ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1632/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2018, sub numărul de dosar x/2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu pârâta Administrația Domeniului Public Sector 1, contestație împotriva rezilierii acordului cadru nr. 80/28.12.2016, solicitând: anularea notificării nr. x/02.11.2018 și a măsurii rezilierii acordului cadru nr. 80/2016; anularea adresei x/12.11.2018; constatarea valabilității acordului-cadru nr. 80/2016; obligarea pârâtei să reintre în legalitate executându-și obligațiile asumate prin acordul-cadru nr. 80/2016. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2019 pronunțată de Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a de contencios administrativ și fiscal și a trimis dosarul în cauza privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Domeniului Public Sector 1, la secția a VI-a Civilă din cadrul Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 1709/12.06.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI- civilă, în dosarul nr. x/2018, instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Domeniului Public Sector 1, ca nefondată și a respins cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. - Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la data de 02.07.2019 sub nr. x/2018*.

În ședința publică de la data de 17.09.2019, Curtea a invocat excepția necompetenței sale procesuale, raportat la dispozițiile art. 53 indice 1 și art. 55 alin. (3) teza I din Secțiunea a II-a, Capitolul VI din Legea nr. 101/2016.

Prin încheierea nr. 51/17.09.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, în dosarul nr. x/2018, instanța a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a VI-a a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a recursului formulat de recurenta-reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Administrația Domeniului Public Sector 1, în favoarea unui complet specializat în achiziții publice din cadrul Secțiilor a VIII-a sau a IX-a ale Curții de Apel București, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Prin încheierea din data de 06 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI- civilă a Curții de Apel București.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București a reținut, în esență, că există o necorelare între modificarea dispusă prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 și art. 55 alin. (3) care a rămas neschimbat, însă dacă s-a schimbat competența de soluționare a fondului în mod expres, rezultă că se aplică în privința căii de atac regulile generale ale C. proc. civ. și că nu mai este necesară precizarea expresă a instanței de control judiciar.

Față de regulile generale legiuitorul nu a considerat necesar să prevadă expres că în privința litigiilor privind executarea contractului calea de atac ar trebui să fie soluționată tot de instanța de drept comun, pentru că oricum la art. 68 din legea nr. 101/2016 a prevăzut că dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ.

Regula de la art. 55 alin. (3) din lege este prevăzută în considerarea faptului că în cadrul instanței de recurs, care judecă recursurile împotriva litigiilor privind atribuirea, nulitatea contractelor, precum și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, trebuie să existe complete specializate, spre deosebire de reglementarea anterioară, O.U.G. nr. 34/2006 care nu prevedea necesitatea existenței unor complete specializate de achiziții publice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI a civilă, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București, secția a IX - a de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București, secția a VI - a civilă, îl constituie problema instanței competente material/funcțional să soluționeze cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamnată S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1709 din data 12.06.2019, precum și a încheierii din 28 mai 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului București, secția IV civilă

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Domeniului Public Sector 1 vizează anularea măsurii de reziliere a acordului cadru nr. 80/28.12.2016.

Instanța învestită cu soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul București, secția a VI -a civilă, ca instanță de drept comun, a fost învesitită cu soluționarea cauzei prin încheierea din data de 07 februarie 2019, prin care a fost admisă excepția necompetenței funcționale a secției a II - a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, reținându-se incidența în speță a dispozițiilor art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016.

Așadar, recursul este formulat împotriva unei hotărâri civile prin care fost soluționată o cerere ce privește executarea unui contract de achiziție publică.

Din această perspectivă, se constată că, în cauză, sunt relevante prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Prin urmare, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competența instanțelor de drept comun, acesta fiind și motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluționat, în primă instanță, de secția civilă a tribunalului.

Înalta Curte, astfel cum a reținut și secția a IX - a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, constată că dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței", reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lor ca atare ar echivala cu interpretarea greșită a normelor de competență astfel cum au fost configurate prin Legea nr. 212/2018.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (și) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice.

Conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanțe se ataca cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziții publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, abordarea legiuitorului a fost diferită, în ceea ce privește competența materială procesuală de soluționare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016, astfel încât forma actuală a dispozițiilor art. 53 prevede că "(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice. (1

1

) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante".

Prin urmare, în competența instanței de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziții publice, sunt procesele și cererile care privesc procedura de atribuire și, respectiv, nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce procesele și cererile care rezultă din executarea acestora se află în competența de judecată a instanței civile de drept comun.

Din interpretarea succesivă și sistematică a modificărilor legislative intervenite, rezultă că atribuirea de competență materială în recurs privește doar procesele care se judecă în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, nu și procesele care revin în primă instanță în competența instanțelor civile de drept comun.

Atribuirea de competență prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 trebuie coroborată cu art. 53 alin. (1) și (1)

1

din același act normativ, aplicându-se doar cu privire la litigiile judecate în primă instanță de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalului.

De asemenea, este de reținut și faptul că în calea de atac, competența funcțională nu se stabilește prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, ci prin raportare la secția care a pronunțat sentința care formează obiectul căii de atac.

În această fază procesuală o eventuală necompetență (exceptând competența generală) a primei instanțe ar putea fi invocată doar prin intermediul căii de atac formulate, cu condiția invocării anterioare, la fond, a respectivei excepții.

Or, în cauză, problema competenței a fost tranșată definitiv prin încheierea din data de 07 februarie 20109 a Tribunalului București, secția a II - a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe recurenta A. S.R.L în contradictoriu cu intimata Administrația Domeniului Public Sector 1 în favoarea Curții de Apel București, secția a VI - a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.