ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1310/2021

Ședința publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., intervenientul forțat E., au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei S.C. D. S.A. la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului din 25 octombrie 2016 și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu derularea prezentului litigiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, art. 1357, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1391 C. civ. și prevederile O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

La termenul de judecată din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj a admis cererea de introducere în cauză a societăților F. S.R.L. și G. S.R.L. .

Prin notele de ședință depuse la 10 decembrie 2019 de societatea G. S.R.L. s-a învederat că, prin sentința civilă nr. 241/LC/2016, societatea G. S.R.L. a absorbit societatea F. S.R.L., care a încetat să mai existe.

Prin sentința civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2020, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâta S.C. D. S.A. prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., intervenientul forțat E. și G. S.R.L.

Pârâta S.C. D. S.A a fost obligată să plătească:

- în favoarea reclamantului A., echivalentul în RON al sumei de 60.000 euro, la cursul BNR de la data plății;

- în favoarea reclamantei B., echivalentul în RON al sumei de 60.000 euro, la cursul BNR de la data plății;

- în favoarea reclamantului C., echivalentul în RON al sumei de 30.000 euro, la cursul BNR de la data plății;

- reclamantului A. suma de 100 RON, reclamantei B. suma de 100 RON și reclamantului C. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzătoare pretențiilor admise.

În rest, cererea reclamanților a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 135/A din 2 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A., împotriva sentinței civile nr. 2 din 8 ianuarie 2020 a Tribunalului Sălaj, secția civilă, pronunțată în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul daunelor morale, astfel:

Pârâta S.C. D. S.A. a fost obligată să plătească în favoarea reclamanților daune morale, după cum urmează:

- în favoarea reclamantului A., suma de 45.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, în loc de suma de 60.000 euro;

- în favoarea reclamantei B., suma de 45.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, în loc de suma de 60.000 euro;

- în favoarea reclamantului C., suma de 22.500 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plății, în loc de suma de 30.000 euro.

Au fost păstrate restul dispozițiilor din sentința apelată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. D. S.A. la 30 octombrie 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 noiembrie 2020 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 5.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel, iar în urma trimiterii spre rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre, în sensul reanalizării gradului de culpă, implicit diminuării cuantumului daunelor morale și acordării acestora la nivelul jurisprudenței în materie, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei recurate au fost formulate următoarele critici:

Instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și, pe cale de consecință, în motivare a reținut motive contradictorii și a încălcat normele de drept material în materie de asigurări de răspundere civilă obligatorii.

Gradul culpei în legătură cu producerea accidentului din 25 octombrie 2016, în proporție de 75% a intervenientului E., respectiv 25% în sarcina victimei H., a fost stabilit în mod greșit.

Expertiza criminalistică nu a stabilit un procent de culpă și nu se menționează nici în hotărârea penală de recunoaștere un astfel de procent, astfel că instanța trebuia să stabilească un procent egal, întrucât nici proba științifică și nici alte mijloace de probă nu au evidențiat ca acțiunea intervenientului forțat cântărește mai mult în raportul cauzal. În acest sens a invocat dispozițiile art. 28 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Diminuarea procentului de culpă stabilit în sarcina victimei H. pentru producerea prejudiciului a cărui reparare se solicită s-a făcut în mod nefundamentat din punct de vedere legal, ceea ce duce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt aduse critici cu privire la soluția dată sub aspectul nemotivării deciziei recurate, invocându-se faptul că instanța nu a procedat la analizarea jurisprudenței în materia acordării daunelor morale și nu a specificat motivele pentru care aceasta nu a fost deloc reținută.

Cât privește motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse vizează raționamentul instanței aplicat la evaluarea prejudiciilor nepatrimoniale, deoarece încălcă atât prevederile art. 264 C. proc. civ., cât și pe cele ale art. 2213 C. civ. și art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

I. S.R.L. a depus întâmpinare la 17 februarie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că recursul nu se încadrează în niciunul dintre motivele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. decât în mod formal, fiind în realitate o reiterare a concluziilor formulate în apel.

Intimatul-intervenient E. a depus întâmpinare la 26 februarie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă D. S.A. a depus răspuns la întâmpinare la 15 martie 2021 prin care a solicitat admiterea cererii de recurs ca întemeiată, casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare și stabilirea gradului de vinovăție al părților implicate în cote egale.

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluția din 18 martie 2021 s-a stabilit termen la 10 iunie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul, prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală formulate de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. și intervenientul forțat E..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei - societate de asigurări - la plata de despăgubiri în cuantum de 600.000 euro, reprezentând daune morale cauzate de producerea accidentului din 25 octombrie 2016, în urma căruia a rezultat decesul conducătorului H., fiul reclamanților A. și B. și fratele reclamantului C..

Așadar, prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, fiind vorba despre un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat.

În primă instanță, litigiul a fost soluționat prin sentința civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2020 pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă, iar în apel, prin decizia civilă nr. 135/A din 2 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Împotriva deciziei pronunțate de către instanța de apel a înțeles să exercite recurs pârâta S.C. D. S.A.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 1 iulie 2019, prevăd că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Așadar, începând cu 21 decembrie 2018, în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se doar cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018, în conformitate cu prevederile art. 24 C. proc. civ., care statuează că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Față de dispozițiile legale evocate, se constată că pentru litigiile având ca obiect cereri în materia asigurărilor au fost instituite două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Astfel, decizia civilă nr. 135/A din 2 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, prin care a fost admis apelul îndreptat împotriva soluției primei instanțe într-un litigiu din materia asigurărilor este definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că data depunerii cererii de chemare în judecată este 1 iulie 2019 și că prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, hotărârea pronunțată în apel este definitivă, întrucât prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în litigii din materia asigurărilor.

Se mai reține că, în raport de dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", mențiunea în cuprinsul deciziei atacate a faptului că părțile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilității căii de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

În concluzie, constatând că hotărârea pronunțată în apel nu putea fi atacată cu recurs, deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privința litigiilor izvorâte din contracte de asigurare, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 135/A din 2 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2021.