ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1752/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1752/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 octombrie 2025
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 02.07.2024, sub nr. x/2024 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 6.597,81 RON reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a ratelor echipamentului închiriat/achiziționat cu plata prețului în rate.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 1514 din data de 13 iunie 2025, Judecătoria Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Tulcea.
Instanța a reținut incidența prevederilor art. 1028 alin. (2) și art. 121 C. proc. civ., precum și faptul că pârâtul, ce are calitatea de consumator în cauză, are domiciliul în jud. Tulcea, motiv pentru care competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Tulcea, conform Hotărârii nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ.
2.2. Prin sentința nr. 2394 din data de 27 iunie 2025, Judecătoria Tulcea a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din cuprinsul prevederilor art. 1028 alin. (1) și alin. (2), art. 121 și art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. reiese că legiuitorul a stabilit competența teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului (consumatorului).
Astfel, față de data înregistrării cererii introductive (02.07.2024) competența de soluționare aparține Judecătoriei Călărași întrucât la această dată pârâtul avea domiciliul în comuna Plătărești, jud. Călărași, schimbarea de domiciliu operând la data de 08.10.2024, deci ulterior învestirii Judecătoriei Călărași cu prezenta cauză. A reținut instanța că orice modificare a domiciliului debitorului după data înregistrării acțiunii nu poate determina declinarea cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia debitorul alege să locuiască.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, pentru considerentele expuse în continuare:
Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Călărași și Judecătoria Tulcea și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei și, deși ambele instanțe au stabilit judicios că în cauză sunt incidente dispozițiile cuprinse în art. 1028 și art. 121 din C. proc. civ., ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost generată de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la domiciliul pârâtului, prima instanță învestită având în vedere domiciliul pârâtului la data pronunțării soluției de declinare, iar Judecătoria Tulcea luând în considerare domiciliul pârâtului la data sesizării instanței, respectiv 2 iulie 2024.
Obiectul acțiunii îl constituie cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, prin care reclamanta A. S.A a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 6.597,81 RON reprezentând contravaloare facturi neachitate și a ratelor echipamentului închiriat/achiziționat cu plata prețului în rate. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 221,15 RON reprezentând penalități de întârziere, conform contractului, la plata sumei de 1.390,47 RON reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului, precum și la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data scadentă indicată în ultima factură emisă și până la data achitării integrale a debitului. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare.
Înalta Curte reține că instanța a fost învestită cu soluționarea unei cereri cu valoare redusă, iar potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (1) și (2) C. proc. civ., competența de a soluționa cererea în primă instanță aparține judecătoriei, competența teritorială fiind stabilită potrivit dreptului comun.
În cauză, raportat la obiectul litigiului, sunt incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".
Potrivit verificărilor efectuate în DEPAB, de către prima instanță sesizată (respectiv Referatului nedatat- aflat la fila x verso din dosar), pârâtul are domiciliul în jud. Tulcea.
Învestită prin declinare, Judecătoria Tulcea a efectuat propriile demersuri cu privire la sediul reclamantei și la domiciliul pârâtului, iar din verificările efectuate în DEPAB reiese că în perioada 24.09.1976-8.10.2024 pârâtul a avut domiciliul în jud. Călărași și începând cu data de 8 octombrie 2024 pârâtul are domiciliul în sat Victoria, com. Nufăru, str. x, jud. Tulcea.
Astfel, se observă că, după data depunerii cererii de valoare redusă (2 iulie 2024), pârâtul și-a schimbat domiciliul, însă relevant pentru stabilirea competenței teritoriale este domiciliul avut de pârât la momentul sesizării instanței, așa încât schimbarea ulterioară a domiciliului nu influențează competența acesteia.
În acest sens, sunt dispozițiile expres prevăzute de art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."
Prin urmare, cum la data sesizării instanței (2 iulie 2024) reclamantul avea domiciliul în circumscripția Judecătoriei Călărași, iar schimbarea domiciliului, ulterior sesizării instanței, nu este de natură să influențeze competența acesteia, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Călărași, instanță în circumscripția căreia a avut domiciliul pârâtul consumator la data sesizării instanței.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.