ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5981/2022

Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – secția civilă, la data de 29.12.2015, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o și Asocierea formată din C. S.R.L. și D. S.R.L., - stabilirea judiciară a cuantumului penalităților de întârziere în contextul determinării pe cale judiciară a zilelor de întârziere generate din culpa pârâtelor A. S.R.L., B. și A.. z.o.o calculate conform art. 204 din Contractul de execuție lucrări privind realizarea obiectivului de investiție "Lucrări de Construcții a Infrastructurii de Cercetare ELI-NP nr. 46/10.05.2013" și obligarea în solidar a acestora la plată; - stabilirea judiciară a cuantumului penalităților de întârziere în contextul determinării pe cale judiciară a zilelor de întârziere generate din culpa pârâtelor C. S.R.L. și D. S.R.L. calculate conform art. 13 din Contractul de Servicii de proiectare nr. 164/07.11.2011 și obligarea în solidar a acestora la plată. La data de 01.02.2016, pârâta Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat, pe calea întâmpinării, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, iar prin cererea reconvențională, - obligarea IFIN-HH la acceptarea graficului de execuție așa cum este el prezentat în anexa 15 la cererea reconvențională; - obligarea IFIN-HH la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 75.126.150,05 RON plus TVA, dacă se aplică, cu titlu de daune interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor asumate conform contractului de execuție lucrări nr. x/10.03.2013. - în principal, să se constate nulitate absolută a clauzei penale prevăzute de art. 20.4.2. din contractul de execuție, urmând a fi aplicate dispozițiile O.G. nr. 13/2011; - în subsidiar, în situația în care se va constata o culpă a pârâtei-reclamante în executarea cu întârziere a obligațiilor asumate, să se reducă nivelul penalităților stabilit în contractul de execuție. Prin încheierea civilă nr. 118 din 20 februarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, având aceleași părți, Tribunalul Ilfov a admis excepția litispendenței, dispunând atașarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Ilfov. Prin sentința civilă nr. 2527 din 28 septembrie 2017, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității privind cererea principală și a respins cererea principală formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Pentru Fizică Și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" în contradictoriu cu pârâții Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o. prin A. S.R.L., C. S.R.L. și D. S.R.L., ca fiind inadmisibilă.

Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestor hotărâri, a formulat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", întemeiat pe art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/201 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Referitor la sentința civilă nr. 2572 din 28 septembrie 2017, a solicitat, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea continuării judecății/soluționării în fond atât a cererilor de chemare în judecată a Proiectantului (Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. SRL) cât și a cererilor de chemare în judecată a Antreprenorului (Asocierea S.C. A. S.R.L., B., A.. z.o.o), astfel cum au fost formulate de IFIN-HH în dosarul nr. x/2015 și în dosarul nr. x/2016, atașat ca efect al admiterii excepției de litispendență. În subsidiar, în măsura în care instanța ar aprecia faptul că în cauză IFIN-HH ar fi trebuit să formuleze plângere prealabilă conform art. 7 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a solicitat casarea în parte a sentinței civile nr. 2572 din 28.09.2017 și trimiterea cauzei în primă instanță, iar, cu ocazia rejudecării cauzei, a) disjungerea cererii de chemare în judecată a Antreprenorului ce face obiectul Dosarului nr. x/2015, în condițiile în care Antreprenorul nu a invocat excepția relativă a inadmisibilității ca urmare a lipsei plângerii prealabile, iar această chestiune nu a fost pusă în discuția părților; b) disjungerea cererii de chemare în judecată a Proiectantului ce face obiectul Dosarului atașat nr. x/2016, cu privire la care nu numai că a făcut plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar a formulat chiar invitație la conciliere, anterior sesizării instanței; c) disjungerea cererii de chemare în judecată a Antreprenorului ce face obiectul Dosarului atașat nr. x/2016, cu privire la care nu numai că a făcut plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, dar a formulat chiar invitație la conciliere, anterior sesizării instanței; d) trimiterea cauzei spre rejudecare în privința cererilor de chemare în judecata menționate. Privitor la încheierea nr. 118 din 20 februarie 2017, a solicitat casarea acesteia, cu menționarea expresă a faptului că există litispendență între capătul de cerere ce vizează obligarea Proiectantului la plata penalităților de întârziere până la data de 28.12.2015 (estimate provizoriu la suma de 2.291.957.227 RON) al celor două acțiuni și conexitate între capetele de cerere din cele două dosare care vizează pretenții diferite, dar în strânsă legătura, și în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță, cu obligarea