ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1461/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR) - Asociația pentru Drepturi Conexe în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la: I. Plata remunerației echitabile (la care se adaugă TVA) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în cadrul punctelor de lucru deținute în intervalul iulie 2020 - la zi (momentul efectuării raportului de expertiză), sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la momentul efectuării raportului de expertiză, precum și a penalităților datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor datorate. A estimat că suma datorată de pârâtă pentru perioada 01.07.2020 - 30.08.2024 este de 2.484 RON (la care se adaugă TVA), remunerația finală datorată urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză; II. Plata remunerației (la care se adaugă TVA) pentru reproducerea fonogramelor în scopul comunicării publice pentru perioada 01.10.2018 - la zi (momentul efectuării raportului de expertiză), sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la momentul efectuării raportului de expertiză, precum și a penalităților datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor datorate. A estimat că suma datorată de pârâtă pentru perioada 01.10.2018 - 30.08.2024 este de 8.400 RON (la care se adaugă TVA), remunerația finală datorată urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză; III. Plata remunerației echitabile (la care se adaugă TVA) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în cadrul punctelor de lucru deținute în intervalul octombrie 2018 - la zi (momentul efectuării raportului de expertiză), sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație de la momentul efectuării raportului de expertiză, precum și a penalităților datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remunerațiilor datorate. A estimat că suma datorată de pârâtă pentru perioada 01.10.2018 - 30.08.2024 este de 525.874,52 RON (la care se adaugă TVA), remunerația finală datorată urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;

În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează informațiile necesare pentru stabilirea remunerațiilor datorate în vederea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată, UPFR a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor legal datorate, calculate prin raportare la cifra de afaceri a pârâtei publicată pe Ministerul Finanțelor. IV. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat art. 162 lit. b) coroborat cu art. 106 alin. (1) lit. f) și art. 112, art. 188 din Legea nr. 8/1996 republicată și pe dispozițiile Metodologiilor publicate în M.Of. prin Deciziile ORDA nr. 120/2016, Decizia ORDA 60/2019, Decizia ORDA 6/2022, Decizia ORDA 35/2023 și Decizia ORDA 35/2024 raportate la dispozițiile art. 1350 și art. 1531 - 1535 C. civ.

Prin modificarea de acțiune din data de 22.01.2025 reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor în valoare de 4.689 RON, reprezentând triplul remunerației echitabile pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în perioada august 2021 - februarie 2024, plata daunelor reprezentând triplul remunerației echitabile pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ în intervalul august 2021- zi, plata daunelor în valoare de 9.300 RON, reprezentând triplul remunerației pentru reproducerea fonogramelor în scopul comunicării publice pentru perioada august 2021 - februarie 2024. Cererea de chemare în judecată a fost completată, inclusiv din punct de vedere al temeiului juridic cu un contract încheiat în 05.07.2024 și depus odată cu cererea modificatoare. Acest contract la art. 13 prevede o clauza atributivă de competență în favoarea Tribunalului București.

2.1. Prin sentința civilă nr. 137 din 06 februarie 2025 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în prezentul dosar nr. x/2024 s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de către pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L având ca obiect "drepturi de autor și drepturi conexe", în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a reținut că pârâta are sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj, precum și că, prin contractul nr. x/22.10.2018, părțile nu au convenit asupra unei competențe teritoriale de soluționare a litigiilor privind acest contract în favoarea Tribunalului București, motiv pentru care în baza art. 107 C. proc. civ. a apreciat că Tribunalul Cluj este competent să judece prezenta cauză.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Cluj, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 302 din data de 29 mai 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Cluj a reținut că prin modificarea de acțiune din data de 22.01.2025 reclamanta a înțeles să modifice în integralitate pretențiile din cererea de chemare în judecată, atât sub aspectul obiectului, cât și a cauzei juridice, învestind Tribunalul București cu o veritabilă nouă cerere de chemare în judecată. La baza acestor pretenții reclamanta a invocat răspunderea civilă care izvorăște din contractul încheiat în data de 05.07.2024.

Potrivit art. 13 din contractul din data de 05.07.2014 soluționarea oricărei cereri privind executarea contractului ori pentru alte prejudicii materiale cauzate de utilizarea neautorizată, independent de împrejurarea dacă spațiile sau perioadele de timp au fost sau nu declarate de utilizator, respectiv cuprinse în Anexa contractului, este de competența teritorială a instanței de la sediul UPFR, care se află în circumscripție Tribunalului Cluj.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au stabilit în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei prin raportare la clauza atributivă de competență reglementată de art. 13 din contractul încheiat de părți la data de 05 iulie 2024.

