Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2025
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2025

HOTĂRÂRE
12.06.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 12 iunie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 97 din 16 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2014, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., încheierea fiind pronunțată în procedura de regularizare a cererii, prevăzută de art. 200 C. proc. civ. Prin decizia nr. 26 din 6 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 97 din 16 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2014. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 26 din 6 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs neîntemeiat în fapt și în drept.

3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 6 mai 2025, a fost fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea recurentului, pentru soluționarea recursului. 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează în sensul că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Recursul declarat în cauză de reclamantul A. a fost formulat împotriva deciziei civile nr. 26 din 6 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamant împotriva încheierii nr. 97 din 16 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. x/2014. Întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv al unicității. Potrivit principiului legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc.

civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege; așadar, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunțată în soluționarea unui recurs, aceasta nu mai poate fi atacată cu recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 26/R din 6 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 26/R din 6 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1825/2025
Ședința publică din data de 22 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Târgu-Mureș Prin decizia nr. 20/R din 20 februarie 2025 a Curții de Ape
ÎCCJ 2025-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 264/2025
Ședința publică din data de 05 februarie 2025 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: I. 1 Circumstanțele cauzei. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la 18 aprilie 2
ÎCCJ 2025-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2025
Ședința publică din data de 12 iunie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 12 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios adminis
ÎCCJ 2025-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 952/2025
Ședința publică din data de 6 mai 2025 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Cluj: Prin decizia civilă nr. 245/R din 22 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj
ÎCCJ 2019-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2019
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de recurs La data de 4 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost înregistrat rec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă