ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă la data de 29 decembrie 2015, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", în contradictoriu cu pârâtele Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A. și Asocierea formată din C. S.R.L. și D. S.R.L., a solicitat:

- stabilirea judiciară a cuantumului penalităților de întârziere în contextul determinării pe cale judiciară a zilelor de întârziere generate din culpa pârâtelor A. S.R.L., B. și A. calculate conform art. 204 din Contractul de execuție lucrări privind realizarea obiectivului de investiție "Lucrări de Construcții a Infrastructurii de Cercetare ELI-NP nr. 46/10.05.2013" și obligarea în solidar a acestora la plată;

- stabilirea judiciară a cuantumului penalităților de întârziere în contextul determinării pe cale judiciară a zilelor de întârziere generate din culpa pârâtelor C. S.R.L. și D. S.R.L. calculate conform art. 13 din Contractul de Servicii de proiectare nr. 164/07.11.2011 și obligarea în solidar a acestora la plată.

La data de 01 februarie 2016, pârâta Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A. a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat, pe calea întâmpinării, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, iar prin cererea reconvențională,

- obligarea IFIN-HH la acceptarea graficului de execuție așa cum este el prezentat în anexa 15 la cererea reconvențională;

- obligarea IFIN-HH la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 75.126.150,05 RON plus TVA, dacă se aplică, cu titlu de daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate conform contractului de execuție lucrări nr. x/10.03.2013.

- în principal, să se constate nulitate absolută a clauzei penale prevăzute de art. 20.4.2. din contractul de execuție, urmând a fi aplicate dispozițiile O.G. nr. 13/2011;

- în subsidiar, în situația în care se va constata o culpă a pârâtei-reclamante în executarea cu întârziere a obligațiilor asumate, să se reducă nivelul penalităților stabilit în contractul de execuție.

Prin încheierea civilă nr. 118 din 20 februarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, având aceleași părți, Tribunalul Ilfov a admis excepția litispendenței, dispunând atașarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Ilfov.

Prin sentința civilă nr. 2527 din 28 septembrie 2017, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității privind cererea principală și a respins cererea principală formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" în contradictoriu cu pârâții Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. prin A. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L., ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestor hotărâri, a formulat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", întemeiat pe art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/201 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Referitor la sentința civilă nr. 2572 din 28 septembrie 2017, a solicitat, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării judecății/soluționării în fond atât a cererilor de chemare în judecată a Proiectantului (Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. SRL) cât și a cererilor de chemare în judecată a Antreprenorului (Asocierea S.C. A. S.R.L., B., A.), astfel cum au fost formulate de IFIN-HH în dosarul nr. x/2015 și în dosarul nr. x/2016, atașat ca efect al admiterii excepției de litispendență.

În subsidiar, în măsura în care instanța ar aprecia faptul că în cauză IFIN-HH ar fi trebuit să formuleze plângere prealabilă conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a solicitat casarea în parte a sentinței civile nr. 2572 din 28.09.2017 și trimiterea cauzei în primă instanță, iar, cu ocazia rejudecării cauzei,

a) disjungerea cererii de chemare în judecată a Antreprenorului ce face obiectul dosarului nr. x/2015, în condițiile în care Antreprenorul nu a invocat excepția relativă a inadmisibilității ca urmare a lipsei plângerii prealabile, iar această chestiune nu a fost pusă în discuția părților;

b) disjungerea cererii de chemare în judecată a Proiectantului ce face obiectul dosarului atașat nr. x/2016, cu privire la care nu numai că a făcut plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar a formulat chiar invitație la conciliere, anterior sesizării instanței;

c) disjungerea cererii de chemare în judecată a Antreprenorului ce face obiectul dosarului atașat nr. x/2016, cu privire la care nu numai că a făcut plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar a formulat chiar invitație la conciliere, anterior sesizării instanței;

d) trimiterea cauzei spre rejudecare în privința cererilor de chemare în judecata menționate.

