ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UCMR - ADA Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor în contradictoriu cu pârâta A. S.A., înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 09.02.2023, sub nr. x/2023, s-a solicitat obligarea pârâtei: la plata sumei de 323.010 RON plus TVA, reprezentând despăgubiri egale cu triplul valorii remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publica a operelor muzicale, în scop ambiental, în perioada iulie 2016 - iulie 2019 în Parcul acvatic de distracție B. situat in Stațiunea Turistica Mamaia, județul Constanta, precum și în barurile, terasele și restaurantele din cadrul acestuia, fără să fi încheiat autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA pentru acestea; în subsidiar capătului 1 al prezentei cereri a solicitat obligarea pârâtei, la plata sumei de 107.670 RON plus TVA, remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, în scop ambiental, în perioada iulie 2016 - iulie 2019 în Parcul acvatic de distracție B. situat în Stațiunea Turistica Mamaia, județul Constanta, precum și în barurile, terasele și restaurantele din cadrul acestuia; la plata sumei de 307.153,90 RON reprezentând penalități de 0,5%/zi de întârziere calculate de la fiecare scadență și până la data de 04.07.2019, datorate pentru întârzierea plății remunerațiilor estimate la suma de 107.670 RON specificate la capătul subsidiar 1.1; la plata penalităților de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 05.07.2019 si pana la data plății efective a remunerațiilor restante estimate la suma de 107.620 RON specificate la capătul subsidiar 1.1; la plata sumei de 900 RON plus TVA/fiecare eveniment, reprezentând despăgubiri egale cu triplul valorii remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publica a operelor muzicale, în scop ambiental, în perioada iulie 2016 - iulie 2019 în evenimentele desfășurate în Parcul acvatic de distracție B. situat în Stațiunea Turistica Mamaia, județul Constanța sau în barurile, terasele și restaurantele din cadrul acestuia, fără să fi încheiat autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA; în subsidiar capătului 2 al prezentei cereri a solicitat obligarea paratei, la plata sumei de 300 RON plus TVA/fiecare eveniment, cu titlu de remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, în scop ambiental, în perioada iulie 2016 - iulie 2019 în evenimentele desfășurate in Parcul acvatic de distracție B. situat în Stațiunea Turistica Mamaia, județul Constanta sau în barurile, terasele și restaurantele din cadrul acestuia, fără să fi încheiat autorizație licență neexclusivă; la plata penalităților de 0.5%/zi de întârziere, până la data plății efective a remunerațiilor restante datorate potrivit capătului subsidiar 2.1; la plata sumei reprezentând 12% plus TVA din bugetul de cheltuieli al fiecărui spectacol sau concert organizat în perioada iulie 2016 - iulie 2019, dar nu mai puțin de 1500 RON/zi de spectacol plus TVA, pentru fiecare spectacol sau concert, organizate de pârâta pe scenele din cadrul Parcului acvatic de distracție B. situat în Stațiunea Turistică Mamaia, județul Constanta, suma reprezentând despăgubiri egale cu triplul valorii remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale in concerte și spectacole; în subsidiar capătului 3 al prezentei cereri a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând 4% plus TVA din bugetul de cheltuieli al fiecărui spectacol sau concert organizat în perioada iulie 2016 - iulie 2019 în spatiile deținute de pârâta, dar nu mai puțin de 1500 RON/zi de spectacol plus TVA, pentru fiecare spectacol sau concert, organizate de pârâta pe scenele din cadrul Parcului acvatic de distracție B. situat în Stațiunea Turistica Mamaia, județul Constanta, cu titlu de remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte și spectacole; la plata penalităților de 0.1%/zi de întârziere, 3.1; obligarea pârâtei sa comunice UCMR-ADA, pentru fiecare concert sau spectacol organizat în perioada iulie 2016 - iulie 2017 câte un raport playlist cuprinzând informații corecte si complete cu privire la: data si locația spectacolului sau concertului, denumirea, autorii și durata de utilizare a fiecărei opere muzicale comunicate public; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata (100 RON taxa de timbru, 100 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză).

I.2. Încheierea pronunțată în apel ce face obiectul prezentului recurs.

La data de 02.04.2025, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 164 alin. (1)-(4); art. 165 alin. (7) și 166 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, în raport de dispozițiile art. 1; 16 21; 44 45; 124; 126 și 135 din Constituția României.

Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1)-(4); art. 165 alin. (7) și art. 166 alin. (3) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 662 din 25 iunie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 810/10.06.2024, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, a anulat sentința civilă apelată, iar în rejudecare a consființit tranzacția părților, materializată în contractul de tranzacție judiciară UCMR ADA nr. 65 din data de 24.06.2025.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din data de 16 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a formulat recurs petenta A. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 29 mai 2025, sub nr. x/2019/a1.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta a solicitat casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei Curții de apel București în vederea sesizării Curții Constituționale a României cu excepția ridicată în cauză.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut faptul că în fața primei instanțe a arătat că, începând cu data publicării Legii nr. 261/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, respectiv de la 08.11.2015, Decizia nr. 266/2011 și Decizia nr. 189/2010, pe care reclamanta își întemeiază pretențiile, și-au încetat aplicabilitatea ca urmare a schimbării cerințelor privind constituirea comisiei de negociere a metodologiei relevante.

Până la această modificare legislativă, comisia de negociere trebuia sa includă, conform art. 131, alin. (2), din Legea nr. 8/1996, în varianta anterioară modificării "câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori, numit dintre acestea, si câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori, stabiliți pe baza cifrei de afaceri și a cotei de piață a acestora în domeniu, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, precum și al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz, pe de altă parte" .

Începând cu data modificării Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 261/2015, art. 131, alin. (2) (numerotarea anterioara republicării) s-a modificat, impunându-se ca metodologiile să fie negociate de o comisie care sa cuprindă "câte un reprezentant al principalelor structuri asociative mandatate de utilizatori naționali, numit dintre acestea, cu condiția ca acestea să fie declarate la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor pe propria răspundere, câte un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori și câte un reprezentant a două structuri asociative reprezentative ale utilizatorilor locali sau, în lipsa acestora, a doi reprezentanți ai utilizatorilor locali, stabiliți pe baza cifrei de afaceri și a cotei de piață a acestora în domeniu, precum și al societăților publice de radiodifuziune și de televiziune, după caz, pe de altă parte."

Față de aceste considerente, în opinia recurentei, metodologiile, care au natura juridică de contract normativ, și-au pierdut caracterul obligatoriu pentru părțile în numele cărora au fost negociate. Prin urmare, în condițiile în care criteriile de reprezentare a părților contractului s-au schimbat prin lege, a apărut cerința imediată ca fiecare domeniu de activitate pentru care s-a negociat anterior, în baza Legii nr. 8/1996, să facă obiectul unei noi negocieri, cu respectarea noilor criterii de desemnare a reprezentanților părților.

Astfel, aplicarea metodologiilor după data la care a intrat în vigoare Legea nr. 261/2015 ar contraveni dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Totodată, metodologiile, abundă în termeni generici, stabilesc obligații financiare semnificative pentru operatorii economici având caracter normativ similar actelor administrative cu caracter normativ, fără a fi însă supuse controlului instanțelor de judecată. A criticat recurenta caracterul definitiv al hotărârilor arbitrale și lipsa unor prevederi clare de contestare a metodologiilor.

Recurenta apreciază ca admisibilă excepția invocată sub aspectul legăturii cu cauza având în vedere că prima instanță nu a dat nicio dezlegare apărării sale în sensul că metodologiile pe care se sprijină pretențiile reclamantei nu mai pot produce efecte după intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2015. Din această perspectivă, dispozițiile criticate de recurentă ca neconforme cu garanțiile constituționale prezintă, în opinia sa, o evidentă legătură cu cauza întrucât în cazul declarării neconstituționalității lor efectul repercutându-se și asupra metodologiilor.

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 47/1992 în vederea admiterii excepției invocate întrucât aceasta a fost ridicată în fața instanței de judecată, la cererea părții; excepția vizează neconstituționalitatea unei legi în vigoare; excepția nu are ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În măsura în care instanța de recurs ar aprecia că cerințele impuse la art. 29, alin. (4), din Legea nr. 47/1992 au caracter procesual, recurenta a arătat că motivul de casare ar fi cel prevăzut la art. 488, alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Întrucât la momentul formulării recursului petenta nu cunoștea motivele pentru care excepția a fost respinsă, aceasta a apreciat că instanța de apel a considerat ca fiind îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate (ridicarea excepției în fața instanței de judecată, dispozițiile legale vizate să fie în vigoare, prevederile legale vizate de excepție să nu fi fost deja declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară), însă nu și ultima condiție.

