ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 901/2023

Ședința publică din data de 18 mai 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, la data de 04 decembrie 2019, sub nr. x/2019, ulterior precizată, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să îi plătească suma de 50.000 euro, echivalent RON, cu titlu de daune morale precum și suma de 23.623 RON cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 572 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a admis acțiunea și, în consecință, a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei, cu titlu de daune morale, echivalentul în RON de la data plății al sumei de 50.000 euro, precum și suma de 23.623 RON cu titlu de daune materiale. Totodată a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 109 din data de 18 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a fost admis apelul promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 572 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a fost schimbată, în tot, sentința apelată în sensul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 2286 din 28 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

Prin încheierea de ședință din data de 2 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului, formulată de reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis apelul promovat de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 572 din 28.09.2020 pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., a fost schimbată, în tot, sentința atacată în sensul că a fost respinsă acțiunea ca nefondată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 2 martie 2022 și a deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, recurenta A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac, desființarea încheierii de respingere a cererii de recuzare, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, unui alt complet din cadrul aceleiași curți de apel. În ceea ce privește decizia recurată, solicită casarea acesteia, în totalitate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii. Apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) și 8) din C. proc. civ.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de recuzare a membrilor completului de judecată, arată că instanța a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale aplicabile, constatând neincidența cauzei de incompatibilitate prevăzută de art. 41 alin. (1) din C. proc. civ.. Judecătorii din complet au pronunțat deja o hotărâre în cauză. Chiar dacă au soluționat dosarul, prin admiterea excepției iar nu pe fond, au transmis, în mod neechivoc, opinia cu privire la soluția ce se prefigura.

În cererea de recuzare, s-a solicitat reținerea, în subsidiar, și a motivelor de incompatibilitate prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 13) din C. proc. civ. în sensul că există suficiente elemente, care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea completului de judecată.

De altfel, judecătorii recuzați au formulat, ei înșiși, cerere de abținere de la judecarea pe fond a pricinii, ceea ce este o dovadă în plus a existenței unei suspiciuni cu privire la imparțialitatea și obiectivitatea acestora.

Arată că respingerea cererii de recuzare încalcă și dreptul la un proces echitabil, așa cum este reglementat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Toate aceste împrejurări justifică admiterea recursului și desființarea încheierii de respingere a cererii de recuzare, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, la un alt complet din cadrul Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta arată că soluția de admitere a apelului și de desființare, în totalitate, a sentinței pronunțate pe fondul cauzei este rezultatul unei erori de interpretare a dispozițiilor aplicabile respectiv art. 20 și art. 52 alin. (2) din Constituția României, art. 6 par. 1 și 2, art. 8 paragraf 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.

În opinia sa, instanța de apel nu a combătut argumentele instanței de fond, care și-a fundamentat soluția pe dispozițiile Constituției României, legislației secundare și Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În primul rând, învederează că hotărârea este afectată de motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.. Astfel, motivarea admiterii apelului, exclusiv pe prevederile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/3004, reprezintă o motivare străină de natura pricinii, ceea ce justifică casarea hotărârii cu consecința rejudecării cauzei.

În al doilea rând, arată că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că faptele invocate nu se circumscriu tipicității erorilor judiciare reglementate de Legea nr. 303/2004. În realitate, au fost încălcate mai multe dispoziții legale, ce au avut drept consecință afectarea drepturilor fundamentale la un proces echitabil și la viață privată.

În considerarea aceluiași act european, reprezentanții statului aveau obligația de a se abține de a da publicității anumite informații, care pot aduce atingere prezumției de vinovăție. Or, comunicatul prezintă o certitudine a vinovăției și ideea de favorizare a unei părți procesuale. Din jurisprudența CEDO rezultă că prezumția de nevinovăție poate fi încălcată nu doar de judecători, ci și de către autoritățile publice, care trebuie să se abțină de la declarații în timpul anchetelor în curs. În speță, responsabilitatea pentru conținutul comunicatelor și respectarea drepturilor cu privire, la care sunt formulate acuzații, revine biroului de informare și relații publice din cadrul structurii DNA, deci implicit Statului.

Or, această ingerință în viața personală, în lipsa vreunei autorizări din partea instanțelor de judecată, este vădit disproporțională în raport de natura faptelor ce i se imputau recurentei și gravitatea redusă a acestora, i-au cauzat un evident prejudiciu moral și au afectat-o, în mod negativ, atât în viața pivată cât și în cea socială.

