ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1460/2025

HOTĂRÂRE
16.09.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1460/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, în data de 10.07.2024, în dosar nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat instanței să constate că a intervenit perimarea de drept a executării pornite în dosarul execuțional nr. x/2012, aflat pe rolul Biroului judecătoresc C.; să se dispună anularea executării silite, precum și toate actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. x/2012, cu obligarea la cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 C. civ., art. 389, 399 și următoarele vechiul C. proc. civ., Legea nr. 193/2000.

2.1. Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 1477 din 20 martie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

În motivarea soluției sale, Judecătoria Sibiu, ținând cont de faptul că executarea silită a început în anul 2010, iar potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) C. proc. civ.: (1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi, a apreciat sunt aplicabile în cauză dispozițiile vechiul C. proc. civ. - din 1865.

Raportat la prevederile art. 400 C. proc. civ. din 1865 potrivit cărora contestația se introduce la instanța de executare și cele ale art. 373 alin. (2) din același cod conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, Judecătoria Sibiu, reținând și incidența Deciziei nr. 20/27.09.2021, pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție (paragrafele 70 și 71), a apreciat că Judecătoria Oradea este competentă să soluționeze cauza întrucât aceasta a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Oradea, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 2324 din data de 04 iunie 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oradea a reținut că în condițiile în care atât domiciliul debitorului executat silite, cât și sediul terțului poprit se află pe raza de competență a Judecătoriei Sibiu, în accepțiunea dispozițiilor art. 373 alin. (2) vechiul C. proc. civ., în raza de competență a Judecătoriei Sibiu se face executarea, motiv pentru care această instanță este competentă, din punct de vedere teritorial, să soluționeze prezenta contestație la executare.

Astfel cum au reținut și instanțele aflate în conflict, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865 întrucât procedura executării silite a fost declanșată prin cererea de executare silită înregistrată de D., executor bancar în cadrul Corpului Executorilor Bancari al E. S.A., sub nr. x/05.01.2010, iar prin încheierea din data de 14.01.2010 Judecătoria Oradea a admis cererea de încuviințare a executării silite prin poprire în dosarul execuțional privind pe debitorul F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. x/12.10.2017.

Ulterior, dosarul de executare silită a fost preluat de către Biroul Executorului Judecătoresc C. sub nr. x/2012, după cum rezultă din actele dosarului de executare.

Obiectul prezentului dosar în care s-a ivit conflictul de competență îl constituie contestația la executare formulată de contestatoarea A. împotriva executării silite ce formează obiectul dosarul execuțional nr. x/2012

Înalta Curte reține că, art. 399 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 prevede că "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare", iar, conform art. 400 alin. (1) din același cod, contestația se introduce la instanța de executare.

Noțiunea de "instanță de executare" este definită de dispozițiile art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, care statuează că aceasta este "judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor când legea dispune altfel" iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol: "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Rezultă că locul executării silite este criteriul stabilit de lege în determinarea instanței de executare, ca instanță căreia îi revine competența teritorială de soluționare a cererilor de încuviințare a executării. Or, acest criteriu are în vedere locul unde se realizează în mod efectiv executarea.

Prin urmare, din dispozițiile legale mai-sus redate rezultă că o instanța devine "instanță de executare" în măsura în care există acte de executare îndeplinite în raza sa teritorială. Astfel, singura cerință ce trebuie îndeplinită pentru ca o instanță să devină instanță de executare este ca în raza acesteia să se efectueze cel puțin un act de executare specific uneia dintre formele de executare.

Din actele și lucrările dosarului reiese că, în dosarul execuțional nr. x/2012 s-a dispus executarea silită prin poprire, fiind emisă adresa de înființare a popririi asupra veniturilor obținute de contestatoarea A. de la angajatorul G. S.R.L. cu sediul în municipiul Sibiu, jud. Sibiu, adresă aflată la dosarul Judecătoriei Sibiu și comunicată terțului poprit la data de 15 noiembrie 2023 conform procesului-verbal aflat la dosarul judecătoriei.

În consecință, față de prevederile legale expuse mai sus și de faptul că, a fost începută executarea silită față de terțul poprit cu sediul în municipiul Sibiu, județul Sibiu, Judecătoria Sibiu este instanța în circumscripția căreia se va face executarea, fiind astfel competentă, ca instanță de executare, să soluționeze contestația la executare formulată în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2248/2025
Ședința publică din data de 4 decembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 13 septembrie 2024, c
ÎCCJ 2025-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2025
ă și prin modificarea legislativă ulterioară a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., normă care prevede, în mod explicit, că dispozițiile art. 127 sunt aplicabile doar la momentul încuviințării executării silite. A constatat că executarea silit
ÎCCJ 2024-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2024
Ședința publică din data de 21 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Brașov, secția civilă, la data de 18 iulie 2023, sub
ÎCCJ 2024-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2024
Ședința publică din data de 21 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă la data de 27 martie 202
ÎCCJ 2024-10-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2024
Ședința publică din data de 17 octombrie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de încuviințare a executării silite Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie
Sursă