ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția Civilă la 16.08.2023, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A., în calitate de președinte al B., a solicitat obligarea pârâtei C. la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale, în baza prevederilor art. 1.349 alin. (1) și (2) C. civ. coroborat cu prevederile art. 1.381 C. civ. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 1127/24.11.2023, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de instanță din oficiu. A anulat cererea. Prin decizia nr. 60/A/15.02.2024, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul reclamantului A. împotriva sentinței civile nr. 1127/24.11.2023 a Tribunalului Sălaj, pe care a anulat-o în parte. A dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instante, în privința acțiunii formulate de reclamantul A., în nume propriu. A menținut soluția de admitere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant și de anulare a cererii formulate de reclamantul A., prin reprezentant B., reprezentată prin președinte A..

Al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 370/23.04.2024, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins, ca nefondată, cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta C. având ca obiect pretenții. Prin decizia nr. 279/A/03.10.2024, Curtea de Apel Sălaj, secția I civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant al B., reprezentată prin președinte A. pentru apelantul A.. A anulat apelul declarat de A., prin reprezentant B., reprezentată prin președinte A. împotriva sentinței nr. 370/23.04.2024 a Tribunalului Sălaj. A respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 279/A/03.10.2024 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare aceleiași curți de apel. Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod greșit a fost admisă și excepția lipsei calității de reprezentant a numitului A., președintele B., în contra probelor depuse la dosar care atestă această calitate a recurentului. În egală măsură și admiterea excepției lipsei calității de reprezentant al B. pentru persoana fizică A. este greșită, reclamantul nesusținând în vreun moment o astfel de calitate. Prin urmare și soluția de anulare a apelului este greșită, acesta fiind motivat conform legii. Invocarea unor articole din C. proc. civ. nu constituie un argument legal pentru admiterea excepției, cu atât mai mult cu cât aceste texte de lege sunt greu de înțeles de către justițiabili, iar un articol prevede ceva și altul îl contrazice. De asemenea, în mod greșit, instanța de apel a reținut că, în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău se dezbate succesiunea mamei reclamantului, acel dosar având ca obiect cererea de partaj depusă de pârâta din prezentul litigiu. Prin motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel nu face vorbire despre încălcarea, de către doamna judecător D., a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., aceasta pronunțându-se de două ori în prezenta cauză și astfel completul de judecată fiind nelegal constituit. De asemenea, instanța de apel face confuzie între noțiunea de instanță de judecată și noțiunea de complet de judecată. În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța nu a ținut cont de puterea de lucru judecat a actelor de constituire a B., respectiv încheierea civilă nr. 265/C/03.04.2008 din dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Zalău. Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a învederat că, în mod greșit, instanța de apel reține că, în cauză, expresiile jignitoare proferate de către pârâtă la adresa recurentului nu contravin legii civile, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Contrar statuărilor instanței de apel, recurentului i-au fost încălcate drepturi fundamentale, încălcare ce atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, ale cărei condiții cumulative sunt îndeplinite în cauză. Prin întâmpinarea formulată cu prilejul judecării apelului, pârâta încercat să inducă în eroare instanța de judecată, iar susținerile acesteia sunt nereale și nu trebuiau să fie luate în considerare de către instanța de apel. Contrar celor reținute de către instanța de apel, afirmațiile pârâtei au fost jignitoare, publice și creatoare de prejudicii, au fost probate de către recurentul-reclamant și se impune sancționarea lor ca atare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea transmisă la 11.02.2025, intimata-pârâtă C. a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a recurentului A., conform sentinței civile nr. 1127/2023 a Judecătoriei Zalău și a deciziei civile nr. 60/2024 a Curții de Apel Cluj. Intimata învederează că analiza pe care recurentul o face asupra hotărârilor judecătorești menționate în cererea de recurs reprezintă o opinie și o interpretare personală, iar nu un argument juridic apt să fundamenteze demersul judiciar. Hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, legalitatea actelor de înființare a B. nu are relevanță în ce privește excepția lipsei calității dovezii de reprezentant a numitului A., iar afirmațiile la care face referire recurentul au fost formulate de către intimată în cadrul unor proceduri judiciare, în scopul formulării de răspunsuri solicitate de către instanță, nefiind de natură a-i