ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2024

HOTĂRÂRE

24.09.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1954/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 24 septembrie 2024

I Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 19 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea în tot a deciziei de respingere a cererii de plată, obligarea pârâtului la plata sumei de 27.367,05 RON, compusă din 16.328,79 RON contravaloarea despăgubirii achitate și 11.038,26 de RON penalități de întârziere, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1965 din 16 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 4116 din 27 septembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în calea de atac a recursului formulată de reclamantă împotriva sentinței Curții de Apel București anterior menționate, a fost admis recursul, casată sentința, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București.

Cauza aflată în rejudecare a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2021*.

I.2 Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 119 din 31 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că natura juridică a pretențiilor deduse judecății este una civilă, astfel că sunt aplicabile normele de competență generală prevăzute de C. proc. civ., iar nu normele speciale de competență din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a reținut că față de prevederile art. 13 din Legea nr. 213/2015, modificată, care au aplicabilitate imediată, cererea ce face obiectul dosarului este de competența instanței civile de la sediul Fondului de Garantare.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 7598 din 23 mai 2024, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, învestită prin declinare, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a ajunge la această soluție, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, însă forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19 aprilie 2021.

De asemenea, a apreciat că deși au fost modificate dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, norma de stabilire a competenței aplicabilă este cea în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 25 alin. (2) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecății se contestă decizia Fondului de Garantare a Asociaților nr. 25922/29.03.2021, solicitându-se anularea în tot a acestei decizii prin care a fost respinsă cererea de plată și obligarea pârâtului la plata sumei de 27.367,05 RON, compusă din 16.328,79 RON contravaloarea despăgubirii achitate și 11.038,26 de RON penalități de întârziere.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 rap. la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 și a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 aprilie 2021, fiind respinsă prin sentința civilă nr. 1965 din 16 decembrie 2021.

Recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1965 din 16 decembrie 2021 a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, sentința atacată fiind casată, iar cauza trimisă spre o nouă judecată la aceeași instanță, respectiv la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a apreciat că nu este competentă să soluționeze cauza, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, modificată, dispoziții de imediată aplicare în opinia Curții de apel, contestația împotriva deciziei de respingere este de competența instanțelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competență generală ale C. proc. civ.. Prin urmare, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Învestită, prin declinare, cu soluționarea cauzei, Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că nu este competentă a o soluționa, apreciind că în stabilirea instanței competente sunt relevante dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența materială de soluționare a cauzei, aplicând în mod diferit legea aplicabilă procesului în curs.

Astfel, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a făcut aplicarea formei modificate a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, apreciind că această formă este de imediată aplicare, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a avut în vedere forma dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 2013/2015 în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.

În aceste coordonate, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 25 C. proc. civ. "(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare, dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. (3) În cazul în care instanța învestită este desființată, dosarele se vor trimite din oficiu instanței competente potrivit legii noi. Dispozițiile alin. (1) rămân aplicabile."

Potrivit acestui text de lege, regula este aceea că faza judecății este guvernată de dispozițiile legale în vigoare la momentul pornirii acestuia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată. Astfel, dacă data înregistrării cererii de chemare în judecată se situează anterior datei intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se va aplica judecării cauzei respective, fiind incidentă legea în vigoare de la momentul începerii procesului.

De asemenea, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. Aceasta constituie o aplicație a principiului neretroactivității legii noi.

Prin sintagma "proces în curs de judecată" se înțelege nu numai procesul judecat în primă instanță, ci și cel în curs de judecată în căile de atac, ordinare sau extraordinare.

În speța pendinte, se pune problema cine soluționează cauza, în cazul schimbării competenței pe parcursul procesului, după trimiterea pricinii spre rejudecare de către instanța de recurs.

Or, astfel cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (2) teza finală C. proc. civ., mai sus redate, în cazul trimiterii spre rejudecare rămân aplicabile dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data la care a început procesul.

Prin urmare, atunci când se casează o hotărâre, cauza se trimite spre rejudecare instanței competente potrivit legii în vigoare la momentul declanșării procesului, fiind fără relevanță faptul că între timp a apărut o lege nouă care stabilește competența în favoarea altei instanțe.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 497 și art. 498 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că în caz de casare cauza se trimite spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată.

Așadar, în prezenta cauză, instanța de recurs a trimis cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată, respectiv Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Așa fiind, această din urmă instanță, competentă la momentul învestirii, rămâne competentă până la finalizarea pricinii chiar dacă dispozițiile legale referitoare la competență s-au modificat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ. Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.