ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1122/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 24 iunie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 98.069,40 RON inclusiv TVA egală cu valoarea triplului remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în restaurantul B., din București, Strada x, nr. 84, în perioada iunie 2016- iunie 2019; terasa din cadrul restaurantului B. în perioada: iunie 2016- octombrie 2016, mai 2017- octombrie 2017, mai 2018- octombrie 2018, mai 2019- iunie 2019 precum și în cadrul evenimentelor ocazionale desfășurate în incinta restaurantului în perioada: iunie 2016- iunie 2019; în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 32.689,80 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spațiile, perioadele și modalitățile menționate la capătul principal, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale; la plata sumei de 75.765,00 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 18.06.2019 pentru întârzierea plății remunerațiilor specificate la capătul subsidiar; la plata penalităților de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 19.06.2019 și până la data plății efective a sumei de 32.689,80 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxa de timbru, 20 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză).

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1946 din data de 08.12.2020 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis cererea de majorare a onorariului, formulată de expert contabil C.; a dispus majorarea onorariului provizoriu în sumă de 1.000 RON cu suma de 1.900 RON (onorariul definitiv fiind în sumă de 2.900 RON) și a obligat reclamanta la plata diferenței de 1.900 RON, dispoziție executorie; a admis în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15.660 RON, reprezentând triplul remunerațiilor corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spațiile, modalitățile și perioadele evidențiate în cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.020 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu expertiză, taxă registrul comerțului), onorariul avocațial urmând a fi solicitat pe cale separată. Împotriva sentinței Tribunalului au declarat apel reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor și pârâta A. S.R.L.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2019.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia civilă nr. 1876A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor și de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1946/08.12.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A respins cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată în apel formulată de apelanta pârâtă, ca neîntemeiată.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei sus-menționate, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L.. În cuprinsul motivelor de recurs expuse, recurenta-pârâtă a arătat că înțelege să-și întemeieze recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A arătat că înțelege să critice decizia pentru că în cauză nu i se poate atrage răspunderea civilă delictuală, consideră că nu a săvârșit nicio faptă ilicită, raportat la modalitatea de înștiințare a UCMR-ADA și la faptul că nu a primit nicio notificare în acest sens, ci direct cererea de chemare în judecată bazată pe presupuse probe, nimic în concret, doar presupuneri. Pentru a sublinia buna sa credință, a arătat că a avut toate autorizațiile de la început, iar când a aflat și de cea de la UCMR-ADA, prin cererea de chemare în judecată, imediat a luat legătura cu reprezentanții reclamantei și a început să achite toate sumele solicitate, dar de la momentul înștiințării, când a încheiat contract cu reclamanta. Consideră că pentru a achita o anumită sumă de bani, inclusiv pentru utilizarea de opere muzicale, trebuie să existe încheiat un contract între cele două părți, însă a fost redactată direct o cerere de chemare în judecată și s-au solicitat inclusiv penalități de întârziere, fără a fi pusă în întârziere. Apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile angajării răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispozițiile art. 1349 C. civ., întrucât nu există o legătură de cauzalitate și nici o presupusă vinovăție (art. 1371 C. civ.), respectiv o atitudine culpabilă. Atât timp cât societatea recurentă nu a organizat niciun fel de evenimente în propriul restaurant, nu se impune a fi achitată nicio sumă de bani retroactiv către reclamantă și cu atât mai puțin triplul unei astfel de remunerații. De asemenea, înțelege să critice hotărârea și sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată. Deși acțiunea a fost admisă în parte, iar societatea recurentă a achitat și suma de 500 RON reprezentând onorariu de expert, instanța a acordat în totalitate cheltuielile de judecată către reclamantă. Cu privire la acest aspect, instanța de apel a considerat în mod greșit faptul că reprezintă o eroare de calcul și trebuie îndreptată din oficiu, sau la cerere, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 442 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi considerat un motiv de apel. Cu atât mai mult, inclusiv in apel trebuiau acordate în parte cheltuielile de judecată, întrucât cererea de apel a UCMR-ADA a fost respinsă. UCMR-ADA a înțeles să estimeze pretențiile solicitate la plată, prin anumite