ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1508/2025

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă la 28 februarie 2023, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și Curtea de Apel Craiova la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON, precum și a drepturilor salariale, începând cu data deciziei de numire, actualizaate și cu dobânda aferentă, pentru prejudiciul cauzat prin erorile judiciare săvârșite în dosarul nr. x/2020.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 803 din 17 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca nefondată, cererea formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 3126 din 2 octombrie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. Recurentul-reclamant a susținut că decizia instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și pentru care au fost înlăturate motivele de apel.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare, prin care a arătat că, prin sentința primei instanței, s-a admis excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar această soluție nu a fost apelată, astfel că este definitivă. Recurentul-reclamant a depus note de ședință, prin care a invocat nulitatea întâmpinărilor formulate de intimatele-pârâte, întrucât sunt semnate de consilieri juridici, fără să fie făcută dovada exercitării legale a profesiei, respectiv a faptului că sunt înscriși în tabloul C. civ..J. Sibiu/București.

Procedura în fața instanței de recurs La 4 mai 2025, recurentul-reclamant a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003, în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 7/2024. Prin încheierea din 5 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar petentul a formulat recurs, ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 La termenul de judecată din 8 mai 2025, Înalta Curte a constatat că intimata Curtea de Apel Craiova nu are calitatea de parte în recurs, dat fiind că, prin sentința civilă nr. 803 din 17 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, soluție care nu a fost atacată, astfel că a dobândit caracter definitiv prin neapelare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Preliminar, în ceea ce privește nulitatea întâmpinării formulate de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocată de către recurentul-reclamant prin notele de ședință depuse la 5 mai 2025, Înalta Curte constată că această apărare nu poate fi primită, având în vedere delegația aflată la fila x, din care rezultă împuternicirea A.J.F.P. Sibiu, faptul că întâmpinarea este semnată și de directorul general al Direcției Generale Juridice, precum și faptul că, prin Decizia nr. 7 din 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, a stabilit că "prestarea activității specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcționari publici sau de angajați cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ținut de Colegiile Consilierilor Juridici din România". Referitor la acele critici care privesc hotărârea primei instanțe, acestea nu pot fi analizate, întrucât art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede, în mod clar, că obiectul recursului îl constituie hotărârea dată în apel. În ceea ce privește decizia instanței de apel, recurentul-reclamant a susținut că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cele pentru care au fost înlăturate motivele de apel, critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Motivarea reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești, constituindu-se într-o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și într-o premisă a exercitării corespunzătoare a controlului judiciar. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanță. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (cauza Albina c. României). Totodată, Curtea Europeană a statuat că "obligația pe care o impune art. 6 par. 1 din Convenție instanțelor de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument" (cauza Jahnke și Lenoble c. Franței), precum și că "noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse" (cauza Helle c. Finlandei). Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de apel a respectat aceste exigențe legale și convenționale, asigurând garanțiile necesare dreptului la un proces echitabil, din moment ce a prezentat, într-o manieră care respectă logica juridică, argumentele de fapt și de drept pentru care a înlăturat motivele de apel invocate, reținând, în sinteză, următoarele: (i) judecătorii învestiți cu soluționarea dosarului nr. x/2020 nu au fost chemați în judecată și, în privința acestora, art. 269 din Legea nr. 303/2022 nu impune în sarcina instanței obligația comunicării cererii de chemare în judecată; (ii) Statul nu a depus întâmpinare în primă instanță, astfel că este fără obiect excepția nulității întâmpinării; (iii) hotărârea primei instanțe este motivată cu respectarea prevederilor art. 425 din C. proc. civ. (iv) prima instanță a reținut, în mod corect, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 303/2004 pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Referitor la ultimul aspect, instanța de apel a argumentat că, în această procedură specială, nu pot fi analizate orice nemulțumiri ale părții în legătură cu modul de soluționare a unei cauze, controlul judiciar realizându-se exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În acest context normativ, instanța de apel a reținut că reclamantul aduce în discuție aspecte ce au fost tranșate definitiv în cadrul dosarului nr. x/2020, fără să probeze fie efectuarea unor acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care i s-ar fi încălcat grav drepturi, libertăți sau interese legitime, producându-i-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară, fie pronunțarea unei hotărâri definitive care să fie, în mod evident, contrară legii sau situației de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză, prin care să-i fi fost afectate grav drepturi, libertăți sau interesele legitime, producându-i-se o vătămare ce nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară (art. 96 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004). Ca atare, lecturând cererea de apel, în corelație cu decizia instanței de apel, se constată că aceasta din urmă a fost motivată în mod corespunzător, nefiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Referitor la susținerea generică potrivit căreia decizia este dată cu încălcarea normelor de drept procesual și material, aceasta nu poate fi analizată, din moment ce, în cuprinsul memoriului de recurs, nu se indică normele juridice și nu se argumentează în ce modalitate ar fi fost acestea încălcate de către instanța de apel. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.