Privitor la încheierea nr. 118 din 20 februarie 2017, a solicitat casarea acesteia, cu menționarea expresă a faptului că există litispendență între capătul de cerere ce vizează obligarea Proiectantului la plata penalităților de întârziere până la data de 28 decembrie 2015 (estimate provizoriu la suma de 2.291.957.227 RON) al celor două acțiuni și conexitate între capetele de cerere din cele două dosare care vizează pretenții diferite, dar în strânsă legătura, și în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, cu obligarea judecătorului cauzei reunite de a analiza materialul probator și condițiile de admisibilitate și în privința cererilor de chemare în judecată din dosarul nr. x/2016.

Și pârâta-reclamantă Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, întemeiat pe art. 28716 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește pretențiile recurentei-pârâte față de IFIN-HH formulate prin cererea reconvențională.

Intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare la ambele recursuri. Totodată, a formulat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, în temeiul art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 472 C. proc. civ., solicitând, în cazul admiterii recursurilor IFIN și A., admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței cu trimiterea spre rejudecare urmare a constatării faptului că cererea principală formulată împotriva D., care este parte a dosarului nr. x/2015, este inadmisibilă în temeiul Legii nr. 554/2004 pentru neparcurgerea procedurii prealabile, dar și a faptului că cererea principală este inadmisibilă împotriva D., în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Prin decizia civilă nr. 4184 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatelor E. și S.C. F. S.R.L..

A respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu invocată cu privire la recurenta-pârâtă Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A. și Asocierea formată din S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L..

A respins, ca nefondat, recursul incident formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția civilă.

A respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" împotriva încheierii nr. 118 din 20 februarie 2017 a Tribunalului Ilfov – secția civilă din dosarul nr. x/2016.

A admis recursurile formulate de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și de recurenta-pârâtă Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, secția civilă în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., intimata-pârâtă-chemată în garanție S.C. C. S.R.L. și cu intimații-chemați în garanție S.C. F. S.R.L., G. S.R.L., intimata H. S.A. și intimata E..

A casat în parte sentința civilă recurată și a reținut cauza spre rejudecare cu privire la cererile principală și reconvențională.

A menținut soluția din sentința recurată asupra cererilor de chemare în garanție formulate de C. S.R.L..

A acordat termen pentru continuarea judecății la 11 octombrie 2018.

4.1. În rejudecare, prin încheierea de ședință din 10 octombrie 2019, Curtea a suspendat judecata cauzei, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursurilor ce constituie obiectul dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

4.2. În ședința publică din 27 mai 2021, Curtea a pus în discuția părților cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și cererile de constatare a perimării formulate de pârâții-reclamanți Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A. și pârâții A. S.R.L., B. și A. și de pârâta-chemată în garanție C. S.R.L..

4.3. Prin decizia civilă nr. 23 din 27 mai 2021, Curtea a constatat perimată cauza care constitui obiectul dosarului nr. x/2015 vizând rejudecarea cererii principale formulate de reclamantul-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și a cererii reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A..-prin A. S.R.L., pârâții A. S.R.L., B. și A.. în contradictoriu cu pârâții Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., pârâții-chemați în garanție S.C. C. S.R.L. și D. S.R.L..

A reținut instanța, în esență, caracterul nesuspensiv de drept de executare al căilor extraordinare de atac, dar și faptul că termenul de perimare a început să curgă, fără întrerupere sau suspendare, începând cu ziua următoare datei soluționării recursurilor în dosarul nr. x/2019, 25 mai 2020, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar nu de la data de 04 martie 2021 (data soluționării contestației în anulare înregistrate sub nr. x/2019) sau de la o altă dată ulterioară datei soluționării dosarului nr. x/2019

Astfel, formularea cererii de repunere pe rol la data de 19 ianuarie 2021 în vederea suspendării judecății până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal cu depășirea termenului de perimare de 6 luni nu poate fi apreciată drept act de procedură întreruptiv al termenului de perimare.

Împotriva deciziei civile nr. 23 din 27 mai 2021, a formulat recurs Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN), înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 08.09.2021.