judecătorului cauzei reunite de a analiza materialul probator și condițiile de admisibilitate și în privința cererilor de chemare în judecată din Dosarul nr. x/2016. Și pârâta-reclamantă Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, întemeiat pe art. 287 16 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în ceea ce privește pretențiile recurentei-pârâte față de IFIN-HH formulate prin cererea reconvențională. Intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare la ambele recursuri. Totodată, a formulat recurs incident împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov, în temeiul art. 491 C. proc. civ. raportat la art. 472 C. proc. civ., solicitând, în cazul admiterii recursurilor IFIN și A., admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinței cu trimiterea spre rejudecare urmare a constatării faptului că cererea principală formulată împotriva D., care este parte a Dosarului nr. x/2015, este inadmisibilă în temeiul Legii nr. 554/2004 pentru neparcurgerea procedurii prealabile, dar și a faptului că cererea principală este inadmisibilă împotriva D., în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

Decizia de casare Prin decizia civilă nr. 4184 din 12 iulie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatelor E. și S.C. F. S.R.L.. A respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei capacității de folosință și de exercițiu invocată cu privire la recurenta-pârâtă Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o și Asocierea formată din S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.. A respins, ca nefondat, recursul incident formulat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017 a Tribunalului Ilfov – secția civilă. A respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" împotriva încheierii nr. 118 din 20 februarie 2017 a Tribunalului Ilfov – secția civilă din Dosarul nr. x/2016. A admis recursurile formulate de recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și de recurenta-pârâtă Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o împotriva sentinței civile nr. 2572 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Ilfov – secția civilă în dosarul nr. x/2015, a casat în parte sentința civilă recurată și a reținut cauza spre rejudecare cu privire la cererile principală și reconvențională, acordând termen pentru continuarea judecății la 11.10.2018. A menținut soluția din sentința recurată asupra cererilor de chemare în garanție formulate de C. S.R.L..

Judecata în fond după casare. Decizia ce face obiectul prezentului recurs În rejudecare, prin încheierea de ședință din 10 octombrie 2019, Curtea a suspendat judecata cauzei, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursurilor ce constituie obiectul Dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, după care, prin decizia civilă nr. 23 din 27 mai 2021, a constatat perimată cauza care constituie obiectul Dosarului nr. x/2015

Cererea de recurs Împotriva deciziei civile nr. 23 din 27 mai 2021, a formulat recurs Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" (IFIN), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București pentru continuarea judecății. 5.1. După ce a prezentat situația de fapt și contextul invocării excepției perimării, recurentul-reclamant a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 416-418 C. proc. civ. în analiza motivelor de suspendare și întrerupere a cursului perimării invocate. A precizat recurentul că, față de aspectele legale invocate și incidente în cauză, a invocat 3 (trei) motive de suspendare a termenului de perimare. Un prim motiv vizează existența pe rolul instanțelor de judecată a trei căi extraordinare de atac formulate de Asocierea C.-D. (recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, finalizat la data de 25.05.2020, și cele două contestații în anulare, dosarul nr. x/2019, ce s-a judecat în perioada 09.09.2020-09.01.2021, și dosarul nr. x/2019). Acest aspect a fost considerat inițial de către instanță a fi un impediment pentru continuarea cercetării judecătorești, impediment ce a condus atât la amânarea administrativă a cauzei, cât și la suspendarea judecății. Motivul invocat este preexistent soluției de suspendare și este temeinic justificat, independent de voința sa, subzistând până la soluționarea definitivă a contestației în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2019, respectiv 04.03.2021. Astfel, a se susține, de către instanță, că toate aceste cauze nu sunt suspensive de perimare sau că nu ar fi de natură să influențeze soluționarea dosarului, ar echivala de fapt cu o infirmare a încheierilor anterioare prin care cauza a fost amânată tocmai pentru soluționarea contestațiilor în anulare și a tuturor măsurilor luate de instanță prin care s-a apreciat necesar ca pricina să fie soluționată în rejudecare numai după soluționarea tuturor căilor de atac extraordinare promovate în contra deciziei prin care s-a dispus rejudecarea. Un alt motiv de suspendare, temeinic justificat, îl reprezintă formularea cererii de revizuire ce a primit numărul x/2020 și care s-a judecat în perioada 12.05.2020-12.11.2020, dosar în urma căruia a fost schimbată Decizia de casare nr. 4184/12.