ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1251/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 08.07.2021, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat: constatarea caracterului ilicit al faptelor imputate pârâtului (constând în publicarea unor articole în presă și pe pagina de internet a B. S.A.) prin care s-ar fi adus prejudicii de imagine reclamantei și membrilor Consiliului A.S.F.; obligarea pârâtului să înceteze săvârșirea faptelor cauzatoare de prejudicii; obligarea acestuia la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru atingerea adusă imaginii reclamantei și reputației membrilor Consiliului A.S.F.; precum și publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii ce se va pronunța, în două ziare de circulație națională și pe site-ul pe care au fost publicate materialele considerate defăimătoare.

În cursul procedurii au fost pronunțate următoarele hotărâri asupra competenței:

Prin sentința civilă nr. 4457/19.05.2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 1174/27.07.2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a constatat ivit conflict negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 167/25.11.2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

La termenul de judecată din 11.03.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, astfel cum a fost invocată, și a respins excepția inadmisibilității, ca neîntemeiată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1333 din 16.09.2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată; a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în contradictoriu cu pârâtul A.; a obligat reclamanta la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 816A din 31.05.2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 1333/16.09.2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât A.; a admis apelul incident declarat de apelantul-pârât A. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Autoritatea de Supraveghere Financiară; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării reclamantei la plata către pârât a sumei de 8.700 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, în primă instanță; a menținut, în rest, sentința apelată; a obligat intimata-reclamantă A.S.F. la plata către apelantul-pârât a sumei de 8.747,39 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 816 A din 31 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs principal reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.)și recurs incident pârâtul A..

II.1. Recursul principal declarat de reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.):

II.1.1. Motivele de recurs:

Prin cererea de recurs, recurenta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 816A/31.05.2023 pronunțate de Curtea de Apel București, în contradictoriu cu intimatul A. prin care a solicitat: admiterea recursului astfel cum a fost formulat; casarea deciziei civile nr. 816A din 31.05.2023 pronunțate de Curtea de Apel București; rejudecarea cauzei pe fond și admiterea cererii de chemare în judecată formulate de A.S.F.; obligarea intimatului A. la plata cheltuielilor de judecată (taxele judiciare de timbru achitate de A.S.F. în cursul procesului).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, art. 486, art. 488 alin. (1) pct. 8 și urm. C. proc. civ., precum și pe celelalte norme legale indicate în cuprinsul recursului.

În temeiul art. 253, art. 1349 și art. 1357 C. civ., recurenta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimatului A. pentru faptele ilicite săvârșite împotriva A.S.F.

Recurenta a arătat că, după încetarea calității de președinte al Directoratului B. S.A. (în prezent C.), intimatul a formulat multiple declarații cu conținut ofensator la adresa A.S.F. și a membrilor Consiliului acesteia, atât prin adrese transmise instituției, cât și prin publicări în presă și pe internet. Recurenta a precizat că nu a negat dreptul intimatului de a adresa petiții ori sesizări, însă a subliniat că exercitarea acestui drept trebuia să se încadreze în limitele legalității și bunei-credințe, fără recurgerea la presiuni publice susceptibile să aducă atingere prestigiului instituțional.

Pentru a evidenția caracterul public al afirmațiilor, recurenta a indicat publicarea lor în "D.", difuzarea prin rapoarte curente pe pagina de internet a B. S.A., precum și transmiterea prin corespondență oficială către A.S.F. (în opinia sa, cu rea-credință).

În concret, au fost menționate, cu titlu de exemplu: (i) declarația consemnată în "D." la 26.02.2020, în care intimatul a întrebat:

"Mai este A.S.F. supraveghetorul pieței sau este, de fapt, consultant al unor grupări infracționale împotriva cărora curge urmărirea penală?"; (ii) Adresa B. S.A. nr. 2563/31.03.2020, semnată de intimat și transmisă A.S.F., care cuprinde formulări precum:

"Conivența unor funcționari A.S.F. cu gruparea infracțională este evidentă prin refuzul de a constata că E. este incompatibil cu calitatea de membru al Consiliului de Supraveghere..."; (iii) alte pasaje:

"Singura explicație pentru refuzul A.S.F. de a aplica legea este folosirea atributelor date de lege unor membri ai Consiliului A.S.F. în scopul unor interese personale - respectiv de a se răzbuna pe Directoratul B...." și "În lipsa unor decizii urgente ale A.S.F. de a elimina ilegalitățile comise de gruparea infracțională condusă de E. și sprijinită/consiliată de unii membri ai Consiliului A.S.F. (...)".

Recurenta a susținut că asemenea afirmații, formulate în spațiul public, acreditează ideea existenței unor "grupări infracționale" legate de A.S.F., asociind instituția unei conduite ilegale și imorale și afectând grav încrederea publică în autoritatea de supraveghere financiară.

Recurenta a mai arătat că aceste pasaje, făcute publice prin mass-media și documente accesibile publicului, au depășit limitele libertății de exprimare (art. 10 CEDO), fiind lipsite de bază factuală și urmăresc denigrarea instituției.

A susținut că instanța de apel a ignorat probatoriul administrat, care demonstra caracterul public, denigrator și ilicit al acestor declarații, motiv pentru care soluția de respingere a apelului este nelegală.

În sprijin celor precizate în cererea de recurs, a invocat și alte comunicări oficiale adresate direct instituției, menite să creeze în spațiul public o imagine falsă și defăimătoare asupra activității și integrității A.S.F. Astfel, prin Adresa B. S.A. nr. 2564/01.04.2020 (răspuns la adresa A.S.F. nr. x/31.03.2020), sub semnătura intimatului, s-au formulat afirmații precum "instigare la încălcarea legii", "preluare ostilă a structurilor de conducere", "conivența unor funcționari A.S.F. cu gruparea infracțională", "A.S.F. lucrează cu duble măsuri și în secret".

