ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2024

Asupra cererii de recurs de față, constatată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I Civilă de contencios administrativ, la 15 iulie 2022 în dosarul nr. x/103/2022, reclamantă Societatea A S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B prin primar, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 260.740.48 lei, reprezentând prejudiciu provocat prin nerespectarea contractului de arendare încheiat între părți cu nr. 559 din 28 ianuarie 2016 și a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna B - prin primar, s-a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției I Civile a Tribunalului Neamț și declinarea cauzei către Secția a II-a a aceleiași instanțe, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii.

Pin încheierea de ședință din 20 septembrie 2022 a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Secției I Civile și de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamț.

La data de 14 februarie 2023 a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei, intervenientul C, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 359/2023 din 28 martie 2023 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.

A fost admisă acțiunea în pretenții formulată de reclamanta S.C. A S.R.L. și a fost obligat pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B, prin primar, să plătească reclamantei suma de 263.364,48 lei, cu titlu de despăgubiri și suma de 12.239 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2022 și a sentinței civile nr. 359/2023 din 28 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/103/2022 a formulat apel pârâtul Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna B.

Prin decizia nr. 6/2024 din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a fost respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna B, prin primar, împotriva încheierii de ședință din 20 septembrie 2022 și a sentinței civile nr. 359/2023 din 28 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Neamț, fiind obligat apelantul să achite intimatei cheltuieli de judecată, în cuantum de 3.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei decizii, apelantul Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna B, prin primar, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă sau respingerea acțiunii, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată fond, apel și recurs.

În acest sens, se susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât în fața celor două instanțe s-a invocat, pe cale de excepție, necompetența funcțională a Secției I Civile a Tribunalului Neamț și declinarea cauzei către Secția a II-a Civile a aceleiași instanțe, cu motivarea că litigiul izvorăște dintr-un contract de arendare în care părțile au calitatea de profesioniști, fiind respectiv o societate comercială și o unitate administrativ-teritorială.

În acest context, recurentul arată că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) ind. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

Or, obiectul contractului este arendarea a 40.5 ha teren aflat în domeniul public al comunei, situație care în opinia recurentului atrage competența Secției a II-a Civile a Tribunalului Neamț, dat fiind punerea în valoare a proprietății publice și calitatea părților, astfel că, în mod eronat s-au aplicat dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, instanța de apel considerând că litigiul este de competența instanței de drept comun, dar și pe cele ale art. 6 alin. (2) și (3) C. civ., precum și art. 3, art. 4 și art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare de la data încheierii actului juridic, nu numai în privința condițiilor de validitate și, pe cale de consecință, a nulității, ci și pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, iar această regulă se desprinde din dispozițiile evocate anterior.

Astfel, în raport cu data încheierii contractului de arendare - 28 ianuarie 2016, dată la care dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu erau în vigoare, recurenta apreciază că soluția instanței de apel în privința acestei excepții este greșită.

Mai arată recurentul că, în apărare, s-au invocat prevederile art. 1534 C. civ., potrivit cărora, debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligentă, iar dacă prin acțiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate se vor diminua în mod corespunzător.

În acest context, se arată că la 12 iunie 2020 intimata a fost informată, prin adresa nr. 3092, că începând cu 1 ianuarie 2021 contractul de arendare încetează, moment de la care aceasta avea reprezentarea faptului că începând cu acea dată nu mai putea exploata terenul, iar orice activitate agricolă desfășurată de reclamantă după acest moment nu poate fi atribuită în culpa exclusivă a pârâtei și nici cheltuielile efectuate de aceasta nu pot fi reținute în sarcina recurentei.

În aceste condiții, prejudiciul pretins nu este rezultatul acțiunilor ilicite atribuite exclusiv pârâtei, care de altfel nu poartă responsabilitatea nici în ceea ce privește scoaterea la închiriere și atribuirea terenului altor persoane în anul 2021, așa încât, instanța de apel a apreciat în mod eronat dispozițiile privind răspunderea contractuală a recurentei, răspundere angajată pe baza actelor administrative emise de Consiliul Local al Comunei B, nefăcând distincție între atribuțiile și responsabilitățile acestora.