Și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, respingerea excepției perimării și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății.

6.1. La primul termen de judecată din 15 septembrie 2022, în ședință publică, recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 și 4 și art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii și suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Aceste texte de lege sunt considerate neconstituționale întrucât, în opinia recurentului-reclamant IFIN, încalcă art. 1 alin. (3) și (5) - cu referire la statul de drept și la respectarea legii, art. 16 alin. (1) - egalitatea în drepturi în fața legii și art. 21 alin. (1), (2) și (3) - accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil -din Constituție și dispozițiilor art. 6 alin. (1) și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 12 la Convenție.

6.2. Intimata-pârâtă Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., prin lider de asociere S.C. C. S.R.L. și intimata-reclamantă Asocierea A. S.R.L., B. și A., prin lider de asociere A. S.R.L. au depus, fiecare, punct de vedere prin care au solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale și, în ipoteza sesizării Curții Constituționale, respingerea cererii de suspendare.

Prin încheierea din 15 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă cererea formulată de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" privind sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 și 4 și art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Recurentul-reclamant a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017 și a învederat că nu trebuie ca prin analiza condițiilor de admisibilitate a sesizării să se denatureze scopul acesteia și să se facă în mod indirect analiza temeiniciei excepției, întrucât s-ar limita nejustificat accesul justițiabilului la justiția constituțională.

Așadar, consideră că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, iar instanța de recurs a analizat greșit dispozițiile legale prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 și în special legătura excepției cu prezenta cauză.

Astfel, în condițiile în care normele ce fac obiectul sesizării sunt chiar normele criticate în recurs, sub nicio formă nu se poate susține că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu prezenta cauza, cu atât mai mult cu cât, soluția ce urma a fi pronunțată de instanța constituțională, putea influența în mod decisiv, soluția pronunțată în recurs.

A arătat că prin excepția de neconstituționalitate a criticat reglementarea legală a instituției perimării, sancțiunea nefiind aplicabilă și în situația prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv temeiul în care s-a dispus suspendarea prezentei cauze.

În ipoteza în care se va stabili de către instanța de Contencios Constituțional faptul că dispozițiile art. 413 pct. 1, 415 pct. 3 si 4, si/sau art. 416 alin. (1) și (3) sunt neconstituționale, ori ca reclamantul nu avea obligația legală a formulării unei cereri de repunere pe rol a cauzei, va putea formula calea de atac a revizuirii în vederea continuării prezentei cauze.

În concluzie, cât timp modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate ar putea să conducă la înlăturarea sancțiunii perimării aplicate în prezenta cauză, influențând decisiv soarta prezentei judecăți (prin continuarea sa), este cert că justifică un interes real, serios și legitim în vederea sesizării Curții Constituționale, neputând să se susțină că excepția nu ar avea legătură cu cauza.

9.1. Intimata-reclamantă Asocierea A. S.R.L., B. și A.. prin lider de Asociere A. S.R.L. și intimații - pârâți A. S.R.L., B., A. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii recurate.

9.2. Intimata-pârâtă Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. prin lider de Asociere S.A. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată criticile formulate prin cererea de recurs, încadrate de recurentul-reclamant generic în cadrul motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., ca fiind în concret critici ce privesc modul în care prima instanță a interpretat îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel că urmează să le analizeze exclusiv din această perspectivă.

Astfel, recurentul a susținut că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale încalcă art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât instanța a procedat la o analiză indirectă a temeiniciei excepției invocată de acesta, substituindu-se astfel în atribuțiile instanței de contencios constituțional.

Or, din considerentele încheierii recurate nu rezultă o astfel de împrejurare, instanța analizând excepția de neconstituționalitate doar prin prisma condițiilor de admisibilitate ale sesizării, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar nu din perspectiva conformității textelor de lege contestate cu normele constituționale.

