Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
27 octombrie 2021

Decizia nr. 2233/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul procesual ales la avocat C., în Oradea, județul Bihor și de pârâtul Consiliul Județean Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, P-ța 25 octombrie nr. 1, județul Satu Mare împotriva deciziei nr. 293/A din 9 martie 2021 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă UAT Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, P-ța 25 octombrie nr. 1, județul Satu Mare. Definitivă. Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.