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în prezentul dosar. În mod evident, nu putea efectua niciun act de procedură pentru soluționarea fondului în dosarul nr. x/2015, întrucât soluția ce urma să fie pronunțată asupra fondului, respectiv asupra excepțiilor de fond invocate, depindea de cauza ce urma a fi pronunțată asupra cererii de revizuire. Un alt motiv privește faptul că dosarul nr. x/2015 a fost atașat la dosarul nr. x/2020 (dosarul de revizuire), astfel că, nici din punct de vedere administrativ, judecarea prezentului dosar nu putea avea loc, partea fiind în imposibilitate absolută de a efectua orice fel de act de procedură, care să conducă în mod eficient la repunerea pe rol sau la continuarea judecății. A mai susținut recurentul că motivele de întrerupere a cursului perimării fiind înlăturate nelegal prin decizia de casare, în consițiile în care toate actele efectuate ulterior lunii mai 2020 în dosarele x/2019, nr. x/2019, nr. y/2019 și nr. x/2020, dosare aflate pe rolul Curții de Apel București, au avut ca scop soluționarea prezentului proces în condiții de legalitate și temeinicie. Astfel de acte de procedură întreruptive de perimare sunt chiar căile de atac exercitate împotriva Deciziei de casare cu reținere nr. 4148/2018 prin care s-a dispus rejudecare și, în special, cererea de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, căi de atac ce au influențat sau puteau influența soarta prezentului proces, rezultând faptul că toate actele efectuate în aceste dosare au fost efectuate în vederea soluționării prezentului proces. Printre actele întreruptive a precizat recurentul că este și cererea de repunere pe rol formulată la data de 11.06.2020, înlăturată nelegal prin hotărârea recurată. Această cerere a fost formulată exclusiv formal, nefiind aptă în sine să conducă la soluționarea procesului, dar instanța ar fi trebuit să-i dea eficiență, în condițiile în care, potrivit art. 183 C. proc. civ., dovada comunicării cererii putea fi efectuată cu documentul de primire generat de aparatul fax al instanței; nu-i poate fi imputat faptul că aparatul fax al Curții de Apel București, deși a fost funcțional din perspectiva liniei de telecomunicații, nu a generat rapoarte pentru o perioadă de 3 zile, incluzând perioada de referință. Astfel, recurentul a susținut că în mod nelegal, cu greșita interpretare a art. 416 și 417 C. proc. civ., instanța a apreciat că actele sale de stăruință în soluționarea cererii de revizuire precum și însăși decizia de admitere a revizuirii nu sunt acte de întrerupere a cererii de perimare. Conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea perimării operează împotriva oricărei cereri de chemare în judecată, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, termen care începe să curgă de la data îndeplinirii ultimului act de procedură de către părți sau instanță. De esența acestei sancțiuni este culpa procesuală a părții care s-a dezinteresat de soluționarea cauzei și a lăsat-o în nelucrare. În doctrină, perimarea a fost definită ca un mod de stingere a judecății fondat pe prezumția desistării tacite de la judecată, fiind totodată o sancțiune adresată ambelor părți pentru lipsa lor de diligență. Or, actele de procedură realizate în vederea judecării prezentei cauzei și finalizării acestei faze procesuale a rejudecării s-au efectuat, într-o manieră lipsită de echivoc, pentru soluționarea cererii de revizuire a Deciziei nr. 4184/2018 în baza căreia se realiza însăși rejudecarea din cauza de față. Aceste acte de procedură au fost realizate tocmai pentru corecta judecare a dosarului nr. x/2015 de către instanța de recurs, chiar dacă, din punct de vedere administrativ, cererea de revizuire a fost înregistrată sub alt număr de dosar. Cererea de revizuire a fost promovată cu scopul înlăturării de la aplicare, în prezenta rejudecare, a dispozițiilor art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004, conform Deciziei CCR nr. 12 publicată în Monitorul Oficial la data de 11.03.2020 în chiar dosarul nr. x/2015 și face parte din prezenta cauză, chiar dacă, pe cale administrativă, s-a format un nou dosar pe rolul Curții de Apel București, nr. x/2020. Cererea de revizuire a fost admisă la data de 12.11.2020, iar hotărârea pronunțată în revizuire are un efect direct asupra rejudecării din dosarul nr. x/2015, deoarece a determinat modificarea Deciziei nr. 4184/2018 în baza căreia are loc rejudecarea fondului în sensul înlocuirii considerentelor referitoare la reținerea obligației autorității contractante (a recurentului) de a formla plângerea prealabilă conform art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004. Soluția din revizuire privește considerentele deciziei de casare în baza căreia se realiza rejudecarea în dosarul nr. x/2015, ceea ce înseamnă că decizia pronunțată în revizuire are efect direct asupra rejudecării fondului de către instanța de recurs, care a dispus casarea cu reținere, mai ales în ceea ce privește soluționarea excepțiilor prematurității și inadmisibilității, ce au fost invocate de părțile potrivnice chiar în temeiul art. 7 și 11 din Legea nr. 554/2004 înlăturate de la aplicare ca urmare a admiterii cererii de revizuire. Astfel, stăruința sa în judecarea cererii de revizuire a produs efecte directe asupra prezentei cauze, deoarece prin admiterea acestei căi de atac s-au