Înalta Curte constată că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competență este exclusivă".

Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe răspunderea civilă contractuală în temeiul contractului nr. x/22.10.2018, iar ulterior, prin modificarea acțiunii, în baza contractului încheiat între părți în data de 05 iulie 2024.

În materia răspunderii contractuale, competența teritorială poate fi determinată fie de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, fie de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care statuează că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Potrivit regulii generale în materie, art. 107 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține instanței de la sediul pârâtului. Cum sediul pârâtei A. S.R.L. este în municipiul Cluj, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea, în temeiul prevederii legale arătate, este Tribunalul Cluj.

În afara acestei instanțe, competența poate aparține instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.. Această din urmă normă de competență este aplicabilă doar dacă este îndeplinită condiția ca părțile să fi prevăzut explicit în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligației. În cazul neîndeplinirii acestei condiții, competența teritorială nu mai este alternativă, ci se determină în temeiul art. 107 din C. proc. civ., conform căruia cererea se adresează instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Aceasta este situația din speță, întrucât părțile nu au stabilit în mod expres locul executarii obligației la sediul creditorului din București, modalitatea de executare a obligațiilor de comunicare a raportului și de plată fiind determinată de natura obligației, fără a exista o clauză prin care părțile să convină în mod expres asupra acestor elemente privind executarea obligațiilor.

Fiind în discuție o competență teritorială de ordine privată, părțile pot conveni în scris care este instanța competentă teritorial să judece litigiile ivite între acestea. Art. 126 din C. proc. civ. reglementează prorogarea convențională a competenței, în sensul existenței unei convenții a părților pentru ca litigiul să fie soluționat de către o altă instanță decât cea care este, în mod normal, competentă.

O astfel de clauză este supusă reglementării art. 1203 C. civ. conform căruia "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunța unilateral contractul, de a suspenda executarea obligațiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părți decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Astfel, art. 1203 din C. civ. instituie regula conform căreia, pentru a produce efecte, anumite tipuri de clauze standard trebuie acceptate expres, în scris, de către partea care nu le-a propus. În lipsa acordului expres și scris al părții afectate de clauzele respective, ele sunt ineficace.

Art. 1203 din C. civ. este incident doar în situația anumitor clauze standard, limitativ prevăzute de text, printre acestea fiind clauzele prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești. În situația unor astfel de clauze, art. 1203 din C. civ. se aplică în toate cazurile, indiferent dacă acestea sunt stipulate sau nu în detrimentul celui căruia i se aplică clauza.

Examinând art. 13 din contractul de la fila x din volumul V din dosarul Tribunalului București, rezultă că părțile au convenit în scris ca diferendele relative la pretențiile între părțile contractului privitoare la licență să fie soluționate de instanța de la sediul UPFR, aceasta fiind Tribunalul București, derogându-se astfel de la norma aplicabilă privitoare la competență, analizată mai sus. Această clauză atributivă de competență face însă corp comun cu întregul contract, contract care a fost semnat la final de către părți, semnăturile fiind aplicate pe ultima pagina a contractului, pagină care conține și art. 13, menționat anterior.

Față de prevederile art. 1203 din C. civ., o asemenea clauză produce efecte doar dacă este acceptată în mod expres, în scris, de partea care nu a propus-o, simpla semnătură a părții pe înscrisul constatator al convenției nefiind suficientă pentru a se face dovada că acea clauză a fost efectiv însușită de parte.

Astfel, clauza trebuie să fie identificată și acceptată corespunzător iar din înscrisul care constată acceptarea să rezulte asumarea expresă a clauzei.

În cauză însă, clauza atributivă de competență nu a fost însușită în mod expres, semnătura finală fiind arondată întregului act juridic civil, astfel încât nu se poate realiza o echivalare a semnăturii de la finalul actului cu însușirea în mod expres a clauzei atributive de competență, lipsind așadar, dovada caracterului expres al acceptării. În consecință, concluzia este aceea că exigența legală menționată nu este îndeplinită în cauză, astfel că determinarea competenței teritoriale urmează a se realiza potrivit regulii generale în materie, art. 107 C. proc. civ., care stabilește competența în favoarea instanței de la sediul pârâtului.

Cum sediul pârâtei A. S.R.L. este în municipiul Cluj, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect drepturi de autor este Tribunalul Cluj, urmând ca, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.