ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 17 noiembrie 2017, reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Cașin) a chemat în judecată pe pârâții A., B., D. și E., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună constatarea calității de moștenitoare a reclamantei de pe urma defunctului F., decedat la data de 27 februarie 1947, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea precizatoare depusă la 22 decembrie 2017, reclamanta a arătat că are calitate de legatar cu titlu particular, iar obiectul legatului constă, între altele, în imobilul situat în București, strada x, sector 1 (pentru cel de-al doilea imobil fiind promovată acțiune pe rolul Judecătoriei Făurei). A mai arătat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 117.520 euro. Prin sentința civilă nr. 8715 din 19 septembrie 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetentei materiale, invocată din oficiu, și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017 la 5 noiembrie 2018.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 2364 din 18 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Cașin) în contradictoriu cu pârâții A., B., D. și E.. Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel reclamanta Parohia Parcul Domeniilor.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 957A din 11 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată din oficiu, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Cașin) împotriva sentinței civile nr. 2364 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., B., D. și E.; a anulat sentința apelată și a acordat termen de judecată pentru evocarea fondului. Prin decizia civilă nr. 1894A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Cașin); a constatat că reclamanta are calitatea de moștenitor testamentar față de defunctul F., decedat la 27 februarie 1947, în privința terenului în suprafață de 40 ha, arabil, situat în comuna G., H., județ Brăila și a respins, în rest, acțiunea.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1894A din 22 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Cașin). Prin cererea de recurs formulată, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate, pentru motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare. În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut existența unei acceptări tacite a legatelor, prin solicitarea valorificării testamentului și prin demararea procedurii succesorale în anul 1947, iar, pe de altă parte, cu privire la un anumit legat - cel vizând cele 100 de acțiuni la Banca Națională a României - ar fi reținut că nu există dovezi ale unei acceptări. Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că raportarea instanței de apel la probele administrate în cauză s-a făcut cu încălcarea normelor de drept material. În acest sens, a menționat că nu rezultă, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, faptul că defunctul ar fi vândut nepoților săi, D. și E., tocmai parcela testată recurentei. Cum acest lucru nu rezultă din contractul menționat de instanța de apel, aceasta ar fi trebuit să rețină calitatea de moștenitoare testamentară și cu privire la această suprafață de teren.

Procedura derulată la Înalta Curte de Casație și Justiție Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 25 aprilie 2024, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată pentru soluționare la 19 septembrie 2024, în ședință publică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Pentru evaluarea criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că este necesară redarea circumstanțelor esențiale ale cauzei, reținute de către instanțele de fond. Prin demersul său judiciar, reclamanta Parohia Parcul Domeniilor (Mănăstirea Cașin) a solicitat constatarea calității sale de moștenitoare de pe urma defunctului F., decedat la 27 februarie 1947. Acesta din urmă a întocmit un testament la 8 iulie 1946, prin care a instituit mai multe legate: a desemnat legatară universală pe unul dintre pârâți - C.; a instituit un legat în favoarea A., având ca obiect vila Brăila din Câmpulung Muscel; a instituit mai multe legate în favoarea reclamantei, și anume 40 ha teren arabil în comuna G., județul Brăila, un loc de casă de 520 mp în bulevard x, municipiul București și o sută de acțiuni la BNR; a instituit și un alt legat în favoarea nepoților de soră, chemați în judecată de reclamantă în calitate de pârâți, D. și E.. Prima instanță a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că interesul reclamantei constă în a primi, în natură sau prin echivalent, imobilele care au făcut obiectul legatelor și în privința cărora a depus cereri în baza Legii nr. 10/2001 și în baza Legii nr. 18/1991, astfel că această pretenție nu poate fi analizată decât în cadrul procedurilor reglementate de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 18/1991. Instanța de apel a infirmat soluția primei instanțe, reținând că punctul de plecare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 