modificat considerentele Deciziei de casare nr. 4184/2018, iar rejudecarea se va întemeia pe dezlegările din aceste noi considerente de natură a conduce la respingerea excepțiilor de prematuritate și inadmisibilitate invocate pe fondul cauzei. Prin raportare la art. 416 alin. (2) C. proc. civ., în opinia recurentului, se poate considera că ultimul act de procedură în cauză este însăși decizia de admitere a revizuirii, deoarece este un act procesual care a modificat un act procesual esențial în cauză, Decizia nr. 4184/2018. Ținând cont de caracteristicile actului întreruptiv (natură, obiect și origine), prezumția de desistare și de pretinsă nestăruință în judecată timp de 6 luni a fost răsturnată prin actele de procedură efectuate în dosarul nr. x/2020, care reprezintă în fapt însăși cauza supusă judecății. Toate actele evocate dovedesc intenția sa de a stărui în judecarea prezentei cauze, motiv pentru care se impunea respingerea excepției perimării, constatându-se că termenul de perimare a fost întrerupt de mai multe ori. Prin urmare, instanța a încălcat esențial dispozițiile art. 416 alin. (2) și art. 417 C. proc. civ., norme de ordine publică, motiv pentru care încălcarea lor este sancționată conform art. 175 C. proc. civ.. Vătămarea sa constă în aceea că i-a fost afectat dreptul de a obține rejudecarea fondului ca urmare a admiterii recursului său prin admiterea nelegală a excepției de perimare. Astfel, hotărârea este pronunțată cu greșita interpretare a art. 416 și 417 C. proc. civ., ceea ce atrage și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A mai susținut recurentul, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., că hotărârea recurată este nemotivată corespunzător. Instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat motivat asupra tuturor argumentelor invocate în combaterea excepției perimării, încălcând astfel exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., împrejurare de natură a atrage sancțiunea anulării actului de procedură în condițiile art. 175 C. proc. civ. și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. 5.2. Ulterior comunicării deciziei recurate, în condițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 487 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu ale art. 470 alin. (5) C. proc. civ., recurentul-reclamant a formulat precizări ale motivelor de recurs. În cadrul acestor precizări, au fost reiterate și detaliate, în mare parte, susținerile din cererea de recurs anterioară în ceea ce privește încălcarea și/sau greșita interpretare și aplicare a normelor de ordine publică ale art. 416 și 417 C. proc. civ. ce reglementează modalitatea de curgere a termenului perimării și instituția întreruperii termenului de perimare raportat la art. 513 alin. (4) și art. 501 C. proc. civ., legate de circumstanțele formulării și soluționării cererii de revizuire a Deciziei nr. 4184/2018 a Curții de Apel București din dosarul nr. x/2015, în baza căreia s-a realizat rejudecarea, și argumentele pentru care consideră că, în realitate, Decizia nr. 2143/12.11.2020, de soluționare a revizuirii, constituie, în accepțiunea art. 416 alin. (2) C. proc. civ., ultimul act de procedură îndeplinit de instanță în prezenta cauză, făcând parte integrantă din prezenta judecată și fiind obligatorie pentru instanța învestită cu rejudecarea fondului, conform art. 501 C. proc. civ. Contrar aprecierii instanței ce a pronunțat hotărârea recurată, recurentul a mai precizat că stăruința sa în judecarea cererii de revizuire a produs efecte directe asupra prezentei cauze și a făcut să progreseze judecata, astfel că nu se poate susține că s-ar fi desistat de la rejudecarea fondului în dosarul nr. x/2015, ci, dimpotrivă, a stăruit într-o rejudecare legală și temeinică a fondului. Prezumția de desistare are, în mod neîndoielnic, natura juridică a unei prezumții judiciare relative, conform art. 329 C. proc. civ., care poate fi răsturnată prin dovada contrarie. Instanța, însă, nu s-a preocupat să analizeze dacă prezumția de desistare a fost sau nu răsturnată prin actele de stăruință efectuate în dosarul nr. x/2020, prin susținerea cererii de revizuire a Deciziei nr. 4184/2018, ceea ce înseamnă că au fost făcute tocmai pentru corecta rejudecare a fondului în dosarul nr. x/2015, chiar dacă, din punct de vedere administrativ, cererea de revizuire a fost înregistrată sub un alt număr de dosar. Recurentul a făcut trimitere la doctrina franceză, care a admis că are efect întreruptiv și un act făcut în fața altei instanțe dacă actul se află într-o legătură de dependență directă și necesară cu judecata în care ar putea interveni perimarea. Astfel, în raport cu caracterizarea actului întreruptiv, prin natura lui (face să progreseze judecata), prin obiect (în legătură de dependență directă și necesară cu judecata în care ar interveni perimarea) și prin originea sa (aparține părților care au interes în continuarea judecății), rămânerea cauzei în nelucrare ulterior datei de 25.05.2020 nu s-a datorat culpei sale, ci faptului că pe rolul aceleiași instanțe se afla un dosar în care se judeca o cale extraordinară de atac care privea însăși Decizia de casare nr. 4184/2018, în baza căreia se rejudecă fondul. A mai susținut recurentul-reclamant că în mod eronat instanța a