ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5974/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 15.07.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016, raportată la dispozițiile art. 21, art. 53, art. 20, art. 16 alin. (2), art. 124 alin. (2), art. 56 alin. (2) din Constituție, formulată in cauza privind pe reclamanții A., Centre National de la Recherche Scientifique, B., C., D. S.R.L., E. și pe pârâtul Institutul Național De Cercetare Dezvoltare Pentru Fizică Și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii de ședință din data de 15.07.2019 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în dosarul nr. x/2018, au declarat recurs reclamanții A., Centre National de la Recherche Scientifique, B., C., D. S.R.L., E..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 24.07.2019.

Prin încheierea de ședință nr. 36R din 07.08.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea unui complet specializat în achiziții publice din cadrul Secțiilor a VIII-a sau a IX-a ale Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a reținut că, față de prevederile art. 123 și art. 124 C. proc. civ., așa cum competentă să se pronunțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale este instanța (inclusiv în ceea ce privește secția și completul) învestită cu soluționarea cererii principale, tot astfel, competentă să soluționeze recursul declarat împotriva încheierii de respingere a unei astfel de cereri este instanța (inclusiv în ceea ce privește o secție sau un complet specializat, dacă este cazul) care ar fi competentă să soluționeze o eventuală cale de atac declarată împotriva soluției date cererii principale.

Prin urmare, pentru stabilirea competenței materiale procesuale este necesar a fi examinat obiectul cererii principale, prin raportare la dispozițiile legale incidente.

Curtea a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 13.12.2018 la Tribunalul Ilfov, secția Civilă, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea declarației unilaterale de rezoluțiune a contractului nr. x/19.03.2014, comunicată de pârât prin notificarea nr. x/15.11.2018, să fie obligat pârâtul să le pună la dispoziție infrastructura și facilitățile conform cerințelor din caietul de sarcini și propunerea tehnică anexate contractului, să fie obligat pârâtul la prelungirea unor termene de livrare din graficul de livrare și să fie obligat pârâtul la restituirea unor penalități achitate.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, fiind vorba despre un contract de achiziție publică.

În Secțiunea a 2-a a Capitolului VI din Legea nr. 101/2016, denumită "Soluționarea litigiilor în instanța de judecată", se prevede, în art. 53

1

, în urma modificărilor aduse acestui act normativ prin Legea nr. 212/2018, că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

În aceeași Secțiune însă, la art. 55 alin. (3) teza I se prevede că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice.

Anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice, în timp ce art. 55 alin. (3) avea același conținut ca și în prezent.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a reținut din interpretarea acestor dispoziții legale următoarele: prevederile art. 55 se refereau și se referă în continuare atât la hotărârile prin care se soluționează cauzele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor, cât și la hotărârile prin care se soluționează cauzele privind executarea contractelor administrative; în legătură cu cauzele referitoare la executarea contractelor administrative, legiuitorul a modificat competența de soluționare doar în ceea ce privește judecata în primă instanță; regulile de procedură derogatorii de la dreptul comun (inaplicabilitatea art. 200 C. proc. civ., durata redusă unor termene, inexistența soluției de casare cu trimitere ș.a.) au rămas nemodificate.

Interpretarea normelor juridice în general și, cu atât mai mult în ceea ce privește normele de competență (potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege), trebuie făcută pornindu-se de la voința legiuitorului așa cum a fost oficial exprimată, iar nu prin ignorarea unor dispoziții exprese ale legii și prin luarea în considerare a unei voințe pretins avute de legiuitor sau pe care acesta ar fi trebuit să o aibă, dar care nu a fost materializată în lege. Date fiind prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, argumentul mutatis mutandis nu este permis în materie de competență.

Singura variantă care ar atrage competența de soluționare a căilor de atac pentru secțiile civile ale curților de apel ar fi aceea în care s-ar considera că legiuitorul nu doar că a modificat competența de soluționare în primă instanță a cauzelor privind executarea contractelor administrative, dar a și scos aceste cauze din sfera procedurală derogatorie de la dreptul comun a Legii nr. 101/2016.

Această variantă nu poate fi primită în primul rând pentru că ignoră prevederile exprese ale legii, iar în al doilea rând pentru că se abate chiar de la o bună parte din expunerea de motive a Legii nr. 212/2018, fiind în acord doar cu o altă parte a acestei expuneri.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 05.09.2019, sub nr. x/2019.

