ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1407/2025

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 24.10.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând anularea, pe temei de nelegalitate, a actului juridic denumit decizia civilă nr. 14/08.01.1971, emisă de Tribunalul Olt. În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 52 alin. (1) din Constituția României, Decretul nr. 167/1958 și articolele indicate din C. civ. și C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Olt Prin sentința nr. 407/25.06.2024 pronunțată de Tribunalul Olt s-a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect anulare act și s-a respins cererea ca inadmisibilă. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia civilă nr. 335/15.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 407 pronunțate la data de 25 iunie, în dosarul nr. x/2024, de către Tribunalul Olt, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 335/15.10.2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a formulat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurentul susține că, la termenul de judecată din data de 15.10.2024, instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 16 alin. (2) din Constituția României cu privire la starea de incompatibilitate a reprezentantului intimatei, avocat C., refuzând aplicarea acestora în cauză. Întrucât avocatul intimatei odată admis în ședință, fără a avea o calitate procesuală a solicitat instanței de apel respingerea cererii recurentului-reclamant invocând excepția inadmisibilității acțiunii acestuia și care a fost reținută de către instanță în considerentele deciziei sale, instanța creând astfel o situație potrivit căreia ședința de judecată din această dată s-a desfășurat în afara legii și ca atare, toate actele de procedură, inclusiv decizia recurată este lovită de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la probatoriul din dosar, recurentul susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului ca urmare a faptului că a reținut apărările formulate de către intimată prin cele două întâmpinări formulate în cauză denumindu-le "fițuici, care sunt de fapt, suportul material al unui pachet de calomnii aruncate asupra mea, calomnia fiind apreciată de medicină ca cea mai gravă formă de tortură psihică, numită și tortura albă deoarece poate determina, în unele situații, sinuciderea victimei, tortura sub orice formă, fiind interzisă de Constituție prin dispozițiile art. 22 alin. (2)". Cu privire la motivarea deciziei recurate, recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ., deoarece dacă le-ar fi respectat, aceasta ar fi fost obligată să îi admită acțiunea și nu să pronunțe o decizie de respingere a acesteia. Astfel, în mod greșit instanța de apel a reținut în cadrul considerentelor că recurentul-reclamant ar fi solicitat anularea deciziei civile nr. 14/1971 emisă de Tribunalul Olt, ceea ce nu este adevărat deoarece acesta a solicitat anularea unui act juridic civil pe temei de fals. În decizie, se mai arată că procedura falsului este un incident procedural ce poate fi analizat doar în ipoteza administrării de probe, or, în accepțiunea recurentului se afirmă că este bine-cunoscut faptul că noțiunea de "fals", nu structura lui intrinsecă, este o infracțiune ce se constată din oficiu și se anulează necondiționat și imperativ, deși în cererea adresată Tribunalului Olt coroborată cu probele din dosar obligă instanța să demareze cercetarea falsului așa cum prevede art. 308 C. proc. civ., ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Având în vedere cele menționate anterior, recurentul consideră că temeiurile juridice care au stat la baza deciziei instanței de apel sunt în contradicție flagrantă cu dispozițiile legale enumerate de acesta în cuprinsul cererii sale de recurs, drept urmare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză La data de 10.05.2025, intimata B., prin avocat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului formulat, iar în subsidiar, a invocat excepția nulității recursului, precum și sancționarea recurentului cu amenda judiciară, având în vedere invocarea unei căi de atac vădit inadmisibile și formularea unor cereri de chemare în judecată în mod repetat, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON. În data de 27.05.2025, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată fiind lipsite de "consistența juridică prevăzută de art. 205 alin. (2) lit. c) și lit. d) C. proc. civ., și ca atare trebuie apreciată o simplă fițuică ce nu poate fi introdusă în economia procesului, fițuică atinsă și de nulitatea absolută prin efectul art. 174 alin. (1), coroborat cu art. 179 alin. (1) C.pr.civ". II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată, Înalta Curte constată că recursul este nul, având în vedere că niciuna dintre susținerile expuse în cadrul memoriului de recurs nu pune în discuție aspecte reale de nelegalitate a hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege. În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea. Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior. Înalta Curte constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situația de încălcare de către instanță a regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, pe aceea viciilor privind motivarea hotărârii ori situația în care deși instanța a recurs la textele de lege incidente pricinii, fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, recurentul nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivelor de casare invocate, urmărind, în realitate, doar o reevaluare a elementelor de fapt ale cauzei, făcând trimiteri inclusiv la conversațiile cu instanța de apel sau la modul de desfășurare a dezbaterilor, astfel cum au fost percepute de acesta și, mai ales, considerând hotărârea nelegală întrucât i-a respins cerer: " Doamna Președintă a completului de judecată, după identificarea părților, fără să verifice și calitatea procesuală a acestora, mi-a dat cuvântul mie și, cu prioritate, am informat instanța că în dosarul cauzei se află depusă de mine o cerere prin care am atras atenția instanței că avocatul C., reprezentantul intimatei, se află, conform disp. art. 41 alin. (2) C. proc. civ. în stare de incompatibilitate absolută la care, Doamna Președintă a completului