De asemenea, prin Adresa B. S.A. nr. 2690/06.04.2020, transmisă A.S.F. sub aceeași semnătură, au fost reiterate expresii defăimătoare, într-un ton acuzator, inclusiv că instituția ar fi acționat "răsplătitor pentru prejudiciile cauzate societății și subsemnaților", insinuând o conduită abuzivă și nelegală a funcționarilor A.S.F.

A mai indicat comunicatul public din 23.04.2020, ora 18:35, publicat pe site-ul oficial al B. S.A., în care se afirmă, între altele, că solicitarea A.S.F. privind forma evaluării prealabile "poate fi calificată ca un abuz de putere evident", precum și că prevederile Deciziei A.S.F. nr. 526/22.04.2020 ar constitui "o instigare la încălcarea legii", iar "alți membri ai Consiliului fac, sub îndrumarea A.S.F., ședințe ilegale".

Recurenta a subliniat că aceste afirmații, lansate public și repetate în documente oficiale, atribuie A.S.F. conduite abuzive, nelegale și chiar penale, fără suport probator, afectând grav imaginea instituției și a membrilor Consiliului său. A menționat că, la data comunicatului din 23.04.2020, mandatul intimatului de președinte al Directoratului expirase de drept la 20.04.2020 (aspect reținut de prima instanță și de instanța de apel).

Recurenta a invocat Hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 1 din 30.03.2020, prin care s-a dispus revocarea Hotărârii Consiliului din 15.01.2020 privind desemnarea pentru un nou mandat a domnilor A., F. și G., precum și revocarea domnului A. din funcția de președinte al Directoratului (cu încetarea mandatului, cu efect imediat, începând cu 30.03.2020). În cuprinsul hotărârii s-a prevăzut:

"Art. 2 - Se revocă Hotărârea Consiliului de Supraveghere din data de 15.01.2020, prin care s-au desemnat ca membri ai Directoratului, pentru un nou mandat de 4 ani, începând cu data de 20.04.2020 și până la data de 19.04.2024, domnii A., F. și G.. Art. 3 - Se revocă dl. A. din funcția de președinte al Directoratului/președinte executiv - director general, cu încetarea mandatului de membru al Directoratului - Președinte, cu efect imediat, începând cu data de 30.03.2020."

A subliniat că, în pofida încetării mandatului și a lipsei oricărei calități oficiale, intimatul a continuat să emită și să publice documente în numele societății, folosindu-le ca platformă pentru a ataca A.S.F. și conducerea acesteia, ceea ce denotă rea-credință și intenția de a perpetua prejudiciul de imagine. În aceste condiții, a arătat că intimatul nu mai deținea prerogativa legală de reprezentare, astfel că orice comunicare ulterioară făcută în numele B. S.A. a fost neautorizată și ilicită.

În sprijin, a indicat materialul intitulat "Mesaj al Președintelui Executiv", publicat pe pagina oficială a societății la 23.04.2020 (24.04.2020, ora 09:21), sub semnătura intimatului, în care se afirmă:

"De asemeni dorim să precizăm că acest refuz este aprobat de A.S.F., care, în contextul instigării la încălcarea legii, conform Deciziei A.S.F. nr. 526/22..., prin obligarea Consiliului de Supraveghere de a permite lui E., urmărit penal in personam în două dosare penale pentru mai multe infracțiuni săvârșite, așa cum am mai comunicat în alte rapoarte, nu face nimic altceva decât să sprijine o grupare infracțională, să abuzeze de prerogativele pe care le are, abuzare în scop infracțional, prin crearea de avantaje patrimoniale respectivei persoane."

Recurenta a susținut că aceste susțineri, formulate public și semnate fără calitate de reprezentare, întăresc caracterul ofensator și lipsit de bază factuală al demersurilor intimatului, cu consecința afectării imaginii A.S.F. și a încrederii publice în autoritatea de supraveghere.

Recurenta a arătat că, în continuarea comunicatului din 30.04.2020, intimatul a susținut că "la ședința convocată în acest scop de către Vicepreședintele A.S.F. H., știindu-se că aceștia nu vor vota ilegalitățile propuse de Vicepreședintele A.S.F. H., nu s-ar fi putut obține voturile necesare pentru aprobarea acestei decizii ilegale". S-a precizat că printr-o asemenea afirmație intimatul a acuzat public conducerea A.S.F. de ingerință directă în activitatea decizională a unei societăți listate și de implicare în fapte de natură penală, fără a prezenta probe.

La 04.05.2020, ora 12:52, a fost publicat pe site-ul oficial al B. S.A. un nou comunicat, sub semnătura intimatului, cu pasaje precum:

"B. aduce la cunoștința pieței și a acționarilor săi că, sub coordonarea A.S.F., doi membri ai Consiliului de Supraveghere au falsificat în mod grosolan hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 28 (...). Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin adresa x/30.04.2020, i-a instigat pe cei doi să falsifice voturile și să publice altă hotărâre. Astfel, A.S.F. instigă la săvârșirea de noi infracțiuni (...). (...) A.S.F. încearcă instalarea ilegală la conducerea B. a unor personaje care încalcă flagrant legislația incidentă (...). Cerem în mod public Direcției Naționale Anticorupție să se autosesizeze (...) sub coordonarea unui Vicepreședinte A.S.F., respectiv H.".

Recurenta a evidențiat caracterul explicit acuzator al acestor afirmații, îndreptate contra instituției și a unui vicepreședinte, cu solicitarea intervenției organelor de urmărire penală.

