ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1750/2025

HOTĂRÂRE

15.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1750/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești la data de 05.03.2024, sub nr. x/2024, reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.041,78 RON + tva reprezentând contravaloare lipsă folosință teren în suprafață de 582 mp ocupat în stația CFR Hanu Conachi pentru perioada 15.11.2021-30.10.2023.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ., art. 113 pct. 9 C. proc. civ., Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 852/2020, Dispoziția nr. 83//09.09.2008 a Directorului General al CFR S.A.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 623 din data de 15.04.2025, Judecătoria Liești a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Instanța a reținut incidența prevederilor art. 1028 alin. (2) și art. 107 C. proc. civ., precum și faptul că nu este incidentă nici o dispoziție care să instituie vreo derogare de la competența teritorială de drept comun.

Așadar, cererea este de competența teritorială a instanței de pe raza teritorială unde pârâtul își are locuința, respectiv în Mun. Constanța.

2.2. Prin sentința nr. 8210 din data de 23.06.2025, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a sesizat Judecătoria Liești cu o acțiune în pretenții, o acțiune personală, întemeiată pe dreptul comun, norma de competență teritorială aplicabilă este cea prevăzută la art. 107 C. proc. civ., fiind vorba de o normă de competență teritorială relativă, având în vedere chiar temeiul de drept invocat în susținerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și nu cele prevăzute la art. 1028 C. proc. civ., a căror aplicare se justifică doar pentru acțiunile întemeiate pe procedura specială a cererilor de valoare redusă, iar prezentul litigiu nu face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

Instanța a reținut că în mod eronat a apreciat instanța de trimitere că ar fi aplicabile dispozițiile art. 1028 C. proc. civ. și a invocat necompetența teritorială din oficiu, în cauza dedusă judecății fiind posibilă invocarea necompetenței doar de către pârât prin întâmpinare, iar cum acesta nu a formulat întâmpinare, competența rămâne câștigată Judecătoriei Liești.

Întrucât necompetența teritorială este de ordine privată și cauza nu are ca obiect "cerere de valoare redusă", doar pârâtul putea să invoce această excepție, nu și instanța din oficiu, care rămâne competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâților din dreptul de a mai invoca excepția.

Prin urmare, competența teritorială aparține Judecătoriei Liești.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Liești, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin cererea dedusă judecății, înregistrată pe rolul Judecătoriei Liești reclamanta C.N.C.F. CFR S.A. București a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 17.041,78 RON + TVA reprezentând contravaloare lipsă folosință teren în suprafață de 582 mp ocupat în stația CFR Hanu Conachi pentru perioada 15.11.2021-30.10.2023.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1357 și următoarele C. civ.

În speță, Judecătoria Liești și Judecătoria Constanța și-au declinat reciproc competența teritorială de soluționare a cauzei, prima instanță dând eficiență dispozițiilor art. 1028 alin. (2) și art. 107 C. proc. civ., iar cea de a doua instanță reținând că judecătoria inițial învestită nu putea invoca din oficiu necompetența teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3. în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată.

Așadar, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege, normele de competență teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părțile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Litigiul de față are ca obiect o acțiune în răspundere civilă delictuală -și nu procedura cu privire la cererile de valoare redusă cum, eronat, a reținut Judecătoria Liești-, iar în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului), respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (în conformitate cu care, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).

Întrucât acestea sunt norme de competență de ordine privată, deci relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. În caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul A. nu a formulat întâmpinare -a depus concluzii scrise- și nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Liești.

Față de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Liești nu putea invoca din oficiu excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

De altfel, în raport cu prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că locul săvârșirii pretinsei fapte ilicite -ocuparea unui teren în suprafață totală de 582 mp în stația CFR Hanu Conachi- se află în circumscripția Judecătoriei Liești.

Înalta Curte va reține prevederile art. 116 din C. proc. civ., potrivit cărora, "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", ceea ce presupune că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, în cauză, alegerea de competență a fost deja realizată de reclamant, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Liești, în a cărui circumscripție teritorială pretinde că s-ar fi produs fapta ilicită.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Liești.