Recurentul arată că nu a fost parte în dosarul civil nr. x/103/2021, care a fost soluționat prin sentința civilă nr. 464/CA din 4 iunie 2021 a Tribunalului Neamț, prin care a fost anulată Hotărârea Consiliului Local al Comunei B nr. x/26 ianuarie 2021.

Mai arată recurentul că până la pronunțarea unei soluții definitive în ceea ce privește derulare contractului de arendare, U.A.T. Comuna B nu poate fi trasă la răspundere, deoarece decizia de închiriere a terenului nu îi aparține și nici nu avea posibilitatea de apreciere, iar în ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului, se susține că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile art. 1532 C. civ., în contextul în care, a stabilit în mod eronat includerea în valoarea prejudiciului a sumei de 36.813 lei, cheltuieli care odată deduse din costurile producției nu puteau fi atribuite separat intimatei ca fiind suportate de aceasta.

Pentru aceste considerente, recurenta se consideră îndreptățită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

La 15 iulie 2024, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar la 28 octombrie 2024 a solicitat respingerea recursului ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentul-pârât UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA B, prin primar, este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul critică soluția instanței, apreciind că instanța competentă să soluționeze cauza pe fond ar fi Tribunalul Neamț - Secția a II-a Civilă și de Contencios Administrativ, iar nu Secția I Civilă a Tribunalului Neamț, cea care a pronunțat sentința primei instanțe, fiind invocată în acest sens excepția necompetentei funcționale a Secției I Civile a Tribunalului Neamț.

În acest context, recurentul susține că instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile de drept material prevăzute de art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și pe cele ale art. 6 alin. (2) și (3) C. civ. și art. 3, art. 4 și art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În raport cu dispozițiile art. 8 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun”, se constată că textul de lege evocat nu reprezintă o normă de drept material, ci una de drept procedural, întrucât vizează stabilirea competenței de judecată.

Având în vedere că regulile privind competența de soluționare a prezentei cauze sunt cuprinse într-un act normativ distinct de Codul de procedură civilă - art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acest aspect nu face ca prevederile acestei legi să fie considerate dispoziții de drept substanțial pentru că nu guvernează raportul de drept dedus judecății, ci norme de procedură, iar din această perspectivă, Înalta Curte va analiza această chestiune prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Celelalte texte de lege evocate în argumentarea acestui motiv de recurs, se apreciază că nu sunt aplicabile în speță, prin raportare la motivul de recurs invocat, care se referă la o presupusă necompetență funcțională a Secției I Civile a Tribunalului Neamț, bazată strict pe norma de procedură stabilită de legiuitor prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, textele invocate prin cererea de recurs, vizează efectele juridice materiale ale actului încheiat între părți, fără nicio relevanță cu normele de procedură propriu-zise aferente instanței competente să soluționeze litigiul, prin raportare la principiu neretroactivității legii civile, instituită prin art. 24 C. proc. civ., conform căruia „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

Astfel că, în mod corect instanța de apel a respins excepția necompetenței funcționale, invocată în căile anterioare de judecată, prin raportare la dispozițiile de procedură stabilite în mod expres prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, având în vedere că prezentul litigiu are ca obiect pretenții decurgând din executarea unui contract de arendă încheiat cu o autoritate publică locală, deci un contract administrativ, fiind incidentă teza a doua alin. (2) din art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Într-o altă critică, recurentul invocă faptul că, în apel, au fost interpretate greșit dispozițiile de drept material referitoare la răspunderea contractuală a U.A.T. Comuna B și dispozițiile art. 1534 C. civ.

Această critică nu poate fi primită, având în vedere că în cuprinsul considerentelor deciziei atacate s-a argumentat îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile contractuale a recurentei, pentru prejudiciul produs societății reclamante, contrar susținerilor acesteia.