Din această perspectivă, apreciază că se impunea acordarea unei compensații financiare pentru prejudiciul material și moral suferit.

În acest sens, dă ca exemplu, audierea sa, în calitate de martor, care s-a efectuat de către procurorul de caz, cu arma pe masă, pentru intimidare, ceea ce încalcă dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 R.

Actele procedurale din faza de urmărire penală, din ziua de 3 martie 2014, s-au realizat în mod foarte rapid, pentru a o împiedica să studieze dosarul, să se apere. Astfel, a fost forțată să adopte o anumită conduită, care putea fi interpretată ca o atitudine de necolaborare cu organele penale.

Concluzionează că toate aceste fapte ilicite i-au produs un prejudiciu evident și suficient de grav, fiind întrunite toate cerințele răspunderii obiective a statului pentru erori judiciare.

Astfel, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, ceea ce justifică admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău și rejudecarea procesului pe fond, de către instanța de recurs, conform dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ.. În rejudecare, solicită a se analiza toate motivele de fapt și de drept invocate în cererea inițială și să se admită acțiunea în pretenții, formulată în contradictoriu cu Statul Român, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În termen procedural, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., ca nefondat și a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) ca nemotivat și nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele.

Recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 2 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. constând în aplicarea eronată a dispozițiile art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 13) din C. proc. civ.

Potrivit art. 41 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre, prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs".

Înalta Curte constată că membrii completului de judecată au pronunțat, în primul ciclu procesual, decizia civilă nr. 109/18.02.2021. Prin această decizie a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a fost respinsă acțiunea ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fară calitate procesuală pasivă. Recursul împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 2286/28.10.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, dispunându-se casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța supremă a trimis cauza spre rejudecarea apelului, urmând a se ține cont de dezlegările din decizie cu privire la soluționarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect angajarea răspunderii obiective a statului prin prisma temeiurilor juridice invocare. În cuprinsul deciziei civile, s-a reținut ca fiind eronată modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Instanța de trimitere, în rejudecare avea obligația să analizeze elementele angajării răspunderii civile obiective a Statului Român prin raportare la temeiurile juridice invocate, respectiv dispozițiile art. 58, art. 71, art. 72 și art. 74 din C. civ., art. 4 C. civ., art. 6 paragraful 1 și 2 și art. 8 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, art. 20 și 52 alin. (3) din Constituția României.

În condițiile în care membrii completului de judecată, care au pronunțat decizia civilă nr. 109/18.02.2021 a Curții de Apel Bacău nu au cercetat și aspectele, pentru care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta reține că au fost aplicate, în mod corect, dispozițiile art. 41 alin. (1) din C. proc. civ.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 41 pct. 13) din C. proc. civ., legiuitorul a reglementat acest caz de incompatibilitate pentru situația, în care există indicii temeinice de natura a genera îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

În acest caz, din perspectiva art. 6, parag. 1 al Convenției europene, Curtea de la Strasbourg indică că imparțialitatea unui tribunal trebuie determinată potrivit unui demers subiectiv și a unuia obiectiv, analizate în raport cu magistratul completului.

Potrivit criteriului subiectiv, ce se raportează la conduita și convingerile personale ale judecătorului pe parcursul judecății și în modul de soluționare a unei cauze concrete, imparțialitatea subiectivă presupune că judecătorul nu are nici un motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte.

Din perspectiva criteriului obiectiv, se analizează dacă există fapte determinate și verificabile, care pot ridica îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, independent de comportamentul său personal. Se are în vedere deci competența sa funcțională. Scopul acestei analize este acela de a se stabili, dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a elimina orice dubiu legitim în cauza respectivă.

Din acest punct de vedere, noțiunile de independență și imparțialitate obiectivă sunt intim legate. Imparțialitatea obiectivă se apreciază prin luarea în considerare a aparenței de imparțialitate a instanței.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că evaluarea chestiunii privind participarea aceluiași judecător în diferite etape ale unei cauze civile îndeplinește cerința de imparțialitate impusă de art. 6 din CEDO trebuie să se facă de la caz la caz, luând în considerare circumstanțele speței. Simplul fapt că un judecător a luat deja decizii înainte de proces nu poate fi considerat ca justificând în sine temerile cu privire la imparțialitatea sa.

