ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1380/2025

Ședința publică din data de 30 iunie 2025

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Sindicatul Salariaților din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din data de 19 iunie 1947, înregistrat sub nr. x din 24 iunie 1947, încheiat între C., D. și E., în calitate de vânzători, și Sindicatul Salariaților din Ministerul Afacerilor Străine, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul compus din teren, construcția denumită F. și două clădiri anexe, situat în localitatea Eforie Sud, strada x nr. 14, județul Constanța.

Prin precizarea cererii, depusă la data de 14 august 2024, la solicitarea instanței, reclamanții au arătat că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1 - 4 din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin notele de ședință depuse la data de 9 ianuarie 2025, reclamanții au completat temeiul de drept al acțiunii, susținând incidența dispozițiilor art. 966 și ale art. 968 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 6 din 9 ianuarie 2025, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001, care stabilește o competență specială de soluționare a unor astfel de litigii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din actul normativ menționat, competența aparține tribunalului din circumscripția sediului entității învestite cu soluționarea notificării, în cauză, aceasta fiind Primăria Orașului Eforie.

De asemenea, instanța a reținut că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stipulează că deciziile pot fi atacate de persoana îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În considerarea acestor dispoziții legale, Tribunalul București, secția a III-a civilă a apreciat că Tribunalul Constanța este competent să soluționeze cauza, în circumscripția sa aflându-se atât sediul entității învestite cu soluționarea notificării, cât și imobilul ce face obiectul contractului supus controlului judiciar.

În consecință, Tribunalul București, secția a III-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin sentința civilă nr. 1366 din 29 aprilie 2025, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, ce are ca obiect nulitate act juridic, privind pe reclamanții A. și B. și pârâții Sindicatul Salariaților din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe, în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanța a reținut că reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19 iunie 1947 și înregistrat sub nr. x/24 iunie 1947, pentru lipsa cauzei. Prin urmare, față de calificarea juridică a acțiunii, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., care reglementează competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecarea în primă instanță.

Întrucât excepția de necompetență teritorială este de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de către pârâți, prin întâmpinare, iar nu de către instanță, din oficiu, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) din același act normativ.

Prin neinvocarea de către pârâți, prin întâmpinare, a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, Tribunalul București a devenit competent să soluționeze cauza.

În consecință, Tribunalul Constanța, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Tribunalului București, secția a III-a civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Chestiunea care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost dată de aprecierea diferită, de către cele două instanțe, a calificării juridice a acțiunii și a normelor legale aplicabile cauzei. Astfel, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reținut că este vorba despre o acțiune fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, iar Tribunalul Constanța, secția I civilă a apreciat că cererea vizează anularea unui act și este în discuție o competență de ordine privată, determinată potrivit C. proc. civ.

Înalta Curte constată că reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Sindicatul Salariaților din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, să se constate nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din data de 19 iunie 1947, înregistrat sub nr. x din 24 iunie 1947, încheiat între C., D. și E., în calitate de vânzători, și Sindicatul Salariaților din Ministerul Afacerilor Străine, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul compus din teren, construcția denumită F. și două clădiri anexe, situat în Eforie Sud (fost G.) strada x nr. 14, județul Constanța.

Cererea nu privește anularea unor decizii sau dispoziții emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor sau de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, pentru a fi supusă procedurii speciale cuprinse în prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 sau cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Obiectul dedus judecății este reprezentat de acțiunea, formulată pe calea dreptului comun, prin care se solicită constatarea nulității unui act juridic.

Înalta Curte constată că, în raport de cele reținute, sunt incidente dispozițiile art. 107 din C. proc. civ. care cuprind regula generală în materie de competență teritorială, potrivit cu care, "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel", dar și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 4 din același act normativ care stipulează că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai este competentă "instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Prin urmare, fiind o competență alternativă, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în considerarea dispozițiilor art. 116 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 129 din actul normativ menționat, doar normele juridice referitoare la competența generală a instanțelor judecătorești, precum și cele referitoare la competența materială și cea teritorială exclusivă au caracter imperativ, fiind de ordine publică. Per a contrario, competența teritorială alternativă are caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

În raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În cauză, pârâții Sindicatul Salariaților din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Externe nu au invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, secția a III-a civilă, ci, au susținut alte apărări, referitoare la inadmisibilitatea și netemeinicia demersului judiciar.

Prin urmare, cum reclamanții au promovat o acțiune personală imobiliară de drept comun și nu una reglementată de legile speciale cu caracter reparatoriu în materia imobilelor preluate abuziv, Tribunalul București, secția a III-a civilă, întâi sesizat, nu se putea dezînvesti din oficiu, excepția necompetenței teritoriale nefiind de ordine publică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.