ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2736/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, la data de 9 februarie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Curtea de Apel Craiova, a solicitat obligarea acestora la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020, respectiv daune morale în cuantum de 2.000.000 RON și despăgubiri constând în contravaloarea salariului începând cu data la care trebuia să fie angajat (octombrie 2019), inclusiv dobânzi și penalități. Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Craiova a invocat excepția de litispendență, având în vedere dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Vâlcea, și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 525 din 18 mai 2023, Tribunalul Sibiu, secția civilă a respins excepția litispendenței și excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova. A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 904 din 14 martie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 525 din 18 mai 2023 pronunțate de Tribunalul Sibiu. A admis apelul incident declarat de pârâta Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în parte, sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, rejudecând, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova, invocată prin întâmpinare, și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate. A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 904 din 14 martie 2024 a Curții de Apel Alba - Iulia a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond. În opinia sa, instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată. De asemenea, aceasta a fost dată cu încălcarea normelor de drept material și procesual. Astfel, recurentul arată că instanța de apel, la fel ca și cea de fond, nu menționează motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale, motivele de apel nefiind soluționate. De asemenea, nu argumentează elocvent respingerea excepției de nulitate a întâmpinării Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Așa cum rezultă din Legea nr. 514/2003 și Statutul profesiei de consilier juridic, sunt lovite de nulitate absolută actele formulate de persoanele care nu sunt înscrise în tabloul consilierilor juridici cu drept de exercitare. Or, directorul Direcției Juridice a Ministerului Finanțelor Publice nu a făcut dovada înscrierii în tablou și exercitării legale a profesiei, astfel că întâmpinările formulate la fond, apel și, eventual, în recurs, sunt lovite de nulitate. Afirmă că aceeași situație este și în ceea ce privește întâmpinările și apelul incident formulate de pârâta Curtea de Apel Craiova. Cu privire la acest aspect, instanța de apel a reținut că actele respective sunt semnate de președintele instanței. Însă, în realitate, ele au fost redactate și semnate tot de un consilier juridic. Recurentul arată că necomunicarea cererii de chemare în judecată judecătorilor vizați de eroarea judiciară constituie un alt motiv de nulitate absolută. Susținerea că, la data soluționării dosarului nr. x/2020, în care s-au săvârșit erorile judiciare, erau aplicabile dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 și nu cele ale art. 268 - 269 din Legea nr. 303/2022, nu are niciun suport juridic. Mai mult, nu are nicio relevanță, procedura fiind aceeași. Era obligatorie comunicarea, de către Ministerul Finanțelor Publice, a cererii de chemare în judecată către judecătorii vizați. Această obligație a fost menționată în întâmpinarea pârâtului și rezultă și din cuprinsul dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ. Prin urmare, aceste aspecte impun casarea hotărârilor și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond, pentru a dispune comunicarea cererilor de chemare în judecată. În ceea ce privește fondul, recurentul arată că niciuna dintre instanțe nu expune argumentele pentru care a fost respinsă solicitarea de obligare a Primăriei Gușoeni să depună copia dosarului de concurs. Hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2020 și nr. 774/63/3020* ale Tribunalului Dolj sunt lovite de nulitate absolută, neadministrându-se nicio probă, nefiind solicitat dosarul de concurs. Curtea de Apel Craiova nu a judecat cauza pe fond, ci a anulat recursul, ca netimbrat. Soluția este consecința unei erori judiciare întrucât nu a fost citat cu obligația de a achita taxa judiciară de timbru. Deși aceasta este eroarea susținută, niciuna dintre instanțe nu a făcut vreo mențiune în acest sens. Susținerea că recurentul nu a exercitat nicio cale de atac este vădit nelegală. A declarat recurs, care a fost anulat, ca netimbrat. De asemenea, a formulat contestație în anulare, ce a făcut obiect al dosarului nr. x/2022, respinsă. Alte căi de atac ar fi fost inadmisibile, aspect ce rezultă din conținutul art. 35 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la data de 25 iunie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția nulității cererii de recurs, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. La data de 9 iulie 2024, intimata Curtea de Apel Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 5. Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția din data de 10 octombrie 2024, a fost fixat termen de judecată la data de 28 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 904 din 14 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima critică invocată de recurent, circumscrisă motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizează faptul că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate cererile sale. Acest motiv de recurs este nefondat. Înalta Curte observă că, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pretins încălcat de către instanță, conform susținerilor recurentului, în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Însă, sub aspectul acestei garanții procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților și că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, astfel încât instanțele trebuie să expună, în mod necesar, acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico - juridic ce a determinat adoptarea unei anumite soluții în cauzele deduse judecății. Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligația de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, instanța de apel expunând într-o manieră clară și convingătoare motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantului, urmare a verificării îndeplinirii condițiilor legale referitoare la existența unei erori judiciare. Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susțin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că actele de procedură sunt întocmite legal și produc efecte și nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârșirea pretinselor erori judiciare, în conformitate cu art. 96 din Legea nr. 303/2004. Deși recurentul reclamă o motivare necorespunzătoare cu privire la nulitatea întâmpinării formulate de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu arată care dintre situațiile reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ar fi incidentă și nici nu dezvoltă această critică pentru a permite instanței să procedeze la încadrarea și analiza ei. În realitate, susținerea este pur formală. De asemenea, invocă lipsa motivării îndeplinirii condițiilor privind eroarea judiciară. Însă, analizând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acestora, se reține că faptele invocate prin cererea de chemare în judecată și reiterate în cuprinsul motivelor de apel reprezintă critici de netemeinicie și nelegalitate aduse soluțiilor pronunțate în dosarele menționate de recurent, fără ca, în acele cauze, să fie susținute printr-o cale de atac extraordinară, și nu relevă erori judiciare, în sensul prevăzut de art. 96 din Legea nr. 303/2004. Așa fiind, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente speței, nu poate fi reținută critica referitoare la nemotivarea deciziei, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect. Este de reținut, de asemenea, că interpretarea, într-o altă modalitate decât cea agreată de recurent, a întrunirii condițiilor privind eroarea judiciară nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. O altă critică cuprinsă în memoriul de recurs vizează nulitatea întâmpinării formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, recurentul susținând că persoana, care a întocmit-o și a semnat-o, nu este înscrisă în tabloul consilierilor juridici. Însă, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de lege, obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. De asemenea, cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată, pentru ca instanța învestită cu soluționarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv, nefiind suficientă mențiunea potrivit căreia hotărârea recurată este nelegală, sub un anumit aspect. Înalta Curte constată că recurentul nu deduce spre analiză veritabile elemente de nelegalitate a actului jurisdicțional atacat, cât timp ele nu se grefează pe considerentele acestuia, ci constituie doar o simplă reiterare a apărărilor formulate prin cererea de apel, și care au primit deja dezlegare prin decizia atacată. Astfel, deși pretinde că întâmpinarea întocmită de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice este lovită de nulitate întrucât persoana care a întocmit-o și a semnat-o nu e înscrisă în tabloul consilierilor juridici, recurentul omite faptul că aceste susțineri au făcut deja obiectul judecății în calea de atac anterioară, neînțelegând să se raporteze, în mod punctual, la silogismul logico-juridic al instanței de apel cu privire la chestiunile antamate. Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, verificând apelul, instanța de apel a reținut că, având în vedere prevederile art. 10 din H.G. nr. 34/2009, susținerile apelantului sunt nefondate. Direcția generală juridică din cadrul Ministerului Finanțelor Publice are printre atribuții și formularea de acțiuni și acte cu caracter juridic adresate organelor statului care realizează activitatea judiciară. De asemenea, potrivit fișei postului, directorul general adjunct al acestei direcții are printre atribuții și semnarea actelor cu caracter juridic necesare reprezentării instituției în instanță. Or, recurentul nu combate aceste argumente ale instanței, fiind evident că susținerile sale din cererea de recurs reprezintă simple reluări, identice, ale apărărilor formulate în calea de atac anterioară. Prin declararea prezentei căi de atac recurentul era ținut a invoca o eventuală deficiență a raționamentului instanței de prim control judiciar, iar nu doar de a reitera argumentele susținute în fazele procesuale anterioare, indiferent de concluzia instanței de apel. O altă critică a recurentului vizează nulitatea întâmpinării și a apelului incident formulate de pârâta Curtea de Apel Craiova, susținând că și aceste acte de procedură sunt redactate și semnate de consilieri juridici, care nu fac dovada exercitării legale a