Decizia nr. 1286/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 8.09.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Neamț - Administrația Drumurilor și UAT Județul Neamț, Consiliul Local al Comunei Ceahlău și UAT Comuna Ceahlău, prin reprezentant legal, solicitând repararea prejudiciului cauzat, în cuantum de 100.000 euro (respectiv echivalentul în RON la data plății efective), precum și cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 189/05.03.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Consiliul Local al Comunei Ceahlău și UAT Comuna Ceahlău, jud. Neamț, cu sediul în comuna Ceahlău, sat Ceahlău, județul Neamț. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei Ceahlău și UAT Comuna Ceahlău, jud. Neamț, pentru lipsa calității procesuale pasive. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Neamț și UAT Județul Neamț, având ca obiect pretenții. Au fost obligați pârâții Consiliul Județean Neamț și UAT Județul Neamț, în solidar, să plătească reclamantei A.: 1. despăgubiri civile, după cum urmează: - echivalentul în RON la data plății efective al sumei de 30.000 euro, daune morale; - 575 RON, despăgubiri materiale constând în cheltuielile de îngrijiri medicale; - 187.487 RON, despăgubiri decurgând din încetarea raporturilor de muncă; 2. cheltuieli de judecată în cuantum de 4.222 RON.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis apelul formulat de către apelanții-pârâți Consiliul Județean Neamț și UAT Județul Neamț împotriva sentinței civile nr. 189/05.03.2024 pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă și a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul obligării pârâților în solidar să plătească reclamantei suma de 32.893 RON reprezentând diferența dintre veniturile încasate anterior producerii evenimentului și sumele primite de reclamantă cu titlu de indemnizație pentru concediu medical și respingerii restului pretențiilor reprezentând despăgubiri decurgând din încetarea raporturilor de muncă. S-a redus cuantumul daunelor morale acordate de la 30.000 euro la 12.000 euro, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei. S-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 189/05.03.2024 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Recursurile 4.1. Împotriva deciziei nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., iar prin adresa de înaintare a căii de atac, transmise prin intermediul poștei electronice la 8 ianuarie 2025, a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivând că a aflat de existența dosarului pe rolul instanței supreme la data de 30 decembrie 2024, însă decizia Curții de Apel Bacău nu i-a fost comunicată. Prin motivele expuse în susținerea recursului, care nu a fost întemeiat în drept, reclamanta și-a expus nemulțumirile cu privire la sentința pronunțată de Tribunalul Neamț și a arătat, în esență, că se impunea admiterea în totalitate a pretențiilor sale, astfel cum au fost formulate, atât sub aspectul daunelor morale, cât și materiale. 4.2. Împotriva aceleiași decizii au declarat recurs și pârâții Consiliul Județean Neamț și UAT Județul Neamț, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Aceștia apreciază că în mod greșit instanța de apel a reținut ca temei al obligațiilor de plată răspunderea civilă delictuală a UAT Județul Neamț (Consiliul Județean Neamț) constatând, față de probatoriul administrat (raportul de expertiză), obligația de despăgubire a reclamantei în cuantum de 32.893 RON, apreciind că pentru această diferență sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. În continuare, arată că reiterează susținerile formulate și în fața instanței de apel. Astfel, referitor la calculul sumei stabilită cu titlu de daune materiale, se precizează faptul că în perioada februarie 2021- iulie 2021 în cuantumul veniturilor încasate s-a inclus și bonusul de performanță pentru trimestrul 1 2021 și trimestrul II 2021, conform extrasului de cont bancar. Bonusul de performanță pentru anul 2021 a fost încasat integral, conform adresei nr. x/24.04.2023, întocmite de către B. S.A. (Trimestrul 1/15.04.2021, Trimestrul 11/15.07.2021, Trimestrul III/15.10.2021 și Trimestrul IV/ decembrie 2021). Apelanții-pârâți consideră că la calculul mediei veniturilor pentru perioada februarie 2021- iulie 2021, ar fi trebuit luată în considerare doar indemnizația lunară, respectiv 9.000 RON net, conform Contractului de Management nr. x/19.04.2021, în Anexa nr. 1 la Contractul de Management nefiind stipulate și alte bonusuri. După calculul din Raportul de expertiză, Anexa 1, bonusul de performanță aferent trimestrului I și II se dublează. Calculul corect este următorul: 9.000 RON * 61uni/126 zile, rezultând o medie pe zi de 429 RON care este mult mai mică decât indemnizația zilnică pentru concediul medical, calculată și încasată (1001 RON/zi plătit cu 100%, respectiv 751 RON plătit 75%). Reclamanta a obținut un venit mai mare în perioada în care a fost în concediu medical, decât dacă ar fi lucrat în condiții normale, bonusul aprobat pentru anul 2021 fiind încasat integral, în patru tranșe trimestriale. Prin urmare, reclamanta nu este îndreptățită la a primi suma de 32.893 RON, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată sub aspectul acordării unei sume de bani reprezentând diferența dintre veniturile încasate anterior producerii accidentului și sumele primite de reclamantă cu titlu de indemnizație în perioada concediului medical.

Apărările formulate S-a depus întâmpinare de către reclamantă, prin care a reiterat solicitarea de repunere în termenul de recurs, arătând că nu a primit la cutia poștală comunicarea deciziei recurate, precizând de asemenea, că estimează că va primi un răspuns de la Curtea de Apel Bacău după 15.01.2025; a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâți. În cadrul întâmpinării, reclamanta a menționat că solicită daune morale de 86.000 euro, restituirea taxelor judiciare, suma de 421.360 RON reprezentând veniturile nete pierdute și CAS-ul aplicat acestei sume, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea la recursul reclamantei, pârâții au invocat excepția de tardivitate a recursului, precum și nulitatea căii de atac pentru nemotivarea acesteia, iar prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a arătat că nu a primit motivarea deciziei atacate, astfel că în motivarea căii de atac s-a referit la sentința tribunalului și la dispozitivul deciziei din apel.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 6.1. Examinând cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamantă, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac." Așadar, pentru a beneficia de dreptul reglementat prin dispozițiile legale enunțate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv, ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fi fost cauzată de motive temeinic justificate și dovedite, împrejurarea care a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, iar partea să formuleze cererea de repunere în termen și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării. Prin inserarea sintagmei "motive temeinic justificate" în cuprinsul textului art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere situații de natură obiectivă, ce exclud culpa părții, care au condus la exercitarea în afara termenului prevăzut de lege a unui drept procedural. În cauză, o astfel de ipoteză nu poate fi reținută. Recurenta-reclamantă a susținut, în justificarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, că nu i s-a comunicat motivarea acestei decizii la cutia poștală și că a aflat de existența dosarului pe rolul instanței supreme o dată cu primirea adresei emise de către Înalta Curte, la 30 decembrie 2024; a doua zi s-a prezentat la Curtea de Apel Bacău, unde a depus cerere de repunere în termen. Deși recurenta a apreciat că aceste aserțiuni au aptitudinea de a justifica întârzierea cu care a promovat cererea de recurs, Înalta Curte constată că, din perspectiva cerințelor impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., temeiurile de fapt de care înțelege partea să se prevaleze nu se circumscriu unor împrejurări mai presus de voința sa, care să o fi împiedicat să acționeze în condițiile legii. Astfel, se constată că recurenta a susținut că nu i s-a comunicat hotărârea instanței de apel, însă nu a depus dovezi în acest sens, context în care susținerile acesteia nu pot reprezenta cauze temeinic justificate în sensul textului normativ mai sus redat. Pe de altă parte, Înalta Curte reține că hotărârea recurată a fost comunicată acestei părți procesuale cu respectarea dispozițiilor art. 163 alin. (8), raportat la alin. (3) al aceluiași articol din C. proc. civ., potrivit cu care, în lipsa persoanelor care pot primi corespondența, citația se depune la cutia poștală, aceeași regulă aplicându-se și în cazul comunicării hotărârii judecătorești, conform alin. (12) al art. 163 C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 154 alin. (4) din același act normativ, care reglementează comunicarea prin poștă sau servicii de curierat rapid, în condițiile prevăzute de art. 154 alin. (5), cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, în plic închis, la care se atașează, de asemenea, ca și în cazul citării prin agenții procedurali ai instanțelor, dovada de înmânare/procesul-verbal și înștiințarea prevăzute la art. 163. Or, în cauză, astfel cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la dosarul de apel, comunicarea s-a făcut prin afișare, la data de 13 noiembrie 2024. În raport de această împrejurare, precum și de dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. (conform cărora "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia"), Înalta Curte reține că lipsa de diligență a recurentei în litigiul declanșat la inițiativa sa nu poate fi asimilată unor motive temeinic justificate, în sensul prevăzut de art. 186 alin. (1) din cod, care să o fi împiedicat să își îndeplinească obligația procesuală conform prescripțiilor legale, cererea de repunere în termen fiind, în aceste circumstanțe, neîntemeiată, iar dreptul său la un proces echitabil nefiind încălcat, orice analiză a acestuia din perspectiva Ghidului privind art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de contencios european invocate neprezentând pe cale de consecință, relevanță în speță, atât timp cât hotărârea judecătorească de apel i-a fost comunicată reclamantei. Așadar, instanța va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamantă, ca nefondată. 6.2. Examinând pe cale de consecință, excepția de tardivitate a recursului declarat de reclamantă, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele considerente: Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ prevede că, atunci "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește". Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". În cauză, reclamanta A. a formulat recurs la data de 8 ianuarie 2025, prin intermediul poștei electronice, în condițiile în care, potrivit dovezii de comunicare aflate la dosarul instanței de apel, decizia nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă i-a fost comunicată prin afișare la cutia poștală, la 13 noiembrie 2024. Din coroborarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. rezultă că termenul în care putea fi formulat, cel mai târziu, recursul s-a împlinit la 16 decembrie 2024. În raport de aceste constatări, Înalta Curte reține că recurenta a promovat calea de atac a recursului cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca tardiv declarat, recursul declarat de aceasta. În ceea ce privește cererea recurentei-reclamante, de restituire a taxelor judiciare de timbru, formulată prin întâmpinare, Înalta Curte menționează că art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevede o procedură specială, necontencioasă, incompatibilă cu structura recursului; prin urmare, această solicitare este inadmisibilă față de etapa procesuală pendinte. Referitor la cererea de plată a CAS-ului aferent sumei de 421.360 RON, formulată de asemenea, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o pretenție nouă, formulată direct în această fază procesuală, prin întâmpinare, neanalizată de către instanțele anterioare, cerere omisso medio, inadmisibilă față de obiectul și scopul recursului. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi", în vreme ce conform art. 494 C. proc. civ., "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Or, cât timp prin hotărârea de apel atacată nu s-a analizat legalitatea și temeinicia pretenției referitoare la CAS, întrucât nu s-a cerut de către reclamantă, rezultă că această solicitare nu poate face obiectul recursului omisso medio, adică direct în recurs, fiind o cerere nouă. De altfel, întrucât recursul acestei părți procesuale este tardive, nici nu există pe cale de consecință, cadrul procesual de formulare a acestor cereri noi, ele fiind așadar, inadmisibile și din această perspectivă. 6.3. Examinând excepția de nulitate cu privire la recursul declarat de către pârâții Consiliul Județean Neamț și UAT Județul Neamț din perspectiva neîncadrării motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat. Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată. Art. 487 din același act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs. Conform art. 486 alin. (3) din același act normativ, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancțiunea nulității atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488. În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului. Așadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să conteste hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții și-au exprimat nemulțumirea cu privire la modul de calcul al despăgubirii, susținând că prin expertiză, în media zilnică a veniturilor s-a inclus și bonusul pe care reclamanta l-a primit integral în anul 2001, deși trebuia avută în vedere doar indemnizația lunară, respectiv 9.000 RON net. Alegațiile pârâților, astfel formulate, nu pot fi avute în vedere, neînscriindu-se în niciuna din tezele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât ceea ce se contestă este exclusiv cuantumul acestor daune, aprecierea instanței de apel asupra întinderii lor, fără a se indica o normă de drept material care să fi fost încălcată sau aplicată greșit, astfel încât susținerile recurenților reprezintă pe cale de consecință, aspecte doar de netemeinicie care nu pot fi examinate în cadrul analizei de nelegalitate din recurs. Trebuie observat că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță de la 30.000 euro la 12.000 euro și a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 32.893 RON reprezentând diferența dintre veniturile încasate anterior producerii evenimentului și sumele primite de reclamantă cu titlu de indemnizație pentru concediu medical, fiind respins restul pretențiilor reprezentând despăgubiri decurgând din încetarea raporturilor de muncă; în ceea ce privește întinderea prejudiciului sus menționat, aceasta a fost determinată potrivit concluziilor raportului de expertiză, ca fiind în sumă de 32.893 RON, reprezentând diferența dintre media zilnică încasată în perioada anterioară concediului medical (1504 RON/zi) și suma de 751 RON/zi încasați drept indemnizație de concediu medical. Prin urmare, deși recurenții și-au încadrat din punct de vedere juridic susținerile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu vreunui aspect de nelegalitate, cenzurabil în procedura căii extraordinare de atac a recursului. Acestea reprezintă chestiuni de temeinicie, întrucât se raportează la circumstanțele cauzei, presupunând o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, aflată în marja de apreciere a instanței devolutive, nu pe o interpretare a normei juridice, astfel cum s-a statuat, de altfel, și în Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Din acest motiv, excepția nulității recursului declarat de recurenții-pârâți Consiliul Județean Neamț prin reprezentant legal și UAT Județul Neamț prin Președintele Consiliului Județean Neamț împotriva deciziei nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, urmează a fi admisă. Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a art. 186 din același act normativ, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs și pe cale de consecință, va respinge ca tardiv, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 527A din 8 octombrie 2024 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă; totodată, va anula recursul declarat de recurenții-pârâți Consiliul Județean Neamț prin reprezentant legal și UAT Județul Neamț prin Președintele Consiliului Județean Neamț împotriva aceleiași decizii.