ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1748/2025

HOTĂRÂRE

15.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1748/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Hațeg, sub nr. x/2023, din data de 25.05.2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, la data de 04 martie 1997, iar pârâta să reia numele avut înainte de căsătorie acela de C..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin Sentința civilă nr. 402 din data de 06 noiembrie 2024, Judecătoria Hațeg a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Instanța a reținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că niciunul dintre soți nu mai locuiește în fostul domiciliu comun iar pârâta locuiește și în prezent în municipiul Târgu Jiu.

Prin urmare, reclamantul nu are un drept de opțiune între instanțele menționate în art. 915 C. proc. civ., fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută în text și coroborând dispozițiile art. 129 cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ., ultimul interpretat per a contrario, din care rezultă caracterul exclusiv al competenței teritoriale în materia divorțului, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

2.2. Prin sentința nr. 4359 din data de 20 iunie 2025, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hațeg, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că locuința comună a soților nu se află în circumscripția Judecătoriei Târgu Jiu, părțile fiind despărțite în fapt de aproximativ 22 de ani.

Or, întrucât niciuna dintre părți nu locuiește efectiv în circumscripția teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, instanța a reținut că, în cauză, devine aplicabilă cea de-a doua teză stabilită de art. 915 C. proc. civ., care stabilește competența teritorială în favoarea instanței de la domiciliul pârâtei.

A reținut instanța că din înscrisurile aflate la dosar și demersurile efectuate a rezultat că pârâta nu locuiește efectiv în comuna Roșia de Amaradia și nici în municipiul Târgu Jiu, localități ce s-ar afla în circumscripția Judecătoriei Târgu Jiu.

În lipsa oricăror dovezi privind domiciliul efectiv și actual pârâtei, instanța nu poate reține că acesta ar mai locui în circumscripția Judecătoriei Târgu Jiu, astfel cum a susținut reclamantul.

Instanța a apreciat că în măsura în care pârâtul are domiciliul necunoscut, devin aplicabile dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 108 C. proc. civ., în cauză instanța competentă fiind cea de la domiciliul reclamantului (din orașul Hațeg).

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hațeg, pentru considerentele expuse în continuare:

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor procedurale în materia competenței teritoriale în litigiile având ca obiect "divorț".

În speță, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, la data de 04 martie 1997 iar pârâta să reia numele avut înainte de căsătorie, acela de C..

Dat fiind obiectul litigiului pendinte, în cauză își găsesc aplicarea dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București.

Acest text de lege stabilește atât competența materială în soluționarea acțiunii în desfacerea căsătoriei, în sensul că aceasta revine judecătoriei, cât și competența teritorială în soluționarea acesteia.

În ceea ce privește competența teritorială, dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. sunt imperative și de strictă interpretare și instituie o competență exclusivă, de la care părțile nu pot deroga.

Faptul că textul de lege are în vedere mai multe situații, nu înseamnă că legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, întrucât reclamantul nu are posibilitatea de a alege, în mod aleatoriu, între mai multe instanțe deopotrivă competente, fiind obligatorie respectarea ordinii impuse de legiuitor în cuprinsul dispoziției legale.

Astfel, în mod prioritar, este stabilită competența de soluționare a cererii de divorț în favoarea instanței în circumscripția căreia se află, în țară, cea din urmă locuință comună a soților, însă această competență operează numai dacă cei doi soți au avut locuință comună și cel puțin unul dintre soți mai locuiește acolo.

În cauză, cea din urmă locuința comună a soților a fost în comuna Roșia de Amaradia, județul Gorj, însă, din actele și lucrările dosarului a rezultat că la data introducerii cererii de chemare în judecată (25.05.2023) niciuna dintre părți nu mai locuia la adresa respectivă.

Acest aspect a fost susținut probatoriu atât prin mențiunea "destinatar necunoscut" aplicată pe dovada de comunicare a citației transmisă pârâtei coroborată cu datele furnizate de DEPABD și prin procesul-verbal din 22.05.2025, cât și prin copia cărții de identitate a reclamantului .

Această împrejurare determină verificarea ipotezei subsidiare celei anterior evocate, care se referă la situația în care soții nu au avut locuință comună în România sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, caz în care competența ar reveni judecătoriei în circumscripția căreia își are locuința pârâtul.

În ceea ce privește domiciliul pârâtei, Înalta Curte reține că, potrivit informațiilor DEPABD aflate la dosarul Judecătoriei Târgu Jiu, aceasta avea, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 25.05.2023, domiciliul în Târgu Jiu, județul Gorj, iar prin adresa nr. x/27.05.2025, Serviciul Protecție Socială și Autoritate Tutelară a comunicat că la respectiva adresă se află o pepinieră din plante ornamentale.

Dovada de comunicare a sentinței nr. 402/6.11.2024 poartă mențiunea "destinatarul nu mai locuiește la adresă", aceeași mențiune fiind aplicată și pe dovada de comunicare (a citației și a cererii de chemare în judecată) transmisă de către Judecătoria Târgu Jiu .

Așadar, din actele și lucrările dosarului reiese că la adresa din Târgu Jiu, județul Gorj se află un imobil ce are o destinație incompatibilă cu noțiunea de "locuință" (pepinieră din plante ornamentale), nefiind îndeplinită procedura de comunicare a citației și a acțiunii la respectiva adresă, astfel că, în plan procesual, nu corespunde domiciliului părții pârâte.

Așa fiind, în cauză este incidentă situația în care locuința pârâtului este necunoscută, fiind aplicabile prevederile art. 108 C. proc. civ. potrivit cărora atunci când și domiciliul și reședința pârâtului (locuința, în formularea art. 915) sunt necunoscute, cererea se va introduce la instanța în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința (în litigiul pendinte, Orașul Hateg, jud. Hunedoara).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Hațeg.