pronunțat "perimarea cauzei" deși, din interpretarea art. 416 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că nu se pot perima decât cereri aferente diverselor faze procesuale ale unei cauze și nu cauza în sine. Art. 416 alin. (1) C. proc. civ. se referă la orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare, astfel că instanța ar fi trebuit să pronunțe perimarea cererilor părților supuse judecății ca efect al casării cu reținere spre soluționare a fondului, respectiv a cererii de chemare în judecată, a cererii reconvenționale și a cererii de chemare în garanție. Deși are caracter intermediar, hotărârea de admitere a recursurilor, prin care s-a casat hotărârea primei instanțe fără a se evoca fondul și s-a dispus rejudecarea fondului de către instanța de recurs, are o existență autonomă, este definitivă și produce toate efectele prevăzute de art. 430-435 C. proc. civ., bucurându-se de autoritate de lucru judecat, de obligativitate și opozabilitate. Astfel, instituția perimării cauzei menționată în dispozitivul hotărârii recurate nu este reglementată de C. proc. civ. În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut și că hotărârea recurată este pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a normelor de procedură de ordine publică ale art. 418 C. proc. civ., referitoare la suspendarea cursului perimării, și ale art. 183 C. proc. civ. A prezentat circumstanțele în care s-a dispus măsura suspendării cauzei, prin încheierea de ședință din 10.10.2019, până la soluționarea recursului ce forma obiectul dosarului nr. x/2019 și până la repunerea pe rol a contestației în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 Conform acestei încheieri de suspendare, cel mai devreme termenul de perimare putea să curgă de la data de 09.09.2020, data repunerii pe rol a dosarului nr. x/2020 ce ținea în loc judecata și atrăgea suspendarea dosarului nr. x/2015 După ce a reluat argumentele expuse anterior vizând cele 3 motive de suspendare a cursului perimării, recurentul-reclamant a susținut că orice act de procedură ar fi efectuat ar fi avut un caracter "pur formal" și ar fi fost lipsit de eficiență juridică, întrucât judecarea procesului era împiedicată până la soluționarea dosarului nr. x/2020 Cererea de repunere pe rol din data de 11.06.2020 a fost formulată exclusiv formal, nefiind aptă în sine să conducă la soluționarea procesului, dar avea efect interuptiv și a fost înlăturată nelegal de către instanță prin hotărârea recurată, prin greșita interpretare a formei dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. Conform art. 183 alin. (1) C. proc. civ., actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege trimis prin fax sau e-mail este socotit a fi făcut în termen. Forma inițială a art. 183 alin. (3) C. proc. civ. aplicabilă cauzei nu menționa ca dovada recepționării actului de procedură transmis prin fax se poate face numai prin atestarea din partea calculatorului sau faxului de primire al instanței. Instanța a reținut că dovada datei transmiterii faxului nu se putea face decât prin atestarea emisă de faxul instanței, deși reținuse anterior că prezentarea acestei dovezi nu este posibilă deoarece nu a existat posibilitatea tehnică de a se printa un raport cu faxurile primite în perioada 11.06.2021. A mai arătat recurentul, motiv de recurs fondat pe art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ., că hotărârea recurată nu este motivată corespunzător, conține motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat motivat asupra tuturor argumentelor invocate în combaterea excepției perimării, încălcând exigențele impuse de norma de procedură de ordine publică din art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., împrejurare de natură a atrage sancțiunea anulării actului de procedură, în condițiile art. 175 C. proc. civ., și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. Pe de altă parte, sunt aplicabile și dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pentru că, pe alocuri, decizia recurată este motivată contradictoriu sau conține motive străine de natura pricinii. Astfel, referirile instanței la dispozițiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ. (referitoare la înregistrarea cererii de chemare în judecată), la dispozițiile art. 278 C. proc. civ. (proba datei actelor juridice sub semnătură privată) sunt străine cauzei. În ceea ce privește motivarea contradictorie, instanța a distorsionat grav esența argumentului de drept invocat, referitor la faptul că actele procesuale de stăruință în judecarea revizuirii, efectuate ulterior datei de 25.05.2020 în dosarul nr. x/2020, sunt de natură a întrerupe cursul perimării. Or, instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la capacitatea actelor procesuale de stăruință în judecarea revizuirii de a întrerupe perimarea. De asemenea, nu a susținut că durata suspendării în prezenta cauză s-ar fi prelungit până la momentul soluționării revizuirii. Dimpotrivă, a susținut că însăși decizia de admitere a revizuirii prin care s-au modificat considerentele Deciziei nr. 4184/2018 constituie actul de procedură efectuat de instanță care a întrerupt cursul perimării, iar actul procesual de modificare a considerentelor Deciziei nr. 4184/2018 a survenit ope legis, fără a necesita vreo manifestare de voință a părților. 5.3. La primul termen de judecată din 15.09.2022, în ședință publică, recurentul-reclamant Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1, art. 415 pct. 3 și 4 și art. 416 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii și suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Cererea a fost soluționată prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2022, pronunțată în dosarul asociat, nr. x/2015

