ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2025

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 2 iunie 2025 pe rolul Judecătoriei Pucioasa, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 13 mai 2018, la cererea creditoarei B., împotriva debitoarei C., în dosarul de executare silită nr. x/2025.

II. Hotărârea Judecătoriei Pucioasa:

Prin sentința civilă nr. 663 din 11 iunie 2025, Judecătoria Pucioasa a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, în speță, debitoarea C. are domiciliul în comuna Runcu, sat Brebu, județul Dâmbovița și adresa de reședință în București, Str. x.

Constatând că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, reședința în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 București a pronunțat sentința nr. 5814 din 10 iulie 2025, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pentru stabilirea competenței în cauză relevanță prezintă domiciliul debitorului, nu reședința acestuia - instituirea regulilor de competență în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuință principală.

Împrejurarea că debitorul are reședința pe raza sectorului 6 București nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 13 mai 2018, la solicitarea creditoarei B..

Referitor la normele de competență teritorială, astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ce instituie un caz de competență teritorială exclusivă - "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Înalta Curte constată că instanțele din conflict nu se află în dezacord în ceea ce privește dispozițiile legale care stabilesc competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitoarei, ci în privința locului unde se află situat acest domiciliu, respectiv dacă în stabilirea competenței de soluționare a cauzei se are în vedere domiciliul în fapt al părții - reședința - sau domiciliul înscris în cartea de identitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 87 C. civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. De asemenea, reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară, conform art. 88 C. civ.

Potrivit art. 90 alin. (1) C. civ., "reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut."

Prin urmare, atât timp când domiciliul debitoarei este cunoscut, nu se pune problema considerării reședinței drept domiciliu în raport de care să se stabilească instanța competentă, aceasta întrucât reședința poate fi considerată domiciliu și, implicit, locuința principală doar în situația excepțională când domiciliul nu este cunoscut.

De altfel, inclusiv art. 108 C. proc. civ. stabilește competența în raport de reședința părții doar atunci când domiciliul acesteia nu e cunoscut, ceea ce nu este cazul în speță.

În fine, atunci când legiuitorul a dorit să fie luată în calcul pentru stabilirea competenței și reședința părții, alături de domiciliu, a făcut-o în mod explicit, ca de exemplu în cuprinsul art. 114 C. proc. civ.

Trebuie menționat că noțiunea de "reședință" nu se confundă cu aceea de domiciliu în fapt - reședința este declarată a priori și în mod conștient ca locuință secundară, câtă vreme declarantul alege în mod deliberat să-și păstreze în registrele oficiale același domiciliu.

În cauză, se constată că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare (13 mai 2025), domiciliul stabilit în comuna Runcu, sat Brebu, județul Dâmbovița, unitate administrativ-teritorială arondată, din punct de vedere al competenței teritoriale, Judecătoriei Pucioasa.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.