ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1275/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice la data de 20.10.2023, sub nr. x/2023, astfel cum a fost modificată prin cererea adițională depusă la data de 18.01.2024, reclamantul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate: în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 25929/21.03.2023 privind proiectele "Extinderea capacității de răspuns medical în cazul epidemiilor, pandemiilor și evenimentelor cu victime multiple" cod SMIS2014: 140372, 140379, precum și a Deciziei nr. 65019/24.04.2023 privind soluționarea contestației formulate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, înregistrată la sediul MIPE sub nr. x/23.03.2023, emisă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă, cu consecința restituirii valorilor reținute de la rambursare; în subsidiar, obligarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecție financiară în procent de 25% din valoarea acordului-cadru nr. 1869/17.03.2020 și a contractului subsecvent.

Prin încheierea din data de 16.02.2024, în temeiul prevederilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ., instanța a dispus disjungerea pretenției formulate de reclamant prin cererea adițională (obligarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecție financiară în procent de 25% din valoarea acordului-cadru nr. 1869/17.03.2020 și a contractului subsecvent), în vederea cercetării și soluționării separate a acestei pretenții, fiind format astfel prezentul dosar (nr. x/2024).

Pentru a lua măsura disjungerii, Curtea a reținut că pretenția cercetată în prezentul dosar reprezintă un capăt principal de cerere, întemeiat pe o cauză diferită și nelegată strâns de cauza capătului principal de cerere în anulare, rămas spre soluționare în dosarul nr. x/2023. Astfel, capătul de cerere în anulare are ca fundament eventuale vicii de nelegalitate ale actelor administrative atacate, ce decurg din motivele prezentate în cererea de chemare în judecată, competența ratione materiae revenind curții de apel, ca instanță de contencios administrativ, prin raportare la natura și obiectul capătului de cerere (care vizează cenzurarea unui act administrativ referitor la finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, în cuantum mai mare de 3.000.000 RON), conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

În schimb, capătul de cerere privind obligarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON are la bază răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 1349 alin. (1) și art. 1357 din C. civ., invocate expres de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 14 din data de 16.02.2024, Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecție financiară în procent de 25% din valoarea acordului-cadru nr. 1869/17.03.2020 și a contractului subsecvent, în favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București. Instanța a reținut că pretenția formulată este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, fiind un capăt de cerere pur patrimonial și esențialmente civil, fără legătură strânsă cu cererea principală formulată în anularea actelor administrative, motiv pentru care competența materială aparține unei instanțe civile și nu secției specializate în contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 525 din data de 10.04.2025, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis la rândul său excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice. Tribunalul a reținut că cererea privind obligarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate la plata sumei menționate are caracter accesoriu față de capătul principal de cerere în anulare a actelor administrative, întrucât pretenția patrimonială depinde în mod direct de soluția dată asupra cererii principale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., competența materială revine instanței competente să judece cererea principală, respectiv Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice. Tribunalul București a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competență, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice și Tribunalul București, secția a III-a civilă, constată că instanța competentă material să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a III-a civilă, din următoarele considerente:

În prezenta cauză, reclamantul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a formulat o cerere principală în materia contenciosului administrativ având ca obiect anularea unor acte administrative (nota de constatare a neregulilor și decizia privind soluționarea contestației formulate împotriva acestei note), solicitând subsidiar și obligarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate la plata sumei de 44.696.116,24 RON, reprezentând corecție financiară aferentă acordului-cadru și contractului subsecvent încheiate.

Curtea de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a admis în mod corect excepția necompetenței materiale argumentând întemeiat că acest capăt de cerere nu este accesoriu cererii de anulare a actelor administrative, ci constituie un capăt principal distinct, având un fundament juridic propriu, întemeiat exclusiv pe răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1349 alin. (1) și art. 1357 din C. civ., invocate expres de către reclamantă. În mod judicios, Curtea de Apel a subliniat că pretenția patrimonială formulată nu este generată direct de eventualele vicii de nelegalitate ale actelor administrative atacate, ci își găsește fundamentul într-o pretinsă faptă ilicită distinctă și autonomă a pârâtului Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate. Astfel, în mod corect, Curtea de Apel a apreciat că litigiul excede sferei contenciosului administrativ, care implică doar litigii privind acte administrative și efectele directe ale nelegalității acestora, conform art. 2 alin. (1) lit. c), c)

1

), f), h), i) și alin. (2), coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, și a declinat competența materială în favoarea unei secții civile a Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, sesizat ca urmare a declinării, a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, invocând în mod eronat caracterul accesoriu al cererii în despăgubire față de cererea de anulare a actelor administrative, susținând că despăgubirile ar depinde de soluția dată asupra cererii în anulare.

Înalta Curte reține însă că simplul fapt că cererea subsidiară a fost formulată într-o relație condiționată procedural față de cererea principală (în eventualitatea respingerii cererii de anulare) nu conferă acesteia caracter accesoriu în sens juridic și nu îi modifică temeiul juridic distinct, de drept civil delictual. Astfel, chiar dacă soluția pe cererea în despăgubiri ar putea fi influențată procedural de rezultatul primei cereri, fundamentul juridic al pretenției patrimoniale rămâne unul autonom, derivând exclusiv din răspunderea civilă delictuală, fapt care exclude competența instanței de contencios administrativ.

Necompetența secției specializate în contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel este una de ordine publică, conform art. 136 alin. (1) raportat la art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar potrivit art. 176 pct. 3 C. proc. civ., actele de procedură realizate de judecătorul necompetent sunt lovite de nulitate absolută, această nulitate nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări, ci fiind suficientă apartenența actului la o instanță necompetentă.

De altfel, jurisprudența Înaltei Curți și doctrina sunt constante în sensul că acțiunile având ca obiect repararea prejudiciilor rezultate din fapte ilicite autonome ale unei autorități publice, chiar dacă sunt corelate procedural cu cereri în contencios administrativ, nu pot fi soluționate de instanțele specializate în contencios administrativ, competența revenind instanțelor civile de drept comun, potrivit art. 10 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 94 și 95 din C. proc. civ.

În concluzie, atunci când într-un proces se formulează concomitent o cerere principală de contencios administrativ (anularea unui act) și o cerere de despăgubiri, instanța va verifica natura și cauza fiecărei pretenții. Dacă cererea de despăgubiri este strâns legată de actul administrativ contestat (accesorie contenciosului) și derivă direct din nelegalitatea acelui act, instanța de contencios administrativ poate soluționa ambele capete de cerere împreună, în virtutea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 (instanța competentă fiind stabilită conform art. 10 din lege, de exemplu tribunalul sau curtea de apel în funcție de emitentul actului și valoarea în litigiu).

În schimb, dacă cererea de despăgubiri are un fundament delictual autonom, nefiind condiționată juridic de anularea prealabilă a unui act administrativ (sau nefiind formulată concomitent cu o asemenea cerere principală), atunci nu ne aflăm într-un litigiu de contencios administrativ în sensul legii speciale, ci într-un litigiu civil obișnuit.

Având în vedere aceste argumente, pentru respectarea principiului legalității și delimitării clare a competențelor materiale între instanțe, conform dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a III-a civilă este instanța competentă material să judece cererea subsidiară având ca obiect plata despăgubirilor solicitate, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.