Apărările formulate de intimați 6.1. Intimata C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 6.1. Și intimatele Asocierea A. S.R.L., B. și A. prin lider de asociere A. S.R.L. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. II. Decizia instanței de recurs Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile recurentului-reclamant, cu apărările intimaților și cu dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Aspecte de drept și de fapt relevante După cum rezultă din prezentarea circumstanțelor cauzei, prin încheierea de ședință din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a a suspendat judecata cauzei conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursurilor ce constituiau obiectul Dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Dosarul menționat a fost soluționat prin decizia civilă nr. 488 din 25 mai 2020 și, întrucât în cadrul termenului de perimare niciuna din părți nu a formulat o cerere de reluare a judecății cauzei suspendate, prima instanță, prin decizia civilă nr. 23 din 27 mai 2021, a constatat perimarea. În motivarea deciziei, instanța a reținut, în esență, caracterul nesuspensiv de drept al căilor extraordinare de atac, dar și faptul că termenul de perimare a început să curgă, fără întrerupere sau suspendare, începând cu ziua următoare datei soluționării recursurilor în dosarul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal nr. x/2019- 25.05.2020- iar nu de la 04.03.2021 (data soluționării contestației în anulare înregistrate sub nr. x/2019) sau de la o altă dată ulterioară datei soluționării dosarului nr. x/2019 Astfel, formularea cererii de repunere pe rol la data de 19.01.2021, în vederea suspendării judecății până la soluționarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2019 al Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, cu depășirea termenului de perimare de 6 luni, nu poate fi apreciată drept act de procedură întreruptiv al termenului de perimare. Împotriva deciziei prin care a fost constatată perimarea cauzei, a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", susținând, în esență, că instanța nu ar fi motivat a interpretat eronat art. 416-418 C. proc. civ., pentru că nu a intervenit perimarea în cauză, din moment ce nu se poate susține că s-ar fi desistat de la judecata cauzei. În argumentarea acestui aspect, recurentul a invocat formularea unor căi extraordinare de atac (recursul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, finalizat la data de 25.05.2020, și cele două contestații în anulare, dosarul nr. x/2019, ce s-a judecat în perioada 09.09.2020-09.01.2021, și dosarul nr. x/2019), formularea cererii de revizuire împotriva Deciziei nr. 4184/2018 din dosarul nr. x/2015 (formându-se dosarul nr. x/2020) și faptul că dosarul nr. x/2015 a fost atașat la dosarul de revizuire. Contrar celor afirmate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că în cauză a intervenit perimarea judecății, soluția primei instanțe reflectând o corectă aplicare a prevederilor C. proc. civ. Aspecte invocare în combaterea excepției de perimare au fost analizate și lămurite și de prima instanță, care a expus raționamentul pentru care le-a înlăturat, reținând că efectul revizuirii a fost acela al înlocuirii considerentelor din decizia civilă nr. 4184/12.07.2018 referitoare la reținerea obligației autorității contractante de a formula plângerea prealabilă și că, din perspectiva incidenței art. 417 C. proc. civ., numai prin formularea unui act de procedură în cauza aflată în cursul termenului de perimare se produce efectul întreruptiv al cursului perimării și că intenția continuării judecății în prezenta cauză nu se prezumă în măsura în care partea însăși nu a înțeles să solicite repunerea pe rol a cauzei ulterior soluționării cererii de revizuire. Astfel, contrar susținerilor recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța a motivat și a analizat argumentele invocate în combaterea excepției perimării, decizia ce face obiectul prezentului recurs îndeplinind condițiile art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. Cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. Instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. În ceea ce privește celelalte critici, încadrate de recurentul- reclamant în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Alineatul (3) al aceluiași articol prevede că nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată. În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății. În situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil. Este demn de subliniat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (1) C. proc. civ., "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată". Aceste dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea, fiind evident că, după acest moment procesual, încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare. Perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept, la împlinirea termenului legal, împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice. În consecință, revine părții obligația de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa. Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act procedural făcut în cauză. El se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură în scopul judecării cauzei, respectiv se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa. În mod corect prima instanță a constatat că motivul suspendării judecății a încetat la data de 25.05.2020, prin pronunțarea Deciziei definitive nr. 488, din dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar termenul de perimare s-a împlinit la data de 25.11.2020. Argumentele recurentului-reclamant, în sensul că nu ar fi curs termenul de perimare, acesta fiind suspendat/întrerupt prin formularea căilor de atac extraordinare (contestațiile în anulare ce au făcut obiectul dosarelor menționate anterior și revizuirea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020), nu pot fi reținute. Art. 413 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres că suspendarea dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Formularea oricărei căi extraordinare de atac nu poate justifica menținerea suspendării în cauză ori suspendarea termenului de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Această concluzie reiese și din dispozițiile art. 417 și 418 C. proc. civ., care reglementează expres cauzele de întrerupere și de suspendare a cursului perimării, formularea unor contestații în anulare sau a unei cereri de revizuire nefiind prevăzută printre motivele de întrerupere/suspendare a cursului perimării. Prin urmare, sunt neîntemeiate alegațiile recurentului, că actele efectuate în dosarul nr. x/2020 prin susținerea cererii de revizuire a Deciziei nr. 4184/2018 ar fi fost acte întreruptive de perimare și că ar fi fost răsturnată prezumția de desistare și de nestăruință în judecată iar rămânerea cauzei în nelucrare ulterior datei de 25.05.2020 nu s-ar datora culpei sale. Nu sunt fondate, sub aspectul regimului juridic al perimării, nici aprecierile recurentului că, dosarul nr. x/2015 fiind atașat la dosarul nr. x/2020 (dosarul de revizuire), nici din punct de vedere administrativ nu ar fi putut avea loc judecarea prezentului dosar și că ar fi fost în imposibilitate absolută de a efectua orice fel de act de procedură, act care, oricum, ar fi avut un caracter "pur formal". În cursul soluționării dosarelor aflate pe rolul instanțelor, dosarele de pe rolul unui complet se pot atașa/anexa/reuni la dosarele aflate pe rolul altui complet, dacă necesitatea soluționării cauzelor presupune aceste măsuri administrative dispuse de completul de judecată. De asemenea, un act de procedură efectuat în cauză ar fi avut, după cum pretinde recurentul, un caracter formal (procedural), care, însă, era și necesar/obligatoriu în condițiile procedurii civile pentru întreruperea cursului termenului de perimare. Suspendarea facultativă este limitată sub aspectul duratei ei de momentul la care hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. În intervalul cuprins între data la care instanța a dispus suspendarea cauzei și momentul soluționării definitive a cauzei care a declanșat suspendarea, cursul perimării este, la rândul lui, suspendat. Momentul încetării suspendării marchează începerea curgerii termenului de perimare. Declanșarea cursului termenului de perimare nu poate avea altă explicație decât aceea că obligația de repunere pe rol revine părții interesate, iar pasivitatea ei în neexercitarea acestei obligații dobândește valențele unui comportament culpabil, apt să conducă la perimarea cererii de chemare în judecată. Or, dacă obligația de repunere pe rol ar fi revenit instanței de judecată, termenul de perimare nu ar fi putut să înceapă să curgă, în considerarea art. 416 alin. (3) C. proc. civ. De vreme ce art. 415 C. proc. civ. nu prevede că, în cazul suspendării facultative întemeiate pe art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., repunerea pe rol ar fi expresia unei atribuții ce revine instanței de judecată, rezultă că cererea de repunere pe rol se circumscrie obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 C. proc. civ. C. proc. civ. nu distinge după cum o eventuală cerere de repunere pe rol/un act de procedură efectuat într-o cauză pentru întreruperea cursului perimării ar conduce sau nu la judecarea/soluționarea procesului. Din punct de vedere al procedurii civile, esențială este îndeplinirea actului de procedură în cauza respectivă, pentru ca instanța de judecată, legal sesizată, să poată lua, în consecință, măsurile ce se impun, printre acestea putându-se dispune, în cazul în care judecata nu poate fi reluată, chiar și măsura menținerii suspendării cauzei. Astfel, Înalta Curte nu poate reține criticile recurentului în sensul că instanța ar fi interpretat greșit dispozițiile art. 416 alin. (2) și art. 417 C. proc. civ. și că ar fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Referitor la aprecierile recurentului că, în mod eronat, prin decizia recurată, s-ar fi pronunțat