ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2372/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 11 iunie 2008, sub nr. x/2008, astfel cum a fost precizată, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Afacerilor Externe să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de aprox. 2.000 mp, situat în București, str. x, colț cu str. x și cu str. x, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 27 iunie 2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată, reclamanții B., C., D., E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se constate inexistența titlului Statului cu privire la terenul în suprafață de 1.983 mp, situat în București, str. x, colț cu str. x și cu str. x, precum și să se constate caracterul abuziv al preluării în fapt a imobilului de către Stat, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 14 iulie 2020, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a conexat dosarul nr. x/2019 la dosarul nr. x/2008.

În dosarul nr. x/2019, Ministerul Afacerilor Externe a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Statul Român.

Prin sentința civilă nr. 45 din 13 ianuarie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, a admis excepția inadmisibilității, a respins cererile de chemare în judecată conexate, ca inadmisibile, și a admis cererea de intervenție accesorie.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții au formulat apel, care a fost respins de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 1964A din 20 decembrie 2022.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au declarat recurs, care a fost respins, ca nefondat, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1183 din 24 aprilie 2024.

Împotriva acestei decizii civile, la 10 mai 2024, C., E., D., F. și G. au formulat contestație în anulare, iar, la 25 septembrie 2024, au depus motivele contestației în anulare.

Contestatorii au invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, susținând că procedura de chemare a părților, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost legal îndeplinită, sens în care au învederat, în sinteză, următoarele argumente:

În contextul intervenirii decesului recurentei B., instanța de recurs a respins cererea de amânare, apreciind că nu este necesară dezbaterea procedurii succesorale, întrucât în cauză nu se contestă calitatea de moștenitori a prezumaților succesori G. și F.. Or, aceștia din urmă nu puteau avea calitatea de parte în dosar, câtă vreme nu era stabilită calitatea lor de moștenitori, care ar fi justificat transmiterea calității procesuale active. Mai mult, decesul unei părți în cursul litigiului determina suspendarea de drept a judecății, conform art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Din moment ce instanța de recurs nu a procedat astfel, procedura de chemare a părților a fost viciată.

Contestatorii au invocat și motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, susținând că decizia instanței de recurs a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, sens în care au învederat, în sinteză, următoarele argumente:

În primul rând, în cauză a fost încălcat principiul repartizării aleatorii, consacrat de art. 58 din Legea nr. 304/2022, în condițiile în care la dosarul de recurs nu există dovezile privind repartizarea aleatorie, astfel cum sunt prevăzute de art. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la fila x apărând o mențiune tipizată, denumită "Repartizarea dosarelor din data de 12.03.2024", care nu a fost asumată, prin nume și semnătură, de către nicio persoană. Aspectele esențiale ce garantează dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 din CEDO, demonstrează natura de ordine publică a normelor referitoare la repartizarea aleatorie.

În al doilea rând, instanța de recurs a pronunțat decizia contestată în stare de incompatibilitate, respectiv înainte de a fi soluționată cererea de recuzare (ce a făcut obiectul dosarului asociat nr. x/2008) și cu ignorarea cererii depuse la ora 11:40, prin care aducea la cunoștință completului de judecată existența stării de incompatibilitate, fiind încălcate prevederile art. 31 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, care interzic judecătorului recuzat să efectueze orice alte acte de procedură în cauză de la formularea cererii de recuzare și până la soluționarea acesteia.

Contestatorii au mai invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865, susținând că există o eroare materială, întrucât instanța de recurs a procedat la soluționarea cauzei fără să observe că la dosar nu există dovezile privind repartizarea aleatorie a cauzei.

Contestatorii au invocat și motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de casare prezentat la pct. 2.2. din memoriul de recurs (par. 101 și urm.), prin care s-a invocat refuzul aplicării dispozițiilor art. 17, art. 26, art. 32, art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 25 și art. 56 din Legea nr. 7/1996 și art. 57 din Constituție privind regimul înscrierilor în cartea funciară, care confereau reclamanților dreptul asupra "bunului" înscris.

Astfel, instanța de recurs a omis a analiza un motiv esențial de recurs, prin care s-a învederat, pe de o parte, că recurenții au un drept de proprietate ce se prezumă că există, din moment ce nu a fost niciodată radiat din cartea funciară, iar, pe de altă parte, că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru înscrierea valabilă a pretinsului drept de proprietate publică a Statului.