Înalta Curte amintește că cererea de sesizare a Curții Constituționale se formulează de o parte din proces în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea litigiului, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța de judecată efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Într-adevăr, calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate dar, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest sens, Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentului-reclamant privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Instanța de control judiciar are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Prin urmare, obiectul recursului reglementat de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este acela al verificării aprecierii instanței inițial sesizată cu excepția de neconstituționalitate cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)- (3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

(i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

De asemenea, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Prin urmare, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține în primul rând că soluționarea recursului împotriva hotărârii de constatare a perimării nu depinde de o eventuală neconstituționalitate a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care sancțiunea perimării nu este prevăzută de această normă legală, iar măsura suspendării nu a fost atacată cu recurs, astfel că acest text normativ nu influențează soluționarea cauzei, cu atât mai mult cu cât nici prin cererea de recurs nu s-a reclamat o eventuală aplicare sau interpretare greșită a acestei prevederi legale.

Referitor la art. 415 pct. 3 și 4 și art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., deși recurentul susține că este admisibilă cererea sa de sesizare a Curții Constituționale în condițiile în care normele ce fac obiectul sesizării sunt chiar normele criticate în recurs, iar modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate ar putea să conducă la înlăturarea sancțiunii perimării aplicate în prezenta cauză, instanța de control judiciar constată că premisa pe care s-a bazat cererea de sesizare a Curții Constituționale constă în faptul că, în ipoteza unei eventuale soluții de admitere a excepției de neconstituționalitate invocate, s-ar confirma teza conform căreia Curtea de Apel, ca instanță anterioară, ar fi avut obligația de a repune cauza pe rol din oficiu, iar, pe cale de consecință, recurentul nu ar fi avut obligația de a solicita redeschiderea judecății.

Or, în cadrul recursului formulat împotriva hotărârii de constatare a perimării nu se face referire la o astfel de ipoteză, printre motivele de recurs invocate nu se numără și argumentul în sensul că instanța ar fi avut obligația de repunere a cauzei pe rol din oficiu, astfel că o atare soluție nu ar putea avea un impact asupra cauzei de față, întrucât în cadrul procesual al recursului, instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., în limitele în care a fost învestită prin cererea de recurs.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu opinia primei instanțe, reține că, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-reclamant vizează, în fapt, rezolvarea unei probleme de interpretare și de aplicare a prevederilor contestate, în sensul dorit de acesta, problematică ce intră însă în competența exclusivă a instanței de control judiciar.

Cu alte cuvinte, criticile formulate de recurent nu se circumscriu controlului de constituționalitate pe care îl poate realiza Curtea Constituțională întrucât privesc o problemă de interpretare a prevederilor care fac obiectul excepției.

Din jurisprudența constantă a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale rezultă, pe de o parte, că modul de interpretare a unor prevederi legale nu este de competența Curții Constituționale, iar pe de altă parte, că cererea de sesizare a Curții Constituționale are caracter inadmisibil atunci când prin modul de expunere a argumentelor prezentate în cuprinsul acesteia, autorul sesizării urmărește în fapt tranșarea unor chestiuni de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În consecință, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că textul de lege în temeiul căruia se poate solicita sesizarea Curții Constituționale nu prevede posibilitatea sesizării instanței de control constituțional cu scopul ca această instanță să cenzureze în sensul dorit de reclamant modul de interpretare a instanțelor naționale a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 și 4 și art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., astfel că, în mod corect a respins ca inadmisibilă prima instanță cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța de control judiciar constată ca fiind nerelevante și aspectele iterate de recurentul-reclamant prin invocarea unor decizii ale Curții Constituționale, în condițiile în care, pe de o parte, acestea țin de soluționarea pe fond a excepției, iar nu de îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare prevăzute de legea română, iar pe de altă parte, acestea nu își găsesc aplicabilitate în cauza de față, situațiile premisă fiind diferite, prima instanță analizând condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare în limitele stabilite de art. 29 din Legea nr. 47/1992, neputându-se aprecia că a interferat în vreun fel cu competența instanței de control constituțional de verificare a conformității textelor de lege contestate cu normele constituționale.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" împotriva încheierii din 15 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.