ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2019

HOTĂRÂRE

19.03.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 13 septembrie 2017, reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL, obligarea acesteia, în principal: 1) la plata sumei de 370.873,50 RON, inclusiv TVA, egală cu valoarea triplului remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în: 1.1) în unitatea de cazare Hotel A., în perioada septembrie 2014 - august 2017; 1.2) în restaurantul situat în incinta Hotelului A., în perioada septembrie 2014 - august 2017; 1.3) în barul situat în incinta hotelului A., în perioada septembrie 2014 - august 2017; 1.4) în sala fitness situată în incinta hotelului A., în perioada: septembrie 2014 - august 2017; 1.5) în piscina acoperită situată în incinta hotelului A., în perioada: septembrie 2014 - august 2017; 1.6) în cadrul evenimentelor desfășurate în incinta restaurantului din cadrul hotelului A., în perioada septembrie 2014 - august 2017.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata: a) sumei de 123.612,50 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spațiile, perioadele și modalitățile menționate la capetele 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, 1.5 și 1.6, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale; b) sumei de 272.085,00 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 1 septembrie 2017 pentru întârzierea plății remunerațiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar al cereri de chemare în judecată; c) la plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere începând cu data de 2 septembrie 2017 și până la data plății efective a sumei de 123.612,50 RON. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 289 din data de 15 februarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că fapta ilicită se consumă la sediul pârâtei, iar locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie făcută plata, întrucât acțiunea privește plata remunerațiilor în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății.

Totodată, a arătat că reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului municipiul București, dar acest loc nu este opozabil pârâtei în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pentru că litigiul nu este întemeiat pe existenta unei convenții.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a reținut că stabilirea competenței se realizează potrivit unui reper previzibil și acela în domeniul faptei ilicite nu poate fi locul situării persoanei păgubite, această interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă.

A mai constat și că sediul creditorului este locul reparației prejudiciului în sensul art. 1381 alin. (3) și art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Prejudiciul poate să privească persoana sau bunurile persoanei păgubite și cele două locuri (al faptei și al prejudiciului), reglementate alternativ ca puncte de reper pentru stabilirea competenței, sunt diferite atunci când bunurile sau persoana se află într-un loc diferit de cel al faptei; sumele de bani de care a fost lipsită reclamanta nu sunt bunuri prejudiciate în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Tribunalul reținut că legislația națională urmărește reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. (3) din Regulamentul 44/2001, iar, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, locul în care s-a produs prejudiciul este locul în care faptul ilicit s-a manifestat. Acțiunea ilicită s-a manifestat prin derularea activității fără solicitarea autorizației, nefiind cazul în prezentul dosar ca locurile - al producerii faptului ilicit și al producerii prejudiciului - să fie diferite.

De asemenea, a arătat că s-a statuat de către Curtea Europeană de Justiție că în materia drepturilor de proprietate intelectuală locul producerii prejudiciului poate fi diferit de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în dreptul de autor - reproducere, distribuire, copiere.

A reținut că în dosarul de față este vorba despre utilizarea prestațiilor ca și activitate conexă activității comerciale, nu despre acte separate de utilizare care produc prejudicii specifice, iar Curtea Europeană de Justiție a statuat ca locul producerii prejudiciului nu este locul unde reclamantul pretinde că a suferit pierderea economică și că dispoziția legală nu este menită să ofere protecție - în sensul stabilirii competenței în favoarea părții care pretinde reparația prejudiciului.

Tribunalul București, secția a V-a, a făcut trimitere și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a arătat că instanța supremă a reținut că "în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locui săvârșirii faptei ilicite (dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9), nu și cel al producerii prejudiciului", precum și că locul producerii prejudiciului coincide cu locul săvârșirii faptei ilicite, fiind situat, așadar, la sediul pârâtului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă la data de 7 decembrie 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 43 din data de 28 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestui tribunal, invocată din oficiu, a declinat, în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, competența de soluționare a cauzei, a constatat intervenit un conflict negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul București, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței de judecare a cauzei, Tribunalul Cluj a reținut că demersul judiciar inițiat de reclamantă este o acțiune având ca obiect drept de autor și drepturi conexe, prin care se solicită, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 370.873,50 RON inclusiv TVA egală cu valoarea triplului remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în unitatea de cazare Hotel A., în temeiul răspunderii civile delictuale.