Instanța de recurs s-a limitat la o analiză formală a acestui motiv de recurs, preluând formal motivarea instanței de apel, care a preluat, la fel de lacunar, motivarea primei instanțe, reținând că reclamanții nu ar avea un "bun", în sensul Convenției europene, cu motivarea că "nu au o hotărâre judecătorească care să le recunoască un drept referitor la imobilul revendicat". Instanța de recurs a omis să cerceteze argumentele esențiale prezentate la par. 106 din memoriul de recurs, care reprezentau interpretarea noțiunii de "bun", bazată pe interpretarea corectă a hotărârii din cauza pilot Maria și a altor hotărâri posterioare acesteia și care implicau o explicație concretă, a propriilor argumente ale instanței de recurs cu privire la respingerea acestora.

De asemenea, instanța de recurs nu a cercetat motivul prin care s-a invocat necesitatea aplicării principiului bunei guvernări consacrat în Recomandarea CM/Rec(2007)7 și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.

Contestatorii au învederat că aceste argumentele invocate în susținerea recursului au o individualitate distinctă, care implicau cu necesitate pronunțări exprese, cu raționamente logico-juridice independente unele de altele. Analiza în bloc a unor motive de casare nu corespunde unei cercetări concrete, conforme exigențelor privind motivarea hotărârii judecătorești.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor prevăzute la art. 317 și art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele considerente de drept:

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 317 (contestația în anulare de drept comun) și la art. 318 (contestația în anulare specială) din C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 317 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență". De asemenea, conform art. 318 alin. (1) din același Cod: "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Invocând motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, contestatorii au învederat că, în contextul intervenirii decesului recurentei B., instanța de recurs a respins cererea de amânare, apreciind că nu este necesară dezbaterea procedurii succesorale, din moment ce în cauză nu se contestă calitatea de moștenitori a prezumaților succesori G. și F.. În opinia contestatorilor, aceștia din urmă nu puteau avea calitatea de parte în dosar, câtă vreme nu era stabilită calitatea lor de moștenitori, care ar fi justificat transmiterea calității procesuale active, iar decesul unei părți determina suspendarea de drept a judecății, conform dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest motiv de contestație este nefondat.

Astfel cum rezultă din reglementarea art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, se poate formula contestație în anulare atunci când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost legal îndeplinită, ceea ce înseamnă că ori că partea nu a fost deloc citată, deși citarea era obligatorie, potrivit legii, sau instanța a dispus citarea părților, ori că citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat pricina și partea a lipsit. Asemenea situații pot exista când partea nu este citată la domiciliul indicat, citația nu cuprinde elementele prevăzute de lege, s-a considerat în mod greșit că partea are termen în cunoștință, agentul procedural nu a înmânat citația în condițiile legii, citarea prin publicitate s-a făcut cu rea-credință etc.

În cauză, se constată că părți în calea de atac extraordinară a recursului au fost recurenții C., E., D., F. și G. și intimații Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și Ministerul Afacerilor Externe. După cum s-a învederat în chiar cuprinsul cererii de recurs, F. și G. au exercitat calea de atac în calitate de succesori ai reclamantei B., decedată la 19 septembrie 2023, după pronunțarea deciziei instanței de apel. Se mai reține că, potrivit înscrisurilor anexate cererii de recurs, necontestate în cauză, F. și G. sunt fiii defunctei.

Contrar susținerilor contestatorilor, nu este întemeiat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât, pentru termenul din 24 aprilie 2024, când a avut loc judecata recursului, toate părțile litigante au fost legal citate, inclusiv recurenții F. și G., aceștia din urmă fiind citați, cu respectarea dispozițiilor legale, la domiciliul procesual indicat prin cererea de recurs (sediul profesional al S.C.A. "H. și Asociații"), astfel cum atestă dovezile aflate la dosarul de apel. Mai mult, la termenul de din 24 aprilie 2024, acești doi recurenți au fost reprezentați de doamna avocat H., în baza procurilor speciale depuse la dosarul de recurs, împrejurare de care a luat act și instanța de recurs.

Dat fiind că, pentru termenul din 24 aprilie 2024, când a avut loc judecata recursului și pronunțarea hotărârii, toate părțile litigante au fost legal citate, se constată că sunt lipsite de relevanță susținerile prezentate la pct. 18-30 din contestația în anulare, referitoare la condițiile în care operează transmiterea calității procesuale active, la respingerea de către instanța de recurs a cererii de amânare, la nefinalizarea procedurii succesorale notariale de pe urma defunctei B., precum și la eventuala incidență a dispozițiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât astfel de aspecte nu intră sub incidența motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865.

Contestatorii au invocat motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, susținând că decizia contestată a fost pronunțată de către instanța de recurs, pe de o parte, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii, iar, pe de altă parte, în stare de incompatibilitate.

Înalta Curte constată că și acest motiv de contestație este nefondat.

Astfel cum rezultă din reglementarea art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, se poate formula contestație în anulare atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, fiind vorba despre nesocotirea normelor procesuale care reglementează competența absolută, adică competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 159 din C. proc. civ. de la 1865.