perimarea cauzei deși, din interpretarea art. 416 C. proc. civ., rezultă că nu se pot perima decât cereri aferente diverselor faze procesuale ale unei cauze și nu cauza în sine și că ar părea a fi perimată și Decizia nr. 4184/2018, care este câștigată cauzei, Înalta Curte constată că aceste susțineri nu prezintă nicio relevanță din punctul de vedere al soluției pronunțate prin decizia ce face obiectul analizei prezentului recurs. După cum rezultă cu claritate din dispozitivul deciziei recurate, efectul acesteia a fost perimarea cauzei care constituie obiectul dosarului nr. x/2015, "vizând rejudecarea cererii principale formulate de reclamantul-pârât Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și a cererii reconvenționale formulate de pârâții-reclamanți Asocierea formată din A. S.R.L., B. și A.. z.o.o.-prin A. S.R.L., pârâții A. S.R.L., B. și A.. z.o.o. în contradictoriu cu pârâții Asocierea S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., pârâții-chemați în garanție S.C. C. S.R.L. și D. S.R.L.." Deci, contrar alegațiilor recurentului, din dispozitivul deciziei recurate nu poate reieși că ar fi supusă perimării și Decizia nr. 4184/2018, cu atât mai mult cu cât sancțiunea procedurală a perimării nu poate privi decât un proces, sub toate formele lui, enumerate la art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care a fost lăsat în nelucrare mai mult de 6 luni, și nicidecum o hotărârea judecătorească. În ceea ce privește criticile recurentului-reclamant vizând aplicarea art. 183 alin. (1) C. proc. civ. și faptul că instanța nu ar fi avut în vedere cererea de repunere pe rol și susținerile sale privind dovada transmiterii acestei cereri prin fax (imposibilitatea generării unui raport de către aparatul fax al instanței pentru perioada 11.06.2021), Înalta Curte constată că acestea vizează situația de fapt avută în vedere prin decizia recurată și probele administrate. Or, recursul reprezintă o cale de atac extraordinară, de reformare, ce nu are efect devolutiv, astfel că argumentele recurentului privind interpretarea și aprecierea probelor, în scopul stabilirii situației de fapt, nu pot forma obiect al analizei instanței de control judiciar. O eventuală interpretare eronată a probatoriului administrat nu poate fi invocată pe calea recursului, nefiind motiv de casare în actuala reglementare a C. proc. civ. De altfel, sub acest aspect, recurentul nu a adus niciun element în plus față de cele arătate la judecata din fața Curții de Apel București. Instanța a expus, din coroborarea înscrisurilor de la dosar, raționamentul pentru care a constatat că recurentul nu a făcut dovada formulării vreunei cereri de repunere pe rol care să întrerupă curgerea termenului pentru perimare. Din considerentele hotărârii recurate, se constată că instanța nu a reținut imposibilitatea tehnică a aparatului fax de a genera un raport cu faxurile primite în perioada 11.06.2021 decât din perspectiva trecerii a mai mult de 5 zile de la data formulării presupusei cereri de repunere pe rol, raportându-se, însă, la alte documente și informații comunicate de managerul economic al instanței și la alt raport de fax emis ca urmare a discuțiilor purtate cu firma de telefonie mobilă. Nu în ultimul rând, în ceea ce privește necesitatea ca, în cazul suspendării facultative prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă a unui alt dosar aflat pe rolul instanțelor naționale, partea să formuleze cerere de repunere pe rol a cauzei, se rețin a fi relevante și considerentele avute în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 2 din 31 ianuarie 2022. Prin această decizie, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul suspendării facultative, dispuse de instanță în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a unei hotărâri preliminare, ca urmare a solicitării unei alte instanțe naționale sau a unei instanțe dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, nu intervine perimarea cererii de chemare în judecată sau, după caz, a căii de atac, în ipoteza în care partea interesată nu solicită repunerea cauzei pe rol în termen de 6 luni de la data pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, instanța de judecată fiind obligată să dispună din oficiu reluarea judecării procesului. La pct. 53 din considerentele deciziei, ÎCCJ-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în contextul analizării sancțiunii perimării și a efectelor acesteia în raport cu motivul dispus pentru suspendarea judecății cauzei, a statuat următoarele: "53. Dimpotrivă, în cazul suspendării facultative clasice instanța nu este obligată să urmărească finalizarea celuilalt proces, care privește raporturi juridice între aceleași părți litigante, acestea din urmă fiind datoare să țină sub observație respectivul proces și să ceară în timp util repunerea cauzei pe rol, sub sancțiunea intervenirii perimării cererii lor". Astfel, se observă că și raționamentul instanței supreme este în sensul celor expuse anterior în prezenta decizie. Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant nu sunt apte a dovedi incidența niciunuia dintre motivele de casare invocate, prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunțată și motivată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.