Ceea ce contează este nivelul măsurilor adoptate de judecător înainte de proces. În mod similar, cunoașterea aprofundată a dosarului de către judecător nu implică o prezumție, ce împiedică imparțialitatea acestuia în momentul pronunțării hotărârii pe fond. În cele din urmă, evaluarea preliminară a datelor disponibile nu poate fi considerată ca prezumare a evaluării finale. Este important ca această evaluare să intervină în momentul pronunțării hotărârii și să se întemeieze pe probele prezentate și dezbătute în ședință (Morel împotriva Franței, pct. 45). Este necesar să se evalueze dacă legătura dintre problemele de fond tranșate în diferite etape ale procedurii este atât de strânsă încât să poată da naștere unei îndoieli privind imparțialitatea judecătorului care a participat în procesul de luare a deciziei în aceste diferite etape (Toziczka împotriva Poloniei, pct. 36).

Aplicând principiile instanței europene, Înalta Curte va înlătura susținerea recurentei cu privire la lipsa de imparțialitate, întrucât prin decizia civilă nr. 109/18.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, a fost analizată numai excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, fără a exista vreo referire cu privire la alte elemente, care ar fi putut fi apte să afecteze imparțialitatea membrilor completului de judecată.

Astfel, în primul ciclu procesual, membrii completului nu au făcut niciun fel de aprecieri cu privire la existența sau nu a elementelor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale obiective a Statului Român pentru cercetarea abuzivă a recurentei, pentru durata procesului penal sau cu privire la încălcarea dreptului la viață privată, prin comunicatul de presă al Direcției Naționale Anticorupție, îmrejurare față de care nu se poate reține lipsa de imparțialitate, fiind înlăturate susținerile recurentei.

Pentru motivele expuse, se constată că nu este întemeiată critică formulată, fiind aplicate, în mod corect, dispozițiile art. 41 alin. (2) și art. 42 pct. 13) din C. proc. civ., nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 430/12 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) și 8) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că acest recurs este fondat, pentru următoarele:

Orice hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cuprinsul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. sunt menționate trei ipoteze care conduc la casarea unei hotărâri și anume:

a) hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că acestea lipsesc cu desăvârșire sau există o motivare, dar ea este insuficientă, nu răspunde tuturor cererilor sau, după caz, criticilor aduse hotărârii de primă instanță;

b) motivele hotărârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic;

c) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare.

Dacă pentru invocarea nemotivării hotărârii supuse căii de atac, în principiu, este suficientă trimiterea la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., pentru celelalte două variante normative - motivarea contradictorie ori motivarea pe baza unor motive străine de natura pricinii - recurentul este ținut să indice instanței de recurs și să dezvolte atare ipoteză de casare prin critici concrete, din care să reiasă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanța de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate) sau să indice acele considerente străine de natura pricinii.

În cauza de față, prin decizia civilă nr. 2286/28.10.2021 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 109/18.02.2021 pronunțată de către Curtea de Apel Bacău și s-a dispus casarea cu trimitere.

Instanța supremă a statuat că esențiale sunt motivele acțiunii, care dau, în concret, cauza juridică a acesteia și care relevă fără putință de tăgadă că ceea ce s-a pretins în cadrul demersului judiciar a fost angajarea răspunderii statului, în calitatea sa de garant al bunei funcționări a serviciului public al justiției. Or, aceasta este o răspundere directă și obiectivă, independentă de vreo formă de vinovăție, derivată, cum s-a arătat, din calitatea acestuia de semnatar al Convenției europene, care se fundamentează pe ideea de garanție, în condițiile în care statul și-a asumat monopolul administrării justiției, garantând astfel, pentru serviciul public pe care îl organizează, repararea prejudiciului care ar putea fi cauzat beneficiarilor acestuia.

Instanța de apel a nesocotit izvorul pretențiilor reclamantei care, atunci când a făcut referire la art. 6 și 8 CEDO și art. 52 alin. (3) din Constituție, pentru a justifica temeiul răspunderii statului, a avut în vedere obligația acestuia, în calitate de semnatar al Convenției europene, de a asigura toate garanțiile pentru ca actul de justiție să fie realizat cu respectarea drepturilor și libertaților fundamentale ale persoanei și, respectiv, de a acționa în scopul prevenirii și, atunci când este cazul, înlăturării încălcării drepturilor părților, inclusiv prin modalitatea de derulare a procedurilor judiciare.

Prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și temeiurile juridice invocate, instanța supremă a reținut calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei către instanța de apel.