Din moment ce contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, motivele prevăzute de legiuitor sunt de strictă aplicare, astfel că dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 se interpretează în sensul că vizează doar încălcarea normelor de competență absolută, nu și a normelor de organizare judecătorească de ordine publică, cum sunt cele referitoare la principiul repartizării aleatorii (art. 58 din Legea nr. 304/2022, art. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 94 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești) sau la incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor (art. 24-36 din C. proc. civ.). Sub acest ultim aspect, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară s-a statuat, în mod constant, că pe calea acestui motiv de contestație nu se poate invoca incompatibilitatea sau alte neregularități privind compunerea și constituirea completului de judecată, întrucât acestea sunt reglementate prin norme de organizare judecătorească, iar nu prin norme de competență.

Ca atare, toate argumentele prezentate la pct. 31-76 din contestația în anulare, inclusiv cele care fac trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale a României, sunt lipsite de relevanță, întrucât chestiunile invocate de către contestatori nu intră sub incidența motivului prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

Contestatorii au invocat și motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I din C. proc. civ. de la 1865, susținând că există o eroare materială, întrucât instanța de recurs a procedat la soluționarea cauzei fără să observe că la dosar nu există dovezile privind repartizarea aleatorie a cauzei.

Înalta Curte constată că și acest motiv de contestație este nefondat, întrucât textul de lege se referă la ipoteza în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, ceea ce implică invocarea unei greșeli formale evidente, care să fi determinat soluția pronunțată de către instanța de recurs (de exemplu, anularea recursului ca netimbrat, deși dovada taxei judiciare de timbru era depusă la dosar; respingerea recursului ca tardiv, deși acesta fusese depus la oficiul poștal cu respectarea termenului legal etc.).

Or, chestiunea invocată de către contestatori, și anume lipsa de la dosar a dovezilor privind repartizarea aleatorie a cauzei, nu privește "dezlegarea dată recursului", ci aduce în discuție o normă de organizare judiciară, ce nu poate determina, în niciun caz, soluția instanței de recurs, astfel că sunt lipsite de relevanță argumentele prezentate la pct. 77-87 din contestația în anulare.

Contestatorii au mai invocat motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze motivul II de casare.

Înalta Curte constată că și acest motiv de contestație este nefondat.

Astfel cum s-a statuat în practica judiciară, motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865 nu este incident atunci când instanța de recurs a omis să cerceteze un simplu argument, iar nu un motiv de casare, și nici atunci când au fost grupate criticile aduse hotărârii și acestea au fost analizate global. Într-adevăr, art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865 se referă in terminis la omisiunea instanței de recurs de a examina vreunul dintre "motivele de modificare sau de casare", iar nu dintre argumentele subsumate motivelor de recurs. De asemenea, instanța poate grupa argumentele invocate în dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient să arate considerentele pentru care a găsit neîntemeiat motivul de recurs, chiar dacă nu a răspuns explicit tuturor argumentelor invocate.

Sub acest aspect, la pag. 29-30 din decizia recurată, s-a arătat că "subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, partea reclamantă dezvoltă mai multe critici distincte, prin care pretinde nelegalitatea soluției de respingere, ca inadmisibile, a acțiunilor deduse judecății, cărora le subsumează argumente parțial comune, astfel că analiza va avea în vedere gruparea argumentelor".

Contrar celor susținute de contestatori, instanța de recurs, respingând, ca nefondat, recursul, nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate prin memoriul de recurs (cele prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865).

Referitor la aspectele invocate de contestatori, acestea nu pot fi primite, întrucât, începând cu pag. 30 a deciziei recurate, instanța de recurs a dezlegat criticile dezvoltate la par. 101 și urm. din memoriul de recurs, reținând, în esență, că nu era necesar ca instanța de apel să analizeze dispozițiile art. 17, art. 26, art. 32, art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 25 și art. 56 din Legea nr. 7/1996 și art. 57 din Constituție, în contextul în care prima instanță a respins, ca inadmisibile, cererile de chemare în judecată conexe, cu motivarea că, pe de o parte, partea trebuia să parcurgă procedura specială reglementată de Legea nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, că acțiunea în constatare conexă nu este admisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 111 din C. proc. civ. de la 1865. Faptul că partea nu este mulțumită de raționamentul juridic al instanței de recurs nu îi deschide calea contestației în anulare, întemeiate pe motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, întrucât acesta vizează doar omisiunea instanței de recurs de a examina vreunul dintre motivele de recurs, nu și modalitatea în care instanța le-a examinat, nefiind admisibil recursul la recurs.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele prevăzute de art. 317-318 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatorii C., E., D., F. și G. împotriva deciziei nr. 1183 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.