Ulterior, la 08.05.2020, ora 17:21, intimatul a publicat un nou comunicat pe același site, afirmând:

"Suspendarea de la tranzacționare a acțiunilor B., ca urmare a gravelor încălcări ale legislației de către unii membri ai Consiliului de Supraveghere al B., sprijiniți în mod ilegal de către conducerea A.S.F., aduce grave pagube deținătorilor de acțiuni (...). Hotărârile suspendate de instanțele de judecată sunt folosite pentru a justifica ilegalitățile comise de unii funcționari A.S.F." Recurenta a arătat că aceste susțineri sunt tendențioase, insinuând că A.S.F. ar fi acționat contrar legii și în detrimentul acționarilor, deși măsurile dispuse au fost luate în exercitarea atribuțiilor legale de supraveghere și control, în scopul protejării stabilității pieței de capital.

În susținerea motivului de recurs, A.S.F. a subliniat caracterul vădit public și defăimător al acestor comunicări, difuzate prin site-ul oficial al unei societăți listate, cu impact direct asupra percepției investitorilor, a pieței și a imaginii autorității, arătând că instanța de apel a reținut în mod eronat inexistența caracterului public sau a depășirii limitelor legalității și moralității.

Recurenta a mai arătat că împrejurarea potrivit căreia intimatul nu mai deținea, la data publicării comunicatelor, calitatea de președinte al Directoratului B. S.A. (aspect constatat de instanța de apel prin respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive) confirmă caracterul abuziv și nelegitim al demersurilor sale.

În consecință, a susținut că afirmațiile intimatului, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar și necontestate, se circumscriu ilicitului civil, fiind formulate cu rea-credință, în afara limitelor libertății de exprimare (art. 10 CEDO), contrar art. 1357 C. civ. și principiilor legalității și moralității publice.

Recurenta a mai arătat că, dincolo de articolele și comunicatele online, intimatul a menținut o conduită constantă de denigrare a autorității și a unor membri ai conducerii acesteia, transmițând sesizări către comisiile de specialitate ale celor două Camere ale Parlamentului, în care a reluat afirmații jignitoare și neîntemeiate, cu caracter vădit defăimător. Aceste sesizări (difuzate și făcute publice) au reiterat acuzații grave privind pretinsa sprijinire de către A.S.F. a "grupărilor infracționale", fără bază factuală, urmărindu-se compromiterea imaginii instituției.

A subliniat că, având în vedere că membrii Consiliului A.S.F. sunt numiți de Parlament (în urma audierilor în comisiile de specialitate), prin astfel de sesizări s-a urmărit afectarea directă a credibilității conducerii autorității. Recurenta a arătat că afirmațiile adresate Parlamentului depășesc limitele unei critici legitime (limbaj acuzator, lipsit de fundament, vizând integritatea morală și profesională), fiind destinate a ajunge la cunoștința unui public larg, inclusiv prin presă. Pe acest temei, a susținut că nu poate fi reținută concluzia instanței de apel potrivit căreia respectivele afirmații nu ar fi publice.

A mai arătat că intimatul a transmis sesizări similare Președintelui României, Prim-ministrului și Procurorului General, urmărind amplificarea impactului denigrator și expunerea publică maximă a acuzațiilor. A susținut că aprecierea instanței de apel potrivit căreia aceste afirmații nu ar fi publice este eronată, întrucât chiar intimatul a menționat în articole de presă că a sesizat toate autoritățile statului, prezentând demersul ca o pretinsă "luptă împotriva corupției din A.S.F.".

De asemenea, a redat pasaje din sesizări. Astfel, în adresa înregistrată la Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților nr. 4c-2/542/02.06.2020, intimatul a susținut:

"A.S.F. refuză să respecte legislația menționată, din contră, s-a transformat în consilier al urmăritului penal E., indicându-i ce să facă și cum să blocheze complet activitatea B., prin indicațiile furnizate de Vicepreședintele A.S.F. H. și o serie de subalterni de-ai dumnealui (...)".

Recurenta a arătat că prin astfel de pasaje intimatul a reluat în fața autorităților acuzații cu caracter penal, fără suport probator, prezentând A.S.F. ca instituție coruptă și abuzivă, cu scopul de a produce un impact public și politic negativ asupra imaginii autorității și a membrilor conducerii.

A mai indicat afirmațiile formulate în sesizările către comisiile parlamentare:

"În această situație, E., sfidând legislația în vigoare și beneficiind de sprijinul unui vicepreședinte al A.S.F. (chiar cel responsabil de piața de capital), inclusiv al unor funcționari din subordinea acestuia, a trecut la convocarea și ținerea ilegală de ședințe ale Consiliului (...). Acest grup încearcă din răsputeri, având concursul nemijlocit al Vicepreședintelui A.S.F. dl. H. și al unor funcționari din această autoritate publică, să blocheze pornirea acțiunii în răspundere (...) și să elimine structurile de conducere din B. (...)".

De asemenea, a fost invocată susținerea conform căreia:

"Din data de 16 ianuarie 2020, A.S.F., folosindu-și în mod abuziv și în interes personal atribuțiile conferite de lege, în scopul ‘răfuielilor’ față de membrii acelui Directorat, tergiversează în mod nepermis, fără niciun temei legal, aprobarea membrilor noului Directorat (...), pentru a permite grupării conduse de urmăritul penal in personam - E. - să preia structurile de conducere (...)".

În continuare, în adresa către Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții nr. 4c-17/21.136 din 26.05.2020 și către Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare nr. 4c-1/241 din 27.05.2020, ambele ale Camerei Deputaților, intimatul a afirmat:

"În mod intenționat, premeditat, Vicepreședintele A.S.F. H. a interzis juriștilor A.S.F. să apere instituția în Dosarul nr. x/2018 (...). Ulterior, A.S.F., prin Vicepreședintele H., a amenințat permanent conducerea B., refuzând să aplice legislația, sancționând în final structurile de conducere (...) cu amenzi substanțiale (...)".

În aceeași adresă s-a susținut:

"Din momentul în care Vicepreședintele H. a cerut cooptarea urmăritului penal E. în Consiliul de Supraveghere al B., au început nereguli grave în funcționarea acestui Consiliu, H. acordând permanent consultanță urmăritului penal E. pentru a torpila lucrările Consiliului și a adopta hotărâri ilegale, sfidând legislația S.I.F.-urilor, Legea societăților, reglementările A.S.F., hotărârile instanțelor (...)".

Recurenta a susținut că aceste formulări depășesc limitele unei critici legitime, întrucât atribuie A.S.F. și unor membri ai conducerii fapte de natură penală și un comportament abuziv, fără bază factuală, urmărind discreditarea autorității și afectarea încrederii publice.

Recurenta a remarcat că, prin astfel de afirmații, intimatul a construit o narațiune falsă și ofensatoare, prezentând A.S.F. drept complice unei "grupări infracționale" și acuzând conducerea instituției de sfidarea deliberată a legii, a hotărârilor judecătorești și a actelor normative aplicabile în perioada stării de urgență.

A indicat, cu titlu exemplificativ, susținerea intimatului potrivit căreia:

"Această grupare infracțională condusă de E., cu consilierea dlui H. și a altor subalterni ai săi din A.S.F., a adoptat numeroase hotărâri ilegale (...), introducându-se o stare de confuzie totală în piața de capital (...), toate cu concursul nemijlocit al A.S.F." De asemenea, a arătat că intimatul a pretins că "Vicepreședintele A.S.F. H. a convocat luni, 27 aprilie 2020, o ședință a Consiliului A.S.F. pentru a interzice B. să publice la Bursa de Valori din București rapoarte curente (...); dar, pentru H., legea societăților nu are nicio valoare."

Recurenta a susținut că aceste acuzații, formulate într-un limbaj inflamator și încărcat de imputări penale, au urmărit să inducă ideea unei corupții sistemice la nivelul A.S.F., afectând grav imaginea și credibilitatea instituțională. În consecință, a arătat că sesizările adresate unor autorități de rang constituțional, ulterior publicate și preluate în presă, reprezintă fapte ilicite de natură civilă, întrucât conțin afirmații false, nedovedite și profund defăimătoare, care nu sunt protejate de art. 10 CEDO (fiind făcute cu rea-credință, în scopul de a prejudicia imaginea și autoritatea A.S.F.). Recurenta a mai susținut că, în același registru, intimatul a adăugat noi acuzații grave și nefondate, menite să consolideze o imagine falsă a unei colaborări ilicite între funcționari ai A.S.F. și persoane urmărite penal.

Recurenta a indicat că intimatul a susținut:

"Pentru a putea obține aprobarea acestei decizii în ședință, știind că nu toți comisarii sunt de acord cu deciziile domniei sale, H. a interzis (nu a asigurat) unor comisari participarea la ședință și votarea acelei decizii; dacă aceștia ar fi participat, decizia nu s-ar fi putut adopta." A arătat că printr-o asemenea afirmație se aduce o acuzație directă de manipulare a procesului decizional intern al A.S.F., imputând unui vicepreședinte împiedicarea deliberată a exercitării mandatului legal al comisarilor, fără a fi prezentate probe.

A mai arătat că intimatul a susținut public:

"Având în vedere gravele încălcări ale legii, B. a făcut un denunț penal la D.N.A. împotriva unor membri ai Consiliului A.S.F.; (…) A.S.F. continuă să nu respecte hotărârile instanțelor (…), încurajând, în scris, gruparea condusă de E. să continue săvârșirea altor infracțiuni…". Recurenta a evidențiat gravitatea acestor imputări, care atribuie A.S.F. o conduită de "încurajare" a faptelor penale, depășind limitele libertății de exprimare protejate de art. 10 CEDO.

A susținut că, prin demersuri realizate cu rea-credință și repetate în presă, comunicate și sesizări oficiale, intimatul a urmărit să inducă percepția că A.S.F. ar fi o instituție coruptă, lipsită de imparțialitate și implicată în activități de natură penală, afectând reputația și autoritatea instituției pe piața de capital. În acest context, contrar aprecierilor instanței de apel, recurenta a arătat că este dovedită intenția directă a intimatului de a defăima instituția și conducerea acesteia, printr-un demers public, continuu și direcționat.

Recurenta a subliniat că aceste afirmații, formulate neîndoielnic în spațiul public și adresate inclusiv autorităților statului, au un conținut ilicit, fiind în afara limitelor legalității și moralității. A mai arătat că validarea unei asemenea conduite, care nu exprimă simple opinii sau critici, ci imputări penale lipsite de fundament, ar denatura conceptul de libertate de exprimare, transformându-l într-un instrument de lezare a imaginii instituțiilor publice și a încrederii în funcționarea lor legală.

Recurenta a susținut că sunt eronate considerentele instanței de apel potrivit cărora dreptul de apreciere al unei persoane ar fi mai larg atunci când se referă la activitatea unei autorități de supraveghere și control (A.S.F.), întrucât această extindere nu poate acoperi imputarea nefondată de fapte penale sau formularea de acuzații calomnioase.

A arătat că, în mod contrar reținerilor instanței de apel, conținutul concret al declarațiilor și materialelor depuse la dosar dovedește fără echivoc caracterul ilicit al faptelor intimatului, relevând o conduită deliberată, ostilă și denigratoare.

Potrivit recurentei, această conduită nu se circumscrie nici dreptului la opinie și nici dreptului de petiționare, deoarece depășește limitele unui discurs de interes public și constă în imputarea neîntemeiată de fapte penale, cu scopul de a prejudicia reputația și autoritatea instituției.

A subliniat caracterul repetitiv și concertat al demersurilor, din care transpare o atitudine de rea-credință, orientată nu spre informarea publicului, ci spre discreditarea personală și instituțională a A.S.F. și a membrilor conducerii sale.

În concret, recurenta a indicat folosirea repetată a unor expresii precum "sprijinirea unui grup infracțional", "favorizarea unui grup infracțional", "instigare la nerespectarea legii", "instigare la săvârșirea de noi infracțiuni", "abuz de putere", "complicitate cu persoane urmărite penal".

Prin asemenea formulări, intimatul ar fi acreditat public ideea falsă că membri ai Consiliului A.S.F. și funcționari ai instituției ar fi săvârșit infracțiuni, în lipsa oricărei probe și a oricărui suport legal.

Recurenta a arătat că aceste acuzații au fost lansate deliberat și sistematic în spațiul public și sunt de natură să afecteze încrederea participanților la piața de capital și a investitorilor în imparțialitatea și integritatea A.S.F., autoritate cu rol fundamental de autorizare, reglementare, supraveghere și control al piețelor financiare.

În consecință, a susținut că instanța de apel a interpretat greșit natura juridică a faptelor și a omis să rețină că ilicitul civil este pe deplin dovedit, conduita intimatului situându-se în afara limitelor libertății de exprimare și constituind un abuz de drept, cu atingerea directă a imaginii, prestigiului și autorității A.S.F.

Recurenta a concluzionat că alegațiile intimatului, proferate public, reprezintă o veritabilă ofensă adusă autorității, și nu afirmații de interes public, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Recurenta a arătat că, prin acțiunile denigratoare ale intimatului, credibilitatea, profesionalismul și integritatea conducerii A.S.F. au fost puse sub semnul îndoielii, iar încrederea participanților la piețele supravegheate a fost grav afectată. În consecință, contrar susținerilor instanței de apel, vătămarea adusă imaginii instituției este dovedită prin afirmațiile publice, defăimătoare și neîntemeiate ale intimatului, formulate cu vădită rea-credință și repetate în diferite contexte, producând un prejudiciu real și serios prestigiului instituțional și credibilității publice a autorității.

Recurenta a subliniat că prejudiciul invocat are natură morală și nepatrimonială (atingere adusă demnității, reputației și imaginii), fiind constatabil prin efectele negative asupra prestigiului instituțional și autorității morale de care se bucură A.S.F. Potrivit principiilor răspunderii civile delictuale, repararea intervine atunci când sunt îndeplinite cumulativ condițiile legale, respectiv certitudinea prejudiciului, nerepararea sa anterioară și existența unui raport de cauzalitate direct și necesar între fapta ilicită și efectul vătămător. Scopul este înlăturarea consecințelor faptei ilicite și restabilirea echilibrului moral, nu obținerea unui beneficiu material.

Din perspectiva probatoriului, A.S.F. a arătat că intimatul a derulat o campanie publică de denigrare, utilizând presa și platformele online pentru a lansa acuzații repetate și nefondate, cu o frecvență aproape zilnică, inclusiv prin declarații și comunicate publicate pe pagina de internet a B. S.A. Această conduită a fost de natură să afecteze grav drepturile nepatrimoniale ale autorității și reputația sa în fața publicului.

Recurenta a subliniat că prejudiciul moral al unei autorități publice nu poate fi redus la un simplu inconvenient reputațional, ci reprezintă o atingere adusă autorității legitime a statului, cu potențial de a afecta încrederea participanților la piață în stabilitatea și corectitudinea procesului de supraveghere financiară.

A invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, la analiza unor afirmații potențial vătămătoare, nu contează exclusiv adevărul obiectiv al faptelor, ci și buna-credință a autorului și diligența verificării prealabile (Radio France și alții c. Franței, par. 37; Dalban c. României, par. 49-50; Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegiei, par. 65 și urm.; Mihaiu c. României, par. 67-68). S-a arătat că buna-credință presupune veridicitatea și exactitatea informațiilor, existența unei baze factuale suficiente și verificarea lor înainte de publicare. În lipsa acestor elemente, afirmațiile sunt defăimătoare, atrăgând răspunderea civilă a autorului (a se vedea și Andreescu c. României, par. 94; Cumpănă și Mazăre c. României, par. 100; Petrina c. României, par. 37; Ciuvică c. României, decizie de inadmisibilitate, par. 54).

Recurenta a arătat că, prin frecvența și conținutul campaniei denigratoare, buna-credință lipsește în mod evident, intenția intimatului fiind aceea de a calomnia și discredita, nu de a informa. În consecință, a susținut că în materia faptei ilicite de defăimare, proba faptei este suficientă pentru a fundamenta prezumția existenței prejudiciului moral, dat fiind caracterul intrinsec și nepatrimonial al acestuia (prejudiciu imposibil de dovedit direct, dar dedus din însăși săvârșirea faptei și din circumstanțele cauzei).

Prin urmare, fapta ilicită imputată intimatului - constând în publicarea repetată, cu rea-credință, a unor acuzații grave, neprobate și defăimătoare - atrage prezumția unui prejudiciu moral suferit de A.S.F., constând în pierderea încrederii publicului, afectarea imaginii și subminarea autorității instituționale.

Recurenta A.S.F. a arătat că, prin declarațiile formulate în presa de specialitate și generalistă, precum și prin comunicatele și rapoartele publicate pe pagina de internet a B. S.A., intenția intimatului a fost aceea de a face publice informații denaturate, lipsite de suport probator și menite exclusiv să prejudicieze imaginea autorității.

S-a susținut că aceste afirmații, difuzate cu frecvență și într-un ton acuzator, nu au fost sprijinite de niciun document, fapt ori probă care să le confirme veridicitatea, fiind de natură să aducă atingere gravă prestigiului și autorității A.S.F., așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și din mijloacele de probă administrate.

Recurenta a reiterat că a dovedit existența prejudiciului de imagine cauzat instituției prin acțiunile publice ale intimatului, astfel cum a arătat pe fondul cauzei și în apărările formulate în apel.

În susținere, s-a făcut trimitere la art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 93/2012, care stabilește obiectivele fundamentale ale A.S.F. (asigurarea stabilității, competitivității și bunei funcționări a piețelor de instrumente financiare; promovarea încrederii în aceste piețe și în investiții; protecția operatorilor și investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive sau frauduloase).

A.S.F. a explicat că are un rol activ și esențial în menținerea stabilității pieței de capital, fiind învestită cu atribuții de autorizare, supraveghere, reglementare și control, menite să asigure ordinea, transparența și echilibrul piețelor financiare nebancare.

Prin urmare, atunci când asupra A.S.F. sunt aruncate public suspiciuni privind credibilitatea, imparțialitatea ori integritatea profesională a membrilor săi, efectul se răsfrânge direct și nociv nu doar asupra reputației autorității, ci și asupra încrederii generale a operatorilor economici și a investitorilor în funcționarea pieței financiare. Recurenta a arătat că erodarea acestui capital de încredere afectează inevitabil stabilitatea și buna funcționare a pieței de capital, dat fiind rolul determinant al autorității.

Pentru a ilustra rolul activ al instituției, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor speciale, A.S.F. exercită atribuții de supraveghere, investigare și control și, pentru îndeplinirea acestora, poate acționa direct, prin propriile structuri; în colaborare cu alte entități ale pieței financiare; ori prin sesizarea organelor judiciare competente, în situația constatării unor abateri grave.

Recurenta a subliniat că rolul A.S.F. nu este formal (limitat la o observare pasivă), ci unul activ, constând în identificarea și sancționarea promptă a oricărei conduite neconforme regulilor pieței. Încrederea investitorilor, a participanților și a operatorilor de piață în activitatea autorității reprezintă premisa esențială a stabilității sistemului financiar nebancar. Din această perspectivă, orice acțiune de denigrare îndreptată împotriva A.S.F. (mai ales venită din partea unei persoane cu poziție publică relevantă în piață) produce efecte de destabilizare asupra pieței de capital și pune în pericol mecanismele ei de funcționare.

S-a arătat că nivelul de gravitate al afirmațiilor intimatului depășește cadrul unei simple critici profesionale, acestea înscriindu-se într-o campanie de presă concertată, cu limbaj agresiv și acuzații penale directe la adresa autorității și a membrilor Consiliului. Campania (derulată inclusiv prin publicații de profil economic și financiar) a avut caracter sistematic și intenționat, urmărind susținerea intereselor personale ale intimatului și exercitarea de presiune asupra instituției prin intermediul opiniei publice.

Recurenta a subliniat că, raportat la gravitatea acuzațiilor, intimatul avea obligația să probeze cu rigoare veridicitatea afirmațiilor, potrivit standardelor jurisprudenței interne și europene privind libertatea de exprimare. În lipsa unei baze factuale și în condițiile în care afirmațiile au fost lansate cu intenția vădită de a compromite reputația A.S.F., rezultă că scopul nu a fost informarea publicului, ci discreditarea autorității și subminarea credibilității acesteia în exercitarea atribuțiilor legale.

În aceste condiții, gravitatea afirmațiilor impunea un nivel corespunzător de diligență și probitate, pe care intimatul nu l-a manifestat, încălcând principiile bunei-credințe și deturnând libertatea de exprimare într-un instrument de atac personal și instituțional împotriva A.S.F.

A arătat că, prin prisma poziției și a rolului instituțional al A.S.F. în ansamblul pieței financiare, acuzațiile formulate sunt de o gravitate excepțională, întrucât pun sub semnul îndoielii stabilitatea și integritatea pieței de instrumente financiare pe care autoritatea este chemată să o reglementeze, controleze și supravegheze. Deosebit de gravă este imputarea că A.S.F., prin membrii Consiliului, ar fi inițiat un demers cu caracter penal (o asemenea acuzație subminează în sine încrederea publicului și a participanților la piață în funcționarea legală a instituției).

Din ansamblul afirmațiilor intimatului rezultă, potrivit recurentei, că libertatea de exprimare a fost deturnată de la scopul său legitim. Intimatul a acționat cu rea-credință, în mod intenționat și sistematic, în vederea discreditării instituției.

Recurenta a arătat că, din modul de redactare și de difuzare a afirmațiilor, rezultă că intimatul nu a urmărit o informare corectă, obiectivă și echilibrată a publicului, ci a avut un interes personal, acela de a denigra autoritatea publică ce urma să-i evalueze candidatura pentru un nou mandat de președinte executiv al B. S.A.

Pentru atingerea acestui scop, intimatul a prezentat publicului doar informațiile utile conturării unei imagini negative a A.S.F., omițând ori distorsionând deliberat fapte și împrejurări reale care ar fi contrazis această imagine. Această selectare tendențioasă și denaturare conștientă a adevărului relevă fără echivoc reaua-credință a intimatului, care a acționat cu intenția de a prejudicia imaginea autorității și de a compromite încrederea publică în aceasta.

Recurenta a susținut că, din analiza conținutului declarațiilor și a circumstanțelor cauzei, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1349 și art. 1357 C. civ. Vinovăția intimatului este dovedită sub forma intenției directe și nemijlocite, acesta urmărind în mod conștient și constant denigrarea A.S.F. și afectarea autorității sale publice. În subsidiar, chiar dacă nu s-ar reține intenția directă, răspunderea poate fi angajată sub forma culpei prin neglijență, întrucât intimatul nu a procedat la nicio dezmințire sau retractare publică a afirmațiilor defăimătoare, deși a avut posibilitatea și obligația morală de a o face.

Dimpotrivă, intimatul a perseverat în campania de denigrare, utilizând constant presa, comunicările publice și rapoartele societății pentru a menține și amplifica efectul defăimător al propriilor declarații. Aceste demersuri au avut consecințe directe și grave asupra imaginii instituției, vulnerabilizând autoritatea publică și șubrezind încrederea publicului în activitatea sa de reglementare, control și supraveghere. Prin discreditarea A.S.F., intimatul a urmărit, în mod premeditat, afectarea eficienței instituționale și a capacității autorității de a emite acte de reglementare și decizii cu caracter obligatoriu, diminuând prestigiul și credibilitatea autorității în fața participanților la piață.

Recurenta a arătat că, în mod contrar susținerilor instanțelor de fond și de apel, toate condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în cauză, respectiv: (i) fapta ilicită a fost dovedită prin declarațiile, rapoartele și articolele publicate de intimat, care conțin acuzații grave, de natură penală, la adresa instituției și a membrilor săi; (ii) prejudiciul a fost probat prin afectarea imaginii, reputației și credibilității autorității, reflectată de amploarea mediatică a campaniei denigratoare; (iii) raportul de cauzalitate este direct și evident, prejudiciul rezultând din însăși publicarea și difuzarea afirmațiilor false; (iv) vinovăția este dovedită prin intenția clară a intimatului de a compromite autoritatea publică (ori, în subsidiar, prin culpa sa pentru neglijența în verificarea faptelor și lipsa retractării).

Recurenta a subliniat că instanța de apel avea obligația să constate existența faptei ilicite, constând în formularea și publicarea de afirmații precum "sprijinirea unui grup infracțional", "favorizarea unui grup infracțional", "instigare la nerespectarea legii", "instigare la săvârșirea de infracțiuni", acuzații din sfera penală lipsite de orice bază factuală.

Prin aceste declarații, intimatul a acreditat în mod nefondat ideea săvârșirii unor infracțiuni de către membri ai conducerii și salariați ai A.S.F., influențând percepția publicului și afectând grav reputația autorității. S-a arătat că niciuna dintre afirmații nu a fost susținută probator și nu există vreo hotărâre sau act juridic care să confirme acuzațiile.

Independența și imparțialitatea A.S.F. în exercitarea atribuțiilor legale de autorizare, reglementare, supraveghere și control au fost puse în mod injust sub semnul îndoielii printr-o campanie intenționată și constantă de discreditare publică, ceea ce justifică constatarea faptei ilicite și angajarea răspunderii civile a intimatului.

Recurenta a arătat că instanța de apel avea posibilitatea și obligația legală de a observa existența prejudiciului de imagine produs instituției și vinovăția intimatului, astfel cum reiese neechivoc din ansamblul afirmațiilor defăimătoare prezentate. Din conținutul declarațiilor publice și al comunicatelor publicate de intimat rezultă fără dubiu că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1349 și art. 1357 C. civ., fapta fiind săvârșită cu intenție directă, printr-o conduită constantă de discreditare.

Recurenta a subliniat că vinovăția intimatului este pe deplin dovedită, întrucât acesta nu a întreprins nicio acțiune de stopare, dezmințire sau retractare a afirmațiilor denigratoare. Dimpotrivă, a menținut în spațiul public o campanie activă de denigrare a autorității și a conducerii acesteia, în scopul evident de a le compromite reputația profesională și credibilitatea instituțională. Această conduită, repetitivă, sistematică și publică, a generat un prejudiciu moral grav și evident, afectând imaginea A.S.F. în fața opiniei publice și a entităților supravegheate, precum și încrederea investitorilor în integritatea și imparțialitatea autorității.

Prin urmare, contrar aprecierii eronate a instanței de apel, recurenta a susținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale: existența faptei ilicite (lansarea și diseminarea publică, cu rea-credință, a unor acuzații penale false și defăimătoare), existența prejudiciului moral (afectarea imaginii, prestigiului și credibilității instituției), existența raportului de cauzalitate direct între fapta intimatului și prejudiciul produs și existența vinovăției (intenție directă, reflectată într-o conduită constantă de denigrare).

II.2. Recursul incident declarat de pârâtul intimat A.:

Intimatul A. a declarat recurs incident împotriva deciziei civile nr. 816A din 31.05.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.).

Prin calea de atac exercitată, recurentul pârât a solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate sub aspectul soluției asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, apreciind că hotărârea instanței de apel este nelegală în această privință.

În motivarea recursului, a arătat că, prin decizia civilă nr. 816A/31.05.2023, Curtea de Apel București a respins apelul declarat de A.S.F., a admis apelul incident formulat de acesta cu privire la acordarea integrală a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial pentru primă instanță și a menținut, în rest, sentința apelată, respingând excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Soluția referitoare la excepție este criticată prin prezentul recurs incident.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., recurentul -pârât a susținut că, la data pretinselor fapte ilicite, nu mai deținea calitatea de președinte al Directoratului B. S.A. (revocat prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere nr. 1/30.03.2020), iar actele avute în vedere de cererea de chemare în judecată au fost emise în numele și pentru societate, ca entitate juridică distinctă, și nu în nume personal. A arătat că, prin respingerea excepției, instanța de apel a ignorat caracterul instituțional al actelor contestate și regimul juridic specific entităților reglementate aflate sub supravegherea A.S.F., care impune avizarea prealabilă a membrilor structurilor de conducere înainte de exercitarea atribuțiilor acestora.

În consecință, recurentul incident a solicitat admiterea recursului incident, casarea în parte a deciziei civile nr. 816A din 31.05.2023 sub aspectul soluției asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și, rejudecând cauza, admiterea acestei excepții, cu respingerea acțiunii formulate de A.S.F. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În sprijinul cererii, a arătat că prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere din 04.04.2020 a fost desemnat un nou Directorat, însă acesta a fost avizat de A.S.F. ulterior (la 15.05.2020 și 02.06.2020), astfel încât, până la acele momente, exercitarea funcției de președinte al Directoratului de către el ar fi fost deplin legală.

A invocat art. 3 alin. (1) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 (membrii structurilor de conducere ai entităților reglementate trebuie supuși aprobării A.S.F. anterior începerii exercitării atribuțiilor, neputând îndeplini acte de administrare sau reprezentare până la emiterea avizului) și art. 2 alin. (2) lit. c), i) și x) din același act normativ, susținând că membrii nou desemnați ai Directoratului nu puteau începe exercitarea atribuțiilor înainte de aprobarea A.S.F., avizarea reprezentând o condiție esențială de validitate.

