.

Cum potrivit art. 998 C. proc. civ. "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului", reținând că prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar se solicită suspendarea unei sentințe judecătorești pronunțate în materie comercială până la pronunțarea instanței de apel cu privire la cererea de suspendare formulate în cadrul apelului, instanța a constatat că cererea de față revine spre competentă soluționare uneia dintre Secțiile a V-a sau a VI-a ale Curții de Apel București, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, iar competența soluționării cauzei a fost declinată în favoarea uneia dintre Secțiile a V-a sau a VI-a ale Curții de Apel București.

După declinarea cauzei, pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a Civilă, sub nr. x/2019, la data de 18.09.2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă la data de 21.08.2019 sub nr. x/2019, iar ulterior, la data de 04.09.2019, ca efect al declinării competenței, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2019, reclamantele ISTITUTO NAZIONALE DI FISICA NUCLEARE, LIDER AL ASOCIERII A., B., C., D., E., F. S.R.L. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării provizorii a aceleiași sentințe civile nr. 1997/14.06.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea prin care a fost declarat apel împotriva acestei sentințe de către reclamante, invocând argumente identice cu cele prezentate în cuprinsul primei cereri.

Prin încheierea din data de 20.09.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis excepția de litispendență, trimițând dosarul completului C 1 A din cadrul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, învestit cu soluționarea dosarului x/2019

Prin decizia nr. 1365 din 23 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile a Curții de Apel București în cauza privind soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 1997/14.06.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, cerere formulată de apelanții petenți ISTITUTO NAZIONALE DI FISICA NUCLEARE, B., C., D., E., F. S.R.L. și G. în contradictoriu cu intimatul pârât INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE- DEZVOLTARE PENTRU FIZICA SI INGINERIE NUCLEARA HORIA HULUBEI; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Secțiile a V-a și a VIII-a ale Curții de Apel București; a trimis cauza spre competentă soluționare a conflictului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, că:

Pentru stabilirea competenței materiale procesuale este necesar a fi examinat obiectul cererii principale, prin raportare la dispozițiile legale incidente.

În acest context, instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.06.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2019, reclamantul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților, fără somație si fără trecerea unui termen, la mutarea provizorie a tuturor echipamentelor/componentelor/bunurilor/produselor depozitate de pârâți pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, județul Ilfov, respectiv din spațiile aflate în Clădirea J., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov și care are ca obiect, inter alia și evacuarea bunurilor sus-menționate. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Instanța a reținut că în Secțiunea a 2-a a Capitolului VI din Legea nr. 101/2016, denumită "Soluționarea litigiilor în instanța de judecată", se prevede, în art. 531, în urma modificărilor aduse acestui act normativ prin Legea nr. 212/2018, că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

În aceeași Secțiune însă, la art. 55 alin. (3) teza I se prevede că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice.

Anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice, în timp ce art. 55 alin. (3) avea același conținut ca și în prezent.

Această evoluție a prevederilor legale analizate, dar și topografia textelor situate în Secțiunea a 2-a din Capitolul VI atrag câteva concluzii: prevederile art. 55 alin. (3) (ale întregului art. 55, de fapt, inclusiv în ceea ce privește, spre exemplu, termenul de redactare a hotărârii) se refereau și se referă în continuare, atât la hotărârile prin care se soluționează cauzele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor, cât și la hotărârile prin care se soluționează cauzele privind executarea contractelor administrative; în legătură cu cauzele referitoare la executarea contractelor administrative, legiuitorul a modificat competența de soluționare doar în ceea ce privește judecata în primă instanță, eliminând, totodată, doar pentru judecata în primă instanță obligativitatea soluționării cauzei de către un complet specializat în achiziții publice; regulile de procedură derogatorii de la dreptul comun (inaplicabilitatea art. 200 C. proc. civ., durata redusă unor termene, inexistența soluției de casare cu trimitere ș.a.) au rămas nemodificate atât în ceea ce privește cauzele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor, cât și în ceea ce privește cauzele privind executarea contractelor administrative.

Motivul pentru care legiuitorul a modificat competența doar pentru judecata în primă instanță, iar nu și pentru soluționarea căilor de atac nu poate fi dedus nici din conținutul legii, nici din expunerea de motive. În aceste condiții, orice explicație ar fi speculativă: fie este vorba despre o omisiune, fie s-a dorit realizarea, în continuare, a controlului judiciar de către judecători specializați în contencios administrativ și, în particular, în achiziții publice.