cauza acestuia vreun prejudiciu. Intimata apreciază că nu pot fi acordate daune morale recurentului pentru afirmații făcute în cererile adresate instanțelor judecătorești, iar acesta nu a dovedit că aceste afirmații făcute în cadrul procesului au ajuns la cunoștința mai multor persoane. Cererile în justiție nu pot fi considerate fapte ilicite, așa cum s-a reținut și în dosarele nr. x/2020, respectiv nr. 6987/302/2021, în care s-au dedus judecății aspecte similare. Recurentul nu face proba verității, respectiv faptele prezentate de acesta sunt incomplete, trunchiate și infirmate de probele dosarului. În cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, nu există faptă ilicită, nu există vreo culpă a intimatei și nu sunt dovedite daunele morale suferite. Solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor din actul procedural, admiterea recursului astfel cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin criticile subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5) din C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează situația în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurentul se arată nemulțumit de modalitatea în care instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității de reprezentant al B., reprezentată prin președinte A., pentru apelantul A.. Cu titlu prealabil, întrucât excepția lipsei calității de reprezentant invocată de intimata-pârâtă reprezintă o chestiune care este dedusă judecății și prin motivul de recurs anterior menționat, Înalta Curte o va analiza în cadrul recursului, din perspectiva unei critici de nelegalitate, prezentele considerente răspunzând și excepției invocate prin întâmpinare. Astfel, Înalta Curte constată că, atât cererea de chemare în judecată, cât și memoriul de apel, sunt formulate de către A., în calitate de președinte al B., în reprezentarea reclamantului A.. Față de această modalitate de exercitare a drepturilor procesuale, în acord cu statuările instanței de apel, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 9/04.04.2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400/26.05.2016, potrivit căreia, "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată și reprezentarea convențională a persoanei juridice în fața instanțelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă." Potrivit acestei decizii, reprezentarea convențională în fața instanțelor de judecată se realizează prin avocați sau consilieri juridici, situație ce exclude ca o persoană fizică să poată fi reprezentată de către o persoană juridică, întrucât reprezentarea în sine nu poate constitui obiect de activitate al mandatarului. De asemenea, cele statuate prin decizia menționată, se coroborează cu dispozițiile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "În fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar." Împrejurarea că recurentul-reclamant este președintele B., conform actelor de constituire a acestei entități, nu este contestată de către instanța de apel și nu are relevanță în soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant, întrucât nu s-a pus în discuție nici legalitatea constituirii asociației și nici calitatea de președinte a recurentului, ci posibilitatea legală ca B., prin președinte, să reprezinte o persoană fizică (recurentul) în cadrul unei proceduri judiciare. De altfel, recurentul a exercitat recursul în aceeași modalitate, învederând că recursul este formulat de A., legal reprezentat de A., în calitate de președinte al B., în baza prevederilor Statului asociației și a actelor de constituire ale acesteia, motiv pentru care, prin întâmpinare, intimata C. a reiterat excepția lipsei calității de reprezentant, pentru aceleași motive expuse și în calea de atac a apelului. Față de cele arătate, critica de nelegalitate privind acest aspect va fi respinsă, ca nefondată, apreciindu-se că soluția instanței de apel este în conformitate cu dispozițiile legale, iar motivul de recurs invocat nu este incident. Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., motiv de recurs ce vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele, pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurentul învederează că instanța de apel nu a ținut cont de încălcarea, de către doamna judecător D., a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., aceasta pronunțându-se de două ori în prezenta cauză și astfel completul de judecată fiind nelegal constituit și a făcut confuzie între noțiunea de instanță de judecată și noțiunea de complet de judecată. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. au în vedere trei ipoteze, care conduc la casarea unei hotărâri și anume: a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță; b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic; c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare. În cauza de față, se susține că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv, instanța de apel nu a avut în vedere sau nu a ținut cont de anumite critici supuse analizei în calea devolutivă de atac. Contrar acestor afirmații, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat critica privind nelegala constituire a completului determinată de faptul că acesta a fost compus din același titular, care a soluționat cauza în prima instanță, în primul ciclu procesual. În acest sens, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 1127/24.11.2023 pronunțată în primul ciclu procesual, Tribunalul Sălaj admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de instanță din oficiu, și a anulat cererea de chemare în judecată, cauza fiind astfel soluționată în baza unei excepții procesuale, fără a se intra în cercetarea fondului dreptului. A mai reținut instanța de apel că, prin decizia civilă nr. 60/A/2024, Curtea de Apel Cluj, admițând apelul reclamantului împotriva sentinței anterior menționate, a trimis cauza spre rejudecare, fiind menținută soluția de admitere a excepției dovezii calității de reprezentant. Cum în litigiul pendinte, ca efect al deciziei din apel din primul ciclu procesual, instanța de trimitere, Tribunalul Sălaj, nu mai trebuia să se pronunțe asupra excepției procesuale a lipsei dovezii calității de reprezentant, ci pe fondul pricinii, instanța de apel a concluzionat că judecătorul care a pronunțat soluția în primă instanță, în temeiul respectivei excepții, nu este incompatibil, astfel motivul de apel nu poate fi primit. De asemenea, instanța de apel a analizat și critica întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., despre care a reținut că nu poate fi primită, întrucât "apelantul nu a înțeles să uzeze de aceste prevederi legale și nu a formulat cerere de recuzare a completului care a soluționat cauza în primă instanță." Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nici această critică nu poate fi primită, iar motivul de recurs invocat nu se justifică. În ce privește critica subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ. privind încălcarea autorității de lucru judecat, recurentul arată că instanța nu a ținut cont de puterea de lucru judecat a actelor de constituire a B., respectiv încheierea civilă nr. 265/C/03.04.2008 din dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Zalău. Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ., hotărârea recurată poate fi casată pentru motive de nelegalitate "când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat". Autoritatea de lucru judecat este reglementată de art. 430 din C. proc. civ., text legal potrivit căruia "(1)Hotărârea judecătorească ce solutionează, în tot sau in parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestatia în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre." Efectele lucrului judecat sunt reglementate de art. 431 din C. proc. civ., ce statuează în sensul că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă." Prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sancționează cu nelegalitatea, hotărârea judecătorească, care ignoră autoritatea de lucru judecat, derivând dintr-un litigiu anterior desfășurat în cadrul unei proceduri contencioase, purtat între aceleași părți, pentru aceeași cauză și cu obiect similar. Prin încheierea civilă nr. 265/C/03.04.2008 pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr. x/2008, s-a dispus înscrierea B. în Registrul Asociațiilor și fundațiilor ținut la grefa Judecătoriei Zalău, reținându-se, în cadrul unei proceduri necontencioase, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 din O.G. nr. 26/2000 referitor la actele necesare constituirii asociațiilor. Astfel, prin acest demers judiciar, asociația respectivă a dobândit personalitate juridică. Prezenta cauză are ca obiect acțiunea în răspundere civilă delictuală promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta C., pentru pretinse prejudicii produse reclamantului prin afirmații jignitoare proferate de către pârâtă în cadrul litigiilor civile dintre părți. Față de obiectul, părțile și finalitatea celor două cauze, este evident că nu există o autoritate de lucru judecat, în lipsa existenței triplei identități de cauză, obiect și părți, pe care instanța de apel să fi trebuit a o avea în vedere. Înalta Curte constată că recurentul formulează această critică, pe care o subsumează unui motiv de recurs distinct, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7) din C. proc. civ., prin raportare la aspectul procedural al excepției lipsei calității de reprezentant. În acest sens, pretinsa autoritate de lucru judecat se raportează, în realitate, la faptul că prin încheierea civilă menționată asociația, al cărei președinte este recurentul este legal constituită, iar calitatea sa de președinte este legal dobândită, aspecte care, în opinia recurentului, ar fi trebuit să-i legitimeze acestuia reprezentarea în prezenta cauză. Or, așa cum s-a arătat printr-un considerent anterior, în cauză, nu s-a pus în discuție nici legalitatea constituirii asociației și nici calitatea de președinte a recurentului, ci posibilitatea legală ca B., prin președinte, să reprezinte o persoană fizică (recurentul) în cadrul unei proceduri judiciare. Pentru argumentele prezentate, critica întemeiată pe acest motiv de recurs va fi respinsă, ca nefondată. Prin criticile întemeiate pe motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., motiv de recurs ce privește situația în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale raportat la afectarea dreptului la imagine al recurentului, prin afirmațiile jignitoare făcute de către pârâtă la adresa acestuia. Înalta Curte reține că pentru atragerea răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1349 