mi-a replicat sec: "legea nu se aplică avocatului" nesocotind atât disp. Art. 41, alin. (2) C. proc. civ. cât și dispoziția art. 16 alin. (2) din Constituția României. Din momentul când am atras atenția că avocatul intimatei se află în incompatibilitate absolută, Doamna Presedintă trebuia să activeze, imediat, art. 40 alin. (1) - teza II-a C. proc. civ. și să respingă apărarea pe temeiul lipsei calității procesuale iar pe avocat să-l scoată din ședință"; - "avocatul, odată admis în ședință, fără să ai aibă vreo calitate procesuală (avocat, expert, martor, translator, etc.) a solicitat instanței respingerea cererii mele în baza excepției procesuale numită inadmisibilitate, excepție reținută de instanță în motivarea hotărârii; instanța de judecată fiind investită de mine, prin cerere, cu competența juridică de a judeca speța dedusă judecății, din momentul anunțării, în ședință publică, că legea nu se aplică avocatului, prin încălcarea celor două norme de drept menționate mai sus și-a pierdut, automat, competența juridică cu care o investisem deoarece, încălcarea unei legi pune subiectul în cauză, automat, sub incidența altei legi; în cazul de față sub incidența Legii Nr. 303/2004, art. 99, lit. h) care face trimitere la ceea ce se cheamă rea-credință." - " Intimata, însă, a depus la dosar, strict, două fițuici denumite, la derută, întâmpinare; una pentru Tribunalul Olt și alta pentru Curtea de Apel; fițuici care sunt, de fapt, suportul material al unui pachet de calomnii aruncate asupra mea; calomnia fiind apreciată de medicină ca cea mai gravă formă de tortură psihică, numită și "tortura albă" deoarece poate determina, în unele situații, sinuciderea victimei; tortura, sub orice formă, fiind interzisă de Constituție prin disp. Art. 22, alin. (2)" Prin urmare, cum criticile recurentului-reclamant vizează, în realitate, doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu (care nu mai pot fi supuse unei noi dezbateri în fața instanței de recurs) sau de fapt, în legătură cu care solicită o nouă dezlegare pentru ca, ulterior, în raport cu noua situație de fapt, să poată fi luată în discuție o eventuală încălcare a dispozițiilor de drept material indicate, se reține că aspectele supuse dezbaterii prin memoriul de recurs nu sunt susceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. Nici susținerile referitoare la existența unei interpretări greșite a normelor legale cu privire la raporturile juridice dintre părți nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, întrucât recurentul-reclamant nu indică maniera efectivă în care aceste norme ar fi fost încălcate, ci doar enumeră o serie de dispoziții legale procedurale - art. 41 alin. (2) C. proc. civ., art. 22 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (2) C. proc. civ., art. 216 alin. (2) C. proc. civ., art. 308 C. proc. civ., considerând în mod greșit că instanța de apel nu le-a respectat. Or, exigențele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greșite interpretări și aplicări a unor texte de lege de drept material și nu de drept procesual astfel cum a invocat recurentul-reclamant, de natură să se releve ca atare raportat la situația de fapt definitiv stabilită în fața instanțelor de fond, iar nu a uneia care să presupună o reinterpretare a probelor administrate, o reevaluare a situațiilor factuale derulate între părți pentru o reașezare a stării de fapt la care să fie aplicate normele de lege incidente cauzei, de maniera invocată de recurent. Drept urmare, aceste susțineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, aprecieri cu privire la greșita interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs. Se observă, așadar, că recurentul nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproșa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanța de apel sau a modalității în care s-au desfășurat dezbaterile în fața instanței de apel, la a expune considerații generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare. Or, această manieră de formulare a respectivelor susțineri nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul nereușind să formuleze veritabile critici de nelegalitate a dezlegărilor instanței de apel de natură a forma obiectul analizei instanței de recurs. Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, circumscris strict aspectelor de nelegalitate pe baza situației determinate de instanțele de fond, singurele care au competența de administrare și evaluare a probatoriului, în timp ce, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs verifică doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. În ceea ce privește cererea intimatei-pârâte B., de sancționare a recurentului-reclamant cu amendă judiciară pentru exercitarea unei căi de atac vădit inadmisibile și repetitive, pe considerentul că acesta și-a creat un obicei de a exercita diverse căi de atac inadmisibile împotriva deciziei civile nr. 14/08.01.1970 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/1970, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., în sensul că nu s-a probat reaua-credință a recurentului-reclamant în formularea căii de atac, iar soluția de respingere a unei cereri în justiție nu este prin ea însăși dovada certă a săvârșirii unui abuz de drept procesual, ci acesta trebuie să rezulte din circumstanțele concrete ale cauzei, cu atât mai mult cu cât recursul acestuia nu este unul inadmisibil (așa cum s-a reținut prin practicaua prezentei decizii) ci nul, nefiind încadrabil în niciunul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, cererea de aplicare a unei amenzi judiciare recurentului va fi respinsă. Referitor la cererea intimatei-pârâte B. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată". Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi privind cheltuielile de judecată în valoare totală de 1500 RON,constând în onorariu de avocat, conform înscrisurilor aflate la filele x verso și 24 din dosarul de recurs. În consecință, constatând că recurentul a formulat o cale de atac ineficace, din pricina nemotivării corespunzătoare a acesteia, care atrage sancțiunea anulării și că această împrejurare demonstrează că recurentul este partea căzută în pretenții, urmează să fie admisă cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente acestei etape procesuale.