ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1448/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2023, la data de 18.05.2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în baza art. 20 din Legea nr. 185/2016, a solicitat obligarea pârâtei să respecte întocmai dispozițiile legale ce-i revin vizavi de reclamant, a cărui proprietate o folosește, fără a fi dispusă să-i plătească daunele în totalitate, iar renta anuală sub nicio formă, așa cum o obligă legea.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 739 din 28 mai 2024 pronunțată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A., ca tardiv formulată.

I.3. Decizia pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul apelant A. împotriva sentinței civile nr. 739/28.05.2024 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2023, în contradictoriu cu pârâta intimată B. S.A..

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 ianuarie 2025 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la dosarul de recurs).

Prin rezoluția din data de 03 februarie 2025 s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ., iar în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurentul-reclmant nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, s-a constatat că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, ce a fost achitată conform chitanței de plată aflată la dosarul de recurs.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurentul a susținut că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației prevăzute de Legea nr. 185/2016 ca urmare a limitării dreptului său de folosință a terenului pe care a plantat o livadă de pomi fructiferi, pe toată perioada existenței celor trei magistrale de gaz. A arătat că valoarea indemnizației a fost calculată de către specialiștii Direcției Agricole Timiș, la solicitarea pârâtei intimate, fiind stabilită în cuantum de 500 RON/pom fructifer.

După expunerea situației de fapt, a arătat recurentul că instanța de apel în mod greșit a reținut că acesta nu a indicat în mod expres prevederile legale pe care își întemeiază cererea de chemare în judecată în contextul în care în acțiune au fost indicate prevederile Legii nr. 185/2016 și ale art. 7 pct. 2 din Legea nr. 238/2004.

Agenția Națională pentru Resurse Minerale în calitate de autoritate competentă a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 238/2004 invocată de recurent, titularul acordului petrolier, în speță pârâta B. S.A. este singurul responsabil cu privire la accesul și folosirea terenurilor necesare operării sistemului național de transport gaze naturale și are obligația de a-l dezdăuna pe proprietar, respectiv de a-i plăti o rentă anuală.

Recurentul a susținut și faptul că a dovedit prin înscrisurile administrate în cauză faptul că normele de aplicare prevăd modul de calcul al rentei, respectiv contravaloarea celei mai mari producții ce se putea realiza. Recurentul a făcut precizarea că a acceptat și valoarea aproximativă de 500 RON/pom fructifer și întrucât toate cele trei magistrale îi subtraversează proprietatea acesta a indicat numărul total de pomi fructiferi pentru care este îndreptățit la plata rentei prevăzută de lege și calculată de experți pe care pârâta nu a dorit însă să i-o achite, deși îi folosește fără drept, proprietatea.

Față de aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

II.2 Apărările formulate în cauză

La data de 27 februarie 2025, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil motivat de faptul că hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă și nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, decizia recurată fiind pronunțată cu respectarea tuturor condițiilor legale incidente în materie.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 martie 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului.

În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

În speță, recurentul-reclamant este titularul dreptului de proprietate asupra unui teren situat în municipiul Lugoj, substraversat de trei conducte de gaz (V1, V2 și BRUA) și a solicitat instanței de judecată obligarea pârâtei-intimate Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A., în temeiul Legii nr. 185/2016 la plata contravalorii celor "11 pomi fructiferi distruși în urma nerespectării culoarului de lucru (...) a diminuării valorii celeilalte părți a terenului deoarece neputându-se racorda la utilități din cauza restricțiilor nu va putea ridica structuri, clădiri sau vinde în acest scop (...)" respectiv a unei "indemnizații/rente anuale motivată de pierderea producției de fructe prin interdicția neplantării de pomi fructiferi pe toată perioada existenței magistralelor".

Cererea recurentului a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 185/2016:

"În cazul lucrărilor de construire aferente proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, pentru exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra imobilelor, inițiatorul proiectului va plăti: a) indemnizații pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor; b) despăgubiri pentru pagubele cauzate proprietarilor de imobile sau titularilor de activități afectați de exercitarea dreptului de servitute, stabilite conform art. 8."

În conformitate cu art. 8 alin. (1) din același act normativ, "Drepturile de uz și de servitute asupra imobilelor aflate în proprietate privată se constituie cu titlu oneros, în condițiile prezentei legi. Inițiatorul proiectului plătește sau, după caz, consemnează: a) indemnizațiile lunare pentru proprietarii de imobile în schimbul limitărilor aduse dreptului de folosință ca urmare a efectuării lucrărilor necesare proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale; b) despăgubirile pentru toate pagubele cauzate proprietarilor sau titularilor de activități afectați de exercitarea drepturilor de uz și de servitute; c) indemnizațiile anuale ale proprietarilor, în cazul instalațiilor de suprafață, pentru exercitarea dreptului de uz."

Totodată, alin. (8) al acestui articol prevede că persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizațiilor și/sau despăgubirilor stabilite conform prezentului articol se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 15 și art. 20 lege, iar potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 185/2016, persoanele îndreptățite nemulțumite de cuantumul indemnizației și/sau despăgubirilor determinate conform art. 5 și 8 și plătite sau consemnate, după caz, în baza prevederilor prezentei legi se pot adresa instanțelor judecătorești în condițiile art. 20 din același act normativ, în conformitate cu prevederile prezentei legi.

Art. 20 alin. (1) din lege stabilește că toate litigiile rezultate din nerespectarea drepturilor și/sau neexecutarea obligațiilor stabilite prin această lege vor fi soluționate de către tribunalul în a cărui rază teritorială este situat imobilul, conform prezentei proceduri, iar alin. (9) al acestui articol prevede că hotărârea dată de tribunal este executorie și este supusă numai apelului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că litigiul de față, prin toate elementele sale, este unul circumscris dispozițiilor speciale ale Legii nr. 185/2016, recurentul-reclamant acționând din postura proprietarului imobilului afectat de implementarea unui proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale, care se plânge de nerespectarea drepturilor sale de proprietate și, corelativ, de cuantumul dezdăunărilor acordate pentru limitările aduse drepturilor sale. Soluționând litigiul, în privința tuturor pretențiilor deduse judecății, instanțele au reținut și făcut aplicarea Legii nr. 185/2016, ca lege specială.

În aceste circumstanțe, reținând prevederile legale mai sus menționate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, cale de atac a cărei soluționare intră în competența curții de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, cum, potrivit art. 20 alin. (9) din Legea nr. 185/2016, sentința pronunțată în cauză de către tribunal este supusă numai apelului, față de dispozițiile legale anterior evocate, Înalta Curte reține că decizia care face obiectul prezentei căi de atac este definitivă și nu este susceptibilă de recurs.

Chiar dacă în dispozitivul hotărârii se precizează că ea este supusă recursului în termen de 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte reține că această mențiune nu are niciun efect, în acest sens fiind dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercit calea de atac prevăzută de lege.

Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atacare a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Ca atare, cum hotărârea atacată pe calea prezentului recurs - decizia civilă nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă - este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs, în raport de argumentele expuse și de dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., împrejurare față de care nu se mai impune analiza motivelor de recurs susținute în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 285 din data de 31 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.