profesiei. Prin urmare, arată că, în opinia sa, nu prezintă importanță susținerea instanței de apel în sensul că actele respective sunt semnate de președintele instanței, care e reprezentantul legal al instituției. Însă, aceste pretinse elemente de nelegalitate nu pot fi avute în vedere, față de faptul că vizează acte de procedură întocmite de Curtea de Apel Craiova, cu privire la care s-a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă în cauză. Această statuare, cuprinsă în decizia civilă nr. 904 din 14 martie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, nu a făcut obiect al recursului, astfel că se bucură de autoritate de lucru judecat. În afara considerentelor actului jurisdicțional atacat se plasează și susținerile referitoare la conduita primei instanțe, care nu ar fi comunicat cererea de chemare în judecată și judecătorilor din vina cărora s-a produs eroarea judiciară. Aceste așa-zise critici de nelegalitate a deciziei recurate vizează, în realitate, motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Sibiu. Chiar și exprimarea confirmă acest punct de vedere, recurentul amintind de conduita tribunalului și susținerile din cuprinsul întâmpinării formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la instanța de fond. Însă, obiectul recursului, conform celor statuate anterior, nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de hotărârea pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză. Ultima critică expusă de recurent privește eroarea judiciară pe care o susține și care se referă, pe de o parte, la neadministrarea de probatorii în litigiul anterior, și, pe de altă parte, la anularea recursului, ca netimbrat, deși nu i se pusese în vedere că are o astfel de obligație. Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, obiectul prezentului dosar îl constituie o acțiune în despăgubire pentru erori judiciare, întemeiată pe dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004. Potrivit acestui de text de lege, în vigoare la data producerii faptelor apreciate ca fiind ilicite, după cum arată recurentul, "Există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară". Înalta Curte reține că, circumscris acestui cadru procesual, în mod corect, instanța de apel a stabilit că, în această procedură, nu pot fi analizate orice nemulțumiri ale părții în legătură cu modul de soluționare a unei cauze, ci este necesar a se dovedi existența unei încălcări de o gravitate însemnată, imputabilă magistraților sub forma gravei neglijențe sau relei credințe. Astfel, revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cererii de chemare în judecată sarcina de a stabili dacă susținerile părții, ce se consideră vătămată în drepturile sale, pot fi sau nu subsumate noțiunii de eroare judiciară, în efectuarea acestei operațiuni fiind absolut necesar să se stabilească justul raport care trebuie să existe între o eroare judiciară și o greșeală de judecată, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la situația în care orice greșeală, cât de mică sau neînsemnată, ar fi calificată drept eroare judiciară. Din cuprinsul dispoziției legale menționate, se desprinde ideea că eroarea judiciară rezidă într-o hotărâre judecătorească definitivă, contrară probelor administrate, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care s-au încălcat grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei. Însă, aceasta trebuie să facă obiectul promovării unei căi de atac extraordinare. Și, doar în caz de imposibilitate a remedierii sale printr-o cale de atac, persoana vătămată are deschisă o acțiune separată pentru constatarea faptei ilicite și repararea prejudiciului suferit. Or, ca urmare a probatoriilor administrate, instanța de apel a reținut că recurentul nu a promovat, în litigiile anterioare, nicio cale extraordinară de atac pentru remedierea nelegalităților pretinse. Mai mult, situațiile învederate de recurent nu sunt suficiente pentru a se constata existența unei erori judiciare. Nemulțumirile sale generale cu privire la soluțiile pronunțate, aprecierea utilității probatoriilor și aplicarea legii nu conduc automat la o eroare judiciară și nu permit exercitarea unui control judiciar asupra acestora. Sub aparența unei acțiuni în despăgubire nu se poate proceda la o reanalizare a situațiilor deduse anterior controlului judiciar. Instanța de apel a arătat considerentele pentru care, în speță, nu se poate reține că hotărârile judecătorești invocate de reclamant sunt contrare legii, constatând că, prin modul de formulare a pretențiilor deduse judecății, reclamantul a încercat să provoace o rejudecare a litigiului anterior. În condițiile particulare ale speței, Curtea nu putea să facă propria analiză a modalității în care a fost soluționat dosarul în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești invocate în cererea de chemare în judecată. Recurentul, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel. Mai mult, acesta tinde să critice modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, conduită nepermisă în faza procesuală a recursului care, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., urmărește să supună instanței de control judiciar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, nici aceste critici nu sunt fondate. În consecință, întrucât dispozițiile legale invocate de recurent au fost corect aplicate în cauză, nefiind incident niciun motiv de casare reglementat de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.