presupuneri, inclusiv cu privire la suprafața restaurantului, potrivit unor informații găsite pe internet. Toate raportările reclamantei au fost fictive si nu au corespuns realității, întrucât nu au avut la bază o constatare directă, consemnată într-un proces-verbal de constatare sau prin orice alt document justificativ. Evenimentele la care se face trimitere prin cererea de chemare în judecată nu au existat în realitate, singura sursă de informare indicată de reclamantă a fost reprezentată de o pagină Facebook, iar informațiile au fost interpretate greșit. Acest proces putea fi evitat și soluționat pe cale amiabilă, dacă societatea pârâtă primea o notificare de la reclamantă, sau se efectua un control la fața locului, respectiv la restaurant. Un alt aspect important de precizat este că restaurantul se află pe str. x, în imediata apropiere a mai multor blocuri de locuințe cu zece etaje, iar în această situație nu se pot organiza evenimente, raportat și la un volum ridicat al muzicii necesar în susținerea acestora. În drept, pârâta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 noiembrie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs, iar recursul a fost comunicat intimatei reclamante UCMR-ADA la data de 06 decembrie 2022. Intimata nu a depus întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează: În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susțineri de natură a fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, în sensul că, e.g., pârâta expune critici care pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., și anume cele referitoare la greșita aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ. referitoare la cheltuielile de judecată. Având în vedere aceste împrejurări și caracterul unitar al cererii de recurs, excepția nulității urmează a fi respinsă. Firește însă că, așa cum se va arăta, susținerile care nu pot îmbrăca forma unor critici de nelegalitate și care privesc exclusiv temeinicia deciziei recurate vor fi înlăturate cu ocazia analizei recursului. Prin motivele de recurs, recurenta arată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile angajării răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispozițiile art. 1349 C. civ., întrucât nu există o legătură de cauzalitate cu o presupusă vinovăție (art. 1371 C. civ.), respectiv cu o atitudine culpabilă; în acest sens arată că, atât timp cât societatea recurentă nu a organizat niciun fel de evenimente în propriul restaurant, nu se impune a fi achitată nicio sumă de bani retroactiv către reclamantă și cu atat mai mult triplul unei astfel de remunerații, precum și că reclamanta nu a organizat niciun control al activității sale, nu a notificat-o cu privire la necesitatea încheierii autorizației. Totodată, sunt criticate reținerile instanței de apel cu privire la existența utilizării operelor muzicale prin raportare la insuficiența probelor administrate. Analizând aceste critici, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora. Prioritar, se reține că recurenta-pârâtă, care și-a întemeiat calea de atac promovată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulează și critici prin care tinde la susținerea unei greșite stabiliri a situației de fapt și a unei aprecieri eronate a probelor, aspecte care, însă, nu intră sub cenzura instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se realizează exclusiv un control judiciar de legalitate, pe baza criticilor susținute de parte, susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, criticile recurentei-pârâte vor fi analizate numai în măsura în care prin acestea se invocă faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale incidente pentru soluționarea raportului juridic litigios și nu tind a determina o verificare a situației de fapt sau a relevanței probelor administrate. Instanța de apel a reținut în decizia recurată că, în ceea ce privește comunicarea publică de opere muzicale în incinta restaurantului recurentei și a terasei aferente, nu au fost contestate considerentele instanței de fond în sensul că din probatoriul administrat în cauză, planșe foto și raport de expertiză contabilă rezultă că apelanta-pârâtă a comunicat public opere muzicale în perioada dedusă judecății, având calitatea de utilizator în sensul art. 2 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011. A mai arătat instanța de apel, analizând motivul de apel prin care pârâta invoca greșita incidență răspunderii civile delictuale, apreciind că nu a săvârșit nici o faptă ilicită, în condițiile în care avea toate avizele și autorizațiile necesare, inclusiv de la CREDIDAM și UPFR, că s-a reținut la fond în mod corect săvârșirea unei fapte ilicite având în vedere că simpla comunicare publică fără încheierea prealabilă a unei autorizații de licență neexclusivă este ex re o faptă ilicită generatoare de prejudicii, în raport cu dispozițiile art. 1 și 6 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011. Înalta Curte observă că incidente în cauză sunt prevederile art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, potrivit cărora "Utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligația ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obțină din partea UCMR - ADA autorizația licență neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale și să plătească remunerații potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării". Conform