ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2023

HOTĂRÂRE

26.09.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la 31.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.A., D. și Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii B., pronunțate la 28.04.2022 în dosarul de conciliere nr. x; plata sumei de 70.193,71 RON, reprezentând pretenții raportate la cuantumul despăgubirii în dosarul de daună nr. x; plata penalităților de 0,2%/zi de întârziere, calculate de la 03.04.2022 și până la data achitării efective a despăgubirii; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 148, art. 194 și art. 411 C. proc. civ., art. 9 alin. (9) din Anexa nr. 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, coroborat cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din O.G. nr. 38/2015, art. 2.199, art. 2.206-2.208, art. 2.210, art. 2.217, art. 2.223-2.226 din C. civ., Legea nr. 132/2017 și Norma nr. 20/2017.

La termenul de judecată din 08.11.2022, instanța a invocat din oficiu și a rămas în pronunțate pe excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 9461 din 08 noiembrie 2022, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de trimitere a calificat procedura de soluționare alternativă organizată de B. ca fiind o procedură arbitrală, în raport de prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 4/2016 privind organizarea și funcționarea B., ale art. 541, art. 545 și art. 616 C. proc. civ., și a reținut că potrivit dispozițiilor art. 610 C. proc. civ., competența de a judeca acțiunea în anulare ar reveni curții de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

A mai reținut că pentru cererile având ca obiect anularea unui act administrativ individual a fost stabilită o competență materială specială în favoarea curții de apel, nefiind, astfel, aplicabile dispozițiile art. 94 C. proc. civ. prin urmare, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 55/2023 din 18 mai 2023, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța de conflict, raportat la prevederile Regulamentului AS.F. nr. 4/2016, respectiv la dispozițiile C. proc. civ. referitoare la arbitraj, a apreciat că litigiul nu este unul arbitral.

A reținut că întrucât textul prevăzut la art. 9 alin. (10) din Anexa nr. 2 a Regulamentului A.S.F. nr. 4/2016 nu aduce clarificări cu privire la instanța competentă în soluționarea unor cereri precum cea care face obiectul litigiului, se deduce concluzia că aceasta se va realiza potrivit dispozițiilor de drept comun.

După efectuarea unei analize comparative a prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 4/2016 și al O.G. nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, respectiv a dispozițiilor art. 541 - art. 611 C. proc. civ., a conchis instanța că există diferențe semnificative între procedura B. privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți și procedura arbitrală (pornind de la inițierea acestora, desemnarea conciliatorului/arbitrilor, procedura de judecată, pronunțarea hotărârii și motivele pentru care poate fi desființată), procedura descrisă de Regulamentul A.S.F. neputând fi asimilată arbitrajului, astfel că nici competența de soluționare a cererii cu judecata căreia a fost învestită judecătoria nu se poate realiza în temeiul art. 610 C. proc. civ. care prevede o competență specială a curților de apel exclusiv în privința soluționării acțiunilor în anularea sentințelor arbitrale or, hotărârea B. nu are o astfel de natură juridică.

A apreciat instanța că Hotărârea B. pronunțată la 28.04.2022 în dosarul de conciliere nr. x, nu este nici act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, de vreme ce nu a fost emis de către o autoritate publică în regim de putere publică, raportul juridic dedus judecății fiind unul civil, reclamanta solicitând despăgubiri pentru prejudiciul creat de asiguratul său, în valoare de 70.193,71 RON.

Reținând criteriul valoric prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., a conchis că instanța competentă a soluționa cererea de chemare în judecată este judecătoria.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 15.06.2023, sub același număr de dosar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Sectorului 1 București și Curtea de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Obiectul acțiunii este reprezentat, în esență, de anularea hotărârii B. pronunțată la 28.04.2022, în dosarul de conciliere nr. x, în soluționarea unui litigiu dintre reclamanta A. și pârâții B., C. S.A., D. și Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Raportat la obiectul acțiunii, Înalta Curte reține că hotărârea contestată nu are natura unui act administrativ, în înțelesul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta nu este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică și nu se identifică cu sintagma "dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice" de drept public, raportul juridic soluționat prin hotărârea atacată având ca părți un consumator și un profesionist.

De asemenea, reține instanța supremă că hotărârea conciliatorului nu este o hotărâre arbitrală, de vreme ce asigurătorul este obligat să urmeze calea aleasă de consumator, respectiv soluționarea diferendului dintre consumator și profesionist de către B., singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor în domeniile în care A.S.F. are competență, conform art. 2 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016.