În rejudecare, instanța de apel nu a respectat îndrumările instanței de control judiciar, deoarece a soluționat pe fond acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice numai prin raportare la dispozițiile art. 538 din C. proc. pen. și art. 52 din Constituția României, fără a analiza cererea de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor art. 58, art. 71, art. 72 și art. 74 din C. civ., art. 4 C. civ., art. 6 paragraful 1 și 2 și art. 8 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție României.

Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de recurenta A. este complex întrucât privește obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 50.000 euro (în echivalent RON), cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs prin: declanșarea unor proceduri penale nelegale și abuzive, confirmate printr-o decizie de achitare definitivă; încălcarea prezumției de nevinovăție, prin comunicatul de presă din 13.05.2014 al ST Constanța al DNA; încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin durata excesivă a procedurii penale; încălcarea dreptului la respectarea proprietății, prin lipsirea de drepturile salariale și instituirea măsurii sechestrului asigurător; încălcarea dreptului la viață privată, prin ingerința autorităților realizată prin supravegherea operată și întocmirea unor note informative de către structuri ale statului, în lipsa unei autorizații legale de interceptare.

Prin hotărârea recurată nu se analizează faptele ilicite invocate, neexistând niciun considerent al instanței de apel, din care să reiasă raționamentul juridic al instanței de apel cu privire la demersul judiciar al recurentei.

Instanța de recurs învederează că garanțiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale includ obligația de a motiva hotărârile judecătorești (H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părților să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor.

Instanță internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor și admiterea probelor, însă aceasta trebuie să-și justifice activitățile, precizând motivarea deciziilor sale (Suominen împotriva Finlandei, pct. 36; Carmel Saliba împotriva Maltei, pct. 79).

Deși art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale obligă instanțele să își motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înțeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke și Lenoble împotriva Franței (dec.); Perez împotriva Franței (MC), pct. 81].

Întinderea obligației privind motivarea poate varia în funcție de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) și trebuie analizată în lumina circumstanțelor speței: trebuie să se țină seama în special de diversitatea motivelor, pe care un justițiabil le poate ridica în instanță și de diferențele din statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentarea și redactarea hotărârilor și deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță, bazându-se pe o dispoziție legală specifică [Burg și alții împotriva Franței (dec.); Gorou împotriva Greciei (nr. 2) (MC), pct. 41].

În plus, respingând un apel, instanța de apel poate, în principiu, să se limiteze la a-și însuși motivele hotărârii instanței de grad inferior [García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; a se vedea a contrario Tatichvili împotriva Rusiei, pct. 62].

Cu toate acestea, noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă, care și-a motivat decizia pe scurt - fie prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior sau altfel - să fi examinat totuși, în mod real, chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme pur și simplu concluziile unei instanțe de grad inferior (Helle împotriva Finlandei, pct. 60). Această cerință este cu atât mai importantă atunci când o parte nu a putut să-și susțină oral cauza în cadrul procedurii interne (ibidem).

Aplicând principiile Curții, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel nu corespunde exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost analizată de către instanța de apel, iar considerentele acesteia lipsesc cu desăvârșire cu privire la angajarea răspunderii civile obiective a Statului Român pentru faptele ilicite invocate: declanșarea unor proceduri penale nelegale și abuzive, încălcarea prezumției de nevinovăție prin comunicatul DNA, încălcarea dreptului la un proces echitabil, ca efect al duratei excesive de soluționare a cauzei penale și încălcarea dreptului la viață privată.

În aceste condiții, în lipsa unei analize concrete a elementelor răspunderii civile prin raportare la temeiurile juridice invocate, respectiv dispozițiile art. 58, art. 71, art. 72 și art. 74 din C. civ., art. 4 C. civ., art. 6 paragraful 1 și 2 și art. 8 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, Înalta Curte reține incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., instanța supremă constată că nu se impune analizarea acestuia, în lipsa nesoluționării complete a cauzei de către instanța de apel.

Referitor la cererea întemeiată pe dispozițiile art. 538 din C. proc. pen., se constată că, prin recursul declarat, nu au fost formulate critici cu privire la modalitatea de soluționare a acesteia, motiv pentru care nu a format obiectul analizei în prezenta cale de atac.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că sunt întemeiate criticile formulate și că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și va casa decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva încheierii din data de 2 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 430 din data de 12 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2023.