Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2024
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2024

HOTĂRÂRE
01.04.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Ministerul Finanțelor și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 388A din 1 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a IV-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-11-08
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2020/2023
Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă la
ÎCCJ 2024-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 192/2024
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a ci
ÎCCJ 2024-03-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civi
ÎCCJ 2023-09-26
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2023
Ședința publică din data de 26 septembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 24.09.2021 su
ÎCCJ 2024-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a V-a Civilă la data de 1
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă