ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2025

HOTĂRÂRE

04.06.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 4 iunie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeșți, în data de 04 aprilie 2025, sub nr. x/2025/a2, contestatorul Tribunalul Giurgiu a solicitat suspendarea provizorie a executării silite pornite în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2025 al A., până la soluționarea cererii de suspendare.

În drept, a invocat prevederile art. 719 C. proc. civ., precum și art. 127 alin. (1) și alin. (2

) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 825 din 4 aprilie 2025, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

În motivare, această instanță a reținut incidența Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, și, pentru că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Giurgiu, a declinat competența în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Giurgiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1499/2025 din 11 aprilie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Găești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că nu este incidentă Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, iar contestatorul a sesizat Judecătoria Găești care se află în circumscripția unei curți de apel învecinate, astfel cum prevăd imperativ dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

A mai reținut că, în situația de speță, art. 127 C. proc. civ. interzice ca instanța ce este parte litigantă într-o cerere de chemare în judecată, indiferent de obiectul ei, să se "autosesizeze" cu o cerere care o privește sau, în situația în care este instanță superioară instanței ce ar avea în mod abstract competența să soluționeze cererea, să sesizeze instanța inferioară, cu cererea care o privește.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a oferit interpretarea obligatorie din cuprinsul Deciziei nr. 20/2021, nu a analizat o situație premisă care să implice incidența art. 127 din C. proc. civ., pentru a se ajunge la concluzia că interpretarea dată în această decizie poate înlătura aplicarea acestui text de lege care, în cauză, este incident.

Având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2

) din C. proc. civ., reținând că aceste norme au caracter imperativ, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Giurgiu invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect suspendare provizorie a executării silite, formulată de contestatorul Tribunalul Giurgiu în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Găești, care se află în circumscripția unei curți de apel învecinate și care a fost sesizată de către contestatorul Tribunalul Giurgiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie cererea prin care contestatorul Tribunalul Giurgiu a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 37/2025 al A. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul aceluiași dosar de executare.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Găești și Judecătoria Giurgiu și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, iar cea de-a doua instanță reținând incidența dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, suspendarea putându-se solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată, iar potrivit alin. (7), dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Din analiza textelor de lege anterior menționate, rezultă că atât suspendarea executării silite, cât și suspendarea provizorie a acesteia, chiar dacă sunt solicitate prin cereri separate, se soluționează de către instanța învestită cu soluționarea contestației la executare, având în vedere caracterul incidental al acestor cereri față de acțiunea principală reprezentată de contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.:

"instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.", iar potrivit alin. (3) revine instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță devin incidente dezlegările obligatorii cuprinse în Decizia nr. 27 din 06 decembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că, în contextul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, prin care a fost stabilită instanța competentă material să soluționeze contestația la executare, respectarea dezlegării date prin această decizie impune instanței învestite cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite obligația de a-și verifica competența pentru a se asigura respectarea principiului unicității instanței de executare (par. 74).

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Giurgiu prin încheierea nr. 704/04.02.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025 (aflată la fila x verso în dosarul Judecătoriei Găești), competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speță se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Deciziile în interesul legii nr. 20/2021 și nr. 27/2021 ale instanței supreme.

Totodată se reține că în dosarele nr. x/2025 (având ca obiect contestație la executare), respectiv nr. 1851/232/2025/a1 (având ca obiect suspendare executare silită), nu a fost stabilită în mod definitiv competența de soluționare a cauzei, prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Găești, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Giurgiu, unde dosarele sunt în procedura prealabilă la acest moment.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.