ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 386/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, la 16 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C. și D., în nume propriu și pentru minorul E., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții F. S.A. și G., obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel: 400.000 euro pentru reclamatul C., 200.000 euro pentru reclamata D., 200.000 euro pentru reclamata B., 200.000 euro pentru reclamata A., 200.000 euro pentru reclamatul C., moștenitor al defunctului H., și 200.000 euro pentru reclamantul minor E.; la plata sumei de 12.924,19 RON, reprezentând daune materiale și la plata penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând de la cea de-a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 43 alin. (2), art. 1381-1395 C. civ. și pe cele ale Legii nr. 132/2017.

Pârâtul G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta F. S.A. a invocat inadmisibilitatea acțiunii civile promovate de reclamantul C., în calitate de moștenitor al defunctului H., prin raportare la dispozițiile art. 1391 alin. (4) C. civ.. În subsidiar, a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului cu privire la daunele morale solicitate, în calitate de moștenitor al defunctului H., pentru aceleași considerente. A solicitat respingerea acțiunii civile formulate de reclamanți, față de neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale (lipsa vinovăției) a intervenientului G. în producerea evenimentului rutier. În subsidiar, a solicitat diminuarea daunelor materiale și morale solicitate de reclamanți.

Prin sentința nr. 946 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în nume propriu și pentru minorul E., în contradictoriu cu pârâții F. S.A. și G.. A luat act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. A respins, ca nefondată cererea pârâtului privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 61 din 19 mai 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul declarat de intervenientul G. împotriva sentinței nr. 946 din 14 noiembrie a Tribunalului Sălaj, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis cererea acestuia privind obligarea reclamanților A., B., C., D., în nume propriu și pentru minorul E. și C., la plata sumei de 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 61 din 19 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții A., B., C. și D., în nume propriu și pentru minorul E..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., au susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură care reglementează obligația instanțelor de a motiva hotărârile pronunțate, decizia cuprinzând motive contradictorii și străine de cauză.

Recurenții au menționat că, prin hotărârea atacată, Curtea a înlăturat, în mod nelegal, apărările formulate în apel și, ca efect al greșitei calificări juridice, a pronunțat soluția fără a se raporta la poziția lor procesuală, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

De asemenea, au susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată prin încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material care vizează buna-credință a exercitării drepturilor recunoscute de lege, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au invocat aplicarea eronată a prevederilor art. 14 C. civ., arătând că motivele expuse în cuprinsul notelor de ședință nu au reprezentat solicitări de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, ci veritabile apărări, prin care tindeau la dovedirea bunei-credințe în exercitarea demersului judiciar, aspect ce este incompatibil cu reținerea culpei procesuale.

În subsidiar, recurenții au solicitat ca, în măsura în care Înalta Curte va reține cauza spre rejudecare, să respingă apelul formulat de pârâtul G. și să reducă valoarea onorariului de avocat.

Consideră că nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, întrucât nu sunt în culpă procesuală, acțiunea civilă fiind promovată cu respectarea prevederilor legale.

Referitor la soluția de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, recurenții au susținut că nu se află în culpă procesuală, întrucât au considerat că nu datorează taxă judiciară de timbru, aspect ce rezultă și din faptul că au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a stabilit cuantumul timbrajului la fond.

În situația în care se va aprecia în sens contrar, recurenții au solicitat reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtul G., conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în raport de activitatea efectiv îndeplinită de reprezentantul său convențional și de complexitatea litigiului dedus judecății.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimata F. S.A. a invocat excepția inadmisibilității motivelor de recurs ce vizează aplicarea normelor de drept material referitoare la buna-credință a exercitării drepturilor recunoscute de lege, care nu au fost invocate în apel, excepția inadmisibilității, referitoare la petitul ce vizează rejudecarea fondului de către instanța supremă și excepția nulității, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Intimatul G. nu a depus întâmpinare.

Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinarea intimatei F. S.A..

8.1 Prioritar, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata F. S.A. prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării motivelor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Privite în ansamblul lor, motivele de recurs vizează aplicarea greșită a normelor de procedură reglementate de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., din perspectiva obligării părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă, urmare constatării culpei procesuale reglementate de art. 453 din același act normativ; nemotivarea deciziei pronunțate în apel prin înlăturarea apărărilor formulate de recurenți prin notele scrise și ignorarea poziției lor procesuale, precum și eronata interpretare, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 14 C. civ.

Întrucât criticile invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se impune constatarea nulității recursului, astfel cum se susține de intimata F. S.A. prin întâmpinare.

8.2 Analizând motivul de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin sentința nr. 946 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată de recurenți (reclamanți), urmare faptului că aceștia nu s-au conformat obligației legale de a achita taxa judiciară de timbru stabilită prin încheierea din 21 octombrie 2019.

Această soluție a fost adoptată în contextul în care, fiind legal citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, recurenții nu s-au conformat acestei obligații, iar demersul lor în procedura reexaminării prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 a eșuat, cererea de reexaminare fiind respinsă prin încheierea nr. 150 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă în dosarul nr. x/2019.

Deși prin sentința nr. 946 din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj a respins cererea intimatului G., de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate la fond (onorariul avocațial), prin decizia care face obiectul recursului pendinte, Curtea de Apel Cluj, constatând că sunt întrunite exigențele art. 453 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis această solicitare, urmare admiterii căii de atac a apelului exercitate de această parte.

Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a textelor de lege mai sus enunțate.

Astfel, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată își are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părții care a câștigat procesul.

Contrar susținerii recurenților, fundamentul acestei obligații nu este reprezentat de buna-credință reglementată de C. proc. civ., care presupune exercitarea drepturilor procesuale potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege și pentru care s-a prevăzut sancționarea părții care își exercită abuziv drepturile procesuale, ci culpa procesuală ce decurge din inițierea fără succes a unui demers judiciar, care a generat efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă (ex. taxe judiciare de timbru, onorarii ale avocaților, experților și specialiștilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuieli de transport, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului - art. 451 alin. (1) din același cod).

Acest aspect reiese din conținutul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obținut un rezultat favorabil în proces.

Soluția pronunțată de curtea de apel este legală prin raportare la normele legale evocate, întrucât culpa procesuală a părții care a pierdut procesul este reținută și în situația în care cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, întrucât pârâtul, fiind atras în litigiu până la finalizarea acestuia, este nevoit să suporte cheltuielile de judecată făcute pentru a beneficia de o apărare calificată.

Dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu condiționează acordarea spezelor de judecată de modalitatea în care a fost respinsă acțiunea civilă, ci de culpa procesuală rezultată din pierderea litigiului, interesând, pentru aplicarea normei, rezultatul procesului și conduita pârâtului, manifestată pe parcursul acestuia, respectiv recunoașterea pretențiilor până la primul termen la care părțile sunt legal citate, conform art. 454 din cod.

Similar, art. 452 C. proc. civ. condiționează acordarea cheltuielilor de judecată de dovada existenței și întinderii lor.

Or, în cauză, Curtea a reținut că intimatul a făcut dovada plății cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.200 RON, acesta anexând la întâmpinarea formulată la fond, în copie conformă cu originalul, factura seria x nr. x/06.09.2019 și chitanța seria x nr. x/06.09.2019, conform contractului de asistență juridică nr. x/06.09.2019.

Mai mult decât atât, instanța de apel, analizând apărările recurenților din notele de ședință din 8 aprilie 2020, cu privire la caracterul nerezonabil al cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de intimat, a apreciat că nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nejustificându-se reducerea acestora față de complexitatea cauzei și de activitatea efectiv depusă de apărătorul ales al intimatului.

Astfel, se constată că instanța de apel a aplicat textele de lege menționate la împrejurările concrete ale cauzei, motiv pentru care nu se poate reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., norma de procedură nefiind încălcată în cauză.

8.3 Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, și va fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea concretă a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.

Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au afirmat că hotărârea instanței de apel este nemotivată, din perspectiva faptului că, în mod greșit instanța de apel a înlăturat apărările formulate prin notele de ședință depuse la 8 aprilie 2020 și a reținut, eronat, că acestea vizează scutirea de la plata taxei judiciare, iar nu lipsa culpei lor procesuale și buna credință care a existat la momentul introducerii acțiunii.

Procedând la examinarea acestei critici, prin raportare la considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța de apel a argumentat soluția adoptată în concordanță cu dispozițiile legale incidente în speță - art. 451 alin. (1) și (2) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ. - și cu situația de fapt dedusă judecății, motivând soluția adoptată conform exigențelor art. 425 din același act normativ.