La termenul din 26.09.2019, Curtea a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

Pentru a pronunța această încheiere, secția a VIII-a a constatat că, prin încheierea de ședință din 15.07.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018, având ca obiect constatarea nulității declarației unilaterale de rezoluțiune a contractului nr. x/19.03.2014, obligarea pârâtului să pună la dispoziție infrastructura și facilitățile conform cerințelor din caietul de sarcini și propunerea tehnică anexate contractului, respectiv la prelungirea unor termene de livrare din graficul de livrare și restituirea unor penalități achitate, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 alin. (1) și (3) din Legea nr. 101/2016, ca inadmisibilă.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Curtea reține, raportat la prevederile art. 123 și 124 C. proc. civ., că aparține competența de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale instanței care ar fi competentă să soluționeze calea de atac împotriva soluției date cererii principale.

Conform art. 53 alin. (1) și 11 din Legea nr. 101/2016, "(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice. (1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante."

Conform art. 55 din aceeași lege, "(1) În cazuri justificate, dacă instanța de judecată nu ia hotărârea de îndată, poate dispune amânarea pronunțării pentru un termen de 5 zile. (2) Hotărârea se redactează într-un termen de 7 zile de la pronunțare și se comunică de îndată părților în cauză. (3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței. (4) Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 50 alin. (5) și (6). (5) În cazul admiterii recursului, instanța de recurs rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond."

În condițiile în care prin Legea nr. 212/2018, care a modificat Legea nr. 101/2016 și Legea nr. 554/2004, legiuitorul a stabilit că procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează de către instanța civilă de drept comun, Curtea, secția a VIII-a CAF apreciază că dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se interpretează în sensul că recursul va fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, complet specializat în achiziții publice, doar în situația în care calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce face obiectul specializării lor, respectiv în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din același act normativ.

Încheierea recurată în cauză a fost pronunțată de secția civilă a Tribunalului, astfel că aparține competența de soluționare a căii de atac instanței ierarhic superioare care judecă în aceeași materie, respectiv civilă.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 130 și urm. C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VIII-a a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cererii de recurs în favoarea secției a VI-a Civilă a Curții de Apel București.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății reclamanții au solicitat să se constate nulitatea declarației unilaterale de rezoluțiune a contractului nr. x/19.03.2014, comunicată de pârât prin notificarea nr. x/15.11.2018, să fie obligat pârâtul să le pună la dispoziție infrastructura și facilitățile conform cerințelor din caietul de sarcini și propunerea tehnică anexate contractului, să fie obligat pârâtul la prelungirea unor termene de livrare din graficul de livrare și să fie obligat pârâtul la restituirea unor penalități achitate.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile art. 53 din Legea nr. 101/2016, fiind vorba despre un contract de achiziție publică.

Potrivit dispozițiilort art. II din Legea nr. 212/2018 din 25 iulie 2018, pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, "Articolul 53 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

"ART. 53: (1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice."

"(1^1) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

Având în vedere aceste modificări legislative, obiectul cauzei deduse judecății, precum și prevederile art. 55 care se refereau și se referă în continuare atât la hotărârile prin care se soluționează cauzele privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor, cât și la hotărârile prin care se soluționează cauzele privind executarea contractelor administrative, Înalta Curte constată că, în legătură cu cauzele referitoare la executarea contractelor administrative, legiuitorul a modificat competența de soluționare doar în ceea ce privește judecata în primă instanță; regulile de procedură derogatorii de la dreptul comun.

Dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se interpretează în sensul că recursul va fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, complet specializat în achiziții publice, doar în situația în care calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce face obiectul specializării lor, respectiv în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din același act normativ.

Înalta Curte constată că, încheierea recurată în cauză a fost pronunțată de secția Civilă a Tribunalului Ilfov - complet specializat în litigii cu profesioniștii, aspect în raport de care competența de soluționare a căii de atac aparține instanței ierarhic superioare, corespunzătoare, care judecă în aceeași materie, respectiv civilă.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., Centre National de la Recherche Scientifique, B., C., D. S.R.L., E., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei, în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.