In acest context, recurentul consideră că nu i se poate reține vreo culpă în încercarea de împiedicare a societății reclamante în folosirea suprafeței de 40.5 ha teren arendat, după data de 1 ianuarie 2021, făcându-se referire la notificarea nr. 3092/12 iunie 2020 emisă de U.A.T. Comuna B, prin primar, prin care se notifica încetarea contractului de arendă cu începere de la 1 ianuarie 2021 și că nici nu poate fi trasă la răspundere, întrucât nu ar fi responsabilă de închirierea către terțe persoane a suprafeței, obiect al contractului de arendare nr. 559/28.01.2016 încheiat inițial cu societatea reclamantă, în baza H.C.L. Comuna B nr x/26.01.2021.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel nu a putut reține că notificarea nr. 3092/12.06.2020 ar fi produs vreun efect juridic în cauză, atât timp cât aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 5 pct. 3 din contractul de arendă și a dispozițiilor art. 1841 alin. (1) C. civ., astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 464/CA/04.06.2021 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/103/2021, sens în care notificarea evocată prin cererea de recurs nu poate produce efectele invocate de recurentă, care să conducă la reținerea vreunei culpe a arendașului în efectuarea lucrărilor agricole.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea, potrivit căreia, recurentul nu a fost parte în dosarul nr. x/103/2021, soluționat prin sentința civilă nr. 464/CA din 4 iunie 2021 a Tribunalului Neamț, prin care a fost anulată HCL a comunei B nr. x din 26 ianuarie 2021, având în vedere că în dosarul evocat, toate apărările au fost realizate de U.A.T. Comuna B - prin primar, astfel că, această susținere vizând neparticiparea sa în proces este nefondată, neputând fi primită.

Totodată, recurentul susține existența unei certitudini privind încetarea contractului de arendare, de la 1 ianuarie 2021, urmare a adresei nr. 3092 din 12 iunie 2020, prin care a informat intimata că, începând cu data de 1 ianuarie 2021,contractul de arendare urma să înceteze.

Aceste susțineri sunt nefondate, întrucât în cauză nu poate fi reținută nicio certitudine, prin raportare la un înscris emis cu încălcare prevederilor legale, astfel cum s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, în considerentele sentinței civile nr. 464/CA din 4 iunie 2021 a Tribunalului Neamț pronunțată în dosarul nr. x/103/2021.

Mai susține recurentul greșita interpretare a dispozițiilor art. 1532 C. civ., cu referire la valoarea prejudiciului produs societății reclamante, stabilit prin sentința tribunalului și menținut sub aspectul cuantumului, prin decizia recurată.

Aceste critici sunt nefondate, având în vedere că acest aspect a fost clarificat în cuprinsul raportului de expertiză tehnică și al suplimentului la raport, dispuse de instanța de fond, în sensul în care se pretinde că suma de 36.831 lei reprezentând contravaloare cheltuieli efectuate de societatea reclamantă în toamna anului 2020 pentru înființarea culturii de porumb, cheltuieli ce au fost pierdute in urma atribuirii terenului lucrat către alți fermieri, conform MCI nr. 5/2021 - anulată în instanță ulterior, nu ar fi trebuit cuprinse în valoarea prejudiciului total stabilit în sarcina recurentei.

Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate, prin care s-au menținut concluziile instanței de fond, în sensul că suma de 36.813 lei nu s-a adăugat la cheltuielile totale de producție ci, dimpotrivă, s-a dedus din acestea, fiind stabilite ca datorate de recurentă tocmai în considerarea faptului că au fost efectiv suportate de arendaș, suma în cauză reprezintă un prejudiciu efectiv produs societății reclamante, semnificând tocmai valoarea lucrărilor agricole din toamna anului 2020 pierdute ca urmare a închirierii terenului astfel lucrat, către terțe persoane, cu începere de la 1 ianuarie 2021, în baza HCL Comuna B, desființată apoi retroactiv în dosarul nr. x/103/2021.

Susținerile astfel dezvoltate de recurent nu demonstrează încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente concrete din care să rezulte că normele legale incidente nu s-ar fi aplicat corect la situația de fapt reținută de către instanțele judecătorești în prezentul dosar.

Referitor la cererea intimatei-reclamante Societatea A S.R.L. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata-reclamantă Societatea A S.R.L. a solicitat obligarea recurentului la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial conform înscrisurilor aflate la pagina 23 din dosar.

Conform art. 452 C. proc. civ., „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B - prin Primar să plătească intimatei-reclamante suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B - prin Primar împotriva deciziei nr. 6/2024 din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, pe care îl va obliga la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA B prin Primar împotriva deciziei nr. 6/2024 din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă SOCIETATEA A S.R.L.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2024.