Raportat la ultima condiție, recurenta a susținut că admisibilitatea excepției invocate sub aspectul legăturii cu cauza rezidă în aceea că nu s-a dat încă nicio dezlegare apărării potrivit căreia metodologiile pe care se sprijină pretențiile reclamantei nu mai pot produce efecte după intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2015.

Date fiind dispozițiile art. 4 alin. (3) și art. 78 din Legea nr. 24/2000, pe care instanța de apel trebuia să le aibă în vedere cu ocazia analizei asupra valabilității, aplicabilității și opozabilității metodologiilor pe care se întemeiază pretențiile reclamantei, prin raportare la dispozițiile în vigoare ale Legii nr. 8/1996 față de care metodologiile trebuie să fie conforme în orice moment, excepția invocată, în opinia recurentei, are legătură cu cauza.

În acest sens, a arătat că în cazul declarării neconstituționalității textelor de lege criticate, efectul ar trebui să se repercuteze și asupra metodologiilor, care nu ar mai avea niciun fundament pe care să se sprijine.

De asemenea recurenta a apreciat că trebuie avut în vedere și faptul că termenii neclari criticați din prevederile legale atacate cu excepția de neconstituționalitate au fost preluați din varianta anterioară a legii, în vigoare la vremea publicării metodologiilor pe care reclamanta își întemeiază pretențiile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.

În considerarea celor de mai sus, legătura cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate este clară, în opinia recurentei, iar criticile formulate au caracterul unei veritabile excepții de neconstituționalitate și nu al unor simple nemulțumiri față de o soluție legislativă care nu s-ar potrivi cu interesele sale.

II.2 Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatei UCMR-ADA-Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, care nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 mai 2025, s-a fixat termen de judecată la data de 16 septembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Examinând încheierea recurată, precum și actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, față de următoarele considerente.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în examinarea cererii de recurs, prezintă relevanță decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în conformitate cu care:

"24. (…) obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții."

Relativ la motivele de casare invocate în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte, valorificând argumentele instanței de contencios constituțional, reține că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac cu fizionomie proprie în cadrul căreia nu este impusă respectarea cerinței specifice recursului în materie civilă de a conține și de a dezvolta motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul căii de atac prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța verifică, sub toate aspectele, legalitatea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate reglementate de alin. (1) - (3) ale aceluiași articol, calea de atac nefiind limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Obiectul căii de atac deduse judecății îl constituie încheierea prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1)-(4); art. 165 alin. (7) și 166 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, în raport de dispozițiile art. 1; 16 21; 44 45; 124; 126 și 135 din Constituția României.

Curtea de Apel București, în motivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a reținut că excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât textele invocate nu au reprezentat temeiul juridic al cererii introductive formulate și nici fundamentul legal al pronunțării soluției primei instanțe. Astfel, petenta a invocat pretinsa neconstituționalitate a prevederilor articolului 164 din Legea nr. 8/1996, în forma sa actuală, care reglementează procedura de negociere a metodologiilor însă instanța nu a fost investită cu examinarea procedurii de negociere a unei metodologii specifice, ci doar cu analiza unei cereri având ca obiect răspunderea civilă delictuală.

Prin cererea de recurs, recurenta a susținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate are legătură cu cauza și este admisibilă motivat de faptul că aplicarea metodologiilor după data la care a intrat în vigoare Legea nr. 261/2015 ar contraveni dispozițiilor art. 4, alin. (3), din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă iar prima instanță nu a analizat apărarea recurentei potrivit căreia metodologiile pe care se sprijină pretențiile reclamantei nu mai pot produce efecte după intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2015.

Criticile sunt nefondate.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți, sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de petentă într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, are în vedere neconstituționalitatea unor prevederi legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu a fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost formulată în cadrul unei cereri de chemare în judecată având ca obiect obligarea petentei la plata remunerațiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publica a operelor muzicale, în scop ambiental neachitate și datorate intimatei-reclamante atât pe temei contractual, cât și delictual, pentru perioada iulie 2016 - iulie 2019, astfel cum s-a reținut prin sentința pronunțată în primă instanță de Tribunalul București.

Astfel, pentru spațiile deținute de petentă pentru care nu a fost încheiată o autorizație licența neexclusivă pentru comunicarea publica a operelor muzicale, s-a reținut în temeiul art. 1357 C. civ., că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în comunicarea publică a operelor muzicale fără a fi plătit remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi, iar prejudiciul este determinat de lege potrivit art. 188 din Legea nr. 8/1996 în timp ce pentru spațiile alimentare pentru care petenta a obținut o autorizație de licență neexclusivă, însă nu a achitat remunerațiile aferente, s-a reținut că răspunderea este de natură contractuală.

Potrivit art. 162 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996:

"Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligații: […] c) să elaboreze metodologii pentru domeniile de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul în care modul de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către autorii sau titularii de drepturi;".

Prevederile art. 164 (1)-(4) din Legea nr. 8/1996 ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate invocată de către petentă reglementează, în esență, procedura negocierii dintre organismele de gestiune colectivă și utilizatori pentru încheierea de metodologii sau protocoale, criteriile principale de negociere, precum și remunerațiile ce pot fi stabilite în cadrul negocierii.

În ceea ce privește celelalte dispoziții ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, se reține că art. 165 alin. (7) din Legea nr. 8/1996 dispune cu privire hotărârea adoptată în urma negocierilor reglementat de art. 164 menționat anterior:

"Hotărârea definitivă cu privire la metodologii se comunică părților, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat și nu se pot acorda reduceri la plata remunerațiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate", în timp ce dispozițiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 dispun că "până la publicarea noilor metodologii, rămân valabile vechile metodologii."

Legea nr. 261/2015 la care petenta face referire în memoriul de recurs a avut ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 8/1996, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 826/5 noiembrie 2015, iar potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, a intrat în vigoare la 8 noiembrie 2015, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Niciunul dintre cele trei articole a căror neconstituționalitate o invocă petenta nu reglementează și nu conține dispoziții referitoare la răspunderea civilă delictuală sau contractuală, după caz, a utilizatorilor care au încheiat sau nu o autorizație-licență cu intimata-reclamantă.

Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Or, pe calea excepției se pot critica pentru neconstituționalitate texte care au legătură cu sediul materiei ce reglementează cele două instituții juridice pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, doar astfel justificându-se interesul invocării unei asemenea excepții prin prisma incidenței textelor de lege criticate, condiție de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Pe cale de consecință, nu există o legătură directă între normele cuprinse în art. 164 alin. (1)-(4), art. 165 alin. (7), art. 166 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate și normele care reglementează obiectul cauzei.

Contrar susținerilor recurentei, faptul că prima instanța nu s-ar fi pronunțat asupra apărărilor formulate în sensul că metodologiile pe care se sprijină pretențiile reclamantei nu mai pot produce efecte după intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2015 nu poate constitui un motiv în a aprecia ca fiind îndeplinită condiția legăturii excepției cu cauza în care a fost invocată, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, ci reprezintă în realitate nemulțumiri ale recurentei asupra modului de soluționare a cauzei de către prima instanță.

Prin urmare, faptul că Tribunalul București nu s-ar fi pronunțat asupra unor apărări ale petentei nu presupune îndeplinirea condiției de admisibilitate, recurenta având posibilitatea de a critica acest aspect pe calea de atac a apelului ce a fost exercitată, de altfel, împotriva sentinței pronunțate în cauză.

Față de prevederile legale în temeiul cărora au fost formulate capetele cererii de chemare în judecată și dispozițiile în baza cărora prima instanța a admis acțiunea formulată, lipsa legăturii lor dispozițiilor ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate cu cauza apare ca evidentă și justifică soluția de respingere adoptată de către instanța învestită cu solicitarea sesizării Curții Constituționale.

În final, în ceea ce privește lipsa legăturii cu cauza, trebuie menționat și faptul că prin decizia nr. 662/25.06.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel, secția a IV-a civilă, a admis apelul petentei A. S.A., a anulat sentința apelată și pe fond a luat act și a consfințit tranzacția părților nr. 65 din data de 24.06.2025 prin care a fost stabilită, în sarcina petentei, o sumă globală ce urmează a fi achitată intimatei-reclamante.

Pe cale de consecință, față de toate aceste considerente, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 16 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 16 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.