Se impune a se mai reține faptul că, în cauză, între consumator și profesionist nu a fost încheiată o convenție arbitrală, iar hotărârea conciliatorului nu a fost pronunțată în procedura arbitrajului reglementată de art. 541 și urm. C. proc. civ., ci în procedura specială prevăzută de Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, în dosarul w, în temeiul dispozițiilor Regulamentului A.S.F nr. 4/2016.

Potrivit art. 1 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016, B. în domeniul financiar non-bancar este înființată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară și este constituită în baza Ordonanței Guvernului nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori si comercianți, oferind posibilitatea soluționării unui litigiu printr-o procedură B., ce funcționează exclusiv în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.

Art. 1 din O.G. nr. 38/2015 privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți prevede că această ordonanță este actul normativ care "creează cadrul legal, astfel încât reclamațiile împotriva comercianților să poată fi prezentate voluntar de către consumatorii entităților care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței.".

În art. 2 din același act normativ se menționează că, "Prezenta ordonanță se aplică procedurilor de soluționare extrajudiciară a litigiilor naționale și transfrontaliere izvorâte din contractele de vânzări sau din contractele de prestări de servicii încheiate între un comerciant care desfășoară activități în România și un consumator rezident în Uniunea Europeană prin intervenția unei entități de soluționare alternativă a litigiilor, care propune sau impune o soluție și care acționează în România.".

Art. 5 din aceeași ordonanță prevede că, "litigiile care intră sub incidența prezentei ordonanțe și care implică comercianți care desfășoară activități în România pot fi prezentate unei entități B. care îndeplinește cerințele prevăzute de prezenta ordonanță.".

Totodată, în art. 13 al actului normativ precitat, se stipulează următoarele:

"(1) În cazul în care părțile acceptă soluția propusă, precum și în cazul soluției impuse, entitatea B. emite o hotărâre motivată, iar, în cazul în care părțile nu acceptă soluția propusă, entitatea B. emite o încheiere care cuprinde descrierea faptelor, soluția propusă și decizia părților. (2) În cazul în care comerciantul nu acceptă soluția propusă, entitatea B. informează consumatorul, prin încheiere, despre căile de atac administrative, respectiv judiciare la care poate recurge pentru soluționarea litigiului. (3) Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părților în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanța de judecată competentă. (4) Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.".

Procedura specifică pentru soluționarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluții în cadrul B. este reglementată în Anexa nr. 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016.

Art. 10 din Anexa nr. 2 cuprinde prevederi referitoare la Comisia de conciliere care soluționează litigiile, iar art. 11 stabilește regimul hotărârii Comisiei de conciliere. Astfel, conform alin. (8) al art. 11, "Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare și produce efecte de la data comunicării", iar în alin. (10) se arată că "Hotărârea, respectiv încheierea se comunică părților în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. Acestea pot fi atacate la instanța de judecată competentă". Alin. (11) statuează că "Hotărârile care nu sunt atacate în termenul de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.".

Analizând dispozițiile legale precitate, se constată că acestea nu prevăd care este instanța competentă la care poate fi atacată hotărârea Comisiei de conciliere, astfel încât aceasta trebuie stabilită după regulile de drept comun.

Însăși denumirea organului administrativ constituit pentru soluționarea alternativă a litigilui - comisie de concliere - exclude asimilarea acestuia cu o instanță arbitrală în sensul art. 541 și urm. din C. proc. civ.

Dimpotrivă, având în vedere că dispozițiile speciale cuprinse la art. 11 alin. (10) din Anexa 2 la Regulamentul A.S.F. nr. 4/2016 stabilesc că hotărârea entității B. "poate fi atacată la instanța competentă", ținând cont de caracterul alternativ și facultativ al jurisdicției exercitate de acest organism, singura concluzie ce poate fi trasă este aceea că instanța de judecată competentă, la care se referă norma citată, este instanța de judecată care ar fi fost competentă să judece litigiul potrivit normelor generale de competentă cuprinse în C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, întrucât obiect al litigiului sunt pretenții bănești rezultate dintr-un contract de asigurare încheiat între un profesionist și un consumator, competența de soluționare aparține instanțelor civile de drept comun, astfel că determinarea competenței materiale a primei instanțe urmează a fi realizată potrivit criteriului valoric prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și luând act că valoarea obiectului cererii este inferioară sumei de 200.000 RON, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 107 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.