art. 6 din aceeași Metodologie "Pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizație licență neexclusivă cu UCMR - ADA, acesta are obligația de a plăti UCMR - ADA o sumă egală cu triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizația licență neexclusivă". Mai mult decât atât, Metodologia este emisă în aplicarea legii, iar drepturile autorilor de opere muzicale (inclusiv cel de a autoriza sau interzice utilizarea acestora prin comunicare publică) sunt prevăzute expres în art. 13 din Legea nr. 8/1996. Prin raportare la aceste împrejurări, rezultă că absența unui control anterior din partea organismului de gestiune colectivă reclamant sau a unei invitații la încheierea autorizației licență neexclusivă nu lipsește de fundament acțiunea promovată de reclamantă, în răspundere civilă delictuală, atât timp cât obligațiile a căror încălcare constituie faptă ilicită în aprecierea instanțelor de fond sunt prevăzute de lege. Pârâta recurentă nu se poate astfel prevala nici de necunoașterea legii și nici de existența unor autorizații încheiate cu alte organisme de gestiune colectivă (pentru alte categorii de drepturi, de principiu drepturi conexe celor de autor), motiv pentru care nu pot fi primite susținerile prin care se tinde la înlăturarea regulilor specifice reparării prejudiciului cauzat de fapta ilicită. Toate celelalte susțineri din cererea de recurs valorifică susțineri care, așa cum în mod corect a arătat intimata-reclamantă cu ocazia dezbaterilor, tind la reaprecierea probatoriului și la reținerea unei alte situații de fapt. Astfel, se impune sublinierea împrejurării că stabilirea existenței faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și respectiv a vinovăției revine exclusiv instanțelor de fond, pe baza probelor administrate, a căror apreciere le revine, de asemenea, iar instanței de recurs îi este rezervat controlul de legalitate al acestor operațiuni. În schimb, toate susținerile referitoare la caracterul nefondat al demersului judiciar inițiat de reclamantă dezvoltate în cererea de recurs se încadrează în critici de netemeinicie, ce nu pot fi primite în prezenta cale de atac. Cât privește critica referitoare la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în fond, s-a susținut că, deși acțiunea a fost admisă în parte la Tribunal, iar societatea recurentă a achitat și suma de 500 RON reprezentând jumătate din onorariul de expert, instanța a acordat în totalitate cheltuielile de judecată către reclamantă. Această critică, reiterată în mod formal în cererea de recurs, nu poate fi primită. Astfel, cu privire la acest aspect, instanța de apel a considerat că această chestiune reprezintă o eroare de calcul și trebuie îndreptată din oficiu, sau la cerere, neputând reprezenta un motiv de apel, raportat la dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. Cererea de recurs nu aduce nici un argument contrar dezlegării date de instanța de apel acestei critici ce privește sentința primei instanțe, iar instanța de recurs apreciază că, într-adevăr, greșita dimensionare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță nu se constituie într-un motiv de reformare a hotărârii. Motivul de recurs, ce poate fi circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi astfel primit. În fine, nefondată este și critica ce privește acordarea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel. Curtea de apel, respingând ambele apeluri cu care a fost învestită, a respins și cererea apelantei pârâte A. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată (ca efect al respingerii apelului acesteia), apreciind că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că onorariul achitat avocatului care a reprezentat societatea pârâtă ar acoperi și alte acte procesuale decât apelul propriu al acestei părți. În consecință, chiar dacă reclamanta UCMR a căzut în pretenții în apelul propriu, instanța de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada întinderii cheltuielilor efectuate de pârâtă în privința apelului reclamantei. Motivul de recurs care privește această măsură a Curții de apel poate fi încadrat formal în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar nu poate fi primit. După cum rezultă din expunerea ce precedă, instanța de apel a evaluat probatoriul administrat și a conchis că cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată în apel nu a fost dovedită. Or, așa cum s-a arătat mai sus, modul de apreciere de către instanța de apel a valorii probatorii a dovezilor administrate scapă controlului de legalitate specific recursului; chiar dacă se poate discuta în ipoteza speței despre o acordare parțială a cheltuielilor de judecată, în aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în absența dovedirii efectuării unor cheltuieli afectate respectivei căi de atac, analiza în drept a modului de aplicare a normei nu mai este utilă cauzei. Pentru toate aceste considerente, reținând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1876A din 22 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Cât privește cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluția care urmează a se pronunța asupra recursului declarat de aceasta. În consecință, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a sumei de 2975 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu avocațial potrivit dovezilor depuse la dosarul de recurs.