În orice caz, a reținut instanța, aceste resorturi sunt irelevante pentru stabilirea competenței. Interpretarea normelor juridice în general și, cu atât mai mult în ceea ce privește normele de competență (potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege), trebuie făcută pornindu-se de la voința legiuitorului așa cum a fost oficial exprimată, iar nu prin ignorarea unor dispoziții exprese ale legii și prin luarea în considerare a unei voințe pretins avute de legiuitor sau pe care acesta ar fi trebuit să o aibă, dar care nu a fost materializată în lege. Date fiind prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, argumentul mutatis mutandis nu este permis în materie de competență.

Singura variantă care ar atrage competența de soluționare a căilor de atac pentru secțiile civile ale curților de apel ar fi aceea în care s-ar considera că legiuitorul nu doar că a modificat competența de soluționare în primă instanță a cauzelor privind executarea contractelor administrative, dar a și scos aceste cauze din sfera procedurală derogatorie de la dreptul comun a Legii nr. 101/2016.

În această variantă, s-a mai reținut, hotărârile de primă instanță ar putea fi atacate, în condițiile C. proc. civ., cu apel în 30 de zile de la comunicare, iar deciziile instanțelor de apel ar putea fi atacate cu recurs în 30 de zile de la comunicare. De asemenea, nu s-ar mai aplica termenele scurtate ca durată din Legea nr. 101/2016, ci termenele prevăzute de C. proc. civ.. Totodată, ar fi posibile soluțiile de anulare de către instanța de apel a hotărârii pronunțate de prima instanță, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și de casare de către instanța de recurs a deciziei pronunțate de instanța de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ceea ce ar conduce la mărirea duratei de soluționare a cauzelor.

Instanța a reținut că această variantă nu poate fi primită în primul rând pentru că ignoră prevederile exprese ale legii, iar în al doilea rând pentru că se abate chiar de la o bună parte din expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, fiind în acord doar cu o altă parte a acestei expuneri.

În primul rând, evoluția prevederilor legale și topografia textelor situate în Secțiunea a 2-a din Capitolul VI al Legii nr. 101/2016 arată că legiuitorul nu a modificat nici calea de atac, nici termenul de declarare a acesteia și nici alte dispoziții derogatorii de la dreptul comun în ceea ce privește cauzele referitoare la executarea contractelor administrative, ci doar competența de soluționare în primă instanță.

În al doilea rând, expunerea de motive a Legii nr. 212/2018 vorbește nu doar despre încărcătura instanțelor (secțiilor) de contencios administrativ, ci, mai ales, despre faptul că "durata mare de soluționare a proceselor reprezintă una dintre cele mai mari nemulțumiri ale cetățenilor cu privire la actul de justiție" sau că este necesară adoptarea de modificări legislative care să "reducă durata de soluționare a dosarelor".

Instanța a reținut că a considera că legiuitorul a scos cauzele privind executarea contractelor administrative din sfera procedurală derogatorie de la dreptul comun a Legii nr. 101/2016 s-ar întemeia doar pe un argument conjunctural și variabil în timp și spațiu (încărcătura unei secții în raport cu alta poate să difere considerabil în cadrul diferitelor curți de apel și chiar în cadrul unei singure curți de apel în diferite perioade de timp) dedus din expunerea de motive, în timp ce a considera că regimul procedural derogatoriu de la dreptul comun, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, a fost menținut se întemeiază nu doar pe dispozițiile exprese ale legii (cel mai important), ci și pe un argument din expunerea de motive, valabil oricând și pentru orice instanță - necesitatea de soluționare a cauzelor într-un termen rezonabil.

Or, nu este permis ca un argument conjunctural și variabil în timp și spațiu dedus din expunerea de motive să prevaleze în raport cu textul expres al legii și cu un argument dedus din aceeași expunere de motive, dar valabil oricând și oriunde.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (4) și art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluționare a conflictelor de competență dintre două secții sau complete specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) din C. proc. civ.,:

"Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetența și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești…", iar conform alin. (2) al aceluiași articol: "Conflictul se va soluționa de secția instanței stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secției înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competență din C. proc. civ. se aplică instanțelor judecătorești, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor și completelor sau secțiilor specializate din cadrul instanțelor reprezintă excepția, de strictă interpretare și aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 din C. proc. civ., privind competența de soluționare a cererilor accesorii, adiționale și incidentale, respectiv în art. 129-137 din C. proc. civ., privind excepția de necompetența și conflictul de competență (în cazul secțiilor specializate din cadrul aceleiași instanțe).