din Noul C. civ., instanța constată că trebuie să fie îndeplinite cumulativ patru cerințe: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția autorului. Faptele ilicite sunt conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii. Prin fapta ilicită înțelegem acțiunea sau inacțiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături sau caracteristici: a) fapta are caracter obiectiv sau existență materială, constând într-o conduită ori manifestare umană exteriorizată; b) fapta este mijlocul prin care se obiectivează un element psihic, subiectiv: voința omului care a ales o anumită conduită; c) fapta este contrară ordinii sociale și reprobată de societate; reprobarea socială, din punct de vedere subiectiv, este legată de vinovăție, iar din punct de vedere obiectiv, își găsește expresia juridică în caracterul ilicit al faptei. Termenul de ilicit, prin el însuși, evocă ideea de comportare interzisă sau contrară unei norme juridice imperative. Faptele ilicite se pot obiectiva în acțiuni sau inacțiuni contrare legii și bunelor moravuri. Drepturile subiective și interesele legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice sunt numeroase și diferite. La fel sunt și faptele prin care acestea pot fi încălcate. Faptele ilicite ale oamenilor sunt pozitive, adică fapte de comisiune sau inacțiuni, constând în neîndeplinirea obligațiilor legale corespunzătoare exercitării drepturilor cetățenilor. În legătura cu existența unei fapte ilicite, se observă că art. 1349 alin. (1) din Noul C. civ. reglementează obligația generală de a respecta regulile de conduită impuse de lege și de obiceiul locului, precum și de a nu aduce atingere prin acțiuni sau inacțiuni drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Orice conduită contrară reprezintă o faptă ilicită care determină atragerea răspunderii pentru prejudiciul cauzat. În ceea ce privește existența faptei ilicite, aceasta constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar așadar, ca acțiunea sau inacțiunea să fie contrară ordinii sociale și reprobată de societate, să fie consecința unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice. Pornind de la faptul ca ilicitul reprezintă ceea ce este interzis de lege, oprit sau care încalcă fie anumite dispoziții legale, principii ori reguli, ajungem la fapta ilicită, adică acea faptă care declanșează răspunderea materială. În caz contrar, adică atunci când fapta nu este declarată de lege ilicită, este de la sine înțeles că răspunderea materială este exclusă. Totodată, în cadrul răspunderii delictuale nu orice faptă a omului, care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane, angajează răspunderea pentru prejudiciul cauzat victimei, ci numai aceea care s-a săvârșit cu vinovăție de către cel ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În caz contrar, adică atunci când fapta nu este săvârșită cu vinovăție, este de la sine înțeles că răspunderea materială este exclusă. De asemenea, potrivit art. 1381 din C. civ., "1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparație; (2) Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparație îi sunt aplicabile, de la data nașterii sale, toate dispozițiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor." Prin precizarea la acțiune, recurentul-reclamant a mai invocat dispozițiile art. 58 din C. civ., potrivit cărora "(1) Orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege. (2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.", precum și dispozițiile art. 72 din C. civ., potrivit cărora "(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75." Recurentul-reclamant învederează, în raport de dispozițiile legale antereferite, că afirmațiile jignitoare proferate de către pârâtă în cadrul actelor de procedură depuse în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, în cadrul căruia se dezbate succesiunea după mama recurentului și fratele său decedat (intimata-pârâtă fiind fosta soție a acestuia), sunt de natură a-i încălca dreptul la demnitate, dreptul la onoare, dreptul la imagine și dreptul la reputație. În acest sens, recurentul apreciază, în dezacord cu statuările instanței de apel, că în cauză sunt incidente condițiile răspunderii civile delictuale și se impune repararea prejudiciului în modalitatea solicitată, prin cererea de chemare în judecată. Critica nu poate fi primită, pentru argumentele ce se vor arăta. Condițiile răspunderii civile delictuale sunt legate de existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea, existența vinovăției celui care a determinat producerea prejudiciului, iar lipsa oricăreia dintre acestea conduce spre respingerea demersului judiciar promovat pe acest temei. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este posibil să nu se angajezeze răspunderea civilă delictuală a persoanei chiar în ipoteza comiterii unei fapte ilicite, dacă gravitatea încălcării este redusă. Pentru a constitui o încălcare a art. 8 din Convenție, care protejează dreptul la reputație, un atac împotriva reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să cauzeze un prejudiciu victimei, prin atingerile aduse dreptului acesteia la respectul vieții private (cauza A. c. Norvegiei, hotărârea din 9 aprilie 2009, par. 64). Criteriile conturate pentru aprecierea existenței unei încălcări sunt: contextul în care au fost făcute afirmațiile denigratoare, calitatea victimei și a făptuitorului, atitudinea subiectivă a persoanelor respective, existența unor relații apropriate, existența unei doze de exagerare a limbajului artistic și proporționalitatea sancțiunii cu fapta comisă. Având în vedere criteriile enunțate, Înalta Curte relevă că între recurentul-reclamant din prezenta cauză și intimata-pârâtă există o relație conflictuală probată cu înscrisuri, generată, în esență, de dezbaterea succesiunii de pe urma mamei recurentului-reclamant, obiect al dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău. În cadrul acestei relații conflictuale, recurentul-reclamant și intimata-pârâtă și-au adus acuzații reciproce, jigniri și cuvinte insultătoare. Chiar și în prezenta cale extraordinară de atac, prin memoriul de recurs s-a învederat că intimata a folosit, în actele de procedură din cadrul dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, apelativele "mincinos și hoț dovedit", referitor la recurent, afirmând și că acesta necesită "un control psihiatric", situație de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei, iar prin întâmpinare, intimata a învederat că recurentul este cel care proferează injurii și amenințări la adresa acesteia, iar "întreaga argumentație a situației de fapt nu reprezintă altceva decât frustrări, aprecieri și interpretări personale ale reclamantului pornite de la prezumția total eronată potrivit căreia subscrisa i-am produs prejudicii neprobate". Cu privire la susținerea recurentului în sensul că i-ar fi fost afectată imaginea și reputația, Înalta Curte reține ca fiind relevant contextul în care au fost făcute aceste afirmații și constată că toate discuțiile dintre părți s-au desfășurat în cadrul dosarului la care doar părțile au acces, astfel încât nu se poate afirma că în spațiul public, apelativele sau expresiile folosite de intimata-pârâtă au produs vreun efect, imaginea și reputația recurentului rămânând neafectate din acest punct de vedere. Împrejurarea că aceste alegații au fost realizate cu ocazia declanșării unui litigiu și că sunt inserate în cuprinsul actelor de procedură este relevantă întrucât nu sunt întrunite cerința publicității și ajungerii efective la cunoștința publicului pentru a conferi un grad ridicat al nivelului de afectare a dreptului la demnitate, onoare și reputație, din perspectiva art. 8 a Convenției Europene a Drepturilor Omului. Referitor la onoarea și demnitatea recurentului, Înalta Curte constată că expresiile folosite de intimata-pârâtă trebuie analizate în cadrul contextului factual dintre părți, respectiv raportat la împrejurarea că acestea își dispută proprietatea unor bunuri ce au aparținut mamei recurentului și la starea conflictuală generată de acest litigiu. Astfel, având în vedere că părțile sunt angrenate într-un litigiu care le situează într-o poziție de adversitate una față de cealaltă, că discuțiile dintre acestea se desfășoară într-un cadru restrâns, dat de cadrul procesual în care se desfășoară judecata în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Zalău, dar având în vedere și faptul că ambele părți au o modalitate defectuoasă de comunicare, aducându-și jigniri și acuze reciproce, Înalta Curte constată că faptele reclamate de către recurent nu se circumscriu caracterului ilicit specific răspunderii civile delictuale. Totodată, libertatea de exprimare trebuie privită și în contextul relațiilor personale dintre părți, respectiv modalitatea de comunicare defectuoasă se desfășoară între persoane ce sunt rude apropriate și care, în prezent, sunt într-un conflict generat de dezbaterea unei succesiuni, astfel încât aceste persoane sunt afectate de reacții emoționale, ce au degenerat în exprimări nepotrivite. Pe cale de consecință, este normal să se accepte o doză mai mare de exagerare în exprimare, tocmai din cauza faptului că relațiile de atașament, transformate în conflicte, generează reacții verbale, pe care nu toate persoanele le pot controla. Este adevărat că pârâta ar fi putut să aibă un limbaj mai elegant, lipsit de elemente jignitoare, dar la fel de adevărat este că în situațiile conflictuale dintre rude atât de apropiate unele elemente jignitoare de limbaj devin de nestăpânit, fiind pur emoționale și necontrolabile. În plus, nici recurentul nu a avut reacțiile cele mai potrivite, folosind la rândul său cuvinte jignitoare și provocând, prin atitudinea și vorbele sale, pârâta, până când limbajul acesteia a degenerat într-unul nepotrivit. Luând în considerare toate aceste elemente, Înalta Curte constată că, din punct de vedere al ilicitului faptelor, doza de exagerare emoțională necontrolabilă, care survine între rude în cazuri de conflict nu a fost depășită într-o manieră, care să-l prejudicieze pe recurentul-reclamant. Prin urmare, în acord cu statuările instanței de apel, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu se identifică o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, conduita pârâtei învederată de către recurent nu este una care să atragă răspunderea civilă delictuală, astfel încât critica de nelegalitate sub acest aspect nu poate fi primită. Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 279/A din 03 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.