îl reprezintă tocmai dovedirea calității reclamantei de moștenitoare, precum și împrejurarea că nu se poate susține că reclamanta ar avea posibilitatea unei acțiuni în realizarea dreptului pretins. Astfel, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis apelul declarat de reclamantă și a anulat sentința primei instanțe. Analizând pe fond cauza, Curtea de Apel a admis, în parte, acțiunea și a constatat că reclamanta are calitatea de moștenitor testamentar față de defunctul F. în privința terenului în suprafață de 40 ha, arabil, situat în comuna G., respingând, în rest, acțiunea. În ceea ce privește primul legat cu titlu particular, respectiv cel asupra locului de casă în suprafață de 520 mp, constituind parcela nr. 385 pe planul parcelării Floreasca din București, Curtea de Apel a concluzionat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că acesta a fost a fost revocat tacit de către testator, la 10 decembrie 1946, ulterior testamentului de care se prevalează reclamanta și anterior decesului testatorului, defunctul înstrăinând nepoților săi, D. și E., tocmai parcela testată Bisericii Parcul Domeniilor (Mânăstirea Cașin). Cu referire la legatul asupra celor o sută de acțiuni la Banca Națională a României, instanța de apel a reținut că beneficiara nu a făcut dovada niciunui act de acceptare expresă sau tacită a acestuia. Recursul formulat de recurenta-reclamantă a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., fiind structurat pe două critici principale de nelegalitate aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, respectiv: existența unor considerente contradictorii în cuprinsul hotărârii și aplicarea eronată a normelor de drept material incidente în cauză. Examinând aspectele criticate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed. În ceea ce privește prima critică de nelegalitate, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurenta a imputat instanței de apel o motivare contradictorie, întrucât, pe de o parte, instanța de apel a reținut existența unei acceptări tacite a legatelor, prin solicitarea valorificării testamentului și prin demararea procedurii succesorale în anul 1947, iar pe de altă parte, cu privire la un anumit legat - cel vizând cele o sută de acțiuni la Banca Națională a României - a reținut că nu există dovezi ale unei acceptări. Sub un prim aspect, trebuie menționat că, pentru a atrage incidența acestui motiv de casare, contradicția invocată trebuie să afecteze considerentele esențiale ale hotărârii - acele elemente fundamentale care susțin, în mod direct, soluția pronunțată de instanță. Astfel, nu orice necorelare sau neconcordanță de natură secundară ori de ordin teoretic este aptă să conducă la nulitatea hotărârii, ci doar acele contradicții care compromit claritatea, coerența și previzibilitatea raționamentului judiciar și împiedică identificarea temeiurilor de drept și de fapt care au stat la baza soluției. Contrar criticilor recurentei-reclamante, examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a motivat, în mod coerent și logic, soluția adoptată. Astfel, în analiza efectuată, Curtea de Apel a reținut, în primul rând, că scopul urmărit de reclamantă, prin promovarea cererii introductive, este obținerea unui titlu care să ateste calitatea sa de moștenitor, în scopul valorificării drepturilor legale la reparație pentru cele două imobile obiect ale legatelor particulare, care au intrat în patrimoniul statului în timpul regimului comunist. Analiza instanța de apel privind constatarea calității de moștenitor raportat la cele două imobile preluate de stat în perioada regimului comunist a debutat cu considerente generale, teoretice, fiind reținute dispozițiile art. 892 din C. civ. de la 1864, precum și necesitatea verificării acceptării succesiunii. În acest context, instanța a făcut trimitere la dispozițiile legilor speciale de reparație, reținând că, potrivit acestora, moștenitorii sunt socotiți repuși în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor, precum și faptul că formularea unei cereri de restituire echivalează cu o acceptare a succesiunii, în ceea ce privește bunurile pentru care se solicită restituirea. Constatând îndeplinită această condiție pentru terenurile în litigiu (întrucât analiza teoretică introductivă a privit doar aceste două legate care au ca obiect imobile preluate de regimul comunist, astfel cum rezultă din considerentele expuse), instanța de apel a trecut la analiza detaliată, separată și individualizată pentru fiecare dintre legatele prevăzute în testamentul defunctului F. în favoarea reclamantei. Este esențial de subliniat că instanța de apel nu a construit raționamentul său decizional pe ideea acceptării globale și nediferențiate a legatelor, ci a procedat la o evaluare distinctă, individualizată, a fiecărui legat în parte, prin raportare la circumstanțele particulare care le caracterizează. Astfel, cu referire la legatul asupra locului de casă, constituind parcela nr. 385 pe planul parcelării Floreasca din București, instanța a constatat că, deși reclamanta a formulat cerere de restituire, fiind astfel îndeplinită condiția acceptării succesiunii, din probatoriul administrat rezultă că acesta a fost revocat, prin actul de înstrăinare, încheiat între defunct și nepoții săi, ulterior întocmirii testamentului și anterior decesului testatorului. În schimb, în ceea ce privește legatul care vizează acțiunile la Banca Națională a României, instanța de apel a constatat, în mod distinct și motivat, că nu există dovezi care să ateste o acceptare - expresă sau tacită - a acestuia, apreciere realizată în concret, prin raportare la probatoriul administrat. Prin urmare, cele două constatări sunt complementare, nu contradictorii, întrucât instanța a analizat separat condițiile de acceptare pentru fiecare dintre legatele cuprinse în testament. Această concluzie nu se bazează pe un raționament abstract, ci pe analiza concretă a probatoriului, instanța reținând că nu există nicio manifestare de voință, nicio conduită ori act juridic prin care reclamanta să fi urmărit valorificarea acestui legat sau să se fi comportat ca titular al acestuia. Situațiile juridice diferite au impus o concluzie diferențiată, iar faptul că pentru un anumit legat s-a reținut existența acceptării, iar pentru altul lipsa acesteia, nu echivalează cu o inconsecvență, ci cu o aplicare riguroasă a dispozițiilor legale. Este adevărat că instanța de apel a reținut, în partea teoretică a considerentelor, printre altele, că demararea în anul 1947 a procedurii succesorale echivalează cu un act de acceptare tacită a legatelor de către reclamantă, întrucât solicitarea de valorificare a testamentului ar trebui interpretată în sensul acceptării acestuia, însă aceste considerente sunt parte dintr-o expunere teoretică limitată la acele legate ce vizau imobilele preluate de stat, și sunt lipsite de forță decizională în ceea ce privește legatul asupra celor 100 de acțiuni la Banca Națională. În plus, se constată că această reținere a instanței de apel nu poate primi valența juridică propusă de recurenta-reclamantă în susținerea caracterului contradictoriu al considerentelor, întrucât procedura succesorală a fost inițiată de autoarea intimatului-pârât - B. - și nu de reclamanta Parohia Parcul Domeniilor, cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Această eroare izolată, identificată numai în considerentele teoretice privitoare la cele două imobile ale hotărârii atacate, nu se regăsește în fundamentarea soluției pronunțate asupra legatului care vizează acțiunile BNR, susținută argumentativ, așa cum s-a menționat anterior, pe considerentele reținute în analiza punctuală a fiecăruia dintre legatele cuprinse în testament și nu afectează raționamentul juridic și logica motivării, neconstituind un veritabil element de contradicție, care să aibă aptitudinea de a atrage incidența motivului de casare analizat. Drept urmare, critica va fi înlăturată, ca nefondată. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat pe pretinsa interpretare și aplicare eronată a normelor de drept material incidente, în raport cu probatoriul administrat în cauză, în sensul că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, nu ar rezulta că defunctul ar fi înstrăinat nepoților săi chiar parcela testată reclamantei, instanța de recurs constată că acesta nu se circumscrie cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va fi înlăturat din analiză. Verificarea criticii formulate sub acest aspect relevă că recurenta nu indică veritabile erori de drept, nu arată în ce constă, în mod concret, eroarea de interpretare sau de aplicare a normelor juridice incidente și care ar fi aceste norme de drept încălcate, ci doar exprimă punctul său de vedere, în sensul că, prin probele administrate, nu s-ar fi făcut dovada înstrăinării bunului testat. Aceste critici vizează, în esență, modul în care instanța de apel a interpretat și a valorificat ansamblul probator și tinde la obținerea unei reaprecieri a acestuia, operațiune care excede limitelor controlului exercitat în recurs. În conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., astfel de critici nu se circumscriu niciunui caz de nelegalitate dintre cele reglementate limitativ de art. 488, întrucât reevaluarea probatoriului și a situației de fapt nu constituie o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, atribut exclusiv al instanțelor devolutive ale fondului cauzei. Drept urmare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei, astfel cum au fost dezvoltate în cadrul acestui punct al memoriului de recurs, nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât nu vizează veritabile erori de drept, ci exprimă o critică de temeinicie, o nemulțumire a părții față de soluția pronunțată în dosar, care excede obiectului controlului de legalitate ce poate fi realizat în etapa recursului. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.