Se reține că, în cadrul competenței jurisdicționale, trebuie distins între competența materială și competența teritorială, iar în cadrul competenței materiale se distinge între competența materială funcțională, care se stabilește după felul atribuțiilor jurisdicționale ce revin fiecărei categorii de instanțe și competența materială procesuală, care se stabilește în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecății.

Pentru determinarea competenței instanței de judecată sub aspect material procesual, prezintă importanță natura si obiectul litigiului, dincolo de calitatea părților.

În speță, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, sub nr. x/2019, reclamantul INSTITUTUL NAȚIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU FIZICĂ ȘI INGINERIE NUCLEARĂ HORIA HULUBEI a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților INSTITUTUL NAȚIONAL DE FIZICĂ NUCLEARĂ, LIDER AL ASOCIERII A., B., C.,D., H. în prezent E., F. S.R.L. și G., fără somație si fără trecerea unui termen, la mutarea provizorie a tuturor echipamentelor/componentelor/bunurilor/produselor depozitate de pârâți pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, județul Ilfov, respectiv din spațiile aflate în Clădirea J., până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov și care are ca obiect, inter alia și evacuarea bunurilor sus-menționate.

Prin sentința civilă nr. 1997/14.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis în parte cererea; a obligat pârâții, în solidar, la mutarea echipamentelor, componentelor, bunurilor și produselor, ce fac obiectul Anexei nr. 1 la Certificatul de acceptanță la punerea în funcțiune nr. 1/20.11.2015, emis în temeiul contractului nr. x/19.03.2014, depozitate pe amplasamentul I., str. x, Măgurele, județul Ilfov, respectiv din spațiile aflate în Clădirea J., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019, înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov; a respins, în rest, primul capăt de cerere ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere accesoriu, privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.

Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantele au solicitat, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 1997/14.06.2019 pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate prin cererea de apel declarat împotriva acestei sentințe.

Se constată că Tribunalul Ilfov, secția Civilă și-a stabilit competența generală, materială și teritorială în soluționarea cererii față de prevederile art. 35 din Regulamentul UE nr. 1215/2012, art. 998 C. proc. civ. raportat la art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 101/2016.

Art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, prevede că acesta se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței; acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice, iar art. 35 stipulează că măsurile provizorii și de conservare prevăzute de legislația unui stat membru pot fi solicitate instanțelor statului membru în cauză chiar dacă o instanță dintr-un alt stat membru are competența să judece cauza pe fond.

Totodată, dispozițiile art. 53 alin. (1) indice 1 din Legea 101/2016, raportat la care Tribunalul Ilfov, secția Civilă și-a stabilit competența de soluționare a cauzei finalizate prin pronunțarea sentinței nr. 1997/2019, prevăd că:

"(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante."

Așadar, după cum corect a reținut și secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a considerat că soluționează cauza în calitate de "instanța civilă de drept comun", în materie civilă (mai precis comercială), iar nu ca o instanță specializată în contencios administrativ și fiscal.

Litigiul în legătură cu care s-a formulat prezenta cerere de suspendare a fost soluționat de către Tribunalul Ilfov, secția Civilă, iar temeiul juridic al cererii de chemare în judecată a fost art. 997 și urm. C. proc. civ., cererea fiind introdusă pe rolul Tribunalului Ilfov în considerarea faptului că fondul cauzei se judecă de această instanță.

Dispozițiile art. 998 C. proc. civ. stipulează că:

"Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului".

Înalta Curte reține că sentința nr. 1997/14.06.2019 nu a fost pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă într-o cauză de contencios administrativ și fiscal, ci în materie civilă și comercială, hotărârea fiind supusă apelului la instanța superioară.

Așadar, cum litigiul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, calea de atac exercitată împotriva acestei hotărâri se impune a fi soluționată de secția sau completul specializat al instanței superioare care judecă în aceeași materie, respectiv în materie civilă (mai precis comercială)-litigii cu profesioniști.

Reținând că prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar se solicită suspendarea unei sentințe judecătorești pronunțate în materie comercială până la pronunțarea instanței de apel cu privire la cererea de suspendare formulate în cadrul apelului, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2019.