ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 675/2021

Ședința publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IlI-a Civilă la data de 25.01.2018 sub nr. x/2018, reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR - ADA), în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 34.233,75 RON inclusiv TVA egală cu valoarea triplului remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale: în unitatea de cazare B., Sat Păscoaia, Oraș Brezoi, Județ Vâlcea, în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2018; în restaurantul situat în incinta B. în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2018; în barul situat în incinta B. în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2018; pe terasa situată în incinta B. în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2018. În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 11.411, 25 Iei, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spatiile, perioadele și modalitățile menționate la capetele 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale; a sumei de 25.882,50 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 15.01.2018 pentru întârzierea plății remunerațiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar capătului 1 al cererii de chemare în judecată; a penalităților de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 16.01.2018 și până la data plății efective a sumei de 11.411,25 RON, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1458/20.06.2019, Tribunalul București, secția a IlI-a Civilă a respins excepția nelegalității, ca inadmisibilă.

A admis în parte cererea, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 11.100 RON reprezentând triplul remunerației (TVA exclus) pentru comunicare opere muzicale, pentru intervalul ianuarie 2015 - ianuarie 2018, în cadrul unității de alimentație publică.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.665 RON reprezentând triplul remunerației (TVA exclus) pentru comunicare opere muzicale, pentru intervalul ianuarie 2015 - ianuarie 2018, în cadrul unității de cazare.

A obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară și suma de 2.975 RON reprezentând onorariu avocat.

Prin decizia nr. 289A din 18 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1458/20.06.2019 a Tribunalului București, secția a IlI-a Civilă și a obligat apelanta la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta A. S.R.L.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta a susținut că instanța de apel s-a rezumat doar la a invoca argumente pur teoretice, generale și abstracte, fără a arăta raționamentul juridic, realitatea faptelor și judecățile concrete aplicate speței; că instanța nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat atunci când a stabilit că persoana juridică ce deține o unitate de cazare și una de alimentație publică în care are instalate televizoare este prezumată a fi utilizator de opere muzicale în cadrul activității economice pe care o desfășoară; că s-a reținut în mod greșit că aceasta are calitate de utilizator și comunică opere muzicale, iar reclamanta avea obligația de a face dovada întrunirii în cauză a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul astfel întocmit, s-a reținut că recurenta are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii recurate, însă completul de filtru urmează a aprecia asupra încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă părțile nu au înțeles să depună puncte de vedere la raport.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul judiciar inițiat de reclamanta UCMR-ADA, s-a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata unor remunerații reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică în scop ambiental a unor opere muzicale, fără a se încheia în prealabil o autorizație licență neexclusivă cu reclamanta.

Prima instanță a reținut că societatea pârâtă, în desfășurarea activității de cazare și alimentație publică, a comunicat opere muzicale în scop ambiental în unitatea de cazare și unitățile de alimentație publică pe care le deține, fără a încheia în prealabil o licență neexclusivă cu reclamanta.

În raport de art. 2 lit. b) din cuprinsul metodologiei aprobate prin Decizia ORDA 266/2011, din planșele fotografice depuse la dosar, coroborat cu certificatele de clasificare emise de Ministerul Turismului, a rezultat că pârâta deține aparate sau alte mijloace tehnice ori electronice în cadrul unităților de alimentație publică și cazare pe care le gestionează.

S-a constatat astfel, că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei, conform art. 1349 C. civ., fapta ilicită constând în comunicarea operelor muzicale în scop ambiental fără a avea autorizarea din partea titularilor de drepturi, iar prejudiciul constând în remunerația unică echitabilă neachitată.

În ce privește repararea prejudiciului material, pct. 6 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011 prevede că pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA, acesta are obligația de a plăti UCMR-ADA o sumă egală cu triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizația licență neexclusivă, iar în speță prejudiciul material este cert, fiind determinat prin raportul de expertiză specialitatea contabilitate, întocmit de expert C..

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâta A. S.R.L., care a criticat nemenționarea textelor legale în partea introductivă a sentinței, faptul că nu i s-a acordat cuvântul, pentru că nu a răspuns la apelul cauzei, pe care nu l-a auzit deși se afla în sală, că a fost reținută greșit suprafața localului, că nu este definită în lege comunicarea publică de opere muzicale "în scop ambiental", că simpla deținere a unor aparate sau mijloace tehnice electronice în cadrul unității sale nu echivalează cu comunicarea de opere muzicale în scop ambiental, greșita și neproporționala stabilire a cuantumului despăgubirilor, precum și nelegalitatea metodologiei în baza căreia acestea au fost acordate.

Prin decizia recurată s-a reținut că: hotărârea apelată respectă conținutul reglementat de art. 425 C. proc. civ. din încheierea de dezbateri din 19.06.2019 rezultă că pârâta nu a fost prezentă, prin urmare nu se confirmă susținerea apelantei privind încălcarea principiului contradictorialității; la dosarul tribunalului se află fișa privind clasificarea unității de alimentație Restaurantul D., în care se consemnează suprafața de 80 mp pentru restaurant și suprafața de 77,61 mp pentru terasă, adică un total de 157,61 mp, ce a fost avut în vedere la efectuarea expertizei contabile în scopul determinării remunerațiilor; Legea nr. 8/1996 definește comunicarea publică a operei în art. 15 și că, prin raportare la această noțiune, apelanta pârâtă, în calitate de persoană juridică ce deține o unitate de cazare și una de alimentație publică în care are instalate televizoare, este prezumată a fi utilizator (art. 2 lit. b) din Decizia ORDA 266/2011); prin art. 2 lit. b) din Decizia ORDA 266/2011 s-a instituit o prezumție de comunicare publică a operei muzicale a persoanei juridice ce deține o unitate de cazare/alimentație publică în care are instalate televizoare, iar pârâta nu a răsturnat prezumția simplă a calității de utilizator de opere muzicale prin depunerea unor înscrisuri care să infirme activitatea hotelieră și de alimentație publică și, în consecință, difuzarea muzicii în scop ambiental în spațiile pe care le deține; în condițiile în care nu au fost determinați autorii operelor muzicale și nu au fost indicate operele muzicale utilizate sunt incidente prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 referitoare la triplul remunerațiilor legal datorate, ca modalitate de cuantificare a prejudiciului.

Prin cererea de recurs se reclamă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., arătându-se că instanța de apel s-a rezumat doar la a invoca argumente pur teoretice, generale și abstracte, fără a arăta raționamentul juridic, realitatea faptelor și judecățile concrete aplicate speței; că instanța nu a arătat care sunt motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat atunci când a stabilit că persoana juridică ce deține o unitate de cazare și una de alimentație publică în care are instalate televizoare este prezumată a fi utilizator de opere muzicale în cadrul activității economice pe care o desfășoară; că s-a reținut în mod greșit că aceasta are calitate de utilizator și comunică opere muzicale, iar reclamanta avea obligația de a face dovada întrunirii în cauză a condițiilor pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal de recurenta-pârâtă, deoarece susținerile acesteia din motivele de recurs nu se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de apel. Astfel, pe de o parte, se critică obligarea sa la plata unor sume reprezentând penalități de întârziere, critică ce nu are corespondent în circumstanțele prezentei cauze unde pârâta a fost obligată doar la plata unor sume reprezentând triplul remunerației.

Pe de altă parte, prin criticile vizând neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale se susține în fapt greșita interpretare a probelor administrate în cauză de către instanța de apel. Or, aceste critici privesc temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia și ca atare nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerea că decizia atacată ar fi eronată întrucât instanța de apel ar fi reținut că metodologia stabilită prin decizia ORDA nr. 266/2011 nu distinge în stabilirea remunerației lunare în funcție de gradul de ocupare a spațiului în care sunt comunicate public operele muzicale, numărul de camere pus la dispoziția oaspeților, numărul camerelor funcționale, serviciile solicitate și oferite sau utilizarea în mod concret a televizorului, remunerația este stabilită în raport de tipul localului, suprafața acestuia și categoria hotelului, este de observat că recurenta nu a motivat în fapt în ce constă eroarea instanței raportat la interpretarea acestei metodologii.

Referitor la criticile încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care privește nemotivarea hotărârii judecătorești, este de observat că recurenta-pârâtă nu a indicat în care parte hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau, în care parte se consideră că nu este deloc motivată. De altfel, prin hotărârea atacată instanța de apel a răspuns punctual criticilor formulate de apelantă, cu arătarea motivelor și a probelor reținute, astfel cum s-a arătat anterior.

Astfel, referirea la acest motiv de nelegalitate este lipsită de orice susținere pertinentă în dezvoltarea în scris a recursului a motivului astfel invocat.

În consecință, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., prin indicarea unor dispozițiile legale care ar fi fost greșit interpretate sau aplicate de instanța de apel sau a altor vicii de legalitate ale hotărârii atacate.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 289 A din 18 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2021.