Astfel, prin notele de ședință formulate la 8 aprilie 2020, recurenții au susținut, în esență, că nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, întrucât soluția de anulare, pentru netimbrare, a cererii de chemare în judecată nu a fost determinată de culpa lor procesuală, aceștia considerând că acțiunea nu este supusă timbrajului și acționând cu bună credință în exercitarea drepturilor lor procesuale. De asemenea, au susținut că, în eventualitatea în care instanța de apel va considera că pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat, se impune ca acestea să fie diminuate pentru caracterul disproporționat al cuantumului lor.

Analizând considerentele expuse în decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat că nu pot fi validate apărările recurenților cu privire la exonerarea de la plata spezelor de judecată suportate de intimat, întrucât aceștia se află în culpa procesuală prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., rezultată din neconformarea la obligația legală de timbrare a cererii de chemare în judecată, astfel cum li s-a pus în vedere prin încheierea din 21 octombrie 2019 a Tribunalului Sălaj, iar cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă prin încheierea nr. 150 din 7 noiembrie 2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2019.

Totodată, se observă că instanța de apel a argumentat motivul pentru care nu a procedat la diminuarea onorariului reprezentantului convențional al intimatului, astfel cum solicitaseră recurenții prin notele de ședință din 8 aprilie 2020, deoarece a reținut că valoarea acestuia, de 1.200 RON, are caracter real, necesar și rezonabil față de complexitatea cauzei, de cuantumul pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată și de activitatea prestată efectiv de avocat (prezența la termenele de judecată din 21 octombrie 2019 și 14 noiembrie 2019 și redactarea întâmpinării).

În același sens, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 452 C. proc. civ., intimatul făcând dovada plății cheltuielilor de judecată, prin depunerea, în copie conformă cu originalul, a facturii seria x nr. x/06.09.2019 și a chitanței seria x nr. x/06.09.2019, conform contractului de asistență juridică nr. x/06.09.2019.

Față de aspectele mai sus expuse, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc toate aspectele invocate de recurenți în apel, judicios examinate de instanța de apel, care a expus raționamentul pe care a fost fundamentată soluția adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligației legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acestea fiind în concordanță și cu statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, care, prin raportare la dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului a stabilit că obligația instanțelor naționale de motivare a hotărârilor nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupunând o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Față de aceste argumente, Înalta Curte reține că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permițând verificarea conformității acesteia cu susținerile recurenților.

8.4 Critica privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 14 C. civ., subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat, argumentele pentru care instanța de apel a dispus obligarea recurenților la plata către intimat a cheltuielilor de judecată au avut la bază culpa procesuală prevăzută de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pentru care partea care a pierdut procesul poate suporta spezele de judecată.

În apel, recurenții nu au formulat întâmpinare, însă, prin notele de ședință din 8 aprilie 2020, au susținut că nu poate fi reținută culpa lor procesuală, ci, dimpotrivă, buna lor credință în promovarea acțiunii pe care au considerat-o nesupusă obligației de timbrare.

Înalta Curte observă că recurenții nu s-au prevalat, în calea de atac a apelului, în susținerea bunei lor credințe, de prevederile art. 14 C. civ., a căror încălcare de către instanța de apel o reclamă în recurs.

Din acest motiv, realizarea controlului judiciar cu privire la alte pretenții decât cele invocate în calea de atac a apelului nu este posibilă, astfel că, din acest punct de vedere această critică nu poate fi primită, întrucât s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție.

Conform art. 483 C. proc. civ., obiectul recursului de față îl constituie decizia curții de apel, iar această instanță nu s-a pronunțat asupra criticii ce vizează încălcarea art. 14 C. civ., astfel încât, este inadmisibil acest motiv de recurs formulat omisso medio, inadmisibilitate ce a fost susținută și de intimata F. S.A. prin întâmpinare.

8.5 Solicitarea recurenților de reducere în recurs a cuantumului onorariului de avocat din apel nu poate fi primită, întrucât aceasta este subsumată unui motiv de netemeinicie, ce nu poate fi verificat în această cale extraordinară de atac.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D., în nume propriu și pentru minorul E., împotriva deciziei nr. 61 din 19 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A., B., C. și D., în nume propriu și pentru minorul E., împotriva deciziei nr. 61 din 19 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2021.