ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 12 iunie 2025
Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin încheierea din 12 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, în dosarul nr. x/2023, a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata apelului declarat de contestatorul A. împotriva sentinței nr. 1366 din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț.
Prin decizia nr. 293 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 12 iunie 2024, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ în dosarul nr. x/2023.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 293 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, contestatorul A. a declarat recurs, neîntemeiat în fapt și în drept.
Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin rezoluția din 27 februarie 2025, a fost fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează în sensul că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
Recursul declarat în cauză de recurentul A. a fost formulat împotriva deciziei civile nr. 293 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, în recurs.
Întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată în calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că reiterarea aceleiași căi de atac este inadmisibilă, având în vedere că în dreptul procesual român sistemul căilor de atac este guvernat de principiul legalității, respectiv al unicității.
Potrivit principiului legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege; așadar, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Prin urmare, întrucât decizia atacată în prezenta cauză este o decizie definitivă, pronunțată în soluționarea unui recurs, aceasta nu mai poate fi atacată cu recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 293 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 293 din 7 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.