A constatat că, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., competența cu privire la soluționarea cererilor în materia răspunderii civile delictuale este alternativă, fiind competente, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 C. proc. civ. și instanța locului unde s-a săvârșit fapta ilicită, dar și instanța de la locul în care s-a produs prejudiciul, actuala soluție legislativă fiind în acord cu reglementarea comunitară.

Tribunalul a mai reținut și împrejurarea că reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar alegerea competenței de către reclamant în aceasta situație nu poate fi cenzurată nici de către instanța și nici de către pârât.

Totodată, a avut în vedere că, în prezenta speță, reclamantul a ales să învestească cu soluționarea cererii sale instanța de la locul producerii prejudiciului, întrucât fapta ilicită invocată de către reclamant a produs un prejudiciu constând în neplata drepturilor datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, plată ce urma să fie efectuată în contul reclamantei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Tribunalul București și Tribunalul Cluj și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, iar conflictul negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la criteriile stabilite de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., text de lege reținut de către ambele tribunale ca fiind aplicabil speței.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, invocând caracterul ilicit al comunicării publice în scop ambiental a operelor muzicale de către pârâtă, fără a fi încheiat în prealabil o autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA, și susținând că fapta ilicită a pârâtei a făcut ca organismul de gestiune colectivă să nu încaseze de la aceasta remunerațiile reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale ce ar fi fost datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, a solicitat, în principal, repararea prejudiciului prin obligarea pârâtei la plata triplului acestor remunerații, pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Potrivit dispozițiilor C. proc. civ., în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă dispunând că "în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă."

Potrivit art. 116 din noul C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Fapta pretins ilicită invocată de către reclamantă a fost săvârșită la locul efectuării comunicărilor publice neautorizate (în unitățile aparținând pârâtei), situat pe raza județului Cluj.

Pe de altă parte, în considerarea criteriului alternativ prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., locul unde s-a produs prejudiciul, nu este echivalentul locului unde trebuie făcută plata, întrucât acțiunea are ca obiect plata remunerațiilor datorate de pârâtă pe temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății.

În acest context, competența se stabilește potrivit unui reper previzibil, iar în cazul răspunderii civile delictuale acest reper nu poate fi locul sediului băncii la care persoana păgubită își are deschis un cont bancar în care se poate efectua plata despăgubirilor datorate cu titlu de remunerații neachitate pentru comunicarea publică de opere muzicale (în condițiile în care nu acesta este locul producerii prejudiciului, astfel cum se va arăta), întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă în temeiul art. 116 C. proc. civ., în afara opțiunii permise între instanțele determinate potrivit art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat într-o ipoteză similară - în Cauza Pinckney, C-170/2012 - că, în materia drepturilor de proprietate intelectuală, locul producerii prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în drepturile de autor - reproducere, distribuire, copiere.

În cauza de față, fiind vorba despre comunicarea publică neautorizată de opere muzicale de către pârâtă prin utilizarea repertoriului protejat și fără plata remunerației datorate, locul producerii prejudiciului este inoperant, câtă vreme acesta nu este diferit de locul săvârșirii faptei ilicite, întrucât această comunicare publică se realizează la locul derulării activităților de cazare și de alimentație publică, inclusiv evenimente, în unitățile pârâtei, ce sunt situate pe raza teritorială a județului Cluj, loc care este și cel al producerii prejudiciului.

Ca atare, în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea dispozițiilor art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite [dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9], nu și cel al producerii prejudiciului, același cu locul săvârșirii faptei ilicite.

Or, și în cazul aplicării criteriului instanței de la locul săvârșirii faptei ilicite, competența de soluționare a cauzei se verifică tot cu privire la instanța de la sediul pârâtei care a avut conduita ilicită de a decide comunicarea publică a operelor muzicale, fără autorizarea prevăzută de lege și fără plata remunerației datorate.

Astfel, locul producerii prejudiciului nu poate fi reținut ca fiind locul sediului băncii la care reclamanta are cont deschis pentru a se face plata, producerea prejudiciului fiind concomitentă cu săvârșirea faptei ilicite.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Cluj, în timp ce în favoarea Tribunalului București nu operează niciunul dintre criteriile legale incidente.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, cu majoritate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.