A precizat că, în cadrul unei entități reglementate și supuse controlului și supravegherii A.S.F., exercitarea oricărei atribuții de către membrii nou desemnați este interzisă până la emiterea deciziei de avizare. Procedura instituită prin Regulamentul nr. 1/2019 are ca scop asigurarea integrității, competenței și conformității persoanelor aflate în funcții de decizie și protejarea stabilității pieței de capital.

Pe cale de consecință, a susținut că în intervalul dintre desemnarea noului Directorat și emiterea avizului A.S.F. operează, pentru continuitatea activității societății, o prelungire tacită a mandatului membrilor Directoratului revocați până la data avizării noilor membri, astfel încât actele vizate de cererea de chemare în judecată au fost emise în numele și interesul societății, iar nu în nume personal.

Recurentul - pârât a susținut că A.S.F. a interpretat eronat propriul Regulament, apreciind că mandatul său ar fi încetat la 30.03.2020, odată cu hotărârea Consiliului de Supraveghere privind revocarea. Potrivit normelor incidente și succesiunii cronologice, exercitarea funcției de președinte al Directoratului nu a încetat la 30.03.2020, ci la data emiterii avizului pentru succesor (dl. I.), respectiv la 15.05.2020; până la această dată, atribuțiile au fost exercitate legal.

A arătat că adresele nr. x/31.03.2020, nr. y/01.04.2020 și nr. 2690/06.04.2020, precum și comunicatele publicate pe site-ul societății, adresate investitorilor și publicului, au fost emise de B. S.A., ca entitate cu personalitate juridică, și nu în nume personal. Documentele au fost semnate în numele societății de membrii Directoratului aflați în exercițiul funcției la acel moment (Președinte executiv - Director general A.; Vicepreședinte executiv - Director general adjunct dr. ec. F.; Membru al Directoratului - Director G.), precum și de ofițerul de conformitate J., constituind acte juridice ale societății emise în limitele mandatului valabil până la 15.05.2020.

În consecință, a susținut că nu pot fi reținute în sarcina sa fapte personale ilicite, întrucât actele contestate au avut caracter instituțional, fiind realizate în exercitarea funcției de conducere și în interesul legitim al societății, cu respectarea cadrului legal și a competențelor prevăzute în actul constitutiv al B. S.A. Totodată, teza intimatei A.S.F. privind încetarea mandatului la 30.03.2020 ar valida, în mod eronat, ideea că administrarea unei entități reglementate ar putea fi încredințată unui director neavizat, contrar dispozițiilor legale și susceptibilă de sancțiune contravențională potrivit art. 257 din Legea nr. 126/2018 (exercitarea funcțiilor de conducere fără avizul prealabil al autorității de supraveghere).

Recurentul a arătat că nu a achiesat acestei soluții și a susținut, prin motivele de apel, că potrivit art. 19 alin. (4) din Actul constitutiv al B. S.A. (Anexa nr. 2 la întâmpinarea depusă în primă instanță), în relațiile cu terții societatea este reprezentată de Președintele Directoratului și se angajează prin semnătura a doi membri ai Directoratului, iar, potrivit alin. (6) al aceluiași articol, Directoratul este responsabil cu luarea măsurilor necesare conducerii societății (în limitele obiectului de activitate).

A invocat că toate actele și demersurile efectuate în calitate de Președinte al Directoratului nu au reprezentat manifestări de voință individuale, ci au fost realizate în numele și în reprezentarea societății, în cadrul atribuțiilor legale și statutare. A precizat că adresele și comunicatele contestate au fost emise în condițiile art. 19 alin. (4) din actul constitutiv, fiind semnate de cel puțin doi membri ai Directoratului, ceea ce le confirmă caracterul instituțional, și nu personal.

A mai arătat că, potrivit art. 234 alin. (1) lit. f) din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiunile de piață, emitentul are obligația de a face publice informațiile privilegiate, astfel încât debitorul obligației este persoana juridică, prin organele sale de conducere, nu membrii Directoratului, individual.

Din această perspectivă, adresele transmise către A.S.F. și comunicatele adresate investitorilor reprezintă acte juridice ale B. S.A., aceasta având, în realitate, calitatea procesuală pasivă în cauză. În ipoteza în care s-ar fi constatat temeinicia cererii introductive, societatea ar fi putut promova acțiune în regres împotriva recurentului, potrivit dreptului comun, împrejurare ce exclude atragerea răspunderii sale personale directe.

Cu toate acestea, recurentul a susținut că instanța de apel a considerat în mod greșit că Tribunalul București a respins legal excepția lipsei calității procesuale pasive, reținând că nu ar avea relevanță calitatea în care acesta a acționat la momentul emiterii ori publicării opiniilor analizate, întrucât eventuala răspundere a societății nu ar exonera răspunderea pentru fapta proprie.

Recurentul a arătat că o asemenea interpretare este eronată, întrucât emiterea celor trei adrese și publicarea informărilor pe site-ul societății au fost realizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce derivau din funcția de președinte al Directoratului, funcție care impunea îndeplinirea obligațiilor legale de informare și protejare a intereselor societății și ale acționarilor. În consecință, actele respective nu pot fi calificate drept manifestări de voință individuale, ci constituie acțiuni legitime ale organului executiv al societății, emise în limitele competenței legale și statutare, în scopul conservării intereselor B. S.A.

A mai susținut că instanța de apel a confundat exercitarea atribuțiilor instituționale cu o faptă ilicită individuală, ignorând cadrul normativ aplicabil organelor de conducere ale emitenților de instrumente financiare.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului incident și casarea, în parte, a deciziei civile nr. 816A din 31.05.